3,270 matches
-
Europei, gravitația statelor mari începea să se simtă, în ’68 a fost începutul sfârșitului comunismului, din țările alea șapte de care spuneai tu, în Cehoslovacia, Polonia și Ungaria, intelectualii au început lupta împotriva comunismului, doar la noi intelectualii au fost păcăliți de Ceaușescu, prin celebra scenă a balconului, atunci când n-a vrut el să se alăture trupelor Tratatului de la Varșovia și să suprime Primăvara de la Praga, mama mea l-a crezut, toți intelectualii l-au crezut, eu cred și acum că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
prin celebra scenă a balconului, atunci când n-a vrut el să se alăture trupelor Tratatului de la Varșovia și să suprime Primăvara de la Praga, mama mea l-a crezut, toți intelectualii l-au crezut, eu cred și acum că au fost păcăliți, el vroia, de fapt, să instaureze dictatura Ceaușescu, vezi, când te-ai născut tu, era ceva, când m-am născut eu, era altceva, patruzecioptiștii tăi au trădat, tinerii mei din ’68 au crezut, vezi, de-abia după nașterea mea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
au dat bani cu camătă, niște dobânzi îngrozitoare, dar acuma, avem acuma o casă de zile mari, toți rămân muți când vin la noi. Eu am fost diriginte de șantier. Mereu am fost aici, am cumpărat materiale, m-au mai păcălit magazinele și muncitorii câteodată. Pe atunci, nu știam, n-o vedeam, acuma să fac eu o casă, știu tot, v-am mai spus, am stat atât de mult printre ei, că începusem să vorbesc precum muncitorii ăia. Încet, în doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
știți că nu sunt, eu îi înțeleg pe ăia care nu mă cred, prea sunt frumoase țâțele mele. Uite că el nu mai vine. Sau întârzie, o să vedem. Stăm aici două femei singure și povestim. Îl așteptăm pe bărbat, povestind. Păcălim așteptarea. Dumneavoastră așteptați povestea cu Tina, eu aștept uitarea, să o uit pe Tina... Vocea hârâită a Loredanei e schimbată, tremură, spatele nu mai e drept, din rochia roșie ies niște umeri cocârjați, căzuți, adunați spre țâțele frumoase. Neli se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
parter neizolat, din care ies niște curenți ce îți ard picioarele, ca și cum ar fi iradiat?, oare ar fi atât de mârșav, de japiță?, oare fibra lui de trădător???... Bărbatul ridică un colț al plăpumii: credeam că ești goală și mă păcălești pe mine că te doare ceva, vrei să mă păcălești? (Râde strepezit.) Mă primești în scutece? Femeia oftează, se adâncește în lenjeria primitoare, pe ea, Maestrul n-o citise niciodată, ar vrea să-i spună: tu nu m-ai înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
picioarele, ca și cum ar fi iradiat?, oare ar fi atât de mârșav, de japiță?, oare fibra lui de trădător???... Bărbatul ridică un colț al plăpumii: credeam că ești goală și mă păcălești pe mine că te doare ceva, vrei să mă păcălești? (Râde strepezit.) Mă primești în scutece? Femeia oftează, se adâncește în lenjeria primitoare, pe ea, Maestrul n-o citise niciodată, ar vrea să-i spună: tu nu m-ai înțeles niciodată, nici nu știi ce-i cu mine, nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
-i vadă căușul atât de curat, știa că ascunzișul ăla era acolo, între pulpe, doar că el nu-l vedea acuma, dar îi știa fiecare cută, fiecare pliere de carne, îi sorbise mirosul atent, și pe el mirosul nu-l păcălea niciodată, era unică, singura care mirosea crud, a mere verzi, chiar dacă ea zicea că e un pleonasm. Brațele tinerei erau întinse în lateral, cu palmele în sus, se deschideau misterios și senzual, mult mai senzual ca un sex rămas gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
acceptase, eram fericit. Cu mai vârstnica actriță eram pe sfârșite, știam că se termină, dar... am văzut-o pe stradă, urcând spre Copou, pe Rita, tânără, cu, muicăăă!, curul ei mare, cu părul ca mierea, o femelă... Cât m-am păcălit!!! Am agățat-o, ne-am cuplat în aceeași zi. Dar eu eram, în realitate, cu Ani, nu locuia încă la mine, venea din când în când, dar mă pregăteam s-o aduc de tot în casa mea, o dusesem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
așa că și-a dat drumul. A discutat despre câteva duzini de cărți - cărți citite, cărți despre care citise, cărți despre care nici nu auzise -, turăind liste de titluri cu ușurința unui vânzător de la Brentano’s. D’Invilliers a fost parțial păcălit și total Încântat. Fără să poarte nimănui pică, aproape că hotărâse că Princeton consta În parte din filistini mumificați și În parte din plicticoși mortali și că a da peste o persoană În stare să rostească numele lui Keats fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Larga, luminoasa opinie despre adevăr (ce-i include pe Kant și pe generalul Booth...) Și-așa trăiești, din șoc În șoc, O palidă-afirmație cu noroc. Dar ora-i gata... Treziți din letargie, O sută de copii ai celor binecuvântați Te păcălesc c-o vorbă, două și, cu iuți picioare, Bat ritmul libertății pe strâmte coridoare... Și uită, pe pământu-ngust la minte, Marele Căscat ce te-a adus pe lume. În aprilie, Kerry Holiday a plecat de la colegiu În Franța, ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
îmi spunea „Domnule” și buzele ei se mișcau cam cum strălucește globul ăla mare de la MaxiBar, pe care mi l-a făcut Mișu din ambalaje de ciocolată chinezească încă de când eu eram pe șantier și el la școală și-l păcăleam că o să-l duc în America să se faca DJ dacă-mi... mă rog, dacă se poartă cum trebuie. - Proiectul nostru... omenirea... bărbat... bărbat... domnule Mișu... ah, mulțumesc, ah ,mulțumesc, ah, mulțumesc... Aici cred c-am leșinat lângă drogat, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
din ea, așa cum numai un nou-născut poate ieși. Contesa cu buze roșii îi tăie cordonul ombilical, care se transformă într-un alt șarpe, care intră în ochiul lui Popa cel mitocan, care se transformă în Dumnezeu, strigă tare „V-am păcălit!” și căzu la pământ lepădându-și pielea de Dumnezeu, apoi pielea de Popa, apoi pielea de șarpe, transformându-se într-o nouă Contesă, grasă și bătrână. Acum în visul Contesei erau un singur Popa - poetul - și trei Contese: una cuminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
uită la mine și nu-i vine să creadă că m-a scăpat. De atunci mi-a rămas ideea că lumina trebuie să se stingă ușor, ca o adiere, ca o încercare șmecheroasă de om fără bani care vrea să păcălească o plasatoare mult prea îndatoritoare. Când a intrat în scenă Jean Louis Barrault, lumea a aplaudat mulțumită că îl vede, că există, că vrea să apară. Avea o lumină incredibilă pe chip, era liniștea întruchipată, un fel de zeu coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ar fi fost uteceul de ticălos, nu se cădea să-l iei la poceală. Așa s-a făcut că am filmat alături de Tavi într-un film în care personajul negativ trebuia să aibă înfățișarea mea, probabil tocmai pe dos, ca să păcălim publicul și să arătăm că răul poate sălășlui în oricine, chiar și în cei care își găsesc soluția parvenirii în UTC. N-aveam nici o treabă cu rolul, dar era lung, am luat ceva parale și, ceea ce era cel mai important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
categorie superioară coborâtă. Croiala costumului trădează faptul că e un nene din provincie, deși el crede că trădează cu totul altceva, și anume o rutină mondenă în materie de lux. Dar lui îi lipsește această rutină, pentru că se lasă acum păcălit de Anna. Anna iese împleticindu‑se pe poarta clădirii de alături, oh, Doamne, nu îndrăznesc să mă duc acasă, pentru că sigur o să mă bată mami sau tati că vin așa târziu. Ajutați‑mă, vă rog, sunt o fetiță neajutorată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
am Întrebat dacă puteam să mă așez lângă el și atunci fața i s-a luminat dintr-odată și m-a Întrebat: — Ei, ai aflat? Mi-am dat seama că se referea la Van Gogh și am Încercat să-l păcălesc, zicându-i că n-am avut timp. — Gândește-te acum. Am Început să mă gândesc cât se poate de serios. Așa cum era de aștepat, informațiile despre Orientul Mijlociu nu-mi erau de nici un folos. Mi-am adus aminte de un film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
nimic nici de data asta. M-am uitat urât la el cu o privire care voia să spună: „Nu-i treaba ta“. Văzându-mi căutătura supărată, Monkey s-a schimbat la față, de parcă ezita dacă să zâmbească Încercând să mă păcălească, sau să-mi Întoarcă privirea, sau să-și ia o mină tristă, Încercând să-mi câștige compasiunea. Chipul său copleșit de rușine avea o expresie atât de deprimantă că, dacă Îl vedeai, te simțeai brusc secat de energie. — Tu... tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
a injectat În piept s-a amestecat cu cocaina și Îi circulă doar pe partea stângă a corpului. I-a pătruns până și În celule. Poți să crezi așa ceva? Am dat din cap și bărbatul izbucni În râs. — Te-am păcălit! Dar de ce trebuie să stau eu de vorbă cu tine, Miyashita? — Pentru că așa mi-a cerut Keiko Kataoka. — Cine s-o mai Înțeleagă și pe Keiko? Ți-a vorbit și despre Reiko? Când pomeni de Reiko, se schimbă puțin la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
decât În Japonia. Nu cred că a existat așa ceva nici pe vremea naziștilor sau pe vremea lui Stalin, În Rusia. Depășeau orice măsură, În orice caz. — Reporteri? De la o revistă? — Da, și s-au dat drept ziariști. Dar nu mă păcălesc ei pe mine. Nu erau nici pe departe ziariști. — Și au venit să vă pună Întrebări despre Yazaki? — Da, la urma urmei, ăsta era scopul lor. Primul mi-a spus la Început că vrea să facă un reportaj despre filmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
aia nu era o emisiune obișnuită. Führer-ul vorbea la Sportspalast de pe Potsdamerstrasse și se știa în mare că își va declara adevăratele intenții față de Cehoslovacia și regiunea Sudeților. Personal, ajunsesem de mult la concluzia că de ani de zile Hitler păcălise pe toată lumea cu discursurile sale de pace. Și văzusem destule filme western la cinema ca să știu că atunci când bărbatul cu pălărie neagră se ia de tipul pipernicit care stă lângă el la bar, se pregătește de o bătaie cu șeriful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
-mi spune că ești un iubitor de evrei. — Să zicem doar că nu mă dau în vânt după legea linșajului și domnia gloatei. De-asta m-am făcut polițist. — Ca să aperi justiția? Dacă vrei să îi zici așa, da. — Te păcălești singur. Forța este cea care domnește. Voința umană. Și ca să construiești voința aia colectivă, trebuie să i se ofere un scop precis. Ceea ce facem noi nu e mai mult decât ceea ce face un copil cu o lupă când concentrează cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Reichsführer, asta este de-a dreptul inadmisibil, izbucni Weisthor. — Unde este dovada pe care ai menționat-o, Heydrich? — Am spus nebun. Exact asta am vrut să spun. Normal că nu este nimeni aici care ar fi putut să se lase păcălit de o înșelătorie atât de ridicolă ca asta a lor. Totuși, este caracteristic pentru cei care sunt nebuni să creadă că sunt îndreptățiți să facă lucrurile pe care le fac. Scoase de sub teancul său de hârțoage dosarul care conținea fișa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
a dus cu el în mormânt își acesta necunoscut) secretele unui supranume de invidiat! Și de această dată, tot anecdota condensează filosofia personajului sau, cel puțin, temperamentul, natura lui. Două dintre istorioare prezintă un om care nu se lasă ușor păcălit și preferă, ca și Diogene, libertatea în locul companiei sau afecțiunii mai-marilor zilei și autonomia în locul proximității complice a celor care beneficiau de putere și de autoritate. Trăsătura de caracter întreține, poate, o legătură foarte îndepărtată cu dorința abderitană de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Deodată mă opresc și simt sub tălpile goale nisip fierbinte. Deschid ochii și mă văd în mijlocul unui deșert populat doar de multe dune de nisip. Strig, dar nimeni nu-mi răspunde și îmi dau seama că vocea suavă m-a păcălit. Nu a fost îngerul, ci diavolul născut din gândurile mele păcătoase. Disperată vreau să mă întorc dar în spatele meu, văd doar câteva urme ale pașilor mei lăsate în nisip. Drumul de întoarce nu mai există iar eu nu mai pot
REÎNTOARCEREA HANEI de SILVIA KATZ în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364428_a_365757]
-
Deodată mă opresc și simt sub tălpile goale nisip fierbinte... deschid ochii și mă văd în mijlocul unui deșert populat doar de multe dune de nisip. Strig, dar nimeni nu-mi răspunde și îmi dau seama că vocea suavă m-a păcălit. Nu a fost Îngerul, ci Diavolul născut din gândurile mele păcătoase. Disperată vreau să mă întorc, dar în spatele meu văd doar câteva urme ale pașilor mei, lăsate în nisip. Drumul de întoarce nu mai există iar eu nu mai pot
REÎNTOARCEREA HANEI de SILVIA KATZ în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364432_a_365761]