1,756 matches
-
a domniei lui Petru I, perioadă în care Moldova a cunoscut o dezvoltare economică și politică continuă. Până la efectuarea acestor cercetări arheologice, istoricii au vehiculat mai multe ipoteze cu privire la perioada când a fost construită fortificația. Pornind de la informația din Bula papală din 1232 că în timpul șederii cavalerilor teutoni în Țara Bârsei, între anii 1211-1225, aceștia ar fi construit pe versantul estic al Carpaților un "castrum muntissimum", unii istorici de seamă ca A.D. Xenopol, B.P. Hașdeu sau Dimitrie Onciul au acreditat ipoteza
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
subsolul localității se găsește un masiv de sare. Pe teritoriul localității se află o ocnă de sare părăsită, care datează din secolul al XVIII-lea. Prima atestare documentară a localității datează din 1332 când este menționată în registrul de dijme papale. Numele cu care a fost menționată de-a lungul timpului sunt: "Alba Ecclesia" și "Weisskirch". Satul a fost fondat de către coloniști sași, chemați în țară de către regele Geza al II-lea (1141-1161). Majoritatea populației acestui sat a fost secole întregi
Albeștii Bistriței, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300860_a_302189]
-
climat de câmpie moderat, cu o faună caracteristică silvostepei. În sat există utilități: energie electrică, apă, canal, telefonie fixă - mobilă, furnizori servicii cablu, TV, internet precum și un serviciu de salubrizare. Numele așezăii apare pentru prima dată între 1332-1337 în registrul papal. Primul proprietar a fost ramura Dorogi din familia Gutkeled. După 1800, proprietar a fost contele Zichy Ferenc. În 1870 cu colaborarea acestuia a fost fondată școala regală maghiară de vieri. După tradiția populară și explicația științifică a numelui, Diosig, înseamnă
Diosig, Bihor () [Corola-website/Science/300853_a_302182]
-
români, care trăiau în grupuri de familii mici, răsfirate. Așezarea că localitate mai mare își are originea în urmă colonizării sașilor în secolul al XIII-lea. Cea mai timpurie atestare a satului datează din 1332, când în registrele de dijme papale este înregistrat "Henricus parohul din Nova Villa", aparținând de Comitatul Bistrița-Năsăud cu capitala în orașul Bistrița. În 1453 între posesiunile lui Iancu de Hunedoara din districtul Bistrița figurează și Satu-Nou. În 1518 se desfășoară un proces între locuitorii din Satu-Nou
Comuna Cetate, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300869_a_302198]
-
așezări umane încă din cele mai vechi timpuri. Aici au fost găsite topoare din piatră găurită și ceramică din epoca neolitică. Cel mai vechi document istoric care atestă comunitatea săsească de aici datează din anul 1333, când listele unei conscripții papale înregistrează un "Johannes plebanus de Lekenche". Localitatea făcea parte în acea perioada din comitatul Dăbâca, moșia fiind împărțită între mai mulți proprietari. În anul 1453 a primit dreptul de târg. În anul 1472 regele Matia Corvinul a acordat dreptul de
Lechința, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300880_a_302209]
-
apoi român. Primele informații religioase care se referă la satul Berchieșu datează din anul 1350, an jubiliar al bisericii catolice, când Roma a fost vizitată de pelerini din mai multe țări, care depindeau din punct de vedere religios de biserica papală. Un asemenea pelerin a fost și Nicolae Wos, nobil de Berchieș, care intenționa să întreprindă o călătorie până la biserica sfinților apostoli Petru și Pavel, și care și-a zălogit - la 26 octombrie 1350 - în fața Conventului de la Cluj - Mănăștur, o bucată
Berchieșu, Cluj () [Corola-website/Science/300319_a_301648]
-
în modul în care a fost pictată pelerina roșie de mătase pe care lucesc reflexe aurii. Papa, foarte mulțumit de portret, dorește să-l recompenseze cu o sumă enormă de bani, Velázquez însă refuză cu mândrie, spunând că realizarea portretului papal este o obligație de serviciu a pictorului de curte al "Majestății Sale Catolice". În iunie 1651 se întoarce la Madrid. Între anii 1651 și 1660, Velázquez își continuă cariera la curtea regală, timp în care creează noi capodopere. Tabloul său
Diego Velázquez () [Corola-website/Science/298567_a_299896]
-
de-a lungul drumului mătăsii, iar călugărul mongol chinez, Rabban Bar Sauma a făcut o călătorie comparabilă din Khanbaliq spre Europa, tot pe drumul mătăsii. Misionari că William de Rubruck, a călătorit spre curtea mongolă, convertind mulți mongoli, precum și emisari papali ce corespondeau cu liderii mongoli pentru a menține alianța franco-mongolă. Prin intermediul Drumului Mătăsii, călătorii europeni transportau produse exotice din orientul extrem. După Genghis, afacerile prosperau sub Ogodai și Guyuk. Negustorii achiziționau îmbrăcăminte, alimente, informații pentru palatul imperial, și primeau scutiri
Imperiul Mongol () [Corola-website/Science/298572_a_299901]
-
expansionismul turcilor otomani. În plus, orașul-stat Veneția își simțea amenințată influența în Marea Adriatică. În 1394, Papa Bonifaciu al IX-lea a proclamat organizarea unei noi cruciade împotriva turcilor, deși în acel moment schisma occidentală împărțise papalitatea în două între scaunele papale de la Avignon respectiv Roma, iar vremurile în care Sfântul Părinte avea o autoritate de necontestat erau de mult apuse. În acele timpuri, Anglia și Franța se aflau într-o perioadă de acalmie a războiului de 100 de ani, iar Richard
Bătălia de la Nicopole () [Corola-website/Science/298671_a_300000]
-
poziția lui critică față de Biserica Catolică, este considerat precursor al reformei religioase, deși el însuși nu a aderat la protestantism, preconizând în mod conștient spiritul de toleranță religioasă. În Franța, umanismul pătrunde prin învățații și artiștii italieni aflați la curtea papală din Avignon (printre aceștia Petrarca). Traduceri din Titus Livius și Aristotel circulau deja la curtea regelui Carol V "le Sage". Războaiele lui Francisc I în Italia au contribuit la luarea de contact și cunoașterea curentelor culturale aflate acolo în plină
Umanism () [Corola-website/Science/298679_a_300008]
-
în 1360 a fost scris la Vidin un sinaxar ce cuprindea viețile femeilor sfinte. A treia soție a fost Margit Dabkai Spre deosebire de regele Ungariei, care îi denunța pe Nicolae Alexandru și pe tatăl său Basarab I ca fiind „schismatici”, Cancelaria Papală, reputată pentru bunele sale informații, îi consideră pe amândoi credincioși bisericii catolice. Într-un document de la 17 octombrie 1345, papa Clement al VI-lea îl lăuda pe „nobilul bărbat Alexandro Bassarati” pentru devotamentul său catolic. Papa Clement al VI-lea
Nicolae Alexandru () [Corola-website/Science/298712_a_300041]
-
fine, în 1939, a unei frumoase biserici din piatră, demolată în anii 1961-1962 de regimul comunist ateu și criminal). În 1923 a efectuat o călătorie sau vizită „ad-limina” la Roma, unde i s-a acordat titlul de „Asistent la Tronul Papal”, pe care o va repeta în luna mai 1925, împreună cu episcopii Iuliu Hossu și Alexandru Niculescu, de astădată în fruntea unui numeros grup de enoriași pelerini. Sub arhipăstorirea sa, în zilele de 15-16 iunie 1927 s-a sărbătorit aniversarea a
Valeriu Traian Frențiu () [Corola-website/Science/299547_a_300876]
-
în peretele de nord al Catedralei Sfântul Nicolae, cuprinzând data întemeierii și a aniversării, numele lui Valeriu Traian Frențiu și al „gloriosului rege al României Ferdinand I”, împreună cu promisiunea solemnă de mărturisire a „credinței catolice” și a devotamentului către Scaunul Papal, personificat atunci de Papa Pius a XI-lea. A fost apreciat și de guvernul român, care în 1926 i-a acordat distincțiile de „Mare ofițer al Ordinului Coroanei României” și „Răsplata muncii pentru biserică”. În 1928 a organizat și patronat
Valeriu Traian Frențiu () [Corola-website/Science/299547_a_300876]
-
și legislativ în conținut și exprimare. În ambele tradiții, canonul (din , însemnând "regulă, standard sau măsură") este o regulă adoptată de un conciliu. Aceste canoane au constituit baza codului canonic. În Biserica Catolică, canoanelor conciliare li s-au adăugat decretele papale, care fuseseră adunate împreună în "Liber Extra" (1234), "Liber Sextus" (1298) și "Clementines" (1317). În sec. XX, Biserica Catolică a început să codifice aceste canoane, și astfel a luat formă Codul Canonic din 1917. O ediție revizuită, "Codex Iuris Canonici
Cod canonic () [Corola-website/Science/299580_a_300909]
-
Un antipapă este cineva care a pretins a fi papă ca urmare a unor alegeri papale, contestate de anumiți cardinali. Acești antipapi erau în opoziție cu candidatul ales în mod oficial de electorii papali (începând din Evul Mediu, purtând numele de Colegiul Cardinalilor). Unii dintre conducătorii unor mici biserici, care s-au autonumit în fruntea comunităților
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
Un antipapă este cineva care a pretins a fi papă ca urmare a unor alegeri papale, contestate de anumiți cardinali. Acești antipapi erau în opoziție cu candidatul ales în mod oficial de electorii papali (începând din Evul Mediu, purtând numele de Colegiul Cardinalilor). Unii dintre conducătorii unor mici biserici, care s-au autonumit în fruntea comunităților lor, sunt numiți de asemenea "antipapi." Pe durata unor perioade tulburi în istoria Bisericii Romano Catolice, au avut
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
numiți de asemenea "antipapi." Pe durata unor perioade tulburi în istoria Bisericii Romano Catolice, au avut loc alegeri foarte controversate ale unor papi. Unele dintre aceste alegeri au fost considerate invalide, ori datorită faptului că o mare majoritate a electorilor papali au pretins că acele alegeri nu ar fi fost corecte, (ca în cazul lui Felix al V-lea), sau pentru că au fost declarate invalide mai târziu, (ca în cazul lui Clement al VII-lea). Primul antipapă, Hippolytus, a fost ales
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
în schimbul susținerii religioase și politice a acestora din urmă. Papii, în schimb, acordau sprijin pretendenților rivali din Germania în încercarea de schimbare a politicii imperiale. Astfel, în sec.XI "cearta investițională" dintre papi și împărați a fost ascuțită de Decretul Papal de alegere al papilor dat de papa Nicolae al II-lea în 1059 și mai ales de Dictatul Papal din 1075, al papei Grigore al VII-lea, de supremație papală față de puterile laice deci și față de împărați. Prin aceste două
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
încercarea de schimbare a politicii imperiale. Astfel, în sec.XI "cearta investițională" dintre papi și împărați a fost ascuțită de Decretul Papal de alegere al papilor dat de papa Nicolae al II-lea în 1059 și mai ales de Dictatul Papal din 1075, al papei Grigore al VII-lea, de supremație papală față de puterile laice deci și față de împărați. Prin aceste două documente emise, papalitatea contesta dreptul sau dorința împăraților (germanici) de a se amesteca în alegerea și numirea unui papă
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
investițională" dintre papi și împărați a fost ascuțită de Decretul Papal de alegere al papilor dat de papa Nicolae al II-lea în 1059 și mai ales de Dictatul Papal din 1075, al papei Grigore al VII-lea, de supremație papală față de puterile laice deci și față de împărați. Prin aceste două documente emise, papalitatea contesta dreptul sau dorința împăraților (germanici) de a se amesteca în alegerea și numirea unui papă sau a marilor ierarhi ai bisericii catolice. La sfârșitul secolului al
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
Dumnezeu drept "cauza principală" și apa botezului drept "cauza instrumentală" a acțiunii harului pentru iertarea păcatului strămoșesc. A treia componentă necesară unui botez valabil este intenția ("intensio") de a săvârși botezul din partea sacerdotului. Această învățătură a fost propovăduită în bula papală "Exsultate Deo" și a rămas valabilă până astăzi în biserica romano catolică. Ca urmare, în locul scufundării complete, s-a răspândit în Evul Mediu, în spațiul vestic, stropirea cu apă. În biserica francă și cea italiană botezările prin stropire erau o
Botez () [Corola-website/Science/299683_a_301012]
-
s-a împotrivit și a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit și adus înapoi. Cu toate insistențele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, împăratul i-a încredințat scaunul papal. Încoronarea ca papă a lui Grigore a avut loc la 3 septembrie 590. După numire, în 591, Grigore a cerut populației Romei să facă o ceremonie de pocăință pentru ca puternica epidemie ciumă să înceteze. Se spune că atunci, când credincioșii
Papa Grigore I cel Mare () [Corola-website/Science/299061_a_300390]
-
a retras atât lui, cât și membrilor Familiei Regale, cetățenia română. Căsătoria Principesei Ana de Bourbon-Parma cu Regele Mihai a avut loc în exil, în iunie 1948, la Atena. Fiind de religie catolică, Principesa Ana avea nevoie de o dispensă papală pentru a se căsători cu regele României, care era creștin-ortodox. La acel moment o astfel de dispensă era considerată normală numai dacă soțul/soția non-romano-catolic ar fi îngăduit ca eventualii copii rezultați din căsătorie să fie botezați și crescuți în
Ana, Principesă de Bourbon-Parma () [Corola-website/Science/299211_a_300540]
-
filiale (dependente de spiritualitatea abației-mamă), răspândite pe întreg cuprinsul Europei. El a făcut să fie în mod oficial recunoscut, în 1128, ordinul templierilor, organizație al cărei inspirator a fost. a avut o contribuție decisivă în aplanarea crizei provocată de Schisma papală din anul 1130 - alegerea simultană pe scaunul pontifical a pretendenților Anaclet al II-lea (1130 - 1138) și Inocențiu al II-lea (1130 - 1143) -, sprijinindu-l pe Inocențiu. În 1140, a obținut de la conciliul din Sens condamnarea lui Abelard, care îl
Bernard de Clairvaux () [Corola-website/Science/299233_a_300562]
-
organizarea ierarhică a Bisericii Catolice, intoleranța acesteia și comerțul cu indulgențe. În esență, reforma lui Luther consta în afirmarea „mântuirii prin credință“, nu prin practicarea ritualurilor bisericești, și în proclamarea autorității exclusive a textelor biblice. El a pledat împotriva autorității papale în afaceri de stat și, când a refuzat să retracteze, Biserica Catolică l-a excomunicat în anul 1520 - un act din care au izvorât toate bisericile protestante. Reforma a adus înapoi în creștinism vigoarea bisericii primare pierdută într-un mileniu
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]