2,206 matches
-
când presiunea Apusului roman asupra sud-estului controlat de bizantini a fost constantă. În ciuda restaurației politice ulterioare (1261), vulnerabilitatea sa structurală s-a menținut până la sfârșit. Ca o consecință a cuceririi din 1204, extinderea cruciatei în partea Europei răsăritene împotriva "schismaticilor" (ortodocșii) și a păgânilor, pruși, lituanieni, cumani ș.a., încercarea permanentă a papalității de a obține, prin constrângere, prin expediții militare (cruciate) acceptarea supremației sale, a dus la o înfruntare politică și ideologică (spirituală) de mari proporții, care a implicat ansamblul creștinătății
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împotriva latinilor, iar în 1239-1240, Ioan Asan și Ioan Vatatzes au asediat Constantinopolul. Ei nu au reușit să cucerească orașul (recuperat de bizantini abia în 1261), iar în 1241, țarul bulgar a murit. În timp ce, la sud de Dunăre, catolici și ortodocși se înfruntau pentru supremație, asupra întregii creștinătăți s-a abătut urgia păgână, marea invazie mongolă din 1241, care a dus la o nouă situație în această arie europeană.3 Dar confruntarea dintre cele două lumi nu s-a limitat doar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
statului feudal Moldova, în AIIAI, 1979, p. 162-186; Istoria Românilor, vol. III, p. 585-586. 29. V. Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, București, Editura științifică și enciclopedică, 1982, p. 290-296; Al. Gonța, Afirmarea existenței statului moldovenesc în luptele dintre catolici și ortodocși până la întemeierea voievodatului lui Dragoș, în MMS, 1960, nr. 9-12, p. 560-569; Idem, Afirmarea existenței statului moldovenesc. Voievodatul lui Dragoș, în MMS, 1960, nr. 1-2, p. 555-571. 30. Ș. Papacostea, La începuturile statului moldovenesc. Considerații pe marginea unui izvor necunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că pot genera și conduce norii de grindină (174, p. 45). Prevederile Canonului 61 al Sinodului trullan se regăsesc simplificate într-un nomocanon (colecție de legi și canoane) numit Pidalion sau Kârma Korabiei, înțelese a Katoliceștei și apostoleștei Biserici a Ortodocșilor. Acesta a fost tradus din grecește, prelucrat și tipărit de mitropolitul Veniamin, la Mănăstirea Neamț, în anul 1844. „Descântătorii - se spune în Pidalion -, fermecătorii, maghii, purtătorii de urși, izgonitorii de nori, bârfitorii, vrăjitorii și matematicii [181] să se lepede de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
dinastiei Hohenzollern în România. "Timpul" e perfid, își permite a zice reptilul fondurilor secrete, "Gazette de Roumanie". Suntem perfizi noi, care spunem adevărul; nu sunt însă perfizi aceia cari 'l știu mai bine decât noi și-l ascund. Iată, după "Ortodoxul ", informațiunile pe care i le dă capul nostru bisericesc Sfântului Sinod în cestiunea în care noi suntem acuzați de perfidie: Cu această ocaziune socot de datoria mea a informa pe Sf. Sinod că eu, din motivul celor publicate în jurnale
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
cea de la Köln, din 1475). Biserica acționează cel puțin pînă la Conciliul de la Latran (1515), care înăsprește legislația cu privire la blasfemie ca și cum "regimul de adevăr" nu se schimbase deloc, ca și cum administrarea cuvîntului divin încă mai putea da ascultare dezacordurilor tacite dintre ortodocși și eretici. Ca și cum poliția unei gîndiri, apăsătoare, lentă, centralizată, ar putea rămîne operațională în fața unei gîndiri mobile, portabile, simplificată și de-teritorializată, înzestrată cu o viteză de propagare și o sferă de circulație fără precedent. De-a lungul unei generații
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Fp 2,36): „...Dumnezeu l-a facut Domn și Hristos pe acest Isus pe care voi l-ați răstignit.” (t.n.) Pentru creștini, Isus a devenit numele Fiului lui Dumnezeu întrupat. În limba română, acest nume este ortografiat „Iisus” de ortodocși, care țin să transcrie cea de a doua litera, Qta, pronunțată ulterior , în vreme ce creștinii catolici și protestanți îl ortografiază fonetic: „Isus”. 3.2.2.3. Supranumele: Christós/ho Messías Christós, adjectiv verbal de la chríÄ, traduce ebraicul m"šaƒ, substantiv
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
unde christós este nume predicativ sau atribut articulat, pierzându-și astfel transparență pe care o avea în respectivele contexte pentru vorbitorii de limba greacă. În românește este ortografiat diferit din pricina faptului că fonemul șchț nu are corespondent în limba noastră: ortodocșii și protestanții îl redau cu „h”, iar catolicii, probabil sub influența italiană, cu „c”, dar numai în două cuvinte: „Cristos” și „carismă” (în rest, scriu și ei „hâr”, „catehism” etc.). Traducerea Radu-Galaction, precum și majoritatea publicațiilor culturale ortografiază „Hristos”. 3.2
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
la starea de grație a Pleromului, în care Eonii jubilează într-un dans cu Arhonții și cu alte figuri ilustre din paradis. O diferență totuși, și ea este de talie, întrucât permite situarea lui Plotin, a filosofilor alexandrini și platonicieni ortodocși în planul idealului ascetic, în timp ce gnosticii, cel puțin cei care ne rețin atenția, gnosticii licențioși, se înscriu în tradiția gândirii hedoniste: această diferență rezidă în luarea în considerație a trupului. Lui Plotin îi era rușine că avea un trup, ne
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lipsei de teamă. Nimic altceva. Plăcerile de a bea și a mânca pentru a suprima lipsa - foamea și setea -, fără a genera alienări - bucătăria de lux și vinurile fine -, dar și fără a te limita la pâinea și apa epicurienilor ortodocși; plăcerile conversației fără un plan anume, purtată în mijlocul naturii, între prieteni... Hedonismul tragic al lui Lucrețiu se sprijină pe această simplitate virtuoasă, romană. Moartea îi terorizează pe majoritatea oamenilor? Ea trebuie să-l conducă pe filosof la împăcarea cu sine
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Dacă un clasic spune într-un loc, că oricât de nelimitat ar fi progresul, există achiziții definitive ce nu mai au devenire (spre exemplu, carabina cu repetiție), azi, el și-ar revizui, fără îndoială, această aserție. Putem imagina un marxist ortodox care ar nega progresele (din nefericire destul de mari, s-o recunoaștem) ale armamentului, numai din fidelitate față de litera și nu de spiritul doctrinei unui clasic? — Putem. Rezultă din cele spuse că mă socotesc un marxist. - Care sunt valorile pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
deoarece noi, oamenii, ne-am obișnuit să ne Întreținem pasiunile prin convingeri, formate pe bază de cunoaștere. Savantul francez H. Poicaré vedea chiar În acest principiu o limită a credinței ortodoxiste: „Credința savantului nu se aseamănă niciodată cu aceea a ortodoxului, ci mai curând cu a ereticului, care caută totdeauna și nu e mulțumit cu ceea ce a gândit”. Μ Nici cea mai savantă disertație nu poate convinge mai mult decât naturalețea derivată din exprimarea spontană a unui gest sau a unei
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
este existențială. Dar ea nu e „totul”. Într-adevăr, după cum observa și Moravia, ea nu trebuie judecată în sine, ci prin prisma rezultatelor sale teoretice sau practice (schimbarea lumii). Cum de unele alegeri juste - de exemplu, un marxism minunat de ortodox - dau rezultate atât de oribil de greșite? Îl îndemn pe Moravia să se gândească la Stalin. Cât despre mine, n-am nici o îndoială: „crimele” lui Stalin sunt rezultatul raportului dintre alegerea politică (bolșevismul) și cultura precedentă lui Stalin (adică ceea ce
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de membri! Din această cauză nu mai e loc de nici o mirare). În anul 1998, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului a editat volumul Biserica Întemnițată. România. 1944-1989 (autori: Paul Caravia, Virgiliu Constantinescu, Flori Stănescu) care identifica 1.725 de preoți ortodocși arestați; autorii Dicționarului personalului ecleziastic Încarcerat au apelat inclusiv la sprijinul Eparhiilor ortodoxe pentru completarea unor eventuale lacune documentare. Apoi, o simplă consultare a bibliografiei istorice a României, a bibliografiilor specializate, precum și lectura lucrărilor științifice dedicate suferințelor Bisericii sub comunism
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
și ocupația comunistă au afectat și pe românii-americani. În primul rînd, comuniștii români au căutat să Își subordoneze instituțiile româno-americane spre a Își atinge propriile scopuri criminale și Încă mai vîrtos au căutat să Își subordoneze «Vatra Românească», simbolul identității ortodocșilor români-americani. În chip paradoxal - observă el -, acțiunile comuniste au avut un efect pozitiv mai ales În ce privește afirmarea tot mai răspicată a identității româno-americane”, contribuind la „eliberarea” lor de sub „dependența psihologică față de țara «veche». Pentru Întîia dată ei afirmau răspicat că
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
o perioadă anterioară, stolnicul Constantin Cantacuzino, iar mai târziu, Dinicu și Iordache Golescu, ierarhi învățați precum Iacob Putneanu, Iacob Stamati, Veniamin Costache au întreprins acțiuni culturale ce preludează și susțin ofensiva iluministă. În Transilvania unirea unei bune părți a românilor ortodocși cu Biserica Romei a făcut posibilă întemeierea de școli românești și trimiterea elevilor celor mai buni la studii superioare în universități din Roma, Viena, Budapesta. Înapoiați de acolo, aceștia au devenit în secolul al XVIII-lea factori ai unei mișcări
ILUMINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287529_a_288858]
-
evul mediu în părțile Țării Românești și ale Moldovei cavalerii Ordinelor teuton sau ospitalier (ioanit), la fel ca și frații dominicani sau franciscani 39. „Uniunea“ florentină din 1439 a constituit, în întreg spațiul ortodox, un punct de referință în ceea ce privește atitudinea ortodocșilor, sau cel puțin a ierarhiei ecleziastice ortodoxe, față de Biserica romano-catolică. În cazul grec, refuzul ierarhiei bisericești de a accepta Unirea cu Roma a fost determinat și de resemnarea în fața puterii militare a turcilor. Deceniile de mijloc ale secolului XV au
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
lui Gheorghe Duca pe tronul Moldovei nu a mai putut fi invocat, în lipsa susținerii acestuia pe baza informațiilor vremii. Dimitrie Cantemir scria în legătură cu armenii din Moldova că „au și ei lăcașuri sfinte tot atât de mari și tot atât de frumoase ca și bisericile ortodocșilor, bucurându-se de liberul exercițiu al credinței lor“12. Libertatea practicării cultului este dovedită de confirmarea pe marginea articolului „Un manuscris inedit și o controversă istorică“, p. 579-580; o descriere a activității prelatului a fost oferită de Dumitru Suciu în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cursuri de apă, la Dunăre și Olt adăugându-se Jiul. Provincia avea în anii ’30-’40 ai secolului XX, din punct de vedere etnic și confesional, una dintre cele mai omogene populații din România, fiind formată aproape exclusiv din români ortodocși. Existau doar două orașe importante: Craiova, unde timp de secole fusese sediul Băniei, și Turnu Severin, port la Dunăre, la care se adăugau mai multe orășele/târguri risipite de-a lungul și de-a latul regiunii. Însă cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
D. 247. Deletant, Dennis 231, 427, 428. Drăghici, M. 482. Demény, L. 85, 88. Drăguț, Vasile 123. Demidov, Anatole 133. Drexhage, H.-J. 472, 474, 479. Dendrino 135. Dron, Dumitru 407. Deniaux, É. 469, 471. Druiu, Ioan 447. Denis, ierarh ortodox 229. Druță, B. 401. Densușianu, N. 33. Dserschinski, F. E. 453. Deplace, Ch. 472. Dubău, Teodosie 113. Derussi 324. Dubuisson, Daniel 493, 496. Desanges, J. 474. Duby, Georges 499, 500, 506. Desbat, A. 476. Duca, I. G. 325. Devlet Ghirai
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
originar din Africa. Așadar, s-au păstrat câteva opere scrise de acest Mercator din care aflăm că avea și un praenomen, Marius. Mercator se găsea în 429 la Constantinopol, unde încerca să blocheze drumul pelagianismului punându-i în gardă pe ortodocși și chiar pe împăratul Theodosius al II-lea în privința erorilor lui Celestius. Aici a scris, redactându-l întâi în greacă și traducându-l apoi în latină, Memoriul cu privire la Celestius (Commonitorium super nomine Caelestii). Mercator fusese trimis probabil la Constantinopol din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care, firește, a câștigat-o. În consecință, arienii l-au trimis din nou în exil în Sardinia în 517. Fulgențiu a rămas acolo până în 523 când a murit regele vandal; succesorul său, Ilderic, a inițiat o politică de toleranță față de ortodocși, iar Fulgențiu a putut să se întoarcă în patrie unde, totuși, s-a stins la aproape zece ani după aceea, în 532. Această energică activitate de apărare a dreptei credințe este însoțită și de o serie de scrieri, amintite atât
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Tyr; așa cum a arătat Loofs, Irineu trebuie să fi reutilizat pur și simplu titlul operei lui Nestorios (cf. aici, p. ???). În scrierile lui Sever din Antiohia, ne-au rămas unele fragmente în siriană din Teopaschit, un dialog între un ortodox (care apără opinia lui Nestorios însuși) și un teopaschit, adică un teolog din tabăra lui Chiril care, potrivit punctului de vedere al lui Nestorios, admite că Dumnezeu însuși a suferit în patimile lui Cristos. În schimb, sunt scrise după moartea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în manuscrise numele lui Ioan Gramaticul. Într-un manuscris de la muntele Athos s-au păstrat două omilii ale lui Ioan contra maniheilor, unele extrase din acestea fiind reperabile în texte antimaniheiste ulterioare. Același manuscris conține și un Dialog al unui ortodox cu un maniheu, transmis și printre operele lui Ioan Damaschinul sub titlul Dialog al lui Ioan ortodoxul cu un maniheu; pe baza confruntării cu omiliile, M. Richard a propus ca dialogul să-i fie atribuit lui Ioan din Cezareea, lucru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ale lui Ioan contra maniheilor, unele extrase din acestea fiind reperabile în texte antimaniheiste ulterioare. Același manuscris conține și un Dialog al unui ortodox cu un maniheu, transmis și printre operele lui Ioan Damaschinul sub titlul Dialog al lui Ioan ortodoxul cu un maniheu; pe baza confruntării cu omiliile, M. Richard a propus ca dialogul să-i fie atribuit lui Ioan din Cezareea, lucru ce pare să fie confirmat de studii recente. Efortul de a împăca doctrina lui Chiril din Alexandria
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]