900 matches
-
lateral și este acoperit cu solzi pe lături și deasupra. Gura mică este dispusă terminal și ușor îndreptată în sus. Falca superioară este mai scurtă decât cea inferioară și se extinde până la mijlocul ochiului. Pe maxilarul inferior, premaxilar, vomer și palatine se află dinți mărunți, viliformi, slab dezvoltați, de aceeași mărime. Maxilarul superior și limba fără dinți. Botul este scurt și intră de 4,0—4,1 ori în lungimea capului. Ochii sunt foarte apropiați de profilul frunții. Nările mici, fără
Țigănuș (pește) () [Corola-website/Science/330650_a_331979]
-
1091). Deși Vladislav era un conducător formal în Polonia, în realitate baronii care îl expulzaseră pe fratele său au folosit această victorie pentru a-și consolida pozițiile. În scurt timp, ducele a fost nevoit să renunțe la guvernare pentru Contele Palatin, un mare nobil numit Sieciech. Nașterea viitorului Boleslav al III-lea a schimbat complet situația politică din Polonia. Mieszko Boleslawowic avea deja 17 ani la acea vreme, iar prin acordul făcut după întoarcerea sa, era primul în linia de succesiune
Vladislav I Herman () [Corola-website/Science/330664_a_331993]
-
caudală excavată. Operculele au pe marginea lor posterioară dinți sau spini. Orificiul opercular este mare. Au 4 branhii și 6-8 raze branhiostegale. Linia laterală, de cele mai multe ori, prezentă și bine dezvoltată, se continuă până pe coadă. Mustățile lipsesc. Fălcile, vomerul și palatinele sunt prevăzute cu dinți, uneori foarte puternici; unii dintre dinți au aspectul de canini. Oasele faringiene sunt separate. Au 30-48 vertebre. Stomacul are un cec, iar intestinul 3-6 apendice pilorice. Se hrănesc mai ales cu pești, dar și cu viermi
Percide () [Corola-website/Science/330691_a_332020]
-
cu solzi mărunți cicloizi. Capul este alungit și prevăzut cu un bot lung, lat și turtit, asemănător ciocului unei rațe. Gura este foarte mare, ocupând o jumătate a capului, înarmată cu numeroși dinți fixați pe mai multe oase: premaxilar, vomer, palatine, oasele faringiene și limbă. Maxilarul fără dinți. Falca inferioară proeminentă. Falca superioară este formată din maxilare și premaxilare. Ochii sunt moderat lărgiți, așa cum este tipic pentru văzul peștilor răpitori din apele de adâncime mică. Au o singură înotătoare dorsală scurtă
Esocide () [Corola-website/Science/330694_a_332023]
-
de arhitectura romanică al bisericilor din Polonia ca "bisericile lui Dunin" (de la porecla lui Petru, Dunin). Căsătoria sa cu Maria, fiica unui conducător puternic, l-a ridicat și mai mult în rang pe Włostowic, și a primit rangul de voievod ("Palatine" sau "vine Palatinus") de la Bolesław. La acea vreme voievodul a fost una dintre cele mai importante poziții din Regatul Polonia: el poruncea armatei când regele era absent, prezida în instanțele de judecată, în absența regelui, a fost responsabil de ordine
Piotr Włostowic () [Corola-website/Science/330692_a_332021]
-
închisă; premaxilarele puțin protractile. În partea anterioară a fălcilor poartă dinți asemănători cu incisivii mamiferelor, mărginiți pe laturi de dinți mai lați. Dinții sunt bine dezvoltați, diferențiați în dinți conici (caniniformi), aplatizați (incisiviformi) sau rotunjiți (molariformi). Plafonul bucal (vomerul și palatinele) sunt fără dinți. Au 6 raze branhiostegale și 24 vertebre. Capul cu sistemul canalelor mucoase slab dezvoltat. Osul accesor este prezent. le au o singură înotătoare dorsală, formată din două regiuni aproape egale între ele: una țepoasă cu 10-15 spini
Sparide () [Corola-website/Science/330700_a_332029]
-
de talie mijlocie sau mare. Gura este terminală, relativ mică, mai mult sau mai puțin protractilă, adesea înzestrată cu buze groase, bine dezvoltate. "Gomphosus" are un bot alungit. Fălcile și oasele faringiene inferioare sunt prevăzute cu dinți puternici; boltă bucală (palatinele) este lipsită de dinți. Dinții fălcilor sunt caniniformi, cei anteriori (una sau două perechi), de obicei sunt mai mari și îndreptați înainte; dinți faringieni sunt molariformi. Înotătoarele au raze țepoase. Au o singură înotătoare dorsală continuă, cu partea țepoasă tot atât de
Labride () [Corola-website/Science/330706_a_332035]
-
sau subîntinsă. Ochii mici sau mari, acoperiți cu o pleoape adipoase mai mult sau mai puțin dezvoltate. Dinții fălcilor sunt pluriseriați sau în benzi, mici sau minusculi, uneori cu un rând de canini mari recurbați. Dinții de pe bolta bucală (vomer, palatine) sau de pe limbă prezenți sau absenți, în funcție de specie sau de stadiul de dezvoltare. Fantele branhiale mari, membranele branhiostegale neunite și separate de istm. Raze branhiostegale 6-10 (de obicei 7). Numărul și lungimea branhiospinilor este variabilă în funcție de specie, numărul lor scade
Carangide () [Corola-website/Science/330753_a_332082]
-
subtropicale și tropicale ale oceanelor Atlantic, Indian și Pacific. Au corpul fusiform, asemănător cu o săgeată, acoperit cu solzi mărunți, cicloizi. Capul este alungit, cu un bot ascuțit. Gura mare orizontală este înarmată cu dinți mari pe ambele fălci și palatine. Falca inferioară este mai lungă decât cea superioară. Au două înotătoare dorsale scurte și larg separate. Înotătoarea anală este mult deplasată înapoi, înotătoarea caudală bifurcată, înotătoarele pectorale sunt scurte, înotătoarele pelviene situate sub prima înotătoare dorsală. Colorație este cenușie spre
Sfirenide () [Corola-website/Science/330854_a_332183]
-
sunt fixate la premaxilare și falca superioară devine neprotractilă, aceasta fiind o modificare secundară care adaptează peștele pentru a se hrăni cu o pradă mai mare. Dinții mari puternici, ascuțiți, conici sau aplatizați, de mărime inegală pe ambele fălci și palatine (bolta palatină), dar absenți pe vomer; în apropierea vârfului fălcii inferioare sunt de obicei 1 sau 2 dinți canini (caniniformi) ascuțiți puternici. Fantele branchiale sunt largi; pseudobranhiile bine dezvoltate. 7 raze branhiostegale. Membranele branhiale sunt separate de istm și una
Sfirenide () [Corola-website/Science/330854_a_332183]
-
la premaxilare și falca superioară devine neprotractilă, aceasta fiind o modificare secundară care adaptează peștele pentru a se hrăni cu o pradă mai mare. Dinții mari puternici, ascuțiți, conici sau aplatizați, de mărime inegală pe ambele fălci și palatine (bolta palatină), dar absenți pe vomer; în apropierea vârfului fălcii inferioare sunt de obicei 1 sau 2 dinți canini (caniniformi) ascuțiți puternici. Fantele branchiale sunt largi; pseudobranhiile bine dezvoltate. 7 raze branhiostegale. Membranele branhiale sunt separate de istm și una de alta
Sfirenide () [Corola-website/Science/330854_a_332183]
-
masiv și mai scurt decât la celelalte salmonide; pe marginea lui anterioară sunt 4-8 dinți puternici încovoiați, dispuși într-un singur rând transversal; la exemplarele bătrâne, majoritatea acestor dinți cade. Dinții de pe vomer se continuă, fără întrerupere, cu cei de pe palatine. Pe manubriu vomerului, dinții lipsesc. Manubriul vomerului este scurt și lat; iar la exemplarele bătrâne el e concrescut cu parasfenoidul. Pe marginea limbii, câte un rând de 6-8 dinți. Falca inferioară este prevăzută cu 18-20 de dinți ascuțiți și încovoiați
Lostriță () [Corola-website/Science/330408_a_331737]
-
propus o invadare a Italiei în 1269 și a atras un anumit sprijin din partea ghibelinilor din Lombardia, însă planurile sale nu au fost niciodată duse la îndeplinire, el nemaijucând niciun rol în chestiunea italiană. Din 1280, el a devenit conte palatin de Saxonia. Din cauză că tatăl său îl favoriza pe fratele său vitreg Apitz, Frederic și fratele său Diezmann au pornit un război împotriva lui Albert al II-lea. Frederic a fost capturat în 1281, însă după un îndelungat război tatăl său
Frederic I de Meissen () [Corola-website/Science/328566_a_329895]
-
Albert al II-lea (Albrecht, supranumit cel Degenerat) (n. 1240 - d. 20 noiembrie 1314, Erfurt), membru al casei de Wettin a fost markgraf de Meissen, landgraf de Thuringia și conte palatin de Saxonia. Albert a fost fiul cel mare al markgrafului Henric al III-lea cel Ilustru de Meissen cu prima sa soție, Constanța de Babenberg. În 1265, tatăl său a conferit landgrafatul de Thuringia și palatinatul lui Albert, iar Marca
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
și-a legitimat copiii avuți cu aceasta. Atunci când Albert a intenționat să îi acorde landgrafatul de Thuringia lui Apitz și să îi compenseze pe fiii din prima căsătorie doar cu Osterland (care includea moștenirea din partea mamei lor) și cu comitatul palatin de Saxonia, aceștia din urmă au pornit războiul împotriva tatălui lor. Frederic a fost capturat de către Albert și închis în castelul din Wartburg; cu toate acestea, el a reușit să scape după un an și a continuat războiul alături de Diezmann
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
35 de ani. Moartea fiului său favorit a fost o lovitură teribilă pentru Albert, el nerevenindu-și niciodată după această pierdere. După doi ani, în 1307, Albert a renunțat în cele din urmă la landgrafatul de Thuringia și la comitatul palatin de Saxonia în favoarea fiului său Frederic, în schimbul unor subsidii anuale. El a murit după șapte ani în Erfurt, la vârsta de 74 de ani.
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
Margareta de Hohenstaufen sau Margareta de Germania) (n. 1 decembrie 1241, Foggia - 8 august 1270, Frankfurt pe Main), membră a dinastiei Hohenstaufen, a fost prințesă de Sicilia și de Germania. Prin căsătorie, ea a devenit landgrafină de Thuringia și contesă palatină de Saxonia. Margareta a fost fiica împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen, rege al Siciliei și al Germaniei, cu cea de a treia sa soție, Isabela de Anglia. Bunicii săi pe linie paternă erau împăratul Henric al VI-lea
Margareta de Sicilia () [Corola-website/Science/328568_a_329897]
-
devenit markgraf de Meissen - Margareta a fost străbuna directă a electorilor și regilor de Saxonia și a reginelor Angliei Margareta de Anjou și Ana de Cleves. În 1265, soțul ei a primit titlurile de landgraf de Thuringia și de conte palatin de Saxonia, ca urmare abdicării tatălui său, care a păstrat pentru sine doar controlul asupra Meissen. După ce nepotul ei Conradin de Hohenstaufen a fost executat în 29 octombrie 1268 de către Carol de Anjou, Margaret, din poziția de următoare rudă legitimă
Margareta de Sicilia () [Corola-website/Science/328568_a_329897]
-
în Franța. La jumătatea secolului al X-lea, teritoriul de Bar constituia o regiune dependentă a Sfântului Imperiu Roman. Prima dinastie de Bar era reprezentată de fapt de către ducii de Lotharingia Superioară, din casa conților de Ardennes, decendenți din contele palatin Wigeric de Lotharingia. Ei și-au stabilit reședința la Bar, care ulterior va fi numit Bar-le-Duc. Această dinastie de Ardennes-Bar s-a stins odată cu ducele Frederic al III-lea de Lorena (d. 1033) și cu sora sa, contesa Sofia de
Ducatul de Bar () [Corola-website/Science/328603_a_329932]
-
pentru Jülich. Acesta s-a încheiat la 1614, prin tratatul de la Xanten, care a divizat ducatele între Palatinat-Neuburg și Margrafiatul Brandenburg. Jülich și Berg au revenit contelui palatin Wolfgang Wilhelm de Neuburg, iar după ce ultimul duce de Palatinat-Neuburg (de asemenea palatin elector din 1685), Carol al III-lea Filip a murit fără urmași în 1742, contele Carol Teodor de Palatinat-Sulzbach (după 1777 și elector de Bavaria) a moștenit Jülich și Berg. În 1794 Franța revoluționară a ocupat ducatul de Jülich ("Duché
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
de Münster. Cu toate acestea, și noua dinastie ducală s-a stins în 1609, atunci cînd ultimul duce a murit fiind nebun. Acest eveniment a condus la o lungă dispută asupra succesiunii asupra diferitelor teritorii înainte de divizarea din 1614: contele palatin de Neuburg, care se convertise la catolicism, a anexat Jülich și de Berg; între timp, Cleves și Mark a trecut sub stăpânirea lui Ioan Sigismund, elector de Brandenburg, care va deveni ulterior duce de Prusia. După stingerea în 1685 a
Comitatul de Berg () [Corola-website/Science/328620_a_329949]
-
Ludovic I (n. 23 decembrie 1173, Kelheim - 15 septembrie 1231, Kelheim), membru al casei de Wittelsbach, a fost duce de Bavaria din 1183 și conte palatin de Renania din 1214. Ludovic a fost fiul ducelui Otto al III-lea de Bavaria cu Agnes de Loon. El a fost căsătorit cu Ludmila, fiică a ducelui Frederic de Boemia. Ludovic a extins teritoriul ducatului de Bavaria și a
Ludovic I de Bavaria () [Corola-website/Science/328642_a_329971]
-
Henric (n. 1173 - d. 28 aprilie 1227) a fost conte palatin al Rinului între 6 august 1195 și 1213. Henric a fost fiul cel mare al ducelui Henric Leul din dinastia Welfilor, de pe urma căsătoriei acestuia cu Matilda de Anglia. El a crescut în Anglia și a devenit conte palatin al Rinului
Henric al V-lea de Palatinat () [Corola-website/Science/328651_a_329980]
-
fost conte palatin al Rinului între 6 august 1195 și 1213. Henric a fost fiul cel mare al ducelui Henric Leul din dinastia Welfilor, de pe urma căsătoriei acestuia cu Matilda de Anglia. El a crescut în Anglia și a devenit conte palatin al Rinului ca urmare a căsătoriei sale din 1193 cu Agnes, moștenitoare a comitatului din familia Hohenstaufenilor. Atunci când fratele său mai mic, Otto de Braunschweig, a devenit unul dintre cei doi pretendenți la tronul Sfântului Imperiu Roman în 1198, Henric
Henric al V-lea de Palatinat () [Corola-website/Science/328651_a_329980]
-
nord. El a abandonat proprietățile din nordul Germaniei în favoarea fiului fratelui său Wilhelm, Otto. Henric a murit în 1227 și este înmormântat în catedrala din Braunschweig. În 1193, Henric a fost căsătorit cu Agnes (n. 1177-d. 1204), fiică a contelui palatin Conrad. Cei doi au avut următorii trei copii: În jur de 1209, el s-a recăsătorit, cu Agnes (d. 1248), fiica markgrafului Conrad de Luzacia.
Henric al V-lea de Palatinat () [Corola-website/Science/328651_a_329980]