8,329 matches
-
gîndul că cineva Încercase să-l asasineze: crima era o specialitate a lui, o caracteristică personală, incompatibilă cu locuitorii acestei lumi patriarhale și pașnice din care fusese exilat și ai cărei reprezentanți tipici păreau să fie doamna Bellairs, cucoana cu pălăria pleoștită și pastorul Sinclair. Un criminal ar trebui să se simtă la adăpost de crime - mai ales de crimele unor astfel de oameni. Dar Rowe era și mai scandalizat acum, cînd Îl auzea pe acest tînăr spunîndu-i, de la Înălțimea experienței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În mînă, prin fața ușii domnului Rennit. — Așteptați pe cineva? Îl Întrebă Rowe. — Da, un prieten care Întîrzie, răspunse stîngaci agentul. — La revedere! — La revedere, sir... Adresîndu-se cu „sir“ comitea o eroare tactică la fel de gravă ca și aceea de a purta pălărie, cu care era vizibil neobișnuit. Sau ca și faptul de a fi rămas atîta timp cu ziarul deschis la aceeași pagină. „Nu-și dau osteneala să trimită oamenii cei mai buni cînd e vorba de o simplă crimă“, Își spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
țină pasul cu ceilalți. Era ca parodia unor funeralii naționale - deși erau totuși funeralii naționale. VÎntul spulbera pe stradă frunzele galbene ale copacilor din parc. Din restaurantul Ducele de Rockingham ieșeau ultimii mușterii (era ora de Închidere) și-și scoteau pălăria În fața sicriului. — Și doar Îi spusesem să nu se ducă! rosti Henry. VÎntul Îi aducea În auz pașii tuturor celor din cortegiu, Încît avea sentimentul că o Încredințase pe soția sa poporului, căruia ea nu-i aparținuse niciodată. — Scuză-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
că e cam greu să ai grijă de atîția nepoți În timp de război, Își dădu cu părerea Rowe. — Da, e destul de greu, răspunse individul, dezvelindu-și dinții stricați, negri ca niște tăciuni. Apoi, presărînd un pumn de firimituri pe pălăria maro ponosită - pe care aterizară numaidecît alte vrăbii - adăugă: Ceea ce fac eu e perfect ilegal. Dac-ar ști lordul Woolton!... Își puse piciorul pe o valiză mare, și o vrabie i se așeză pe genunchi. Părea un copac plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nesfîrșite, luminate de lămpi Îngropate În perete; Rowe se simțea ca pe coridorul unui transatlantic uriaș, dar În loc de stewarzi și stewardese văzu o femeie În capot și papuci roz, care traversează coridorul, țipînd, iar apoi un omuleț bondoc, cu o pălărie de melon, care, zărindu-i, se grăbi să se afunde În hățișurile imensului imobil. — Ai un ghem de sfoară pe care-l desfășori? Îl Întrebă Rowe pe picolo, gîfÎind sub povara valizei, pe care acesta nu se oferise să i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să facă. Nici unul dintre ei nu băgase de seamă că se țineau de mînă, ca și cum și-ar fi căutat drumul, orbește, prin noaptea ce-i surprinsese... — Nu prea avem cu ce să ne apărăm, rosti el. Nici măcar un ac de pălărie - știu că femeile nu mai poartă așa ceva În zilele noastre. Avusesem un briceag, dar cred că a ajuns pe mîna poliției. Se Întoarseră, ținîndu-se mereu de mînă, În salonaș. — Măcar să ne Încălzim, spuse Rowe deschizînd radiatorul electric. E frig ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ce să-i spună. Se temea ca vorbele astea banale să nu statornicească pentru totdeauna Între ei niște relații formale: se vor Întîlni Întîmplător și vor vorbi despre teatru, sau despre vreme; zărind-o pe stradă, el Își va scoate pălăria și o va saluta ceremonios, fără pic de emoție, căci Între timp sentimentele lui pentru ea se vor fi stins cu desăvîrșire. — Aștept cu nerăbdare această clipă, de cînd te-am văzut, adăugă el Încet. Zilele mi s-au părut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Travers a scăpat, dar biata fată era cît pe ce să-și lase pielea... Iar cînd balamucul a luat sfîrșit, dumnealui a șters-o... — Nu țin minte să-l fi văzut vreodată pe omul ăsta, zise Rowe. Individul replică, agitîndu-și pălăria: Voi repeta sub jurămînt tot ce-am spus. Beavis urmărea scena cu gura căscată. — N-avem timp de gîlceavă, chicoti domnul Prentice. O să faceți cunoștință mai tîrziu. Deocamdată, am nevoie de voi amîndoi. — Dacă ați vrea să mă lămuriți puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
purtați cît mai firesc. Mergem la un croitor, ca să-mi ia măsurile pentru un costum. Voi intra primul; dumneata, Rowe, mă vei urma peste cîteva minute, iar ultimul vei intra dumneata, domnule Davis. Și spunînd acestea, atinse cu vîrful degetului pălăria de pe genunchii celuilalt. Dar despre ce-i vorba, domnule? Întrebă Davis, care se depărtase de Rowe, În vreme ce domnul Prentice ședea țeapăn pe strapontină, cu picioarele Încrucișate. Nu vă bateți capul, zise el. Fiți Însă cu ochii deschiși, și vedeți dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În cămașă. — Ce se Întîmplă? Întrebă el, dar Rowe ajunsese deja la cealaltă cabină și se căznea să-i deschidă ușa. Peste umărul lui, putu vedea fața uluită a domnului Bridges și ochii holbați ai lui Davis. — Repede, dă-mi pălăria! exclamă Rowe apucînd melonul lui Davis și spărgînd geamul ușii. Printre cioburile de sticlă Îl zări pe Cost-Travers-Ford: ședea pe scaunul rezervat clienților, aplecat Înainte, În fața oglinzii triple, cu beregata tăiată de foarfecele pe care-l ținea Încă Între genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
rîndul lui să Încerce. Ar fi vrut să se poată lăuda În fața Annei, ca un băiețaș: „Eu i-am prins!“ În zori, pe la patru și jumătate, li se alătură un tînăr, pe nume Brothers. Atît mustața cît și umbrela și pălăria lui neagră vădeau tendința acestuia de a-l imita pe domnul Prentice; În douăzeci de ani, poate că ar fi ajuns să semene leit cu modelul său, dar deocamdată Îi lipsea patina vîrstei - ridurile săpate de resemnare, de deziluzie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ridurile săpate de resemnare, de deziluzie și de amărăciunile vieții. Domnul Prentice Îi predă, obosit, obiectele găsite În cursul anchetei, apoi Îi oferi lui Rowe un loc În mașina cu care se Întorcea la Londra. Instalîndu-se În mașină, Își trase pălăria peste ochi și spuse: — SÎntem Învinși! În fața lor se Întindea un drum de țară plin de băltoace, În care se reflecta lumina lunii. — Ce intenții aveți? Îl Întrebă Rowe. — Să trag un pui de somn. Pesemne că această replică i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sentimentul că Înțelesese greșit vorbele ei; de aceea adăugă: Unde o fi ascuns filmul? În port tot au să-l percheziționeze! Nu știu. N-a luat nimic cu el. — Vreun baston, cumva? — Nu, nimic. Și-a pus doar haina. Nici măcar pălăria nu și-a luat-o. Presupun că filmul e Într-un buzunar. Va trebui să mă duc la gară. — De ce nu lași acum totul În seama poliției? PÎnă să dau eu de cine trebuie și pînă să explic situația, pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Poate că m-aș fi Împușcat... Pe cînd acum..., acum o să-ți spun pe gratis! Și scutură din cap uitîndu-se În oglinda de la toaletă. — Nu vreau să aud nimic! exclamă Rowe depărtîndu-se. În clipa aceea văzu un omuleț cu o pălărie ponosită trasă peste urechi, coborînd șontîc-șontîc scările spre toaletă. — Urîtă noapte, urîtă! mormăi omulețul. Fața lui palidă exprima o scîrbă fără margini. În clipa cînd Rowe ajunse la primele trepte, o bombă Începu să se rostogolească pe scară cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
șezînd, ghemuindu-se, sau În picioare ca la fotograf. De data asta, bomba i-ar fi făcut praf dacă ar fi explodat mai aproape; dar ea trecu fîsÎind, și explodă mai departe. — Sper c-au să Înceteze! spuse omulețul cu pălărie. În aceeași clipă, apa Începu să curgă În toate pisoarele. Pe scară, praful plutea ca o ceață deasă și mirosea a metal Încins - un miros mai tare decît cel de amoniac. Rowe Începu să urce treptele. — Unde te duci? Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
apăru limpede În minte așa cum Îl văzuse - culcat În pat, plin de grație, atît de străin de noțiunea de violență. Era Într-adevăr fratele Annei! Rowe se Întoarse spre lavoare și spuse În șoaptă, ca să nu-l audă omulețul cu pălărie: — În regulă. Ți-l dau! Ia-ți revolverul! Și i-l strecură repede În mînă. Cred c-o să-mi iau picioarele la spinare, rosti omulețul, Înapoia lui. Da, o să-ncerc. Ce părere aveți, domnule? — Dă fuga! Dă fuga! Îi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
i se sprijinea inertă de brațul unui pompier care o ridica din scobitura însângerată a scaunului șoferului precum adeptul unui nebunesc cult sud-american care ridică un proaspăt botezat dintr-o cristelniță cu sânge de miel. Un șofer de poliție fără pălărie ținea de-un capăt al tărgii, cu maxilarul pătrățos împins aproape de coapsa ei stângă. Între cele două coapse se vedea triunghiul tuciuriu al pubisului. Urmau numeroase alte pagini dedicate mașinii sport accidentate, depozitate în curtea dezmembrărilor auto, prim-planuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
craniile și abdomenele lor. Helen se uită țintă la ele prin parbrizele fără sticlă, aproape ca și când ar fi fost pacienți pe care spera să-i trateze. Pe când ne plimbam printre tot mai mulții vizitatori îmbrăcați în costume elegante și cu pălării înflorate, Helen întinse mâna prin geamurile înstelate și mângâie brațele și capetele de plastic. Această logică de vis domină întreaga după-amiază. În lumina puternică a celei de-a doua părți a zilei, cele câteva sute de vizitatori adoptau aspectul unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mașinii. Chiloților, cu câteva secunde mai înainte. Am claxonat vesel și am pornit spre Snagov. Nu m-am uitat în oglindă tot drumul. Anca și Yves sporovăiau despre invitați, despre ce a spus mătușa X, despre rochia verișoarei B, despre pălăria domnului U. Totuși, simțeam ura și tristețea Ancăi - și mă dureau. O dezamăgisem din nou pe, de-acum, soția prietenului meu... Eram un porc de câine. Sau, mai bine zis, încercarea mea de a fi toată viața pe placul tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
văzut din spate, flutura o panglică liliachie. Am coborât pe cărarea abruptă a promontoriului până la o terasă de unde se schimba unghiul de vedere: cum mă așteptam, așezată în coș, complet ascunsă de apărătoarea de plastic, se afla domnișoara Zwida, cu pălăria de paie albă și caietul de desen pe genunchi; tocmai desena o scoică. N-am fost mulțumit că am văzut-o; semnele contradictorii de azi-dimineață îmi sugerau să nu intru în vorbă cu ea. Sunt deja vreo 20 de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
piața fortăreței, rudele deținuților stăteau la coadă: azi e zi de vizită la închisoare. În mijlocul femeilor cu basmale pe cap și copii care plâng, am văzut-o pe domnișoara Zwida. Fața îi era acoperită de o voaletă neagră, fixată sub pălărie, dar mersul ei era greu de confundat: stătea cu capul sus, gâtul drept și mândru. Într-un colț al pieței, parcă supraveghind coada de la poarta închisorii, erau cei doi bărbați în negru, care mă interpelaseră ieri la observator. Ariciul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
noaptea, după multe luni, și asta mă neliniștea foarte tare, mai ales pentru că sunt predispus să răcesc la cap; de aceea, înainte de a ieși, mi-am tras o căciulă de lână peste urechi, o beretă de lână peste ea, o pălărie de fetru deasupra. Înfofolit, cu un fular în jurul gâtului și altul în jurul șalelor, puloverul de lână, scurta de blană și haina de piele, cizmele căptușite, mă simțeam mai apărat. Noaptea, cum am constatat imediat, era blândă și senină. Dar tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pe Podul Căruțelor, cum le strigau pietonii, dar asta ar fi însemnat să lungească prea mult drumul) - când am observat femeia care cobora alături de mine. Purta un palton cu un pic de blană pe marginea gulerului și la mâneci, o pălărie ca un clopot, cu voaletă și un trandafir: elegantă, tânără și plăcută, cum am constatat imediat după aceea. Pe când o priveam din profil, am văzut-o încruntând ochii, ducând mâna înmănușată la gura deschisă, într-un strigăt de spaimă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
sa toată atenția, făcându-ne aproape să uităm orașul răvășit, ar putea să se întrerupă: aceleași coloane militare de transport traversează piața și pagina, despărțindu-ne, femeile la coadă în fața magazinelor, șirurile de muncitori cu pancarte. Irina e departe acum, pălăria cu trandafir plutește peste o mare de berete gri, de căști, de basmale; încerc să alerg după ea, dar ea nu se uită înapoi. Urmează câteva paragrafe pline de nume de generali și deputați, în legătură cu bombardamente și retrageri de pe front
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
separați de panta torentului. Ceea ce mi se păruse ecoul neregulat al potcoavelor iepei mele, repercutat de peretele calcaros și accidentat al celuilalt mal, era de fapt zăngănitul acelor pași care mă însoțeau. Tânărul era numai spinare și gât, cu o pălărie de pai destrămată. Jignit de comportarea lui, am dat pinteni iepei ca să-l las în urmă și să nu-l mai am sub ochi. Abia îl depășisem, când nu știu ce inspirație m-a făcut să întorc capul spre el. Își luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]