2,537 matches
-
se pomenise cu un Don Juan agorafob În cîrcă. Doamna Marchal a fost foarte severă cu ea: — Educația dumitale te conducea obligatoriu spre o fată de genul ăsta, Încă și mai inhibată ca dumneata. Ai ales-o cumva ca să le placă părinților? Fată singură la părinți, așa e? Ar fi putut avea nevoie de un frate? Ai devenit agorafob de teamă s-o părăsești. Totuși, ăsta e lucrul cel mai bun pe care-l poți face. Părăsește-ți soția, părăsește Parisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mea. Am Îmblînzit zeci de șopîrle cînd eram copil. Tata a povestit acest lucru În Copilăria copiilor mei: „Copiii plecau foarte devreme dimineața În căutare de șopîrle“. Din pricina șopîrlei, am plătit suma, ce reprezenta o mică avere, cerută pentru stiloul placat cu aur al Eminenței Sale - Su Ilustrísima. Rezervorul era nou și stiloul funcționa de minune. „E o bijuterie“, mi-a spus anticarul, propunîndu-mi să-l Împacheteze. I-am răspuns că pentru mine va fi un instrument de lucru și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Dar nu vrei, totuși, să suni la poliție? Desert Rose medită o clipă. — Nu, nu am decât o zi de petrecut cu Charlie, nu vreau să o pierd la secția de poliție. Făcură câțiva pași, cercetând fiecare colțișor din holul placat cu marmură. Kitty stătea din nou ca pe ace, iar Desert Rose era Întruchiparea seninătății. — Așteptăm deja de un sfert de oră. Nu vrei să-l suni? Nu, nu vreau să-l deranjez. Hai să mai așteptăm... — Ai de gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
un cuplu. „Deci Desert Rose avea dreptate, Își spuse Kitty. Există o scânteie.“ — Vom merge la familia Rothschild mai târziu, zise Charlie. Veți sta Într-o cameră frumoasă, cu un pat uriaș și o magnolie mare În fața ferestrei. O să vă placă. Am dormit acolo noaptea trecută. Desert Rose se tot frământa pe scaunul ei. Kitty știa că Îi arătase lui Charlie partea ei serioasă și demnă de Încredere timp de un an Întreg, iar acum abia aștepta să-i dezvăluie partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
recapăt banii. Așa am făcut mereu, ca să nu dau banii pe Închiriat. — În regulă, putem să mergem cu taxiul și să ne oprim să lăsăm DVD-urile În drum spre Bel Air, zise Kitty Încântată de idee. Haide, o să-ți placă, Îți limpezești și tu mintea după toate astea, vezi puțin L.A.-ul pe parcurs. Încă n-ai vizitat nimic. Cu cât Încerca Kitty să o ajute, cu atât Desert Rose se supăra mai tare. — Nu pot! Expoziția se Închide la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dezirabile În lumea lui, unde valoarea se bazează În Întregime pe diferența dintre fals și adevărat. Cu cît e mai mare minciuna, cu atît valoarea crește. Pozele contrafăcute nu lăsau nici un dubiu: luase sufletele care trebuia. Cred că o să-ți placă whiskey-ul ăsta, spune Wakefield, Întorcîndu-se cu băuturile. E un single malt, un dar de la unul din fanii mei. Se așează pe un scaun În fața Întunecimii Sale, care soarbe din scotch și dă din cap a aprobare. — N-am fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de gheață pune cuburi, Într-un pahar și Îl umple cu apă. „Cred că ți-e sete, Sherrill“ spune vocea casei. Un cuptor miniatural scoate o prăjiturică proaspătă. „Ultima rețetă a Marthei Stewart“, spune vocea casei. „Cred că o să-ți placă asta, Sherrill. Și uite una și pentru Neva. Și una pentru Maggie. Și pentru Wakefield.“ Ies pe rînd mai multe prăjiturici. Pop. Pop. Pop. Sherrill Îi ordonă cuptorului să se oprească, dar patru rînduri de cine au Început deja să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și Îl invită pe Wakefield să se uite. Pe deasupra unui buzunar interior se ițește capătul unei cutii de tăieței de sepie, negri ca cerneala. — E parte din jocul nostru. Întotdeauna șterpelesc cîte ceva. Și oricum, mă gîndeam că o să-ți placă locul. Conducînd În susul și În josul colinelor cu podgorii, Wakefield Își imaginează liniile de forță pe deasupra peisajului, legînd oamenii de cosmos acolo unde continentul Întîlnește oceanul. În astfel de locuri, oamenii au găsit - sau au imaginat - dintotdeauna utopii, utopii cu refugiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de oameni muncesc aici, sub pămînt? — Omeni buni, Wakefield. Tu o să fii unul dintre ei. Wakefield speră să nu fi auzit bine. Redbone rînjește. — Hai să-l vedem pe Ali Baba. Tu le ai pe astea cu arta, o să-ți placă. Și Redbone nu vorbește deloc la figurat. Peștera lui Ali Baba este o serie de Încăperi rotunde burdușite cu comori ca un cuib de pirați: cufere pe jumătate deschise din care dau pe dinafară bijuterii, picturi sprijinite de pereți, sculpturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
La petrecere, toată lumea dansează pe ritmurile foarte dansabile ale celor Trei Grații S&M. — Unde ai fost? strigă Palmer. Am strîns o hazna de bani! Fetele astea or să Întoarcă lumea artei cu curu’ În sus! — Și Artei o să-i placă, pe legea mea, spune Wakefield. În timp ce petrecerea Își vede de ale ei, Wakefield poartă o conversație mentală cu Redbone, gîndindu-se la lucrurile pe care ar fi trebuit să le spună. Redbone a dispărut iar și Wakefield rezistă, cu gentilețe, speră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
amețitoare, ce părere ți-a făcut Laurence Westcott? — Mi s-a părut cam papă-lapte, răspunse Simon, strecurându-i mâna sub fustă. — Bun, spuse Henrietta, lăsându-se pătrunsă de erecția neobosită a soțului ei, asta înseamnă că lui Fran o să-i placă. Nu se dă în vânt după gorile ca tine. — Toate prostiile alea despre pantaloni strâmți și infertilitate, se strâmbă Simon, intensificându-și mișcarea. Am purtat întotdeauna pantaloni strâmți și nu mi-a afectat niciodată fertilitatea. — Da, dragule, răspunse Henrietta, așezându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și simplu până acum n-am întâlnit pe nimeni la fel de drăguț ca tine și, dacă am învățat într-adevăr ceva de la tine, a fost să nu fac compromisuri în ceea ce privește lucrurile cu adevărat importante. Deci flăcăul ăsta al tău o să-mi placă? Fran se gândi puțin. Erau extraordinar de diferiți. Se trezi întrebându-se cum ar fi Laurence ca tată. Ar fi oare ca tatăl ei, incredibil de generos cu afecțiunea și timpul lui, dedicat încercării de a-și face copiii să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
internăm pe taică-tău la Tawny Beeches. — Cum ai putut, mamă? Francesca strânse receptorul cu atâta furie încât i se albiră încheieturile degetelor. — Cum ai putut să-l duci în locul ăla sinistru fără măcar să-mi ceri părerea? N-o să-i placă deloc. Aș fi putut să găsesc chiar eu o persoană care să aibă grijă de el. Dar tu nu erai aici, așa e? zise maică-sa răsucind cuțitul în rană. A fost singura opțiune și am avut mare noroc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
curse. Ralph îi ceru telecomanda și schimbă canalele până când dădu peste unul care dădea în reluare un episod vechi din The Wombles. — Uite, Ben, se opri Ralph cu generozitate, de parcă Ben ar fi avut cinci ani, nu cincisprezece, o să-ți placă asta. Ben îi făcu cu ochiul și amândoi se așezară fericiți în fața televizorului, având fiecare scuza că îi suporta pe Orinoco și pe Uncle Bulgaria de dragul celuilalt. Fran simți că i se ia o piatră de pe inimă. Aerul confuz dispăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-l ții aici, în mână, și pe alălaltu’ să-l bați. Ca să bați un singur zar în mână, se-aude. Și trebuie să ții ghiul pe mână, ca să se audă două zaruri. Bătaia la două zaruri. La table, se desface placa de la table - ați văzut că pe-o parte-i șah, deci între șah și table se bagă magnet pisat. Într-o parte. Și după aia faceți și zarurile cu plumb în ele sau, eu știu, ceva care să atragă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Elis Bușneag, Ed. Merdiane, București, 1970, p. 120). Simbolul și debutul „tinerei generații” postsimboliste Acuzată de „înstrăinare” de către Viața românească și salutată de Noua revistă română ca fiind o publicație „deloc simbolistă”, în ciuda titlului, Simbolul (25 octombrie-25 decembrie 1912) reprezintă placa turnantă dinspre simbolismul „insularilor” către postsimbolismul preavangardist; abia o notiță strecurată în numărul 3 scoate din anonimatul inițial echipa redacțională: „cu toată partea redacțională a revistei noastre este însărcinat numai dl S. Samyro”; nucleul dur e alcătuit dintr-un grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
burghez de tînăr, gras de tînăr și probabil moale”; „un burghez și un prost superior”; „nu se mulțumește să fie dascăl, chiar universitar, prefect, deputat sau șef de siguranță. Îi trebuie o liră pe care să-și curețe unghiile, ca să placă cel puțin unei amice”; „marele Preot național al platitudinii, al clișeelor și banalităților” (Cronica, an II, nr. 63, 24 aprilie 1916). Predilecția pentru susținerea unor talente novatoare, marginale și nerecunoscute de critică transpare și într-un articol-necrolog despre poezia tînărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ruhle, — organul principal: Die Aktion”. Iar la rubrica „Revistele“ din nr. 77 este semnalat simpatetic L’ Éffort, „jurnal de informație, propagandă și acțiune socială muncitorească care apare la Lyon”, cu un număr special dedicat locuințelor muncitorești și cu „un bun placat de propagandă antimilitaristă a lui Moholy Nagy”. În ultima perioadă a revistei, colaboratorul Sandu Russet semnează cîteva articole „popularizatoare” legate de Uniunea Sovietică: „O concepție a lumii. Materialismul istoric“ (comentariu favorabil despre ediția franceză a lucrării Pagini de istorie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
precursor îi aparține ca o meritată medalie, fiindcă Urmuz a încercat o evadare din platitudinea burgheză, prin grotesc și ilogic, susținut de o ingeniozitate în care se străvede și intenția de artă”). Urmuz — adaugă criticul — „a avut simțul unui pitoresc placat pe absurd și uneori umorul stilistic al asociațiilor disparate”, adăugînd că expresii absurde ale lui Urmuz au fost adoptate de unii scriitori moderniști (ex.: „fanteziștii umoriști” T. Arghezi, I. Călugăru), devenind un „procedeu”. Cu toate acestea, „minoratul” textelor urmuziene e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
solemn academică și parodie a obișnuințelor burgheze, în care se face mereu confuzie între cele trei regnuri, animal, vegetal și mineral”. În fine, prin lentila estetică modernistă a autorului „Cursului de poezie” producțiile urmuziene se văd ca niște simulacre ludice placate pe vid: „A avea aerul că povestești fără să povestești nimic poate duce la un epic pur”. „Caz-limită”, fabula „Cronicari” e privită din perspectiva unei estetici puriste, conform căreia „poezia este un mod ceremonial, ineficient de a comunica forma goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
străzii, aliniate ca niște cutii de chibrituri, mirosul ispititor de pui la grătar, vocea celor care-și făceau reclamă în ușile prăvăliilor, invitând cumpărătorii să intre, țăcănitul bilelor din salonul de pachinko. — Takamori-san, ce surpriză! — Știam eu c-o să-ți placă. Ascultă, vrei să bem ceva? Auzind invitația, Tomoe l-a tras de mânecă, exprimându-și dezaprobarea. Pe când ea încă se mai certa cu Takamori, s-a apropiat de Gaston un tânăr, cu mâinile în buzunarele jachetei din piele și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și de zece ca el. — Să ne tragem sufletul undeva. Încă nu m-am liniștit. S-au oprit în fața cafenelei Couillon. Se auzeau dinăuntru acordurile unei melodii franțuzești duioase. Cafeneaua era cunoscută pentru atmosfera pariziană. — Sunt sigură c-o să-ți placă, Gaston. — E îngrozitor locul ăsta, protestă Takamori nemulțumit. E adevărat că vin oameni de cultură și studenți, dar pe mine mă trec fiorii când îi văd. Pentru că nu era altceva mai bun pe aproape, au intrat. Înăuntru era întuneric ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
adică, vreau ca el să-mi iubească noile prietene la fel de mult ca mine, vreau să fie tot atît de entuziasmat și tînjesc să-i obțin aprobarea. — Ei bine, data viitoare o să ai ocazia să discuți cu ea și-o să-ți placă la nebunie. E minunată. — Apropo de plăcut oameni la nebunie. Dan se ridică de la masă și vine spre mine, punîndu-mi mîinile pe umeri și trăgîndu-mă mai aproape. — Ți-am spus cumva În ultima vreme că te iubesc? — Hm, nu sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
vacanță de la propria mea viață. Și dacă e să mor, tot o să mă distrez. — Intrați! Intrați! Lisa! Ce bine că ai venit! Jonathan e un bărbat solid, sincer și exuberant. De Îndată ce ne deschide ușa, Îmi dau seama că o să-mi placă de el și că n-o să am nevoie de șampanie ca să mă relaxez. Dar o să beau oricum. Soția lui Jonathan, Caro, stă chiar În spatele lui, iar eu Întind mîna ca să i-o strîng. Ea, Însă, rîde și mă Îmbrățișează. — Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
veneau largi, bufanți, vârâți în cizme de fetru negru. Centura, de care atârna spada cu garda și cu teaca demne de un Cezar, valora mai mult de doi cai. Nu mai prejos era harnașamentul calului, în fier și în bronz placat cu aur, strălucind în soare. Am remarcat și forma scărilor de șa pe care longobarzii le copiaseră prost de la ei, pintenii cu vârful metalic îndoit spre interior, oblâncurile înalte de lemn ale șeii pe care armata noastră se încăpățâna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]