1,307 matches
-
factură critică. Montale nu a preluat decât parțial pesimismul absolut, specific gândirii mature a lui Leopardi, renunțând, de exemplu, la componentă eroica: durerea romanticului era deopotrivă mai simplă, măi deznădăjduita.151 Totuși, prin imobilitatea și resemnarea lui împinse până la extrem, pesimismul montalian îl egalează în asprime pe cel al antecesorului. Deși autorul Oaselor de sepie nu se plasează în interiorul curentului propriu-zis leopardist, se poate afirma că trăiește, eliberat de expresiile preluate direct din Canturi, sub semnul unei condiții leopardiene, explică Lonardi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
poezia trebuia reconstruită pornind de la exemplul înaintașilor prin reconsiderarea atentă a operelei lor. În același an, 1946, sicilianul a scris Omul și poezia, expunere bogată în ecouri leopardiene, ce, sub condeiul lui, capătă tentă ideologică: atunci când spunem durere, nu înțelegem pesimism, care este negarea vieții (...), ci acea forță ce a putut întotdeauna să frângă orice lanț.250 După război poetul a fost înscris, pentru un timp, în Partidul Comunist. Au urmat O poetica (1950) unde cititorul poate revedea cunoscută declarație: desișul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
rămâne fără ecou în sufletul lui Leopardi, care cunoștea bine scrierile Doamnei de Staël, care a vibrat citind aceste rânduri atât de bine calate pe propriile-i opinii. Probabil că unele teme caracteristice pentru creația să originală, ce țin de pesimismul sau structural, precum poetica amintirii, valorizarea antichității și decăderea lumii contemporane, își au rădăcinile și în dragostea pentru Homer, ce se înscria, în orice caz, în mai amplă tendința neoclasica a epocii.445 Spre deosebire de recanatez, care a dorit să traducă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
din starea inițială paradisiacă are loc treptat, autorul descriind în etape nefericirea fundamentală a ființei respinse de natură și supuse limitelor. La Quasimodo omul se trezește la viață direct într-o lume a durerii, semn că sicilianul își însușise lecția pesimismului de factură romantică, leopardiană: Din pântecele tău / urc fără amintiri / și plâng (Nopții). Că și în unele viziuni ale recanatezului, noaptea primordială, anterioară istoriei, vreme a întunericului și a haosului elementelor, tărâm al oniricului și al tăcerii prenatale este conotată
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și singurătatea structurală a individului. Sicilianul a transpus în propriile versuri aceste coordonate imuabile și le-a plasat sub semnul unui subiectivism și al unei autoreflexivități tipice epocii sale, dar și sub semnul condiției leopardiene a suferinței atotstăpânitoare și a pesimismului, atât de pregnante în epoca lui Quasimodo încât însuși Montale care a preluat puțin sau aproape nimic de la Leopardi pare a se plasa sub auspiciile ei. S-a observat însă că singurul loc în care dimensiunile sentimentului quasimodian ating gradul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
plan abstract, este binișor dejucată de natura intimă, de straturile autentice ale eului său, care se strecoară cu iscusință și cu mare insistență în decursul demonstrației" (Liviu Rusu: 1981, 54). Ion Negoițescu se aliază în discursul critic captat de ideea pesimismului eminescian, temperând repetarea și accentuând diferirea. Pentru a descoperi fecunditatea în adevăr lirică a filosofiei lui Schopenhauer în opera lui Eminescu dincolo de versurile care includ în ritmica lor formulări prea teoretice, pentru a stabili cores pondențe și afinități, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
unitate, un adevărat ciclu eminescian sub pecetea stimmungului relevat mai sus: De câte ori, iubito, Apari să dai lumină, Despărțire, Din valurile vremii, Nu mă înțelegi și O, mamă (Negoițescu:2000, 29). Alexandru Boboc dezvoltă o demonstrație în 9 puncte a problematicii "pesimism sau optimism" în opera eminesciană sub influența lui Schopenhauer, filosof care, de fapt, nu mai este privit ca pesimist, ci mai degrabă ca "un ilumi nist dezamăgit". Primul punct din cele 9 susține că așa-numitul "pesimism eminescian" nu tra
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
puncte a problematicii "pesimism sau optimism" în opera eminesciană sub influența lui Schopenhauer, filosof care, de fapt, nu mai este privit ca pesimist, ci mai degrabă ca "un ilumi nist dezamăgit". Primul punct din cele 9 susține că așa-numitul "pesimism eminescian" nu tra duce pesimismul schopenhauerian, pentru bu nul motiv că acesta din urmă vine ca expresie a unei raportări la lume (esența oricărei opere) în limbajul teoretic (al științificității, cumva), iar primul vine în limbajul poetic și nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
optimism" în opera eminesciană sub influența lui Schopenhauer, filosof care, de fapt, nu mai este privit ca pesimist, ci mai degrabă ca "un ilumi nist dezamăgit". Primul punct din cele 9 susține că așa-numitul "pesimism eminescian" nu tra duce pesimismul schopenhauerian, pentru bu nul motiv că acesta din urmă vine ca expresie a unei raportări la lume (esența oricărei opere) în limbajul teoretic (al științificității, cumva), iar primul vine în limbajul poetic și nu e ca atare pesimism (în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tra duce pesimismul schopenhauerian, pentru bu nul motiv că acesta din urmă vine ca expresie a unei raportări la lume (esența oricărei opere) în limbajul teoretic (al științificității, cumva), iar primul vine în limbajul poetic și nu e ca atare pesimism (în sensul atitudinii negative, al unei etici a renunțării), ci este o formă a transformării raportării la lume în raportare la valoare (în alți termeni, ne aflăm la nivelul valorilor estetice, nu al celor etice) 9. În descendența teoriei existenței
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
al celor etice) 9. În descendența teoriei existenței tragice propuse de D.D. Roșca, Ioana Em. Petrescu vorbește despre poetul tragic Mihai Eminescu, orientând înțelegerea operei eminesciene către o dimensiune transfilosofică: "Optimismul" viziunilor platoniciene din începu turile creației lui Eminescu și "pesimismul" schopenhauerian caracteristic celei de a doua etape își pierd sensul din perspectiva finală a operei care cucerește, dincolo de pesimism sau optimism, o conștiință tragică a existenței într-un univers în care zeii s-au refugiat în neființă, dar condamnă lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tragic Mihai Eminescu, orientând înțelegerea operei eminesciene către o dimensiune transfilosofică: "Optimismul" viziunilor platoniciene din începu turile creației lui Eminescu și "pesimismul" schopenhauerian caracteristic celei de a doua etape își pierd sensul din perspectiva finală a operei care cucerește, dincolo de pesimism sau optimism, o conștiință tragică a existenței într-un univers în care zeii s-au refugiat în neființă, dar condamnă lumea să existe, făurindu-și, prin gândire, chipul și istoria (Ioana Em. Petrescu: 2005, 26). Eminescu și Hegel Mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
b, pp. 14-15). Certitudinea că Eminescu a integrat filo sofia shopenhaueriană propriului său sistem, fără ca acest proces să echivaleze mimetismul sau totala absență a lecturii critice, este întărită și de cercetătorii români ai acestui intertext. Melancolia era pentru filosoful german pesimismul devenit tristețea impersonală a lumii. Este limpede însă că Schopenhauer nu putea fi o cale de receptare corectă a gândirii indiene pentru Eminescu. Gândirea indiană preluată de Schopenhauer era de domeniul discursivității metafizice; Eminescu însă, deși receptase acest aspect discursiv
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din tulburarea minții pierderea ținerii de minte distrugerea minții, iar prin distrugerea minții se distruge [și] el (Bhagavad-gïtă)15. Eminescu dovedește, prin sistemul filosofic dezvoltat în paginile prozei, consubstanțialitate cu înțelepciunea indiană, ceea ce aproape închide orice discuție în termeni de pesimism schopenhauerian. În orice caz, "pesimism" nu este termenul adecvat pentru a surprinde atitudinea eminesciană manifestată în pagini cu ecouri indiene. Cunoașterea lui Dumnezeu reprezintă scopul vieții în viziunea indiană și nu numai. Upanisadele evidențiază acest aspect (Itu: 1995, pp. 152-153
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de minte distrugerea minții, iar prin distrugerea minții se distruge [și] el (Bhagavad-gïtă)15. Eminescu dovedește, prin sistemul filosofic dezvoltat în paginile prozei, consubstanțialitate cu înțelepciunea indiană, ceea ce aproape închide orice discuție în termeni de pesimism schopenhauerian. În orice caz, "pesimism" nu este termenul adecvat pentru a surprinde atitudinea eminesciană manifestată în pagini cu ecouri indiene. Cunoașterea lui Dumnezeu reprezintă scopul vieții în viziunea indiană și nu numai. Upanisadele evidențiază acest aspect (Itu: 1995, pp. 152-153) pe care îl regăsim, de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vieții!", concluzionând: "Acesta este cu adevărat Eminescu. Motivele shopenhaueriene ale renunțării, pornirea dușmănoasă față de patima dragostei el le topește în fluidul calm al inimii sale, convertindu-le în dorințe arzătoare, într-o supremă stare de fericire. Ce departe suntem de pesimismul gânditorului german" (ibidem, 56). Insula apare miraculoasă (Eliade: 1991, 154 et passim.). Nu foarte departe de mal, ea este totuși pustie. Intrarea impune oarecare efort, așa cum descrie anahoretul, iar nepotul său va confirma: "El îl urni, bolovanul se întoarse ca
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dadaiste, moderniste, neomoderniste, șaizeciste etc., precum și tot ce ține de estetism, formalism, purism, experimentalism. Însuși locul în literatură al lui Eminescu e pus sub semnul întrebării, căci poetul nu numai că a împărtășit și propagat o filozofie idealistă și un pesimism contagios, dar a și compus versuri ce poartă semnele periculoase ale formalismului decadent"224. Comunismul românesc milita pentru "accesibilitate și uza cam de același set de etichete infamante atunci când se referea la produsele artistice ale capitalismului cosmopolit"225 ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
spirit critic, de oameni gata să creadă tot ce li se spune, incapabili să poarte pe umerii lor răspunderile grele ale vremurilor de astăzi.” Într-o lume, În care, adesea, soluțiile gravelor probleme cu care se confruntă omenirea eșuează În pesimism sau În dezbateri sterile, excesiv de teoretizante, optimismul filosofului român, ca și soluțiile concrete propuse, chiar dacă aparțin unui alt timp, sunt dătătoare de speranță și Încredere În capacitatea omenirii de a-și asuma cu adevărat responsabilitatea destinului său. Limbajul - mărturie despre
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
străfundurile oricărei conștiințe omenești. Subliniind relația necesară Între conștiințele individuale și conștiința socială, filosoful român afirmă cu Îndreptățire că: „Viața interioară nu poate avea soliditate decât dacă vieții sociale i se asigură fundamente de oțel. Atunci se poate isprăvi cu ... pesimismul și cu acel fond de ... imoralitate și de instabilitate.” Analiza Întreprinsă nu-și propune o perspectivă exhaustivă asupra contribuțiilor românești la definirea conceptului de conștiință morală, efort cu totul dificil și care ar depăși chiar aria de cuprindere a unui
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
iar efectele inflaționiste și depresive menționate mai sus rămîn limitate. Chestiunea elasticității-preț a importurilor și a exporturilor este deci determinantă. 18.3.2.2. Curba în formă de "J" Observarea empirică a efectelor unei devaluări conduce adesea la un anumit pesimism. Într-adevăr, dacă se observă evoluția soldului balanței tranzacțiilor curente urmare a unei devaluări, se constată cel mai adesea apariția sau accentuarea deficitului o perioadă de timp, urmată de o diminuare progresivă a deficitului. Departe de a se petrece imediat
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
alții), savuros moderați de George Banu și Horia-Roman Patapievici. Abordările, foarte variate ca stil și tematică, au reușit să evidențieze o alchimie cu totul specială între două orizonturi, două culturi, două limbi diferite, rezultanta fiind o expresie unică a unui pesimism jubilatoriu și a unei formule paradoxale care, departe de a închide gîndirea într-un impas, oferă soluția unei cunoașteri complexe și fertile. Dar vedetele Salonului din acest an au fost două extreme geografice: literatura nordică, prezentă prin circa patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de fapt extrem de structurată și mînuită cu mare abilitate. Captivant și derutant a fost Djian încă de la primele sale romane (Bleu comme l'enfer, 1983, Zone érogène, 1984, 37°2 le matin, 1985, Maudit manège, 1986), amestecînd voluptuos umor și pesimism implacabil, un fel de Houellebecq avant la lettre, dar cu un plus de savoare romanescă. Aceleași coordonate majore le regăsim și într-un roman din 2010, Incidences, pe care mulți critici o consideră ca pe cea mai reușită din întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cotidian, se refugiază în cuvînt. Cuvîntul este, pentru Cioran, locul unde iluzia accesi bilității și a dialogului cu celălalt atinge punctul maxim, pînă la marginea nerostirii. Căci laconismul aforismelor sau al notațiilor fragmentare îl rătăcește pe cititor mai mult decît pesimismul exprimat. Funcția terapeutică a scriiturii este cu sens unic ; autorul este, poate, satisfăcut, dar cititorul rămîne flămînd. Acest posedat dostoievskian, care și-a impus cămașa de forță franceză a stilului secolului al XVIII-lea și suferă într-o limbă gramaticală
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ca și a celeilalte -, o intensă jubilație se ivește în scrierile cioraniene, care debordează de aserțiuni pardoxale, fără a se imobiliza însă într-un impas al gîndirii. Orice s-ar spune, Cioran nu e niciodată cu spatele la zid, căci chiar și pesimismul său exemplar este combătut de ceea ce am numi fondul său românesc de toleranță și apetență pentru contradictoriu. Există o mulțime de proverbe, bancuri sau ghicitori populare românești care ating paradoxul, pentru a sugera complexitatea vieții, pentru a introduce un anume
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cuvînt. Cuvîntul este, pentru Cioran, locul în care iluzia accesibilității și a dialogului cu celălalt atinge gradul cel mai înalt, pînă la marginea ne-spusului. Căci laconismul aforismelor sau al notațiilor fragmentare îl rătăcește pe cititor încă mai mult decît pesimismul exprimat. Caietele nu sunt un jurnal-confi dent, eul care vorbește acolo e tot atît de străin, tot atît de 'metec' față de sine ca și față de starea civilă, "căci ideile mele mă exclud" (p.90), recunoaște autorul cu amărăciune. Acest eu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]