1,021 matches
-
năruia rapid sub influența unui nou acces de dorință. Un acces care aducea anatomia lui Bull în fața ochilor lui Alan într-o lumină nouă: o strălucire rozalie, pulsatilă, unduioasă, drăgălaș erotică... Alan și-l închipui pe Bull pozând nud în penumbra striată a unei jaluzele - cam cum făcuse Richard Gere în American Gigolo. Era răsucit artistic într-o parte, în ipostaza Discobolului, cu spatele genunchiului împins în afară, către voyeur-ul tăcut. Noul său pubis era găzduit de un buzunar micuț, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
decât pregătit să o întreb pe Moby cu ce se ocupă ea și care e prețul - dar am simțit mișcarea pulpei pline a unei alte prezențe feminine. O curvă voinică, în chiloți și sutien, își făcu apariția legănându-se din penumbra coridorului din spate. Era alcătuită după modelul Selinei, dar cu obsesii sexuale mai avansate, accentul căzând pe toate protuberanțele și convexitățile. Iar eu mi-am zis: vreau. Eu, e pentru mine. S-a așezat oftând pe ciuperca neagră din plastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
bolnav, distrus. O, rahat, Iisuse, de ce nu l-ai ales pe altul? De ce nu l-ai ales pe atoli care ar fi avut mai mult de pierdut? M-am întors la ogeacul meu prin ploaia subțire. Și cerul. Iisuse! în penumbrele aburului slinos, cu ochiuri de lumină în care se distingea doar întunericul și tivul de ceață și unsoare, aerul atârna m spatele și în fața mea ca o chiuvetă veche, plină cu vase murdare. Distrusă, terminați, astmatică, Londra, cu obrazul ros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un tablou de-al Ioanei. Ca să încă pem acolo, trebuia să dăm la o parte unele culori, înlocuindu-le cu altele. Ceea ce ne-a stârnit nedumerirea, mai cu seamă a doua zi când ne-am trezit din somn, a fost penumbra care învăluia atelierul. Ferestrele dădeau spre curți interioare drapate de zidurile înalte ale blocurilor vecine, și ne-am întrebat cum putea picta Ioana niște tablouri atât de strălucitoare în acea semiobscuritate. Am găsit mai târziu răspunsul într-un interviu din
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
mai târziu mi se părea că eu l-am visat. De multe ori, după ce o con duceam acasă, ca de obicei, serile, după ulti mele seminarii, intram în holul casei ei și ne așezam pe treptele de marmură, într-o penumbră în care abia ne vedeam ochii. Atunci aprindea o țigară și începea să povestească. Ochii îi străluceau, sub ge nele încârligate, ca în scena din barul pustiu, din Citizen Kane. Un vis al ei dura, povestit, cel puțin jumătate de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
povestirii mele ar trebui să se schim be dintr-un fel de scherzo patetic („pathetic“, mai bine zis) în ceva grav sau lugubru, ceva foarte în cruntat. Dar după-amiaza aceea n-a cunos cut vreo schimbare bruscă. Doar se-nsera, doar penumbra devenea mai deasă. Dacă lipsea ceva ca totul să fie perfect coerent, ca într-un film (m-am gândit mai târziu), era chiar ce mi-a spus ea atunci, încă în picioare, cu țigara aprinsă între degete: „Mir cea, aș
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
vreun tatuaj de la Auschwitz, ca să-mi sal veze povestirea de monotonie (de fapt, s-o trans forme într-o povestire). Nimic n-a virat măcar în fan tastic: Ester n-avea la gât vreo perlă care să strălucească brusc în penumbră și n-a rostit vreodată, privindu-mă-n ochi, „Hevel havolim, hakol hevel“... Zilele-ncepuseră să se răcească, și în seara în care Ester mi-a spus că va emigra cu familia ei în Israel mi se făcuse frig dinainte
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
puteai privi, prin ușile de cristal ale liftului, arama plină de ornamente sinistre a cupolei tronconice, ce-și schimba tot mai abrupt perspec tivele către vârf. Cei de jos și tot mai de jos, lungiți pe fotoliile lor sângerii, în penumbră adâncă, păreau subiecții unui experiment sinistru. Am ajuns în fine la templele suprapuse, pe o terasă ce le-ncon jura din toate părțile. Din partea noastră, Alpii ne-au apărut ca o panoramă albă-strălucitoare. I-am privit cu nesaț. Marco, lângă mine
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
sau cel puțin un baron, cu pat cu baldachin în mijlocul încăperii. Am zis noapte bună bucătă resei tot mai adormite și am rămas în întuneric deplin. Am orbecăit până la ușa dormitorului și, când am deschis-o, s-a făcut o penumbră albăstrie, căci fereastra era plină de arbori negri și stele. Era o lumină tristă și pură. Mi-am trântit valiza lângă pat și i-am deschis încuietorile. Fără să-mi scot ca nadiana (doar gândul îmi făcea rău), am scotocit
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
rân duri - peste care am strâns degetele. „Noro cosule!“ mi-a mai zis fata, și-a rupt-o la fugă înapoi cu căruciorul, spre fundul curții, dispărând în cine știe ce odăi. Am deschis pumnul. Obiec tul din palma mea reflecta, în penumbră, cerul tot mai tran da firiu și mai parfumat al serii. L-am dus acasă și de-atunci a început totul. În toamna care-a urmat am început să-mi scriu jurnalul, cel la care migălesc și azi, după mai
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
oblonului se putea deschide ca să pătrunzi în interior. Jean a rămas pe pervaz, gata să se prăbușească la orice suflare de vânt, iar eu am sărit, prin rama gea mului încrustată cu bucăți tăioase de cioburi, în camera scufundată-n penumbră. Era un dormitor cu mobilă veche: un pat larg, o oglindă, un scaun, un gheridon. Deasupra patu lui, un raft cu cărți groase, delabrate. Singura ușă, pe peretele opus ferestrei, era bătută-n cuie. Ulti mele raze ale soarelui, roșii
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de cort să cadă în spatele lui, apoi i-o luă înainte. Pe când mergea, lăsă tunica subțire să-i alunece de pe umeri, de-a lungul spatelui și șoldurilor late și albe. Haina rămase pe jos. Fata păși peste ea și, în penumbră, se întoarse, goală, și întinse brațele spre el, râzând. Maștera În zilele acelea, copilul îi auzi pe ofițeri spunând că într-un îndepărtat oraș barbar, numit Tomis, un bărbat, un poet care în trecut fusese pesemne faimos, murise „după opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
familiei. Bibliotecarul latin - se numea Julius Iginus - fusese ales de Augustus însuși, cu multe decenii în urmă; foarte bătrân, depozitar fidel al hotărârilor politice imperiale, ale preferințelor și interdicțiilor, își petrecuse viața și-și distrusese ochii, zi de zi, în penumbra aceea; pesemne că acum era aproape orb, pentru că se mișca ager de-a lungul firidelor, deschidea fără ezitare ușițele și apoi, cu o mână diafană și nesigură, pipăia și lua opera căutată fără să-i citească titlul. Întreaga bibliotecă - vechile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în scrierile austere ale istoricilor. Statuia din cuarț roz Explorând regala domus a Antoniei, Gajus descoperi într-o mică încăpere un templu domestic, un lararium, așa cum se obișnuia la Roma din vremea Republicii. Deschise ușa. Nu era un lararium. În penumbră, într-un fel de tabernaculum, ședea o divinitate necunoscută, o tânără mamă care ținea în brațe un copil. Era sculptată în cuarț roz, strălucitor - avea pe cap o semilună și își sprijinea picioarele pe un glob în jurul căruia era încolăcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fi o mie, toate numele care se nasc din singurătatea și din teama noastră, căci tu o poți chema pe Mama cu toate numele iubirii. Eu trăiesc aici, spuse, și o chem în fiecare zi. Deschise o ferestruică. — Privește. În penumbră, statuia de cuarț roz reflecta tremurul flăcării parfumate. Gajus, retrăind spaimele inutile din Samothracia și din Didymaion, spuse: — N-am văzut și n-am auzit vreodată un zeu care să răspundă rugăciunilor noastre, chiar dacă sunt disperate. Bătrânul fu frapat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Germanicus, strigau că aveau să-l ducă la Roma cu forța armelor, iar tatăl său tăcea. Îl întrebă prietenos pe Macro: — Mă însoțești până la bibliotecă? Acolo e plăcut, e răcoare. Macro intra în locul acela pentru prima oară; miji ochii în penumbră. — Privește, spuse Gajus trecându-și degetele prin dreptul unui raft. Toate acestea sunt opere de astrologie. Macro nu arătă nici surpriză, nici un respect de neștiutor. Gajus luă un mic codex și începu să-i explice cu candoare: — Uită-te, Julius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și să vadă cât de lungă e noaptea.“ ••• V IMPERIUM NOVUM „...puterea e un vultur ce zboară pe cerul verii.“ Gajus Caesar Augustus Germanicus, din Epistulae (pierdute) Vila de la Misenum În cea de-a șaisprezecea zi a lunii martie, în penumbra tristă a vilei de la Misenum, un grup de oameni neliniștiți - împinși însă nu de dragoste - auzi glasul solemn al mai-marelui medicilor împăratului spunând că horcăiala aceea dindărătul ușii fusese ultima suflare a lui Tiberius, după douăzeci și trei de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
În ce cameră se gândea el să ducă o asemenea femeie? În realitate, vila nu-i plăcuse nici lui Julius Caesar, și de-a lungul anilor mulți o prădaseră. Din cauza izului jilav de aer închis, a urâțeniei camerelor aflate în penumbră, Împăratul se simțea tentat să se întoarcă la Roma - însă descoperi că, în fundul atriului, paznicii să căzneau să deschidă în cinstea lui un portal care stătea închis de ani de zile. În deschiderea lui apărură o terasă, o balustradă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el, fără să vadă pe nimeni, cu pleoapele întredeschise și buzele desfăcute, era cuprins de demonul delirului. Își scutura capul; părul negru scăpase din strânsoare și îi cădea pe umeri, lung și strălucitor. De o parte și de alta, în penumbră se unduiau dansatori cu părul și brațele vopsite în nuanțe verzui, ale căror trupuri și văluri sugerau o pădure în bătaia vântului; în spatele lor se aflau muzicienii veniți din Asia. Sunetele, mișcările colective, tresăririle neliniștite și senzuale ale trupului lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și țigle. Din superbele edificii augustiniene avea să rămână prea puțin: descrierile istoricilor și minuțioasa reconstituire arheologică. Din cele cincizeci de herme din marmură neagră veche ce împodobeau sanctuarul lui Apollo, de pildă, au fost dezgropate trei, expuse astăzi în penumbra umilitoare a unei săli mici, alături de alte rămășițe. Din gigantica statuie a zeului au fost descoperite fragmente de marmură îngrămădite la întâmplare, care așteaptă o reconstituire. Interiorul palatului lui Tiberius, de unde au fost furate marmura, coloanele, pereții de la nivelurile superioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Taylor. În tot acest timp, însă, atenția mea rămăsese fixată asupra vehiculului de la compania de închirieri care mă aștepta în parcare. Toate celelalte - iritarea lui Waring legată de mine, aspectul înghesuit al birourilor, zgomotele produse de personal - formau o vagă penumbră, cadre nemulțumitoare care aveau mai târziu să fie tăiate la montaj. Abia dacă am observat-o pe Renata când se urcă în mașină lângă mine. - Te simți bine? Unde mergem? M-am uitat uimit la volanul dintre mâinile mele, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
artist în parte; inventarul colecției a mai făcut, după 1990, obiectul unei cercetări specializate: Colecționarul mecena Alexandru Bogdan-Pitești de muzeograful Petre Oprea, Ed. Maiko, București, 1999. Un portret avizat a publicat, la sfîrșitul anilor ’80, Florin Faifer („Între umbre și penumbre: Al. Bogdan-Pitești“, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 1-2, an. XXIV, 1989). Istoricul literar ieșean vede în B.-P. un „boier și bădăran” animat de plăcerea negativistă a scandalizării, un estet vicios, exasperat de minoratul sentimental, monoton și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Gyorgy Tverdota, Universitas, Budapest, 2000 Escarpit, Robert, „Sociologia literaturii”, în vol. De la Sociologia literaturii la Teoria comunicării. Studii și eseuri, traducere de Sanda Chiose-Crișan, studiu introductiv de Constantin Crișan, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980 Faifer, Florin, „Între umbre și penumbre: Al. Bogdan-Pitești”, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 1-2, anul XXIV, 1989 Fauchereau, Serge, „Dada existait avant Dada”, în Phantomas, Belgia, nr. 125-127, pp. 3-5, 1974 Fauchereau, Serge, Expressionisme dada surrealismes et autre ismes, Dossiers des Lettres Nouvelles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
parte, vrând să își arate veselia iar despre cei care nu au venit și-a spus nostalgic: - Ora asta chiulesc, sunt la mare ca de obicei iar doamna dirigintă îi caută! Era noapte fără lună la Costinești, întunericul ascundea numeroase penumbre bântuitoare din conturul plajei. Pe masa festivă, compusă din pahare policrome având marginile zaharisite cu lămâi, lichioruri, coniacuri și votca albă scria complicat de simplu ,,20 de ani,, și cu mare greutate a îndrăznit să le răvășească. În toți acești
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Capitolul 15 Helen Hoover Boyle își scoate telefonul din poșeta albă cu verde care-i atârnă de umărul ascuțit. Scoate o carte de vizită și-și plimbă ochii de la carte la telefon, formând un număr; butonașele verzi se aprind în penumbră. Verde aprins pe fondul roz al unghiei ei. Cartea de vizită are chenar aurit. Își îngroapă telefonul în părul roz, adânc. Zice în telefon: — Da, sunt pe undeva prin minunatul tău magazin și mă tem că nu o să reușesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]