KorAP: Find »[drukola/base=paranoic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 37 >

922 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

un domeniu al patologiei psihiatrice extrem de complex și polimorf, fapt care a dat naștere la numeroase controverse între specialiști. Etichetarea diagnostică de personalitate psihopatică include o gamă largă de aspecte psihopatologice, cum ar fi: personalitatea histrionică, compulsivă, stările borderline, personalitatea paranoică, antisocială, dependentă, schizotipală, narcisică, schizoidă, pasiv-agresivă, ezitantă etc. Pentru înțelegerea, acestei categorii de fenomene psihice morbide, o incursiune istorică a evoluției ideilor despre personalitățile psihopatice se impune de la început. La originea lor, comportamentul și felul de a fi al acestei

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
paranoide. În ceea ce privesc tulburările trăsăturilor de personalitate sunt menționate personalitățile compulsive, care predispun la o decompensare psihonevrotică, personalitățile emoționale instabile și personalitățile pasiv-agresive. E. Dupré și A. Dumas descriu câteva tipuri, particulare de personalitate de tip „psihopatic”: ciclotimii, hiperemotivii, paranoicii, perverșii, mitomanii. E. Kretschmer distinge, în cadrul tipurilor constituționale, ciclotimii, schizoizii și vâscoșii epileptoizi. Problema psihopatiilor capătă contur precis odată cu studiile lui K. Schneider. Pentru acesta, personalitățile psihopatice sunt personalitățile anormale în măsura în care ele afectează caracterul și deranjează societatea. Psihopatiile se diferențiază

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
la o stare de incoerență și acte de violență. b) Mania cronică delirantă, care asociază la tabloul clinic al precedentei idei delirante, de regulă difuze, nesistematizate, dar, în unele cazuri, și un delir sistematizat tematic ce poate aminti de dezvoltările paranoice. Psihoza maniaco-depresivă PMD, împreună cu demența precoce (schizofrenia), a fost printre primele entități clinico-nosologice, izolate de E. Kraepelin în clasificarea bolilor psihice făcută de acesta. PMD este o psihoză endogenă, de tip bipolar, caracterizată printr-o alternanță succesivă de accese depresiv-melancoliforme

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sunt reprezentate schematic în tabelul de mai jos, privind „reprezentarea schematică a structurilor elementelor constitutive ale delirului în sindroamele paranoide și paranoiace”. fig. pg. ms. 341 Reprezentarea schematică a structurii elementelor constitutive ale delirului în sindroamele paranoide și paranoiace Sindrom paranoic pur Sindrom paranoic Sindrom parafrenic sistem Sindrom parafrenic nesistem Structură polarizată paralogic sau delirant-nesistematizată Structură juxtapusă sau autistă logic-neorganizat paralogic-organizat logic-organizat Elementele constitutive ale delirului Interpretări Amintiri false Trăiri-rigide Disestezii Intuiție delirantă Idei de influență Transitivism Negarea persoanei Iluzii Halucinații

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în tabelul de mai jos, privind „reprezentarea schematică a structurilor elementelor constitutive ale delirului în sindroamele paranoide și paranoiace”. fig. pg. ms. 341 Reprezentarea schematică a structurii elementelor constitutive ale delirului în sindroamele paranoide și paranoiace Sindrom paranoic pur Sindrom paranoic Sindrom parafrenic sistem Sindrom parafrenic nesistem Structură polarizată paralogic sau delirant-nesistematizată Structură juxtapusă sau autistă logic-neorganizat paralogic-organizat logic-organizat Elementele constitutive ale delirului Interpretări Amintiri false Trăiri-rigide Disestezii Intuiție delirantă Idei de influență Transitivism Negarea persoanei Iluzii Halucinații Fabulații A. Porot

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ca pe ceva îndreptat împotriva sa. El devine suspicios, bănuind sau fiind chiar convins că cineva „din afară” vrea să-l facă să sufere, să-l minimalizeze, să-l distrugă. Delirul de persecuție apare în cursul psihozelor presenile și la paranoici. 3) Delirul de urmărire În cazul, acestei forme de delir totul începe cu o stare de suspiciune nejustificată. Urmează apoi convingerea fermă că bolnavul este urmărit, că „a fost pregătit un complot sau o acțiune de distrugere” îndreptată împotriva sa

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de personalitate senzitivă, caracterizată printr-un tip de reacție puternică, predispusă la formarea unui „delir senzitiv de relație”. Winner consideră boala ca pe o continuare a personalității premorbide („temperamentul paranoiac genetic”), care, cu timpul, evoluează către paranoia. Krueger crede că paranoicii se recrutează dintre personalitățile cu o agresivitate constituțională, considerați de autorul citat ca fiind „paranoici înnăscuți”. K. Kolle descrie paranoicii ca pe niște personalități cu tendință la recluziune constituțională, oricând potențiali de a face o psihoză. După W. Mayer-Gross este

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
senzitiv de relație”. Winner consideră boala ca pe o continuare a personalității premorbide („temperamentul paranoiac genetic”), care, cu timpul, evoluează către paranoia. Krueger crede că paranoicii se recrutează dintre personalitățile cu o agresivitate constituțională, considerați de autorul citat ca fiind „paranoici înnăscuți”. K. Kolle descrie paranoicii ca pe niște personalități cu tendință la recluziune constituțională, oricând potențiali de a face o psihoză. După W. Mayer-Gross este foarte greu, în cazul paranoicilor, de a spune ceea ce aparține fondului constituțional al personalității acestora

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
boala ca pe o continuare a personalității premorbide („temperamentul paranoiac genetic”), care, cu timpul, evoluează către paranoia. Krueger crede că paranoicii se recrutează dintre personalitățile cu o agresivitate constituțională, considerați de autorul citat ca fiind „paranoici înnăscuți”. K. Kolle descrie paranoicii ca pe niște personalități cu tendință la recluziune constituțională, oricând potențiali de a face o psihoză. După W. Mayer-Gross este foarte greu, în cazul paranoicilor, de a spune ceea ce aparține fondului constituțional al personalității acestora și ceea ce este legat de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cu o agresivitate constituțională, considerați de autorul citat ca fiind „paranoici înnăscuți”. K. Kolle descrie paranoicii ca pe niște personalități cu tendință la recluziune constituțională, oricând potențiali de a face o psihoză. După W. Mayer-Gross este foarte greu, în cazul paranoicilor, de a spune ceea ce aparține fondului constituțional al personalității acestora și ceea ce este legat de dezvoltarea patologică. Langfeld și Kretschmer, susțin existența unei personalități de „natură senzitivă” ca substrat constituțional al dezvoltării psihozei paranoide. Pentru Miller, modelul personalității bolnavilor deliranți

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de dezvoltarea patologică. Langfeld și Kretschmer, susțin existența unei personalități de „natură senzitivă” ca substrat constituțional al dezvoltării psihozei paranoide. Pentru Miller, modelul personalității bolnavilor deliranți se caracterizează prin rezervă, suspiciune, neîncredere, tendință la ipohondrie. Bonner remarcă faptul că la paranoici predomină introversia și tendințele dominante. Klein și Horwitz disting trei grupe de personalități delirante: un grup nesemnificativ a cărui personalitate nu iese cu nimic în evidență, un grup cu o personalitate caracterizată prin neîncredere, teamă de inferioritate și tendințe reclusive

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cărui personalitate nu iese cu nimic în evidență, un grup cu o personalitate caracterizată prin neîncredere, teamă de inferioritate și tendințe reclusive, un grup caracterizat prin ambiție, atitudine intelectuală de tip moralizator afișând superioritate în raport cu ceilalți. Bonner atrage atenția că paranoicii dispun de un nivel intelectual superior, mult mai ridicat decât al schizofrenicilor, fapt care denotă o corelație între structura personalității și tipul clinic de tulburare paranoică sau paranoidă. În ceea ce privește natura personalității bolnavilor deliranți există o mare varietate de aspecte, care

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ambiție, atitudine intelectuală de tip moralizator afișând superioritate în raport cu ceilalți. Bonner atrage atenția că paranoicii dispun de un nivel intelectual superior, mult mai ridicat decât al schizofrenicilor, fapt care denotă o corelație între structura personalității și tipul clinic de tulburare paranoică sau paranoidă. În ceea ce privește natura personalității bolnavilor deliranți există o mare varietate de aspecte, care prefigurează un anumit „model de personalitate” caracterizată printr-o hipersenzitivitate, ca reprezentând o condiție esențială de receptivitate la boala respectivă. În sensul acesta trebuie acceptată existența

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
având o tematică delirantă, de regulă indusă. Majoritatea autorilor sunt de acord în a recunoaște că paranoia se dezvoltă pe un teren psihologic cu o constituție specifică, ale cărei caracteristici favorizează apariția și dezvoltarea acestei afecțiuni psihiatrice. Tendințele caracteristice „personalității paranoice” sunt reprezentate prin următoarele aspecte psihopatologice cu caracter constant și specific (Genil-Perrin): Orgoliul constă în supraestimarea propriei persoane (egocentrism, autofilie, hipertrofia Eului). Este, de fapt vorba despre un tip de vanitate puerilă, de infatuare ridicolă. Neîncrederea, manifestată ca o teamă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de a se simți izolat între oameni. Sentimentul de „a fi neînțeles de ceilalți” este compensat de satisfacția vanitoasă de „a se considera diferit de ceilalți” și, în consecință, superior acestora. Falsitatea judecății în raport cu realitatea constă în faptul că logica paranoicilor este greșită, falsă prin sensul ei interior, deși este construită corect din punct de vedere formal, ca aparență a formulării judecăților. Acest aspect împiedică individul de a avea o concepție exactă atât despre lumea externă, cât și despre sine însuși

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
trunchiate și incomplete. Paranoicul se înșală asupra lui însuși și asupra lumii externe. El „se vede pe sine” mai frumos, mai bun decât este în realitate, iar lumea „o vede” mai urâtă și mai rea decât este de fapt. Inadaptabilitatea paranoicului este rezultanta socială a atitudinii sale mintale, a tendințelor sale profunde. Solitudinea este pentru paranoic un remediu util și agreabil. Paranoicul, prin inadaptabilitatea sa, este în mod firesc condus către o viață solitară, izolată. Vagabondajul acestor bolnavi poate fi considerat

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
vede pe sine” mai frumos, mai bun decât este în realitate, iar lumea „o vede” mai urâtă și mai rea decât este de fapt. Inadaptabilitatea paranoicului este rezultanta socială a atitudinii sale mintale, a tendințelor sale profunde. Solitudinea este pentru paranoic un remediu util și agreabil. Paranoicul, prin inadaptabilitatea sa, este în mod firesc condus către o viață solitară, izolată. Vagabondajul acestor bolnavi poate fi considerat ca o consecință a inadaptării paranoicului. Dincolo de aspectele mai sus menționate, ce reprezintă principalele trăsături

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sale mintale, a tendințelor sale profunde. Solitudinea este pentru paranoic un remediu util și agreabil. Paranoicul, prin inadaptabilitatea sa, este în mod firesc condus către o viață solitară, izolată. Vagabondajul acestor bolnavi poate fi considerat ca o consecință a inadaptării paranoicului. Dincolo de aspectele mai sus menționate, ce reprezintă principalele trăsături de personalitate cu caracter psihopatologic care definesc Persoana paranoicilor, constatăm că toate converg și se grupează în sfera Eului bolnavului. Paranoicul prezintă o tulburare psihopatologică specifică de personalitate reprezentată prin pierderea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sa, este în mod firesc condus către o viață solitară, izolată. Vagabondajul acestor bolnavi poate fi considerat ca o consecință a inadaptării paranoicului. Dincolo de aspectele mai sus menționate, ce reprezintă principalele trăsături de personalitate cu caracter psihopatologic care definesc Persoana paranoicilor, constatăm că toate converg și se grupează în sfera Eului bolnavului. Paranoicul prezintă o tulburare psihopatologică specifică de personalitate reprezentată prin pierderea sau schimbarea identității propriului său eu. Transformarea delirantă a personalității sale, ca în cazul unei revelații, îi descoperă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
pe care le reprezintă, bolnavul își va construi o nouă imagine corespunzătoare noului său statut și rol autoatribuite, cerând sau chiar impunând și celorlalte persoane să-l recunoască ca atare. De aici și conflictul care va duce la „ruptura” dintre paranoic și lume. Felul de a se înfățișa, mimica, privirea, felul de a vorbi, de a se mișca, de a gesticula, conținutul vorbirii, vestimentația și accesoriile acesteia, mersul, felul de a se adresa celorlalți toate acestea vor fi expresia noului personaj

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
tematica delirantă, cât și identitate persoanei bolnavului vor fi concordante, și ele vor participa la configurarea noii „imagini” a personalității patologice a individului respectiv. Formele clinice ale paranoiei Din punct de vedere clinico-psihiatric Genil-Perrin distinge următoarele forme clinice ale psihozei paranoice: 1) Grupa revendicatorilor După Sérieux și Capgras, revendicatorul este considerat a fi un hipomaniacal. Paranoicul deprimat este, înainte de toate, un interpretator teoretic și speculativ. Paranoicul excitat este dimpotrivă, un tip hiperactiv, care nu se oprește la „a interpreta”. El se

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
toate, un interpretator teoretic și speculativ. Paranoicul excitat este dimpotrivă, un tip hiperactiv, care nu se oprește la „a interpreta”. El se apără, acționează și contraatacă pentru a-și „susține” propriile sale idei. În această grupă intră următoarele tipuri de paranoici: persecutorii, cverulenții (certăreții sau scandalagii) și pamfletarii. 2) Grupa ipohondriacilor Pentru Boisier de Sauvage, aceasta reprezintă „o boală cronică în care bolnavul își imaginează că este în pericol de moarte datorită faptului că prezintă palpitații ale inimii, eructații, barborisme sau

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
este persoana care nu are încredere în nimeni cu excepția propriei sale persoane. Acesta se auto-tratează pentru diferite „boli imaginare” după rețete proprii pe care le inventează și le autoadministrează. 3) Grupa inventatorilor și autodidacților Sunt destul de frecvente cazurile în care paranoicii își manifestă tendințele și tematicile lor delirante, în sfera culturii sau a cercetărilor intelectuale de ordin științific. În sensul acesta sunt descrise următoarele forme clinice aparținând acestei grupe: Paranoicii inventatori ocupă un loc important. În această categorie, seria de inventatori

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
3) Grupa inventatorilor și autodidacților Sunt destul de frecvente cazurile în care paranoicii își manifestă tendințele și tematicile lor delirante, în sfera culturii sau a cercetărilor intelectuale de ordin științific. În sensul acesta sunt descrise următoarele forme clinice aparținând acestei grupe: Paranoicii inventatori ocupă un loc important. În această categorie, seria de inventatori patologici, se înscrie de la debilul autodidact de tip inferior, până la individul dotat cu cunoștințe tehnice precise, însă lipsit de bun simț care să-i permită să discearnă între fantezie

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
această categorie, seria de inventatori patologici, se înscrie de la debilul autodidact de tip inferior, până la individul dotat cu cunoștințe tehnice precise, însă lipsit de bun simț care să-i permită să discearnă între fantezie și realitate, între posibil și asburd. Paranoicii autodidacți completează forma precedentă. Autodidacticismul este foarte frecvent la paranoici și se explică prin tendințele speciale ale acestora. Datorită orgoliului lor, această categorie de bolnavi caută să-și dobândească un grad de instrucție care să le ridice prestigiul personalității, dar

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]