1,059 matches
-
în dreptul fasciculelor 49 principale; la fața internă a acestora din urmă rămâne vizibil lemnul primar, cu vase dispuse în șiruri radiare separate de parenchim celulozic. Măduva este groasă, formată din celule foarte mari în centru, cu pereții foarte subțiri, celulozici. Parenchimul perimedular este format din celule cu numeroase punctuații, ceea ce amintește de structura hidrocitelor. Treptat, spre baza tulpinii, perii tectori devin mai rari, fibrele sclerenchimatice periliberiene au pereții mult mai groși, inelul sclerificat și lignificat (lemn secundar și raze medulare) este
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
alungite radiar, cu pereții mai subțiri decât cei ai fibrelor libriforme, dar intens lignificați; • vasele de lemn sunt dispersate neregulat în masa fundamentală de libriform; • pe alocuri, inelul de lemn cuprinde trei zone distincte: ¾ lemn primar (cu vase separate de parenchim celulozic); ¾ lemn secundar (cu vase separate de libriform); ¾ lemn secundar (reprezentat numai de libriform ale cărui celule au dispoziție strict radiară); • liberul formează un inel subțire, elementele din vecinătatea cordoanelor de fibre sclerenchimatice având pereții mai îngroșați; • în componența liberului
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
secundar (reprezentat numai de libriform ale cărui celule au dispoziție strict radiară); • liberul formează un inel subțire, elementele din vecinătatea cordoanelor de fibre sclerenchimatice având pereții mai îngroșați; • în componența liberului secundar intră tuburi ciuruite, celule anexe și celule de parenchim. La nivelul internodurilor inferioare, colenchimul din coaste devine în cea mai mare parte angular; în poziție hipodermică, pe seama straturilor de colenchim se diferențiază, pe alocuri, felogenul; acesta formează mai multe straturi de suber spre exterior, peste care epiderma se menține
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
cele patru laturi ale tulpinii; o colenchimul este vizibil mai cu seama în coaste; în grosimea liberului se observă grupe de sclereide sau sclereide izolate, cu pereții foarte îngroșați, străbătuți de numeroase punctuații sub formă de canalicule; o celulele de parenchim liberian formează șiruri radiare; o inelul de lemn secundar este foarte gros, cu vase dispersate neregulat în masa de libriform, dar distribuite uniform pe circumferința organului; o lemnul primar este vizibil sub formă de vase dispuse în șiruri radiare scurte
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
observându-se în lumen; o razele medulare sunt în majoritatea lor uniseriate, dar se observă și raze biseriate; o conturul secțiunii transversale este aproape circular; o periderma se află sub epiderma persistentă pe o parte a circumferinței organului și sub parenchimul cortical pe o alta parte; în acest ultim caz felogenul a rezultat din diferențierea unui strat cortical mijlociu sau a unui strat de colenchim; Pe alocuri se observă periderme locale de formă inelară, suberul înconjurând o porțiune de țesut colenchimatic
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
amintește de cei ai primulaceelor și geraniaceelor. În poziție hipodermică se află țesut colenchimatic pluristratificat la cele două fețe și în aripile latero-adaxiale, fiind mai adesea de tip tangențial, mai rar de tip angular, ca în coastele latero adaxiale. În parenchimul fundamental, de tip meatic, se află trei fascicule conducătoare dispuse pe un arc, cel median fiind mult mai mare, toate având la maturitate elemente de sclerenchim la periferia liberului. De regulă, în pețiolul frunzei de la diverse specii de Salvia, numărul
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
de la diverse specii de Salvia, numărul fasciculelor conducătoare variază între 3 și 5 (Toma și colab., 1995). Toate fasciculele au structură primară, cu liber format din tuburi ciuruite și celule anexe, iar lemnul, din șiruri radiare de vase separate de parenchim celulozic. Histogeneza limbului foliar (foto 59-64) Primordiile foliare foarte tinere (fig. 10) au formă trapezoidală în secțiune transversală, cu bazele mari față în față. Structura lor este tipic meristematică, formată dintr-un țesut omogen, cu celule izodiametrice, bogate în conținut
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
țesut omogen, cu celule izodiametrice, bogate în conținut citoplasmatic (foto 59). O dată cu vârsta, primordiul se diferențiază, având în secțiune transversală, la bază, formă triunghiulară, iar la vârf prezentând două aripi divergente. La baza primordiului se diferențiază mai întâi epiderma, apoi parenchimul devine de tip meatic, în el observându-se diferențierea fasciculelor conducătoare; la vârf mezofilul este reprezentat prin trei straturi de celule izodiametrice încă, care ulterior se vor divide, formând țesut palisadic la fața adaxială și țesut lacunos la fața abaxială
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
bifurcate la capete și toate au peretele foarte gros și intens lignificat. Vasele de lemn sunt rare, majoritatea drepte la capete, puține având la una din extremități câte o prelungire. De asemenea, între elementele rezultate se observă și celule de parenchim lemnos scurte, cu peretele ușor îngroșat, adesea grupate mai multe la un loc. IV.6. Morfogeneza florală După o anumită perioadă de vegetație (de aproximativ 4 luni), timp în care pe flancurile apexului se formează doar primordii foliare (foto 70
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
înaintea petalelor; structura lor este asemănătoare cu cea a limbului foliar. Tubul caliciului este striat, fiecărei creste corespunzându-i câte un fascicul conducător mare, format din câteva vase de lemn cu lumenul îngust, câteva elemente liberiene și numeroase celule de parenchim; la polul său inferior, fasciculul este înconjurat de o endodermă de tip primar. Mezofilul este de tip lacunos. • Petalele sunt formate dintr-o epidermă superioară (internă) și una inferioară (externă), care rămân multă vreme cu caracter meristematic precum și din mezofil
Citologie by Daniela Popescu [Corola-publishinghouse/Science/638_a_1331]
-
atentă arată că fiecare fragment are particularități lexicale care sunt accesibile doar specialiștilor din domeniile respective. Hamartomul pulmonar este o formațiune tumorală dezembrioplazică, relativ frecventă atât la bărbați, cât și la femei, care se dezvoltă În bronhiile mici sau În parenchimul pulmonar. Are o formă circumscrisă, rutundă, bine delimitată de țesutul din jur, cu suprafața netedă sau baselată. Localizarea poate fi bronșică, dar de obicei este intraparenhimatoasă, iar În structura sa histologică intră un amestec de țesuturi: epitelial, fibros, grăsos, cartilaginos
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
inhibiției de contact a mișcării și a diviziunii chiar și în mediu lichid, diminuarea joncțiunilor intercelulare, modificarea potențialelor de membrană (negativare accentuată). 2. Țesutul neoplazic se deosebește radical de țesutul de origine, atît in privința structurii cît și în privința citoarhitecturii. Parenchimul tumoral este reprezental de celulele tumorale cu grade diferite de diferențiere, iar stroma, formată din țesut conjunctiv, este mai bogată (sarcoame) sau mai redusă (carcinoame). 3. Istoria naturală tumorală. Tumorile maligne își au propria istorie naturală parcurgând fazele preclinică (modificări
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Ştefan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1225]
-
biliare) (fig. 19). Ecostructura ficatului are un aspect caracteristic constituind baza explorării morfologice a acestui organ. Rezoluția imaginii ecografice este esențială pentru detectarea tumorilor. Ecografia are o capacitate foarte bună de discriminare a formațiunilor în funcție de consistență (un chist într-un parenchim este detectabil la dimensiuni de 2-3 mm) (fig. 20); un nodul solid apare distinct la dimensiuni de 5-6 mm) (fig. 21). În ultimii ani s-au pus la punct echipamente care permit reconstrucții 3D ale imaginilor ecografice. Imaginile rezultate nu
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Radu Badea, Simona Ioanițescu () [Corola-publishinghouse/Science/92131_a_92626]
-
evaluare a circulației intratumorale permite un diagnostic mai precis al naturii tumorale precum și o mai bună stabilire a tacticii de ablație intraoperatorie (fig. 24 a-d și 25) [3,4]. Ecogenitatea și ecostructura acestor formațiuni este apropiată de aceea a parenchimului hepatic înconjurător. Explorarea ecografică este „dinamică” ceea ce scoate în evidență potențialul metodei de a ilustra un eveniment biologic aflat în mișcare chiar în timp ce acesta se petrece. Un exemplu elocvent îl constituie bătăile cordului sau mișcarea anselor intestinale. Această caracteristică, unică
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Radu Badea, Simona Ioanițescu () [Corola-publishinghouse/Science/92131_a_92626]
-
extracelulară în diferite organe (4). Chiștii renali în ADPKD sunt multipli, bilaterali, se formează în orice segment al nefronului (printr-o proliferare celulară și activitate secretorie anormală a epiteliului). Ei se dezvoltă difuz și progresiv, cresc lent în mărime, afectând parenchimul renal adiacent (compresie/apoptoză?) și producând IRC. Aceste caracteristici nu sunt generale, deoarece uneori (rar) în ADPKD, dezvoltarea chiștilor renali poate fi asincronă și asimetrică sau chiar unilaterală, iar unii pacienți nu progresează spre IRC (7). Explicația acestei variabilități de
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
nefrogeneza normală, precum și controlul genetic al acestui proces nu sunt complet edificate. Progresele se produc însă rapid și ne permit să înțelegem mai bine etiopatogenia malformațiilor renale, precum și a unor boli renale dobândite, inclusiv cancerul. În terminologia acceptată în prezent, parenchimul renal este alcătuit din tubii uriniferi, care reprezintă totalitatea unităților morfo-funcționale ale rinichiului. Tubii uriniferi sunt situați într-o cantitate relativ redusă de stromă conjunctivo-vasculară, care este implicată, de asemenea, în funcționalitatea rinichiului. Un tub urinifer este format din două
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
așa cum este cazul genei PKD 1 (28). Patogenia moleculară a ADPKD trebuie să explice, de asemenea, cum se produce pierderea gradată a nefronilor funcționali (non-chistici) și progresia spre IRC terminală. Acest fenomen a fost explicat inițial prin compresia chiștilor asupra parenchimului normal, asociată posibil și cu fenomene inflamatorii. Mai recent a fost invocată nefroscleroza (exacerbată de hipertensiune) și apoptoza. Intervenția apoptozei (descrisă în ADPKD inițial de Woo et al., 1995) a fost confirmată 9 mai 9. La șoarecii la care se
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
contribui la dezvoltarea inflamației interstițiale, acumulării matricei și leziunilor vasculare care însoțesc dezvoltarea ADPKD. C) PIERDEREA GRADATĂ A NEFRONILOR FUNCȚIONALI Expansiunea lentă, dar progresivă a chiștilor renali se produce cu viteze diferite și se asociază, în timp, cu pierderea funcției parenchimului renal. Progresia spre insuficiență renală este una din cele mai frecvente și grave complicații ale ADPKD. Primele semne biologice apar la circa 45 de ani, iar stadiul terminal al IRC se produce, la adult, în medie la 55 de ani
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
PDGF factor de creștere derivat din plachete; MCP chemoatracție monocitară; EGF factor de creștere epitelial; TGF factor de creștere transformant; ACE enzima de conversie a angiotensinei; AT receptor angiotensină; TIMP inhibitor tisular de metaloproteinază. Primul factor implicat a fost compresia parenchimului renal normal de către chiștii care cresc progresiv în volum și produc atrofie tubulară. Fără a fi exclusă această posibilitate, a mai fost invocată nefroscleroza exacerbată de hipertensiune. La aceasta contribuie fibroza interstițială ce se produce prin proliferarea anormală a fibroblastelor
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
ca dimensiuni depășind 30 cm lungime. Suprafața externă este deformată de prezența a numeroși chiști cu diametrul mai mare de 3-5 cm; aspectul general este de structură renală formată în exclusivitate din mase/grupe de chiști, fără intervenția zonelor de parenchim alternante. Pe suprafața de secțiune se observă parenchimul renal (în corticală și medulară), înlocuit aproape în totalitate de chiști sferici, de dimensiuni variate (foarte mari, medii, foarte mici de ordinul mm) (planșa 1). Chiștii conțin un lichid care poate fi
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
este deformată de prezența a numeroși chiști cu diametrul mai mare de 3-5 cm; aspectul general este de structură renală formată în exclusivitate din mase/grupe de chiști, fără intervenția zonelor de parenchim alternante. Pe suprafața de secțiune se observă parenchimul renal (în corticală și medulară), înlocuit aproape în totalitate de chiști sferici, de dimensiuni variate (foarte mari, medii, foarte mici de ordinul mm) (planșa 1). Chiștii conțin un lichid care poate fi clar, galben-pai, tulbure-purulent, uneori hemoragic, sau chiar brun
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
de dimensiuni variate (foarte mari, medii, foarte mici de ordinul mm) (planșa 1). Chiștii conțin un lichid care poate fi clar, galben-pai, tulbure-purulent, uneori hemoragic, sau chiar brun (prin organizarea hemoragiei anterioare). în stadii inițiale, pot exista zone variabile de parenchim normal interchistic; în evoluție, acestea dispar, fiind sesizabile doar teritorii înguste, restrânse, de stromă fibroasă. B) MICROSCOPIA OPTICĂ îN ADPKD Chiștii apar la orice nivel al nefronului, de la tubii contorți la tubii colectori. Uneori, punctul de pornire poate fi capsula
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
obținute din fragmentele prelevate din zone diferite ale rinichilor, se observă, în stadii precoce, zone cu corpusculi renali și tubi cu structură normală, localizate între chiști. în stadii avansate, aceste arii normale se reduc; aspectul microscopic este evaluat drept pierderea parenchimului renal, cu elemente de atrofie ischemică, chiștii fiind delimitați de un perete fibros. Colorații speciale relevă îngroșarea membranei bazale delimitante a chiștilor și expansiunea masivă a matricei extracelulare (MEC), care determină o fibroză importantă. C) ULTRASTRUCTURA ȘI BIOLOGIA MOLECULARĂ îN
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
sunt tapetați de un epiteliu simplu, cubic sau aplatizat; în numeroase cazuri, acesta apare complet atrofiat. Poate preta la confuzii cu o tumoră renală, dar examenul ultrasonografic este edificator. 2. Displazia chistică renală Leziunea, rezultat al unei diferențieri anormale a parenchimului metanefritic în cursul dezvoltării embriologice, poate fi bilaterală sau unilaterală; este caracterizată prin apariția de numeroși chiști fie în întregul rinichi, fie numai în anumite zone. Macroscopic, rinichii pot fi rudimentari, mici, sau măriți, chistici, cu aspect de ciorchine (planșa
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]
-
rinichii sunt mici, sclerotici, cu suprafața externă granulară și contractată; prezintă chiști multipli, de diferite dimensiuni (diametru mai mare de 1 cm). Originea lor este în porțiunea distală a nefronului. Microscopic, chiștii au epiteliul atrofiat, cu membrana bazală îngroșată; consecutiv, parenchimul rămas devine și el atrofic. Pierderea structurilor tubulare depășește procentual alterările glomerulare; secundar, apare glomeruloscleroză, fibroză interstițială, infiltrat inflamator nespecific. 6. Boala chistică renală câștigată (asociată dializei) Chiștii apar în stadiile finale ale insuficienței renale, după perioade prelungite de dializă
Boala polichistică renală autosomal dominantă (ADPKD) by Mircea Covic () [Corola-publishinghouse/Science/91917_a_92412]