1,151 matches
-
Într-o grămadă de gunoi, printre oase de pui și coji de cartofi. Era un tânăr Îmbrăcat cu un costum bine croit, dar murdar. Chiar și de la distanță, ochiul de medic al doctorului Philobosian observă tăietura de pe mâna tânărului și paloarea malnutriției. Dar când refugiatul Își ridică privirea, doctorul văzu un gol În loc de chip: nu era cu nimic diferit de ceilalți refugiați care mișunau pe chei. Cu toate acestea, privind În acel gol, doctorul Întrebă: ― Ești bolnav? ― N-am mâncat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
sau a ei ( În cazul meu ambele) - de naștere. Priviți-l pe Capitolul Unsprezece, Întotdeauna la fel de păstos și chel de la vârsta de douăzeci și trei de ani: e un homuncul perfect. Craniul pronunțat indică viitoarele sale abilități matematice și mecanice. Paloarea nesănătoasă sugerează boala lui Crohn pe care o s-o aibă mai târziu. Alături de el iată-mă pe mine, cândva sora lui, iată-mi chipul care e deja o enigmă, pâlpâind ca o vedere holografică Între două imagini: fetița drăgălașă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
prieteni, n-o cunoșteam aproape deloc pe Maxine. N-avea treabă cu ceilalți copii de pe Middlesex. Întotdeauna exersa la vioară. Era singurul copil evreu din școală. La prânz mânca singură, avea mâncare cușer În niște caserole de plastic. Bănuiam că paloarea ei era rezultatul faptului că stătea tot timpul În casă, iar vena albastră care i se zbătea sălbatic la tâmplă era un fel de metronom interior. Domnul da Silva se născuse În Brazilia. Acest lucru era greu de observat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
potecuța plină de cetină dintre pinii Înalți și cenușii răsăriseră ciuperci. Alături de casă, o fântână arteziană susura printre pietrele acoperite de mușchi. Când am intrat pe ușa bucătăriei, am dat peste Jerome. Stătea la masă și citea Weekly World News. Paloarea de pe chip sugera că stătuse acolo mai toată luna. Părul negru, lipsit de luciu, părea din cale-afară de inert. Purta un tricou cu Frankenstein, pantaloni scurți, creponați, și teniși albi, de pânză, fără șosete. ― Iat-o pe domnișoara Stephanides, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
uneori mai clar, alteori mai stins. Pârâielile, țiuiturile, sâsâielile și bâzâiturile se întețeau atunci, ca și cum toate s-ar fi înfuriat cumplit și ar fi vrut să-l ciupă, ca niște viespi, pe domnul de la microfon. Tot atunci, se întețea și paloarea ofițerului. Își mai turna un păhărel și mă fixa cu ochii lui gri, în care licărea totuși ceva, cred că jarul oglindit al țigării. Nu spunea nimic, doar scotea un „mda“ după salutul de final, „...al dumneavoastră Neculai Constantin Munteanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
crap...!” În momentul când Tony Pavone auzi cuvântul „Pește”, se cutremură de groază. Amintirea suferințelor, a „Dansului Morții”, În care timp de douăzeci și patru de ore aproape părăsise această lume, Îi produse o sudoare rece pe șira spinării, și o vizibilă paloare a feții. Se strădui totuși să fie atent. Anteprenorul interveni. „Aici, În această parte a lacului au fost proectate spre a fi montate șase barăci metalice de mare capacitate. În acest scop, am venit la acest grup de șantiere sperând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
iscodi pe anteprenor: „Cât poate fi de adâncă apa...!?” Anteprenorul surprins de teama exagerată a acestui constructor, zâmbi de circumstanță. „Nu am măsurat’o niciodată Însă, după aprecierea mea nu poate fi mai adâncă de treizeci de metri...!” Dar,observând paloarea feții se grăbi să adauge: „Pe acestă imensă platformă Înghețată, pot ateriza escadriele de avioane grele. Mege-ți fără teamă...!” Ne având la Îndemână altă alternativă, Tony Pavone Își făcu singur curaj, ștergându-și cu dosul palmei transpirația de pe frunte scrâșnind
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
un homar cât un iepure de câmp, crilul roșu într-un borcan), miriapode și scolopendre, am zăbovit puțin să admirăm stelele de mare, ofiuride cu brațe lungi și încolăcite și stele în cinci colțuri, ca de coral, acum cuprinse de paloarea morții. Mai mult priveam la Gina, răsfrântă în vitrinele verzui. Era din ce în ce mai stranie, mai transfigurată. Zâmbetele ei deveneau mai stereotipe, ca un fel de promisiuni, de insinuări pe care nu le înțelegeam până la capăt. Mă remorca mai departe de un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
oglinda murdară la un colț și cu un șurub căzut, că, iată, s-a și făcut șase fără cinci și el trebuie să pice dintr-un moment în altul. Deslușesc pe fața ei, chiar sub praful piersiciu al fardului, o paloare care nu ține de nuanța feței, o paloare a trăsăturilor, aș zice, o paloare psihică, îi e puțin rău, se vede, e șocată. Ar trebui să fie emoționată și chiar bucuroasă, dar e ceva în viscerele sau în țeasta ei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
șurub căzut, că, iată, s-a și făcut șase fără cinci și el trebuie să pice dintr-un moment în altul. Deslușesc pe fața ei, chiar sub praful piersiciu al fardului, o paloare care nu ține de nuanța feței, o paloare a trăsăturilor, aș zice, o paloare psihică, îi e puțin rău, se vede, e șocată. Ar trebui să fie emoționată și chiar bucuroasă, dar e ceva în viscerele sau în țeasta ei care a întors-o pe dos. Buzele îi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și făcut șase fără cinci și el trebuie să pice dintr-un moment în altul. Deslușesc pe fața ei, chiar sub praful piersiciu al fardului, o paloare care nu ține de nuanța feței, o paloare a trăsăturilor, aș zice, o paloare psihică, îi e puțin rău, se vede, e șocată. Ar trebui să fie emoționată și chiar bucuroasă, dar e ceva în viscerele sau în țeasta ei care a întors-o pe dos. Buzele îi sânt țepene și triste. Avînd zâmbetul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care se lăsară cam până la brâu. Toată clasa începu să chicotească. - Was ist denn wieder los? întrebă Volkman. Întorcându-se și văzând ce s-a întâmplat, adăugă: - Na, ich danke. Roșu foc de rușine și, apoi, acoperit brusc de o paloare verzuie, Burkeviț se tot căuta prin buzunare cu mâini tremurânde. Dar nu-și găsea batista. - Scumpule, puteai să-ți ții pentru tine stridiile, observă Iag, doamne ferește, mai trebuie să și mâncăm pe ziua de astăzi. - Aașșa o coincidență, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
dar mă temeam că după „pri“ la „eternul“ voi izbucni în plâns. Simțind cu o groază rece că sunt gata să plâng, l-am dat brutal pe Burkeviț la o parte, i-am scuturat fața care, cu ochii închiși, cu paloarea și cu nasul scurt, semăna cu masca în ghips a lui Beethoven și am luat-o la goană pe scări. Mă grăbeam, așa cum te grăbești să chemi doctorul când un prieten e pe moarte. Știi că doctorul nu poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
căzut jos bătrânul, mi se pare c-a murit. Felix sări săgetat de ceva rece și se năpusti pe scări așa de repede, încît Otilia, presimțind ceva, ieși speriată. Tânărul nu putu să-i spună nimic, de emoție, deși după paloarea feței își dădu seama că ea a înțeles. Se repezi la bătrân, îl descheie la gât, ca să se afle în treabă, și observă că respira și gemea cu ochii pe jumătate închiși, ca un om care simte o durere. Îl
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în sinuciderea ratatului se experimentează un moment din ontologia posibilului: acela în care posibilul se anulează nu în actualizare, ci în neființă. Moartea ratatului este efectul pe care îl are în conștiință deriva posibilului înspre neant. Bovaricul, în schimb, în afară de paloarea destinului său trădat, nu are în el urma nici unei promisiuni. El nu este decât prada și victima unui model imitativ. Dar în vreme ce ratatul se sinucide cu gândul la spectacolul unei promisiuni dezmințite în ochii lui și ai celorlalți (el este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
palide și pasul lui fermecat (I 3). Portretul imaginat astfel corespunde chipului real al lui Ahile, fiul nimfei Tetis : (cu fruntea luminată și mâinile palide, iar ochii lui ard ca două văpăi (II 2). În același timp, el vestește prin paloarea sa mortuară destinul eroului care va pieri la Troia, ca și pe acela al logodnicei sale, victima sacrificiului. Când i se anunță iminența nunții, Ifigenia intuiește că o așteaptă de fapt moartea și își arată spaima de întunericul subpământean (Să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
se sacrifică de dragul unor valori superioare. Tot astfel, Zoe Dumitrescu Bușulenga afirmă limpede superioritatea lui Sofocle, ca analist al omului, asupra lui Eschil care făcea adesea din lirism instrumentul unei tensiuni tragice înalte suplinind un profil uman slab, ilustrat de paloarea, lipsa de consistență a lui Oreste și a Electrei, de caracterul monocord al lui Xerxes, de nedefinirea lui Eteocle (p. 181). Deși se despart adesea în aprecierile asupra lui Eschil, cele două comentatoare împărtășesc opinia defavorabilă lui Euripide. Alice Voinescu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
am reîntîlnit, n-a trebuit să-i spun nimic. Miquel m-a privit În ochi și s-a mărginit să clatine din cap afirmativ. Mi s-a părut mai slab decît Înainte de călătoria mea la Paris, cu chipul de o paloare parcă bolnăvicioasă, pe care eu am atribuit-o excesului de muncă cu care se pedepsea. Mi-a mărturisit că trecea prin dificultăți economice. Cheltuise În donații filantropice aproape toți banii moșteniți, iar acum avocații fraților lui Încercau să-l evacueze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
subțiri schițau necontenit un surâs insolent, ironic și chiar răutăcios; însă fruntea îi era înaltă și bine făcută, înfrumusețând partea de jos a feței, conturată într-un mod cam lipsit de distincție. Pe chipul lui, deosebit de bătătoare la ochi era paloarea ca de mort, care conferea întregii fizionomii a acestui tânăr, în pofida constituției lui destul de robuste, o expresie de secătuire și în același timp de ceva pătimaș până la suferință, care nu se armoniza cu zâmbetul lui impertinent, grosolan și cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în ei o beznă profundă și tainică. Privirea îndreptată spre el părea că-l pune în fața unei enigme. În ultimii doi ani se mirase adeseori de felul cum se schimba fața Nastasiei Filippovna, care devenea teribil de palidă și, ciudat, paloarea chiar o făcea și mai frumoasă. Toțki, care, ca toți gentlemenii care și-au făcut de cap la viața lor, tratase la început cu dispreț prețul infim dat pe acest suflet care nu apucase încă să trăiască, în ultimul timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
care, nici el, nu se descotorosise de muțenia aproape totală care îl cuprinsese din clipa când o văzuse pe Nastasia Filippovna; însă acesta, deși rămăsese ca o stană de piatră în același loc, în ușa salonului, reușise totuși să remarce paloarea și schimbarea malignă a expresiei lui Ganea. Observatorul acesta era prințul. Aproape speriat, porni brusc înainte, cu pași automați. — Beți niște apă, îi șopti el lui Ganea. Și nu vă mai uitați așa... Era limpede că spusese aceste cuvinte fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se întâlnească des, avuseseră întrevederi lungi și în decursul acestor întâlniri ale lor existaseră câteva clipe care îl întipăriseră prea bine pe fiecare din ei în inima celuilalt. Acum, însă, nu se mai văzuseră de vreo trei luni și ceva. Paloarea și un fel de frisoane mărunte, fugare încă nu părăsiseră fața lui Rogojin. Deși îl invitase în cameră pe musafir, totuși deruta lui neobișnuită continua. În timp ce-l conducea pe prinț spre fotoliu și-l îndemna să se așeze lângă masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spre tine și tu ridicând - cu freamăt și îndurerare - lespedea surîsului! Germinația fiecărui adevăr ne pune corpul la teasc. Ne stoarcem viața de câte ori cugetăm, încît un gânditor absolut ar fi un schelet ce și-ar ascunde oasele în... transparența gândurilor. Paloarea e culoarea ce-o ia gândirea pe fața omenească. Destin nu există decât în acțiune, fiindcă numai în ea riști totul, fără să știi unde vei ajunge. Politica - în sensul de exasperare a ceea ce-i istoric în om - este spațiul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
încuibă și se depun pe fondul necazurilor zilnice, exercitând un control subteran. Femeile - ca și muzica - trebuie ocolite în receptivitățile tulburi care măresc până la leșin pretextele de înduioșare. Când vorbești despre teamă, despre teama însăși, în fața unei blonde spiritualizate de paloare și care-și apleacă ochii pentru a suplini prin gest mărturisirea, surâsul ei frânt și amar ți se rostogolește-n carne și-și prelungește prin ecouri chinul său imaterial. Surâsurile sânt o povară voluptuoasă pentru cel ce le împarte și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-ți lepezi otrava sorbindu-ți primăveri într-o tinerețe defunctă? Sau să pătezi ochi nevinovați cu greul întristării? Ce virginitate nu-ncetează în preajma lui? În carnea lucidă amorțește seva și ochi stinși se aprind într-o tomnatică ofrandă, culeasă de palorile unei iubiri. De când Eva a trezit pe Adam din somnul inutilei perfecțiuni, urmașele ei continuă opera de dezmorțire și până astăzi ele ne ademenesc în neființă. Privirea lor nedeslușită, amețeala aeriană din chemările lor nesigure rămîne-vor străine înțelegerii noastre tulburi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]