1,084 matches
-
mai rusesc și mai fascinant decât ducesa Marina Seminova, cea care își adăpostește restul de Rusie în viteza trenului blindat și așteaptă moartea administrată de trădători ca pe o mântuire. Este cuprins în acest portret atât de pasionat o nebunie paroxistică la care doar Corto are acces, de vreme ce el însuși nu este decât piratul trimis să caute comori. După cum un iluminat, nu mai puțin bântuit de demoni, este baronul Ungern-Sternberg. Documentabil istoric, ca atâtea dintre figurile ce trec în prozele lui
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
himerică ce alimentează, de secole, reveria occidentală. Erotismul este, la Pratt, înscris în țesătura intelectuală gnostică. Africa în care se avântă Koinski este și hârtia de turnesol ce expune dilemele identitare - în decorul deșertului, tul burările de conștiință capătă vitalitatea paroxistică a coș marului ce bântuie spiritele opiomanilor. Perspectiva prăbușirii arhitecturii imperiale italiene din Africa conferă siluetelor de ofițeri schițate de Pratt un simț particular al patologicului. Oscilând între eroism și dezertare, pregătiți să-și asume un viitor din care fascismul
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
și de transformare. Omul din Noua Anglie este oglinda unei cosmogonii,cosmogonie care se întrevede prin gaura de cheie a unei vieți de aventurier. America lui Battaglia, ca și cea a lui Pratt, se zidește din sânge, confruntare și gustul paroxistic al jocului cu moartea. Europenii ajunși de cealaltă parte a Atlanticului nu mai pot fi niciodată la fel. Evocarea lui Cooper și a lui Pratt este motivată de cadrul istoric în care romanul de formare a lui Nightly este plasat
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
exterioare ale cucerniciei care condiționează stările sufletești: închinarea la Sfintele Icoane, mătăniile, mulțimea de lumânări, repetarea obsesivă a rugăciunilor, mirosul de tămâie.” Cu alte cuvinte, în primul rând, Wikinson era protestant, în al doilea rând, dacă vroia să vadă cotele paroxistice atinse de superstiție nu trebuia să călătorească până în Carpați, putea doar să arunce o privire peste gard, în Scoția. Nu putem contesta însă, tendința de exacerbare în manifestări a emoție religioase sau sumedenia de mărci ale pioșeniei care cu timpul
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
din ce în ce mai ironic, în fiecare zi era Ziua Morților. Și realmente, focurile sărbătorești ale ciumei ardeau în crematoriu cu o veselie tot mai mare. Cei drept, de la o zi la alta flagelul se instalase cât mai comod parcă în forma lui paroxistică și vădea în omorurile lui zilnice precizia și regularitatea unui bun funcționar. În principiu, și după părerea personalităților competente, acesta era un semn bun. Graficul progreselor ciumei, cu creșterea lui neîncetată, urmată apoi de o lungă linie staționară i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
a revenit, s-a bucurat că poate din nou să scrie, și a ieșit la cerșit, mânat de nevoi firești, imediate. Vremea s-a dezmorțit, miroase a primăvară În toată regula, iar, agitația de fiecare zi a orașului a ajuns paroxistică, din cauza pregătirilor de Paște. Cohortele de oameni aleargă de dimineață până seara, năvălesc În magazine În căutare de cadouri, de mâncare, cheltuindu-și banii puțini sau mai mulți, cu furie și disperare, de parcă ar fi sfârșitul pământului. Lumina dimineții de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
avut forța unui uragan și vuietul vântului. Antoniu a asistat de pe margine la acest ,,cataclism,, , a Încercat chiar să potolească ,,furtuna,, , a făcut apel la calm și la demnitate, strigând că Dumnezeu are grijă de toți, dar vuietul a crescut paroxistic, iar păruielile și călcatul În picioare, s-au consumat fără să țină cont de etichete și de rugămințile Înlăcrimate ale celor trei mesageri. Mașina din burta căreia fuseseră scoase Îmbrăcămintea și bunătățile, arăta la sfârșit, ca după un atentat irakian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
alte ființe supranaturale nu-și aveau locul într-o investi gație polițistă. Nu într-o anchetă purtată serios. Cine știe ce se mai întâmplase în noaptea precedentă? Nu-i dădea pace gândul că asasi nul se apropia de o stare de excitație paroxistică care îl mâna să uci dă tot mai des. Asta însemna că cineva trebuie să fie prezent în teren și să caute cât mai multe probe care să-l ducă mai aproape de autor. Și el, singurul care înțelegea situația, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și simțind totul din perspectiva existenței, e normal ca personajul să se comporte contradictoriu și inconsecvent, irațional. E fatal, simțindu-și apropiatul sfârșit, ca el să se agațe de viată, și în special de manifestarea ei culminantă, dragostea, cu înverșunare paroxistică. Tot restul - "n'est que littérature". Literatură menită tocmai să transmită sentimentul letal, obsesiv. Nu literatură de dragul literaturii. În aceasta constă autenticitatea, indiferent de mijloacele discursului prozaic: "literare", în înțelesul tradițional, sau antiliterare, autentiste." Dumitru MICU, Scurtă istorie a literaturii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Sigur, sigur, exact așa a fost! Dar nu știi ce anume a fost ca înainte și nici nu ești în stare să gândești lucid, căci te cu prinde deodată un fel de fericire în care se ames tecă o teroare paroxistică și o sfâșietoare nostalgie: „Da, da, așa a fost atunci!“, îți spui mereu și mereu și abia când acest extaz te părăsește, de parc-ai fi fost un dop de plută pe apă, ridicat o clipă pe creasta valului și
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
conștiință a întemeierii. În definitiv, atît nevoia urgentă a „arderii etapelor” față de Occident, cît și reacți(une)a orientalizantă, antioccidentală și antimodernă („tentația Orientului”) sînt forme prin care se manifestă nevoia de identitate universală a „culturilor mici”, periferice, locale, exprimată paroxistic, peste un deceniu (1936), în Schimbarea la față a României de către tînărul Emil Cioran: „Problema hegemoniei în sud-estul Europei este identică cu aceea a noului Constantinopol. Într-o astfel de problemă nu se poate vorbi decît deschis: fi-va România
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cît și viața „obscurului grefier”: „E limpede pentru noi că Urmuz preferă accidentul lingvistic, nefiind în stare să ducă pînă la capăt banalitatea. În acest sens, „panica propriului loc comun ori numai oroarea față de al celorlalți (...) atestă scriitorul cu un paroxistic simț critic” (p. 318). În opinia lui Eugen Negrici, textele urmuziene ilustrează o „inadecvare a sintacticului la semantic”, o „ciocnire” între pedanteria clasică a sintaxei și anarhica libertate semantică. Este reafirmată natura subversivă, duplicitar-hibridă a identității scriitorului: „Un contur formal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1979, p. XLV), „are șansa de a se prelungi la nesfîrșit, atîta vreme cît sîntem conștienți de dificultățile ce le incumbă orice încercare critică de a aplana dichotomia dintre statutul lor de simplu document, simptomatic pentru o stare de criză, paroxistică, a conștiinței estetice, pe de o parte, și valoarea, semnificația lor literară intrinsecă, privită ca act de creație epică în sine, pe de altă parte”. Un contestatar moderat și lucid al minioperei urmuziene este, cum am văzut deja, Marin Nițescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și moartea, eșecuri matrimoniale, hrăpărețul, pușcăria și pușcăriașii, viața infantilă, vânătoarea, hoția la români, Fata Morgana, răzbunarea, alunecările de teren, moartea năprasnică a: unui localnic, alegerea mireselor,îmbogățiții, al doilea război mondial, taxe, violența în școală, ura feminină în focare paroxistice (Nagâțele), Ion Antonescu, Vraiștea - un sat cât o țară, banul care îi guvernează pe toți, excesul de muncă ( Fericirea a plecat în cer), lăcomia umană, ’’omul străzii’’, destine frânte, drame familiale anonime. Pentru Constantin Slavic scrisul a devenit un drog
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Îi parvină scrisoarea, căci se afla cu mașina undeva, În Spania, când se făcuse mobilizarea și expirase ultimatumul): „Mă simt aproape insuportabil Împovărat de această prăbușire a civilizației noastre“, după care a rămas definitiv Într-o stare de tulburare mentală paroxistică. Nu că ar fi fost un observator pasiv sau pacifist al conflictului. Dimpotrivă, este convins de nedreptatea pe care o reprezintă agresiunea germană și a făcut atât cât poate face un expatriat american trupeș și cu sănătatea șubredă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
D’Annunzio, autor disputat de curente literare și de ideologii, cu o biografie tumultuoasă, spasmodică. Nietzscheean impenitent, D’Annunzio pare a avea, la prima vedere, destul de puțin dintr-un adevărat dandy. Nimic mai ostil dandy-lor decât vitalismul nestăvilit, pasionalitatea, senzualitatea paroxistică. Și totuși, cine Îi reconstituie biografia nu poate uita câteva episoade excentrice dintr-o tinerețe italo-pariziană, după cum nu poate să nu remarce modul cu totul ieșit din comun În care D’Annunzio trăiește retras În castelul de la Vittoriale, pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ostentative a lui Vaché: Cravan, „dandy-ul dadaist absolut”, fondatorul, În 1912, al revistei Maintenant, de o agresivitate ieșită din comun. Fabian Avenarius Lloyd, englezul care, instalat la Paris, semnează Arthur Cravan, și-a consumat cei 33 de ani (1887-1920) paroxistic. Anarhist convins, el trece prin primul război mondial ca o cometă, Încălcând granițe cu pașapoarte false, dând lovituri de maestru, cu arma În mână (mai toate aceste fapte de vitejie fiind, spun biografii săi, pure mistificări) sau provocându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Natură paradoxală, aristocrat cu nostalgii revoluționare și revoltat tânjind după ordinea monarhiei, catolic fervent, dar ispitit de tenebrele infernului, timid, delicat și, deopotrivă, de un orgoliu satanic, trăind, după propriile-i mărturisiri, asemenea salamandrei, „În plin foc”, cu o intensitate paroxistică, dorind să fie „și Byron, și Brummell În același timp”, Barbey are toate calitățile pentru a-l „prinde” ca nimeni altul În pagină pe regele dandy-lor. Dacă ar fi să le dăm crezare celor care l-au cunoscut, el face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și Raymond Poggenburg, dandysmul acestui „poet blestemat” este, Întâi de toate, o formă de sfidare: a propriei familii, a Parisului Îmburghezit, a lumii artistice sufocate de mediocritate. La 23 de ani, În 1844, după o copilărie și o adolescență trăite paroxistic, În nesupunere și continuă revoltă, după Îndelungi perioade solitare, după o incredibilă fugă din Mările Sudului, după câteva amoruri Întâmplătoare care-i vor ruina sănătatea, după ce-și Întâlnește iubirea, el intră În cele din urmă pe scena pariziană ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de măreție, cu un corp uriaș, cu o operă gigantică? Și totuși, Honoré de Balzac, stins, ca și contele d’Orsay, la doar 51 de ani, epuizat de miile de pagini, devorat de grandioasele proiecte și de o viață trăită paroxistic, stă la loc de cinste În acest catalog al dandy-lor. Oricât ar părea de ciudat, el se lasă Împins aici nu doar pentru că a compus un Tratat de viață elegantă, nici pentru că este părintele unor celebre personaje dandy (În Fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
că sunt un om de nimic, că sunt un șarpe care pândește veninos din adâncul tomberonului. Spuneți-le că sunt o canalie, o bestie, un mârșav! Spuneți-le totul! ARTUR (Tragic, după o clipă de stupefacție.) Nu spun nimic! GARDIANUL (Paroxistic.): Ba da! Spuneți-le că nu dau doi bani pe viața dumneavoastră! Spuneți-le că vă disprețuiesc profund, că vă consider un gândac, o coropișniță, că simpla dumneavoastră prezență mă face să râd, mă duce la isterie... ARTUR ( Afectat.): Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
trăiește liber și democratic la nunți și pe YouTube și este marketizat pe canale de televiziune. Spre bucuria multora, îmi pare rău să v-o spun... Despre buna folosință a folclorului Invizibil, țăranul literaturii noastre vechi apărea doar în împrejurări paroxistice. Acestea îl scoteau din matca lui tăcută, din rosturile lui și-l arătau lumii : un țăran răzvrătit, unul ieșit din minți, altul eroic, alții victime excesive ale secetei, birurilor, invaziilor. În rest, tăcere. Și a venit anul 1848. De atunci
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
mai apare și, Îmbătrînind, Al Pacino nu mai poate miza pe chipul său emblemă a anilor ’70, pe farmecul și aerul acela imobil disperat și melancolic á la Alain Delon, Însingurat tot ca el, un samurai american blazat, inteligent, tandru, paroxistic și violent, metamorfozîndu-se odată cu trecerea anilor dintr-un actor cu explozie, Într-un actor cu giruetă, ce seamănă acum, din cauza căderii pleoapelor inferioare ce-i dezvelesc globii oculari din tinerețe cam exoftalmici, cu posomorîtul Frankenstein. De altfel și mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Tanti Ileana!... s-a mirat plin de plăcere Gruia. ― Nu mi-ați spus, domnule doctor, dacă doriți... - a reluat frumoasa vorba, cu zâmbet ademenitor. ― Da! Vreau... Atunci, „dulcineea” s-a aruncat asupra lui Gruia cu priviri care trădau o dorință paroxistică de a-i ceda parcă... ― Daaa??? - a Întrebat ea icnit. ― Da. Vreau să... să le Împachetați. ― Poftiți la „casă” cu acest bon - i-a răspuns ea puțin bosumflată. Așa cum le stă bine fetelor cu adevărat frumoase. În timp ce Gruia achita cumpărătura
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
puteam să mai particip și la alte probe, acest act de violență transformase statutul meu ontologic. Mă făcuse să trec la altă categorie socială. Experiența violentă mă iluminase; de aceea, am Înțeles perfect starea lui Martin Eden, o stare existențială paroxistică traversată anterior de mine și transferată de englezul Jack London În text. De fapt, eu vorbeam transfigurat despre mine Însumi, luând Însă un exemplu cunoscut din literatură; mi se părea jenant și nu atât de instructiv să redau direct ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]