1,557 matches
-
cine e în spatele acestei povești hidoase? se alarmează Antonia. Plancina intervine din nou: — Libo e un om atât de drăguț! — Fără noroc la femei! pufnește batjocoritor Sallustius. Claudius întoarce capul și-l salută cu mâna ridicată, după care rostește cu patos: — Ci... cine are noroc la joc nu prea are și la fe... femei. — Așa de frumușel, sărmanul! îl compătimește în continuare Plancina. Îi ia pe ceilalți drept martori: — Voi n-aveți impresia că a moștenit trăsăturile fine ale ma mei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pune la dispoziție un fond bănesc, în valoare de apro ximativ 50 de talanți vechi. Rufus cască ochii mari: — Pentru ce? Indicații mai precise vei primi la destinație, îl asigură Vitte lius. Îl îmbrățișează: — Zeii să te protejeze! rostește cu patos și se urnește. După câțiva pași rămâne țintuit locului și privește înapoi: — Tu nu crezi în zeii noștri, spune oarecum derutat. Rufus zâmbește: — Cu toții ne închinăm aceleiași Ființe Atotputernice. Clipește din ochi cu subînțeles: — Cu o mie de nume. Și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a asigurat o glorie eternă. Bazându-se numai pe câțiva centurioni răniți, a restabilit disciplina și tenacitatea soldatului roman și a smuls victoria unei înfrângeri aproape sigure. Lipsa de entuziasm a interlocutorului său nu-l demobilizează pe senator. Exclamă cu patos: — Suntem cu toții mândri de tine! Tiberius Nero se forțează să adopte o mină binevoitoare. Cu siguranță, fiul Urgallaniei nu s-a deranjat să vină până aici nici ca să-l laude, nici pentru coșul cu merinde al celor săraci, nici pentru
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fapt că Salazar nu vorbea - adică nu scria - decât despre lucruri asupra cărora meditase timp îndelungat, proza lui e lipsită de spontaneitatea celui care-și desăvârșește gândul scriind sau vorbind, lipsită fiind de asemenea de fervoarea marilor inspirați și de patosul celor care "caută gemînd". Conferința din aula colegiului Via-Sacra a avut un succes atât de răsunător încît, câteva luni în urmă, Salazar o repetă, tot în Vizeu, pentru părinții elevilor. După rezumatele și extrasele care ne-au rămas din această
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cu nevasta sa, dar e rudă cu surorile nevestei sale. A flirta, adică în ultimă analiză a face și a asculta propuneri învăluite, pe departe, lipsite de seriozitate, este, din partea bărbatului, un semn de grosolănie sufletească și de lipsă de patosul virilității; este, din partea femeii care primește manejul, dovada unui suflet de cocotă ori de servitoare. Numai iubirea, rămânând în marginile decenței și ale respectului, poate forma subiectul unor anumite convorbiri între un bărbat și o femeie cu instinctele sănătoase și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o viitoare activitate intelectuală foarte remarcabilă, care însă nu s-a realizat cum trebuia. În scurt, dădeam semne că va fi ceva mai mult decât am fost" (p. 257). Nu suntem de acord. Notele sale din acea revistă au vioiciune, patos și logică, dar nu au pătrundere și originalitate. Tânărul are cultură, dar și inexperiența scrisului. E vorba de un masochism intelectual, de o autoflagelare? Nicidecum! E în firea lucrurilor să-ți pui în lumină virtualitățile, înzestrările care nu au devenit
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lor de viață era pierderea feminității, a respectului de sine. În repulsia lor față de autoritate refuzau să mai respecte vreo persoană. Nici măcar propria lor persoană. În orice caz, nu Îi mai voia pe acești cititori cu ghete mari, murdare și patos vital neajutorat de cățelandri cu primele erecții roșii și coșuri ițite pe obraji din bărbi spumoase, spetindu-se În camera lui cu cuvinte grele și gânduri ce trebuiau explicate, Împleticindu-se În Toynbee, Freud, Burckhardt, Spengler. Căci el citea atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
unt pe pâine.) Sheba era prea isteață ca să nu vadă toate aceste scăderi ale lui. Dar din punctul ei de vedere, meschinăria și vanitatea lui Richard erau părți componente necesare ale inteligenței lui - defecte ale caracterului său care îi dădeau patos și-l făceau „uman“. Crescuse cu un tată ca Donald Taylor. Regulile de a fi femeia în casă pentru un bărbat măreț, pompos, erau mai mult sau mai puțin instinctive la ea. Părea că într-adevăr o doare când purtarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
clasă”. Diriginta Ioanei le-a spus părinților de copii de clasa a V-a că trebuie să aibă acces la Internet fiindcă „așa ne cere programul Fundației pentru o Societate Deschisă”. Radu, finul meu, mi-a spus, cu inocența și patosul aplaudac bine cunoscute, poezia pe care a învățat-o pentru serbarea de absolvire a clasei I: „Copii din lumea-ntreagă, Copii din Europa...” și crede-mă că era și uniunea monetară înăuntru. Te îngrozești ce ne-am specializat în mâncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fusese, fața nu i se mai văzu, vocea mătușii dispăru cu bucătăria, cu plăcintele ei, parcă nici nu se ivise. Doamna Pavel (era duminică pe la orele 9) se auzea cântând în curte, probabil mătura asfaltul, ca în ajun, cânta cu patos, melodia se încâlcea, n-are a face, totul erau cuvintele dar nu se prea înțelegeau, în timp ce domnul Pavel, aflat la baie, se bărbierea, îngândurat de vremurile ce vin. - Ce vremuri să mai vină, domnule Pavel? N-ajung astea care sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Bine-ați venit!” și, odată cu aceasta se amestecară vorbe ce măriră pauza, după care domnul Pavel își reluă elanul. Nu spusese nimic nou, toate apucaseră la timpul lor defilările armatei, serbările școlare, fastul acelei zile, dar el punea un anume patos în rememorările rostite, încât dădea impresia că vorbea despre lucruri ce se întâmplaseră cu sute de ani în urmă, numai de el știute, străvechi ca basmele ce nu-și găseau așezare în timp. - În Capitală, regele însuși, continuă el, primea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să-i tamponez poala cu șervetul și cum recupera jucăușă cuburile de gheață care continuau să-mi scape în decolteul ei. Fiu! Ce scotea bucățica asta din ea, totul rimând de la sine cu pornografia care îmi rămăsese proaspătă în cap. Patos, bani, sex, agitație - asta e, ăsta e New York-ul, e clasa întâi, e trăsnet. Eu eram mârlanul fericit din Sala Pluto, apoi a mai venit o sticlă, nările mi s-au umplut de foșnetul licorii, după care m-am trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
făcui eu. E perfect. Deci ai putea să-mi spui? De ce o femeie de vârsta ei se dezbracă și vrea să facă sex tot timpul? Am rămas cu ceașca de cafea în poală, pe jumătate asfixiat de ce putea să însemne patosul napolitan. Locul fojgăia de copii - bebeluși și țângăi, sugari, tineri șleampeți. Mai erau cel puțin trei tipi cu figură de tată în bucătăria de alături, îmbrăcați în maieuri sau halate, aplecați peste sticlele de vin fără etichetă și pastele aburinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ni se pare că suntem în stare să protejăm ființa iubită pe care o urmărim când ea nu știe că e privită? De ce ne doare inima când vedem pantofii stingheri? Sau iubita adormită? Poate că trupul mort al iubitei exprimă patosul absenței, neputința în fața faptului de a fi privit și de a nu ști... Actorii sunt plătiți pentru a se preface că nu știu că sunt urmăriți, dar ei se sprijină exact pe convenția cu spectatorul, și aproape că reușesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
limpezi ațintiți asupra mea. Probabil că bețivii sunt și ei în aceeași situație, am spus eu. Adică, nu știu că sunt urmăriți. Ei nu știu nimic. Eu nu știu nimic. — Și totodată nu sunt ei înșiși, spuse ea, ceea ce reduce patosul. — Da, sunt convins că așa e. Cel mai bine ar fi să-mi spui -ce s-a întâmplat aseară. Suspansul mă omoară. — Chiar nu-ți mai amintești? Sau doar te prefaci? M-am gândit la chestia asta și am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Martina Twain. Pe ea o am în cap. Cum a pătruns acolo? Pe ea o am în cap, alături de trosniturile și toată circulația. Ea mă urmărește. Uite-i fața, chiar aici, cum mă urmărește. Urmăritorul urmărit, urmăritul urmăritor - și acest patos secund, în care eu sunt urmărit de ea și, totuși, ea mă urmărește fără să o știe. Îi place oare ceea ce vede? Bah! O, trebuie să mă lupt, trebuie să rezist, indiferent ce-ar fi. Nu mă simt deloc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mai suportabilă, mai amuzantă. Că merită, într-adevăr, să trăiești. Într-o beție continuă? Am trecut beat prin marile momente ale comunismului național și nu le-am admirat splendoarea pe deplin. Beat am rătăcit prin multilaterala dezvoltată, lălăind uneori, cu patos și sughiț, cântecele epocii, folclor și deznădejde, întru slava ei. Nu m-au primit însă în nici un cor, neavând volum pe măsură. Mai îmbătam și coriștii de lângă mine, și dirijorul, cu damful meu. Beat, am bătut împleticit pasul de paradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deznodământul. Cuprins ca de un resort nevăzut, trupul său dădu să se ridice și el odată cu ceilalți, dar medicul, dând peste cap câte un păhărel de Alexandrion, reuși să-l potolească. Când zarva mulțimii se mai domoli, medicul aplaudă cu patos... Ceilalți meseni, scăldați În sudori, Îl priviră În tăcere. Dinspre locul unde se afla, turbanul lui Satanovski Îi răspunse un croncănit de corb. Ascultându-l, Oliver trase concluzia că adevărul ultim al lui Satanovski nu se deosebește prea mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de frumos!" De pe banca pe care m-am așezat se vede perfect toată aripa dreaptă a liceului, cu "sala de gimnastică", ce era transformată la micile noastre festivități în "sală de serbări". Aci am cântat de-atîtea ori în fața părinților, cu patos nestăvilit ― ca sopran și altist în primii ani de școală, iar mai târziu ca tenor și bas ― faimosul imn studențesc "Gaudeamus igitur"! Ce clase or mai fi acum în partea asta? Pe vremea mea, sus, erau: clasa a VII-a
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
cu mult talent! ― Atunci, fără să se lase rugat prea mult, credem că ne va face plăcerea... ― Mai târziu, vă rog! acceptă Gică, după fasoanele de rigoare. În sfârșit, după gustările obișnuite în asemenea împrejurări, Gică a declamat cu mult patos "Din prag"; iar eu l-am ironizat tot timpul din ochi, avînd-o complice pe Veturia, care, la un moment dat, fără nici o intenție, așa, ca să facă ceva, a luat unul din caietele mele de pe masă, l-a desfăcut și a
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
surprins. Nu s-a gândit vreodată că va fi posibil. Acest băiat este cam apucat, dar de ce n-ar fi, doar este orfan. Zărgheala lui, crede Spavin, este atributul natural al unui orfan, unul din accidentele care-i dau acestuia patosul specific. Spavin este un admirator al lui Dickens, iar felul în care arată Jonathan Bridgeman concordă perfect cu modelul creionat de bătrân pentru o astfel de persoană. Poate este cam mare. Și bărbat. Ar fi fost desigur, mai picant să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de viu să ard, La pieptul tău. Iar când vom fi chemați la EL, în versul lin de ministrel, Să-și amintească gura rea, Că vom trăi alăturea, Cu Dumnezeu. Luceferi în căutarea ta, râvnind perfecțiune, în setea ta de patos și sfântă împlinire, Mă treci ades, iubire! Eu sunt timidul june, Ce iți adoră trena, când treci spre nemurire. îți încetează zborul și fă popas o clipă, Acolo, lângă Lună, să te privesc un veac, Să mă îmbăt de tine
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
să nu fii lângă mine, Tu, raza mea de soare, luceafăr printre stele. De-aș fi pe tronul lumii atotstăpânitor, Ți-aș dărui, iubito, o viață-n curcubeu. în fiecare clipă de tine mi-este dor, Căci te iubesc cu patos, așa cum știu doar eu. Azi, sufletu-mi plutește în gingașe cântări, Căci tu ești pretutindeni, în suflet și în gând, Vreau să-ți ating iar trupul cu mii de sărutări Eu, pentru-a ta iubire, și sufletul mi-l vând
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
sânt ridicule, prin ideea de demonstrație care le animă. La cincizeci de ani, Stendhal, inspirîndu-se din cronici italiene, își însușește naivitatea unui june nobil, Fabrice del Dongo, care pentru a atrage atenția iubitei lui ține predici în bisericile orașului cu patos disperat. Iar iubita lui, care a jurat să nu-l mai vadă, nu pentru că nu l-ar iubi, ci pentru că are sentimentul că Dumnezeu nu îngăduie dragostea lor, îl primește totuși în odaia ei, însă "pe întuneric", cu alte cuvinte
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
aruncase națiunea în haos. Își încheie cuvântarea, recitând o poezie compusă de el însuși: Fie ca omul care nu înțelege Să pună ce-o vrea; Nu voi regreta nici Rangul, și nici faima. În timp ce recita poemul, Mitsuhide începea să simtă patosul propriei sale situații și lacrimile începură să-i curgă pe obraji. Vasalii superiori începură și ei să plângă. Unii chiar își mușcau munecile armurilor sau cădeau cu fața la pământ. Un singur om nu lăcrima - veteranul Saito Toshimitsu. În scopul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]