KorAP: Find »[drukola/base=oriental & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 >

898 matches

Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450

conformiste, dansuri ce simulau adorarea zeităților hinduse, a lui Shiva, îndeosebi, cu costume extravagante, dansuri în care erau prezente gesturile de renunțare la o parte a costumelor, de aceea este considerată și inițiatoarea stripteasului. Margareth Gertruide și-a luat pseudonimul oriental Mata Hari / Ochiul Zilei. A avut succes pe scenele din Paris, Madrid, Barcelona, Lisabona, Haga, Viena, Berlin, Monte Carlo. Aparițiile ei pe scenă șocau pe unii și încântau pe alții prin noutatea provocatoare. La Scala din Milano, în 1911-1912, a

Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618

miraculos absurd și pueril, în asta constă, la ei, interesul și pompa tragediei. (...) Lope de Vega și Calderón erau născuți pentru a-și avea locul lângă Molière și Corneille; însă dominați de superstiție, de ignoranță și de falsul gust pentru orientali și barbari, pe care îl contractase Spania, au fost obligați să li se supună." Va trebui să-l așteptăm pe Louis-Sébastien Mercier și mai ales pe Hugo, pentru ca Lope de Vega să fie reabilitat. 1.4. Ogier, urmaș al lui

by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
pure, la exprimarea conflictului pur, în veridicitatea lui esențială, chiar starea existențială, autosfâșierea și sfâșierile perpetue", scrie el în Note și contra-note (Notes et contre-notes). Dornic să rupă cu teatrul psihologic, Artaud este sedus de aspectul metafizic al teatrului oriental. Orientalii nu au pierdut, după părerea lui, sensul acestei terori misterioase care este unul din elementele cele mai eficace ale teatrului, iar reprezentațiile lor exploatează neîncetat halucinația și teama. Una din piesele la care a asistat debutează prin intrarea unor fantome

by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

Review for the History of Religions, Leiden. OLZ Orientalistische Literaturzeitung, Berlin. Or Orientalia, Roma. PdP Parola del Passato, Napoli. RHA Revue Hittite et Asianique, Paris. RIA Reallexikon der Assyriologie, Berlin. RSO Rivista degli Studi Orientali, Roma. SCO Studi Classici e Orientali, Pisa. SMEA Studi Micenei ed Egeo-Anatolici, Roma. StBoT Studien zu den Boðazköy-Texten, Wiesbaden. TdH Texte der Hethiter, Heidelberg. UF Ugarit-Forschungen, Neukirchen-Vluyn. VBoT A. Goetze (a cura di), Verstreute Boghazköi-Texte, Marburg 1930. ZA Zeitschrift für Assyriologie und verwandte Gebiete, Leipzig-Berlin. BibliografieTC

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Roma. Xella, P. (1982), Gli antenati di Dio. Divinità e miti della tradizione di Canaan, Verona. Xella, P. (1982), „Il re, la morte e gli antenati nella Siria antica”, În U. Bianchi și M.J. Vermaseren (coord.), The Soteriology of the Oriental Cults in the Roman Empire, Leiden, pp. 614-631. Xella, P. (1987), „«Imago mortis» nella Siria antica”, În Xella, P. (coord.), Archeologia dell’Inferno, Verona, pp. 117-145. Fenicieni și cartaginezi AA.VV. (1981), La religione fenicia, Roma. AA.VV. (1986) Studia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Leuven. Bonnet, C. (1987), Melqart. Cultes et mythes de l’Héraclès tyrien en Méditerranée, Namur-Leuven. Ebach, J. (1979), Weltentstehung und Kulturentwicklung bei Philo von Byblos, Stuttgart. Garbini, G. (1980), I Fenici. Storia e religione, Napoli. Ribichini, S. (1981), Adonis. Aspetti orientali di un mito greco, Roma. Ribichini, S. (1985), Poenus Advena. Gli dèi fenici e l’interpretazione classica, Roma. Ribichini, S. și Xella, P. (1994), La religione fenicia e punica in Italia, Roma. Xella, P. (1991), Baal Hammon. Recherches sur l

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vieții religioase din marile orașe orientale, atât noi cât și Întemeiate din vechime, o amprentă elenică mai mult sau mai puțin pregnantă, dar, În orice caz, decisivă. La stabilirea acestei situații contribuie o serie de elemente. Pe de o parte, orientalii care, din diferite motive, se mută În Grecia, În Italia și În alte regiuni apusene, ducând cu ei devoțiuni și culte tradiționale. Acesta este cazul negustorilor egipteni, care, În secolul al IV-lea Î.Hr., au obținut de la autoritățile ateniene

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
d’Abonouteichos”, În RevNum, nr. 4, pp. 1-30. Babut, D. (1974), La religion des Philosophes grecs de Thalès aux Stoïciens, Paris. Bianchi, U. (coord.) (1979), Mysteria Mithrae, Roma, Leiden. Bianchi, U. și Vermaseren, M.J. (coord.) (1982), La soteriologia dei culti orientali nell’Impero Romano. Bieler, L. (1967), „©????????EIOS ANHP. Das Bild des «Göttlichen Meschen»”, În Spätantike und Frühchristentum, Darmstadt. Bouché-Leclercq, A. (1879-1882), Histoire de la divination dans l’antiquité, vol. I-IV, Paris. Brühl, A. (1953), Liber Pater. Origine et expansion du

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
convingătoare (Gnoli, 1989). În concluzie, În timp ce pentru datare trebuie făcută o alegere nesigură Într-un arc temporal ce coincide cu prima jumătate a mileniului I Î.Hr., pentru patria lui Zoroastruxe "Zoroastru", nesiguranța alegerii privește, În principal, Întregul orizont iranian oriental reflectat În geografia istorică a Avestei (Gnoli, 1980, pp. 59 sqq.; 1987b), incluzând și cele două regiuni de la sud de lanțul Hindukuș, actualul Sistan iraniano-afgan, adică teritoriile antice ale Drangianei și Aracosiei. 3. Omul Zoroastrutc "3. Omul Zoroastru" Oricât de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
The Persian Religion According to the Chief Greek Texts, Paris. Benveniste, E. (1967), „Hommes et dieux dans l’Avesta”, În Festschrift für W. Eilers, Wiesbaden, pp. 144-147. Benveniste, E. (1970), „Le terme iranien «mazdayasna»”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 33, pp. 5-9. Benveniste E. și Renou, L. (1934), Vrtra et Vrdragna, Paris. Bianchi, U. (1958), Zamăn i Ohrmazd, Torino. Bianchi, U. (1978), „La doctrine zarathustrienne des deux esprits”, În Bianchi, U., Selected Essays on Gnosticism

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Essays on Gnosticism, Dualism and Mysteriosophy, Leiden, pp. 361-389. Boyce, M. (1954), „Some remarks on the transmission of the Kayanian heroic cycle”, În Serta Cantabrigiensia, Wiesbaden, pp. 45-52. Boyce, M. (1955), „Zariadres and Zarêr”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 17, pp. 463-477. Boyce, M. (1957), „The Parthian «gosăn» and the Iranian minstrel tradition”, În Journal of the Royal Asiatic Society, pp. 10-45. Boyce, M. (1966), „«Atas-zôhr» and «Ab-zöhr»”, În Journal of the Royal Asiatic Society

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
VIII, nr. 1-2, Leiden, Köln. Boyce, M. (1982), „A History of Zoroastrianism, II: Under the Achaemenians”, Handbuch der Orientalistik, vol. VIII, nr. 1-2, Leiden, Köln. Boyce, M. (1984a), „On the Antiquity of Zoroastrian Apocalyptic”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 47, pp. 57-75. Boyce, M. (1985), „Anâhïd”, În Encyclopaedia Iranica ,vol. I, fasc. 9, pp. 1003-1006. Boyce, M. (1987), „Priests, cattle and men”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 50, pp.

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 47, pp. 57-75. Boyce, M. (1985), „Anâhïd”, În Encyclopaedia Iranica ,vol. I, fasc. 9, pp. 1003-1006. Boyce, M. (1987), „Priests, cattle and men”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 50, pp. 508-526. Boyce, M. (1988a), „The Lady and the Scribe: some further reflections on Anăhît and Tïr”, În „A Green Leaf. Papers in Honour of Professor J.P. Asmussen”, Acta Iranica, nr. 28, Leiden, pp. 277-282

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Haptanhăiti, Wiesbaden. Nöldeke, Th. (19202), Das iranische Nationalepos, Berlin, Leipzig. Nyberg, H.S. (1929; 1931), „Questions de cosmogonie et de cosmologie mazdéennes”, În Journal asiatique, nr. 214, pp. 129-310; 219, pp. 1-134, 193-244. Nyberg, H.S. (1933), „La légende de Keresăspa”, În Oriental Studies in Honour of CE. Pavry, Londra, pp. 336-352. Nyberg, H.S. (1938), Die Religionen des alten Iran, Leipzig. Oldenberg, H. (19172), Die Religion des Veda, Berlin. Pagliaro, A. (1933), „Notes on the History of the Sacred Fires of Zoroastrianism”, În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Studies in Honour of CE. Pavry, Londra, pp. 336-352. Nyberg, H.S. (1938), Die Religionen des alten Iran, Leipzig. Oldenberg, H. (19172), Die Religion des Veda, Berlin. Pagliaro, A. (1933), „Notes on the History of the Sacred Fires of Zoroastrianism”, În Oriental Studies in Honour of C.E. Pavry, Londra, pp. 373-385. Panaino, A. (1990a), „Tistrya. The Avestan Hymn to Sirius” În Serie Orientale Roma, 68,1), Roma. Pettazzoni, R. (1920), La religione di Zarathustra nella storia religiosa dell’Iran, Bologna. Pirart, E.

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
formării acestui „amestec religios” prinde contur tendința spre „arianizare” a tradiției zoroastriene. Populațiile iraniene care se autonumeau „ariene” (În avestică, airya; În persana veche, arya; În limba pahlavi, ¶r) s-au impus ca depozitare ale Învățăturii profetului, atât În Iranul oriental - În Margiana (oaza din Merv), Bactriana (Balkh și ținutul de la nord de Hindukuș), Area (regiunea Herat), Drangiana (bazinul endoreic al H³m¿n-i Hilmand În regiunea Sistan, Între Iran și Afghanistan) și Arcosia (regiunea Kandahar) etc., cât și În Iranul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și diferite texte de limbă pahlavi (Bundahișn etc.), de care s-au Îngrijit și fiul acestuia Behramgore Anklesaria și Bamanji Nusservanji Dhabar. În 1916, numele său este dat celui mai important institut pars pentru studierea neconfesională a religiei, „K.R. Kama Oriental Institute” din Bombay, care există și astăzi și este dotat cu bibliotecă prețioasă, mai ales În privința manuscriselor. Acest institut, despre care s-a publicat În 1969 un important Golden Jubilee Volume cu ampla participare a unor cercetători occidentali, a Îngrijit

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu ampla participare a unor cercetători occidentali, a Îngrijit, printre multe alte publicații, culegerea În două volume (1968 și 1970) a scrierilor celebrului și merituosului fondator căruia Îi poartă numele. Mai mult, acesta publică periodic Journal of the K.R. Kama Oriental Institute, dedicat studiilor zoroastriene. Contactul cu celelalte culturi, În aceeași măsură În care i-a determinat pe parsi să deprindă metodologia științifică occidentală, i-a expus fenomenelor de sincretism și interpretare a doctrinelor și practicilor religioase bazate puternic pe experiențe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
1989b), „Ataskada”, În Encyclopaedia Iranica, vol. III, New York, pp. 9-10. Boyce, M. (1989c), „Ayădgăr Îjămăspîg”, În Encyclopaedia Iranica, vol. III, New York, pp. 126-127. Boyce, M. (1991), „«Padyab» and «nerang»: two Pahlavi terms further considered”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 54, pp. 281-291. Boyce, M. și Grenet, F. (1991), A History of Zoroastrianism, III, Zoroastrianism under Macedonian and Roman Rule (Handbuch der Orientalistik VIII, 1, 2), Leiden, Köln. Calmeyer, P. (1973), „Zur Genese altiranischer Motive”, În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
1974b), „Le dieu de Cyrus”, În Hommage Universel à l’Iran, vol. III (Acta Iranica, nr. 1-3), Teheran, Liège, pp. 11-21. Duchesne-Guillemin, J. (1982), „Apocalypse juive et apocalypse iranienne”, În U. Bianchi și M.J. Vermaseren (coord.), La soteriologia dei culti orientali nell’impero romano, Leiden, pp. 753-761. Duchesne-Guillemin, J. (1983), „Zoroastrian Religion”, În The Cambridge History of Iran, vol. III/2, Cambridge, pp. 866-906. Eliade, M. (1949), Le mythe de l’éternel retour, Paris. Farkas, A. (1974), Achaemenid Sculpture, Istanbul. Fouchécour

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Transactions of the Philological Society, pp. 40-56. Henning, W.B. (1942b), „An Astronomical Chapter of the Bundahishn”, În Journal of the Royal Asiatic Society, pp. 229-248. Henning, W.B. (1942c), „Mani’s Last Journey”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 10, pp. 941-953. Henning, W.B. (1946), „The Sogdian Texts of Paris”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 11, pp. 713-740. Henning, W.B. (1958), „Mitteliranisch”, În Iranistik-Linguistik (Handbuch der Orientalistik

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Society, pp. 229-248. Henning, W.B. (1942c), „Mani’s Last Journey”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 10, pp. 941-953. Henning, W.B. (1946), „The Sogdian Texts of Paris”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 11, pp. 713-740. Henning, W.B. (1958), „Mitteliranisch”, În Iranistik-Linguistik (Handbuch der Orientalistik I, 4, 1), Leiden, Köln, pp. 20-130. Herrenschmidt, C. (1980), „La religion des Achéménides: état de la question”, În Studia Iranica, nr. 9, pp.

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Wissenschaften und der Literatur in Mainz), Wiesbaden. Levi Delia Vida, G. (1949), „Nuova luce sulle fonti islamiche della Divina Commedia”, În Al-Andalus, nr. 14, pp. 377-407. MacKenzie, D.N. (1964), „Zoroastrian Astrology in the «Bundahisn»”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 27, pp. 511-529. MacKenzie, D.N. (1970), „A Zoroastrian master of ceremonies”, În W.B. Henning Memorial Volume, Londra, pp. 264-271. MacKenzie, D.N. (1989a), „Bundahisn”, În Encyclopaedia Iranica, vol. IV, fasc. 5, New York, pp. 547-551. MacKenzie, D.N.

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
vol. I, Halle. Schaeder, H.H. (1941), „Der iranische Zeitgott und sein Mythos”, În Zeitschrift der Deutschen Morgenländischen Gesellschaft, nr. 95, pp. 268-299. Schippmann, K. (1971), Die iranischen Feuerheiligtümer, Berlin. Schmidt, H.-P. (1985), Form and Meaning of Yasna 33 (American Oriental Society), New Haven (Conn.). Shaked, S. (1971), „The Notions «mênôg» and «gëtïg» in the Pahlavi Texts and their Relation to Eschatology”, În Acta Orientalia, nr. 33, pp. 59-106. Shaked, S. (1979), The Wisdom of the Sasanian Sages, Boulder (Col.). Shaki

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
E.și Renou, L. (1934), Vrtaet Vrdrayna. Etude de mythologie indo-iranienne, Paris. Boyce, M. (1986), Zoroastrians. Their Religious Beliefs and Practices, Londra. Brough, J. (1959), „The Tripartite Ideology of Indo-Europeans: an Experiment in Method”, În Bulletin of the School of Oriental and African Studies, nr. 22, pp. 66 sqq. Campanile, E. (1983), „Sulla struttura del matrimonio indoeuropeo”, În Studi Classici e Orientali, nr. 33, pp. 273 sqq. Campanile, E. (1988), „Tradizione storiografica romana e ideologia indoeuropea”, În E. Campanile (coord.), Alle

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]