1,125 matches
-
a reușit, așa cum se sperase, să se acopere complet istoricitatea anumitor evenimente de primă importanță pentru religia lui Israel. Ceea ce, de altfel, nu dovedește nicidecum nonistoricitatea lor. Dar evenimentele și personajele istorice au fost în asemenea măsură modelate după categorii paradigmatice, încât în majoritatea cazurilor nu mai este posibil să sesizezi "realitatea" lor originară. Nu există motive să te îndoiești de "realitatea" personajului cunoscut sub numele de Moise, dar biografia sa și trăsăturile specifice ale personalității sale ne scapă. Prin simplul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
uscate ale Moabului, în fața Ierihonului. Iahve i-a arătat ținutul Canaanului: "Te-am învrednicit să-1 vezi cu ochii tăi, dar într-însul nu vei intra" (Deuteronomul, 34: 4; cf. Numerii, 27: 12-14). Această moarte corespunde și ea personalității legendare și paradigmatice a lui Moise. Tot ce se poate spune despre personajul cunoscut sub acest nume este faptul că a fost marcat de întâlnirile, dramatice și repetate, cu Iahve. Revelația căreia Moise i-a fost intermediar, a făcut din el, în același
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
transformat în model exemplar al credincioșilor "religiei mazdeenc". După câteva generații, memoria colectivă nu reușește să mai păstreze biografia autentică a unui personaj eminent: acesta sfârșește prin a ajunge un arhetip, adică exprimă numai virtuțile vocației sale, ilustrată de evenimentele paradigmatice specifice modelului pe care îl încarnează. Aceasta e adevărat nu numai pentru Gautama Buddha sau lisus Hristos, ci și pentru personaje de mai mică anvergură cum ar fi Marko Kraljevic sau Dieu-donne de Gozon. Dar se întâmplă că textele găthâ
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
major în decizia lui Schramm de a refuza să se mai întoarcă la fostul său post" (17). Astfel de detalii nu pot reprezenta semne bune pentru studiul jurnalismului literar într-o academie dominată de metode social-științifice. Pentru a înțelege dovezile paradigmatice, este important să înțelegem că studiul comunicării de masă a pretins ca studiul și predarea jurnalismului să fie de sine stătătoare, însă jurnalismul academic s-a opus, în mare parte, acestei idei. Unul dintre motive este acela că studiul jurnalismului
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Accentul behaviorist ce se baza pe dovezile empirice măsurabile au dominat acest studiu, în ciuda preferințelor din anii '70 pentru alte tipuri de abordări, mai ales cele de tip cultural (Carey, 177) și calitativ (Cooper, Potter și Dupagne 54). Această caracteristică paradigmatică poate fi observată într-un studiu care cuprindea 7 din cele 8 jurnale de comunicare de largă circulație, acceptate într-o proporție mai mică de 20%, și care continuau să folosească metode cantitative: "În perioada 1965-1989, majoritatea articolelor științifice publicate
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
când a observat că sensul figurat al limbajului "imită atributele care se presupun că ar caracteriza autenticitatea, când nu este decât o mască folosită de o conștiință învinsă pentru a-și ascunde propriul negativism" (12). Argumentul critic implică, evident, consecințele paradigmatice ale studiului jurnalismului literar, fie pentru doctoranzii programelor asociate eforturilor lui Bleyer și ale lui Schramm, fie pentru studenții la jurnalism, care l-au perceput ca pe o "știință" socială a studiului comunicării de masă. Printre cele mai remarcabile programe
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
actual al Franței, Germaniei, Italiei și Beneluxului după modelul de la Roma. Dacă Biserica Catolică a fost pilonul unității creștine occidentale, aceasta s-a datorat în mare parte și monarhilor carolingieni, care contribuie decisiv la consolidarea prestigiului papalității prin afirmarea rolului paradigmatic al Romei" (Ibidem). Interesant este și textul pe care îl vom așeza spre finalul acestui subcapitol. Trebuie observată cu multă luare aminte diferențierea dintre "Biserica apostolilor" și "Biserica imperială" pe care istoricul italian Girolamo Arnaldi ne-o "conștientizează" într-o
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
motivațiilor producerii și consecințelor distribuirii lucrărilor / evenimentelor de artă cu semnificații sociale, politice, economice, tehnologice și altele. Ca practică și disciplină alternativă esteticii, studiile vizuale caracterizează acel segment al culturii privite cu înțeles și reprezentate prin coduri vizuale culturale. Articularea paradigmatică a teoriei post- estetice oferă un complex de perspective asupra instrumentalizării studiilor vizuale. Dacă dintr-o perspectivă disciplinară studiile vizuale sunt identificate ca fiind noi modalități de reconsiderare a istoriei artei ținând cont de contextele biografice, sociale, diplomatice, istorice (etc.
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
determinată de complexitatea contextuală a vieții culturale ale cărei relații de putere represive și productive ar regulariza corpurile, instituțiile și comunitățile 2. Percepută ca un set relativ omogen și nediferențiat de atitudini, practici și structuri cognitive, cotidianitatea devine o matcă paradigmatică a reflecției culturale, implicând probleme legate de performativitatea raționalității, de etica intersubiectivă și de structurarea ideologică a conștiinței vieții de zi cu zi. Descrierea și analiza legăturii intime a istoriei teoretizării "vieții cotidiene" cu dinamica modernității și a postmodernității sunt
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
ale operelor de artă și la distincțiile lui Richard Sclafani 12 între sensul clasificatoriu, care ar indica apartenența unui lucru la o categorie de artefacte, sensul secund / derivat, care ar indica proprietățile comune ale unui lucru și ale unei opere paradigmatice, și sensul evaluativ, care ar lua în considerare caracterul prețios al proprietăților comune, George Dickie consideră că artefactualitatea ar fi condiția necesară, genul proxim al sensului clasificatoriu, iar statutul ar fi condiția suficientă, diferența specifică manifestată ca proprietate non-aparentă a
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
specifică atât cu obiectul de artă, cu contextul producerii și receptării lui, cât și cu publicul de artă, cu diferitele tipuri de percepție în funcție de diferitele credințe, convingeri și afecte, formate diferit în diferite împrejurări, devine unul dintre genurile de discurs paradigmatice pentru legitimarea teoriei post-estetice în condițiile culturale actuale. Semnalarea unora dintre reperele criticii de artă contemporane, situate în raporturi de comunicare contradictorii, însă în fin acord cu dezvoltarea practicii artistice dinspre modernism către post-modernism, întăresc argumentarea cu privire la relevanța structurării teoriei
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
operând atât după modelul palimpsestului, cât și după cel al progresiei matematice. Aceste modele recomandă preocuparea alegoriei pentru proiectarea structurii ca secvență, întruchipând astfel contra-narativitatea prin substituirea unui principiu al disjuncției sintagmatice în favoarea unei combinații diegetice și inducând o lectură paradigmatică. Propunând un raport de reciprocitate între vizualitate și verbalitate, pe baza observației că cuvintele sunt adesea tratate ca pure fenomene vizuale, în timp ce imaginile vizuale pot apărea ca scenarii oferite descifrării, alegoria poate lua înfățișarea unei scrieri compusă din imagini concrete
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
Pilkington și David Rushton, care conduceau revista Analytical Art, și Charles Harrison, editorul revistei Studio International între 1966 și 1971. Art & Language a lansat o critică susținută asupra condițiilor ideologice de producție, expunere, diseminare, receptare și critică, devenind o grupare paradigmatică prin provocarea teoretică a convențiilor artei și istoriilor ei160. Într-un interviu realizat de Catherine Millet în 1971 pentru revista Art Vivant, editorii grupului Art & Language propun o distincție critică între două componente ale logicii artei: una "interogativă" (uzitată de
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
de școala lui Greenberg la strategiile funcționaliste propuse de conceptualiști poate fi de asemenea exemplificată printr-un alt proiect al lui Dan Graham publicat pentru prima oară în 1969 sub titlul Subject Matter și care indica în subtitlul său schimbarea paradigmatică în curs din artele vizuale ale timpului: 1. the subject (rather than the object), 2. matter (as process not as object) / 1. subiectul (mai curând decât obiectul), 2. materia (ca proces, nu ca obiect). În acest text Graham pune problema
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
stadiu incipient, in-formal, al chestionării conceptului tradițional al artei, care va căpăta însă puterea de a se transforma teoretic odată cu deschiderea autocritică a practicii artei contemporane. Transformarea strategică a criticii de artă din ultimii ani a fost condiționată de transformarea paradigmatică a practicii artistice, în special prin reflecția teoretică a artiștilor conceptuali care au in-format câmpul de acțiune al studiilor vizuale contemporane. Dezvoltând premisele unei teorii post-estetice, preocupată de articularea semnificațiilor, mai curând decât de contemplarea experiențelor perceptive și emoționale, critica
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
comune, focalizându-și atenția asupra unor modalități specifice de manifestare a tensiunilor sociale și de rezistență la sistemele dominante printr-o critică productivă și performativă a instituțiilor sociale și a politicii 256. În cazul activităților grupurilor de artiști, ca mod paradigmatic de exercitare a creativității artistice colective, dispunerea non-ierarhică și dispoziția lor autonomă ține de atingerea unui anumit nivel de ordine instituțională, de structură operațională și de misiune organizațională. Experiențele colectivităților iau de cele mai multe ori forma forțelor transformaționale ale indivizilor în
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
realizării actului comunicativ în care este actualizat un verb la un anumit timp (prezent, perfect simplu, imperfect, perfect compus, mai mult ca perfect, perfect, viitor, viitor anterior); * flexiunea 84 modificarea formei cuvintelor prin raportare la categoriile gramaticale; flexiunea reflectă planul paradigmatic al limbii; de exemplu, în paradigma cuvântului copil se regăsesc forme flexionare precum copii, un copil, copilului, copiilor, niște copii, copile! etc.; în funcție de existența sau nu a categoriilor gramaticale, respectiv de modificarea după formă a cuvintelor, se disting clase semantico-gramaticale
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
subordonate introduse prin conjuncția de și formulați enunțuri cu alte valori morfologice ale acestui cuvânt. IV. Nivelul sintactic al limbii române Repere teoretice IV.1. Concepte operaționale Sintaxa este partea gramaticii care studiază îmbinarea cuvintelor/ a anumitor elemente din planul paradigmatic al limbii, în planul sintagmatic al comunicării, în cadrul mesajului. Conceptele centrale ale nivelului sintactic al limbii române sunt: * unitățile sintactice elemente/ structuri care îndeplinesc, contextual, anumite roluri/ funcții în cadrul unui mesaj, intrând în anumite raporturi sintactice între ele; în literatura
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
sunt importante. În anumite circumstanțe identitățile secundare pot deveni foarte importante și este de înțeles că politicile trebuie să reflecte acest aspect atâta timp cât identitatea primară, aceea de a fi oameni, nu este compromisă ca urmare a acelor politici.6 Schimbarea paradigmatică pe care conceptul securității umane o propune prin schimbarea obiectului de referință a politicilor de securitate de la identitatea națională/statală la individ se legitimează prin apelul la valorile morale. În acest sens, Monica Den Boer și Jaap de Wilde scriau
Constructivism și securitate umană by IOANA LEUCEA () [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
de timp, pentru garantarea bunăstării cetățenilor săi. Astfel, agendei ONU privind securitatea umană i s-a adăugat o a treia direcție: transformarea sistemică în care relația dintre statele-națiune suverane și instituțiile internaționale trebuie să se schimbe fundamental.426 Această schimbare paradigmatică susținută la cele mai înalte nivele din ONU a reflectat și preocupările unei părți a comunității academice de a redefini și de a lărgi semnificația securității, care a înțeles că un concept simplist de securitate constituie o asemenea barieră în
Constructivism și securitate umană by IOANA LEUCEA () [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
vedere metodologic, teza pornește de la asumarea identității ca un concept cheie al abordării constructiviste; în acest sens propune o clarificare conceptuală menită a facilita explorarea opțiunilor de analiză și interpretare în relație cu paradigma securității umane, care presupune o schimbare paradigmatică prin deplasarea obiectului de referință a politicilor de securitate de la identitatea națională la individ pe temeiul valorilor morale. În măsura în care constructiviștii consideră că etnia, religia, națiunea sunt identități care ne diferențează, discursul securității umane, afirmă autoarea, intenționează să rupă această vrajă
Constructivism și securitate umană by IOANA LEUCEA () [Corola-publishinghouse/Science/958_a_2466]
-
18, fie calificative exprimate prin determinanți adjectivali atașați termenului elipsă. Astfel, cercetătorii, în funcție de orientarea și specializarea lor, au identificat subspecii dihotomice de felul următor: elipsa gramaticală vs elipsa stilistică; elipsa textuală vs elipsa gramaticală; elipsa sintactică vs elipsa semantică; elipsa paradigmatică vs elipsa discursivă; elipsa situațională vs elipsa gramaticală; elipsa lexicală vs elipsa gramaticală etc. Din păcate, puțini sunt cei care nu încurcă și aici lucrurile: chiar și lingviștii care disting elipsa lexicală de elipsa gramaticală denumesc în același fel fenomene
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
cuvinte în contexte inedite și cu sensuri noi. Întrucât înțelesul unui termen este dat de cuvintele prin care acesta poate fi substituit și de cuvintele care îl înconjoară, de contextele în care el este întrebuințat, constatăm că cel puțin axa paradigmatică dacă nu și cea sintagmatică a cuvintelor condensate este alta decât aceea a omonimelor lor cu care ar putea fi confundate, în schimb este identică cu aceea a compuselor sau sintagmelor din care provin și cu care sunt sinonime. În
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
fizică a celorlalte două sau a numelui acestora. În consecință, o lexicalizare deplină nu implică neapărat contexte sintagmatice inedite în care să fie întrebuințat noul cuvânt, dar este imperios necesar ca acesta să intre în opoziții și pe o axă paradigmatică diferite de cele ale termenului omonim mai vechi. Tensiune "hipertensiune (arterială)", de pildă, poate apărea în aceleași contexte ca și tensiune "presiune (a sângelui etc.); încordare", dar primul se opune compusului hipotensiune, iar cel de-al doilea, unor termeni ca
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
receptat nu doar în paradigmele tradiționale, ci și în contexte sintagmatice specifice. Prin substantivul roșie, de pildă, nimeni nu mai înțelege astăzi decât o legumă sau o plantă care în trecut se numea exclusiv pătlăgică roșie și care se opune, paradigmatic, lui ceapă, cartof, vânătă, morcov etc.; semnificația noului cuvânt e dată însă și de contexte cum sunt roșia este gustoasă, s-au copt roșiile sau aș mânca o roșie. Același înveliș sonor nu poate acumula alte conținuturi semantice decât în
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]