1,249 matches
-
am simțit aroma parfumului ei și mi-am mijit ochii până ce-am fost răsplătit cu un chicotit. Pe când mă dezbrăcam, ochii mi s-au obișnuit cu lipsa de lumină și am văzut-o pe Madeleine - un nud luminos pe un petic de cuvertură. Ne-am împreunat atât de viguros, încât arcurile patului au izbit podeaua. Madeleine își croi drum între picioarele mele, podidindu-mă cu sărutări, mi-o întări și apoi se răsuci rapid pe spate. Am pătruns-o, cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nou, când Watson strigă: — Stați! Se grăbi să scoată din gunoiul revărsat pe covorul de saci din plastic o bucată de hârtie mototolită. Era un bon de casă de marcat. Logan Îi ceru lui Insch să aștepte, În timp ce Watson despături peticul soios. Era de la magazinul Tesco din Danestone. Cineva cumpărase o jumătate de duzină de ouă de fermă, o cutie de smântână, două sticle de cabernet sauvignon și niște avocado. Și plătise cu cash. Watson oftă. — La naiba. Îi dădu bonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
o cutie de smântână, două sticle de cabernet sauvignon și niște avocado. Și plătise cu cash. Watson oftă. — La naiba. Îi dădu bonul lui Logan. — Mă gândeam că a plătit cu cardul. — Nici o șansă să fim noi așa norocoși. Întoarse peticul de hârtie În palmă. Ouă, vin, smântână premium și avocado... Linia de sub ultimul produs Îi atrase atenția lui Logan și un zâmbet Îi Înflori pe față. — Ce? Întrebă Watson curioasă. Ce-i așa amuzant? Logan ținu chitanța În sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
care te sparge-n cur! Scopul era să obțină un răspuns. Dar nu reuși. În liniștea stingheră, Logan auzea o melodie Înceată. Hoitarul Îngâna ceva. Suna ca „Îndură alături de mine“. Fereastra bucătăriei se umplu de lumină, iar Logan șterse un petic. Duba celor de la Biroul de Investigații se chinuia să avanseze pe drum. Se opri În fața adăpostului numărul doi. Mai era o mașină În spatele ei. Ceva lucios și scump, care avea probleme cu drumul acoperit de zăpadă. Până ajunse și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nici măcar un cuvânt înainte să vină clipa potrivită pentru a-l auzi. Scrise discursul, frază cu frază, în masa cenușie a creierului său, fără martori, plimbându-se pe terasa cea albă când norii de ploaie se îndepărtau, lăsând deasupra mării petice de cer senin. La un moment dat, privind marea, râse. Simțea cum discursul i se imprima în minte. Singurătatea îndelungată dăduse rezultate extraordinare. Se gândea că, la urma urmei, creierul unui om e un pumn de substanță moale, delicată, încrețită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la microscop și pe ecran. Mărite, petele arătau precum frunzele de salată verde. Atinse una din ele cu o pensetă. Era flexibilă. - Ce naiba mai e și asta?! exclamă Sellitto. - E un fel de latex, fu răspunsul lui Rhyme. Poate un petic de balon, deși e cam mare pentru asta. Uitați-vă pe ecran: a lăsat pete pe materialul textil. Cooper, e timpul pentru cromatograf din nou. În timp ce așteptau rezultatele analizei cromatografice, cineva sună la ușă. Ca de obicei, Thom se duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
el astăzi când intră în Bistroul Elmei. Chelnerița îi ieși în întâmpinare. - Salut, Hobbs. Plăcintă? - Nu. Adu-mi o Vernors și o omletă cu cașcaval. Condimentată. Am primit vreun telefon cât...? Până să-și termine întrebarea, i se înmână un petic de hârtie, pe care scria: „Sună-mă. JB”. Chelnerița întrebă: - De la Jeddy? Părea să fie el. De când poliția dă târcoale, el și oamenii lui... adică, nu l-am mai văzut deloc pe aici. Îi ignoră întrebarea, mulțumindu-se să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
mușchii gâtului trăgând să se îndepărteze de umărul meu. După un moment sau două, mișcările încetiniră până ajunseră să se oprească de tot, iar el se lăsă moale pe mine ca o jucărie stricată. Îl mângâiam acum pe frunte, evitând peticul de piele strivită și zdrelită cu care se izbise de zidul de beton, murmurându-i delicat la ureche câteva cuvinte liniștitoare. — De ce, dragul meu? am spus eu în cele din urmă. Ben, iubitule, dragule, de ce, pentru numele lui Dumnezeu? — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cântat. Presupuse că bărbatul care stătea în fața lui, cu spatele la ea, avea în jur de patruzeci de ani. Deși afară era o vreme de vară timpurie, el purta o cămașă bleu deschis și o jachetă din velur de culoare oliv, cu petice la coate. Părul de un blond spălăcit — șaten deschis, de fapt, acum că se uită mai bine — era zbârlit atât cât trebuie și îi ajungea până la guler, căzându-i ușor peste urechi. Chiar înainte să se întorcă spre ea, Leigh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Îmbrăcămintea și valizele fură Încărcate În portbagaj. CÎnd ieșiră pe poartă, se uită În jos la figura nemișcată a cerșetorului de pe salteaua lui mototolită. Putea vedea urma modelului de pe cauciucurile Firestone ale Packard-ului pe piciorul stîng al bătrînului. Frunze și petice de ziar Îi acopereau capul, iar el devenea deja o parte din gunoiul inform din care răsărise. Lui Jim Îi păru rău pentru bătrînul cerșetor, dar, dintr-un motiv sau altul, nu se putea gîndi decît la modelul cauciucului imprimat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
rezolvat. Jim netezi praful alb și Începu să socotească. Se bucură cînd prima fracție se reduse, apoi observă că era singur În lumina soarelui, Între camion și terasamentul căii ferate. Îngrijiți de obositul doctor Ransome, prizonierii se Îngrămădeau În micul petic de umbră de sub parapetul din spate. Basie ședea cufundat În haina lui de marinar, și la fel ca și bătrînii, părea mort precum manechinele aruncate pe care Jim le văzuse adesea pe aleea din spatele magazinului universal al companiei Sincere. Aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
clar că sergentul decisese deja că acest camion și grupul de deținuți aliați nici nu exista. Ignoră protestele șoferului Își flutură gînditor țigara, În timp ce trecea prin ușa de lemn a gheretei de pază. În cele din urmă, arătă spre un petic de pămînt de dincolo de porți pe care creșteau urzici, și pe care Îl socotise, se pare, a fi un pămînt al nimănui Între lagăr și lumea exterioară. Doctorul Ransome se uită cu coada ochiului spre acei cîțiva acri de pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
mănânci. Cureți de coajă ouăle fierte și când vrei să arunci cojile, ouăle și chiflele Îți cad În apa verde și bâhlită din canal printre broaște și gunoaie. Îți cad ție, ouăle, În mocirlă. Le vezi cum plutesc greu, două petice rotunde de un alb lustruit. Petice reci. Nu-ți vine să plângi. Totul pe mutește. Pleosc! Și gata. Mănânci biscuiți. Biscuiții sunt crocanți, pufoși. Ți se face sete. Bei apă În Giurgiu la o cișmea de pe strada Păcii și te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și când vrei să arunci cojile, ouăle și chiflele Îți cad În apa verde și bâhlită din canal printre broaște și gunoaie. Îți cad ție, ouăle, În mocirlă. Le vezi cum plutesc greu, două petice rotunde de un alb lustruit. Petice reci. Nu-ți vine să plângi. Totul pe mutește. Pleosc! Și gata. Mănânci biscuiți. Biscuiții sunt crocanți, pufoși. Ți se face sete. Bei apă În Giurgiu la o cișmea de pe strada Păcii și te Întorci acasă flămând. Excursia la Podul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
a Încheiat. Este 1 aprilie 1958 ziua În care Sovietul Suprem a hotărât Încetarea unilaterală a experiențelor cu arme atomice și cu hidrogen. Pe drumul de Întoarcere șoferul nu-și face probleme pentru că a făcut rost de o mulțime de petice calde de la un prieten de-al lui de la I.R.T.A.Giurgiu. Nici Nikita Sergheevici Hrșciov nu-și face probleme. În afară de „Încetarea unilaterală” a format un nou guvern. Drumul de Întoarcere este trist și seamănă cu o pictură flamandă. Cu pomi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de făcut romanul mulțumită celor douăzeci și două de luni de la Hendaya. Pe dedesubtul incidentelor polițienești, la care se coboară josnicii tirani și degradează politica, sfânta politică, am dus și continui să duc aici, în exilul meu din Hendaya, în peticul acesta frontalier al pământului meu basc natal, o viață intimă de politică, devenită religie, și de religie devenită politică, un roman al eternității istorice. Uneori mă duc pe plaja de la Ondarraitz, ca să-mi scald copilăria eternă a spiritului în viziunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sâmbetei 1 Era atât de fericit, Încât nu simțea foamea, deși nu mâncase nimic de dimineață, În afară de biscuiții pe care Îi Înfulecase În bucătărie la Yael. Coborând din autobuz observă că ploaia se oprise. Printre zdrențele murdare de nori străluceau petice albastre de cer. În mod ciudat, se părea că norii stăteau pe loc, iar insulele de cer erau cele care Înaintau spre vest. Și avu senzația că albastrul acesta intens i se adresa și că-l chema să i se-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de la terasă printre peluzele de iarbă și de-a lungul răzoarelor cu flori, și iar înapoi la umbrelele de soare, unde în ziua asta de vară timpurie se servea cafeaua în serviciul de porțelan al bunicilor mamei; „Strada grădinii“ era peticul de prezent, singurul care mai reprezenta originea ei, acea ambience imposibil de reînviat - și eu o vedeam transformată în umbra luminoasă a umbrelei de soare, cuprinsă de o exuberanță pe care nu i-o știam, cu mișcări atât de ușoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și noi împleteam. Ședeam în băncile școlare cu capacul pupitrului ridicat și aveam andrele în mâini; în timp ce profesorul explica regulile folosirii virgulei, ne străduiam să prindem pe andrea ochi după ochi ca să împletim pături de lână pentru unguri, de fapt, petice care urmau să fie cusute între ele. Așteptam ca americanii să facă în sfârșit ceea ce, după părerea unor „de-alde noi“, ar fi trebuit să facă de mult: să ne ocupe, să termine definitiv cu dictaturile, iar fratele meu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
noi - în plin. Moartea ne strângea pe toți laolaltă sub aripa ei rece și neagră. De pe coama muntelui cuprindeam toate văile și munții dimprejur. Cerul era senin și soarele nespus de dulce. În vale, nu departe, pornise măcelul pentru un petic de pământ, de pe care maiorul, stând pe vine și cu binoclul la ochi, împărțea ordine pentru contra atac. Era un om fioros maiorul, cu șumuiogul mustăților în furculiță și cu ochii crunți și injectați, adumbriți de o pereche de sprâncene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de aceea avea acum o Înfățișare neobișnuită, bălțată, jumătate stucatură georgiană crem, jumătate cărămidă victoriană cafenie. La exterior era mai pretențioasă decât o justifica interiorul, iar curte nu avea aproape deloc - doar una Împrejmuită cu zid, În spate, cu un petic de iarbă care abia dacă merita numele de grădină. Dar Întinderea vastă și vântoasă a câmpiei era la doar zece minute depărtare. Pentru Du Maurier, principala calitate fusese, În mod evident, salonul spațios, saturat cu lumină, pe care Îl folosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dramaturg: „A fost un vis, dar visul s-a sfârșit!“ Din cerul Întunecat Începu să curgă o ploaie subțire și rece. Lămpile de gaz se Înșirau Înaintea lui pe un Piccadilly aproape pustiu, azvârlind bălți de lumină pe trotuar, cu petice de Întuneric Între ele. Se Îndreptă hotărât spre Kensington. 3 Așa Începu convalescența lentă a spiritului. Duminică dimineață se trezi cu mult Înaintea zorilor cu un oribil sentiment de depresie și Își aminti imediat și cauza. Fără speranța de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
plin de compuneri care, în ciuda supărătoarelor greșeli de ortografie, au fost notate cu „bine“ sau „foarte bine“. Nimic nu atestă începuturile mele. Sau poate că ar trebui să mă conving pe mine însumi: ce bine că nu a rămas nici un petic de hârtie? Cât de penibil ar fi dacă printre efluviile poetice ale băiețelului aflat la pubertate s-ar găsi rime care, purtând data de 20 aprilie și influențate de stilul imnic-expresiv al barzilor Tineretului Hitlerist, Menzael, Baumann, von Schirach, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
unul și același lucru. Refugiații blochează străzile și nu se mai gândesc la nimic. Löns și Heidegger se înșeală în multe privințe. În Bunzlau, cinci soldați și doi ofițeri atârnau în șapte copaci. Azi dimineață am deschis focul asupra unui petic de pădure. Timp de două zile nu am putut să scriu nimic fiindcă am avut contact cu inamicul. Sunt mulți care au pierit. După război am să scriu o carte...“ Eu, însă, cel căruia în septembrie ‘44 sunt sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cai pline de refugiați, perechea îmbrăcată, ce-i drept, în același gri de campanie, dar atât de inegală, poate să se folosească de ambuteiaj și să-și procure, la un punct de adunare improvizat pe o parte vizibilă a străzii, peticul de hârtie ștampilat, ordinele de marș care le asigură supraviețuirea. Masa și scăunelul stau în aer liber. Un plutonier major obosit de război șade pe scăunel, nu pune întrebări, semnează repede, ștampilează. Eu repet ca papagalul ce-mi spusese caporalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]