1,400 matches
-
putut gândi, văzând-o, „cât de futeșă e“. Chiar dacă era. Bărbații au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelec tual nu e altfel, până și el, la orice vârstă, își imagi nează cum ar face-o cu fata plictisită, necunoscută, de lângă el. Dar când cunoști cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poți iubi, sem nul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici „bal coanele“ nu se mai văd, de parcă hormonii sexului și-
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
nu era-n stare să deseneze copăceii bogat ramificați ai cine știe cărei gramatici generative era pierdut: îl îneca un ocean de dispreț. Trezit din somn, trebuia să poți recita numele reprezen tanților școlii formaliste ruse („Șklovski, cunoaștem!“ spuneai cu o figură plictisită, și era de-ajuns ca să intri în club) și să fii în stare să explici de ce o carte a lui Barthes poartă numele enig matic S/Z. Studenții mai slabi de înger făceau eforturi disperate să pătrundă în nucleul inițiaților
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
fie, oare, numai meritul sărmanului crainic? Cine mai știe?! Mi se pare, însă că, în clipa asta bietul om ar fi dorit să se afle altundeva, să facă altceva, poate, chiar, să doarmă. Gata, știrile s-au isprăvit. Același glas plictisit îi invită pe auditori să asculte muzică populară. “Mai întâi, o melodie de joc din Bihor”, “Vă oferim, acum, o sârbă oltenească”, “Ascultați, în continuare, o horă de concert”... După care urmează alte și alte melodii, pe care nu le
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
așa cum trebuie, își zice-n gând întâiul demnitar al județului în drum către biroul său. “Bună dimineața, tovarășe prim-secretar!”, îl aduce la realitatea imediată a străzii, a momentului, un glas. “Bună dimineața, tovarășe profesor Șerban”, vine morocănos și oarecum plictisit, răspunsul. Ce s o mai fi întâmplat cu “cazul” omului ăstuia? Era, parcă, vorba de un calificativ injust, da, da, asta era. Ar fi trebuit să-l întrebe chiar pe el, pe profesor, dar acesta s-a depărtat cam multișor
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Când acesta termină de făcut ceea ce i se ordonase, primul secretar îi întreabă pe cei de lângă geam: “E bine, oameni buni?”... “E bineeeee!”... Părăsi chioșcul și-și continuă drumul spre sediu. La intrare, milițianul îi prezentă, regulamentar, onorul. Îi răspunse plictisit. Ajunse, în sfârșit, în birou. Ceru, prin secretara tehnică, legătura cu Direcția Comercială. După numai câteva secunde auzi: “Tovarășul director Nedelcea e în telefon, gata să vă raporteze!” “Măi Nedelcea, tu de ce nu-ți instruiești oamenii să fie cinstiți și
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Și, parcă tot e mai bun orezul ăsta, așa încins și plin de neghină, decât nimic.” “Mă, altă dată să fiți și voi mai atenți ce primiți, nu mai luați așa, totul, ca niște orbi” Am înțeles, ‘trăiți!” “No-roooc”, făcu plictisit, primul secretar și, cu un gest leneș, puse receptorul în furcă. Mda! Am rezolvat-o și pe asta. Ce mai e... ah, da. Bine că și-a adus aminte. Ia să vadă la Inspectoratul Școlar ce e cu... “Cu tovarășa
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
cu ardoare. Când se demachia, era și mai urâtă. Niciodată nu părea să fie în formă și întotdeauna era imprevizibilă; nu știai când era veselă sau când era tristă. Se dăruia cu toată ființa ei, pentru ca mai apoi să caște plictisită parcă. În rest, îi plăcea să facă tot felul de lucruri prin casă, dar mai ales să citească romane polițiste. Într-o zi mi-a făcut cadou o cravată destul de scumpă. -Nu trebuia, i-am zis. -Nu-ți fă probleme
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
m-am smiorcăit eu la telefon, undeva pe seară, scandalizându-mi bărbatul și mai ales mama. La Filantropia nu ne dădeau voie să vedem copiii decât după 24 de ore de la naștere, așa că o zărisem doar, roșie, prelungă, pe când zbiera plictisită c-au deranjat-o să iasă. Am alergat de nebună, două etaje pe scări, la același telefon, a doua zi dimineață : „Am greșit, e foarte frumoasă ! Are ochii albaștri și seamănă c-o veveriță !“. Parcă presimțind zbuciumații ani care aveau
Maternitate : identități ficționale. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Miruna Runcan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1780]
-
grupuri, iar doctorul de pe ambulanță Înaintă urmat de doi Însoțitori, dintre care unul ducea o brancardă strînsă sul. Doctorul de pe ambulanță era un evreu tînăr cu buze groase, cu bărbia ușor teșită, avea o mustăcioară moale și o expresie cam plictisită, arogantă și indiferentă, Întipărită pe chip. Purta o tunică albastră, o bonetă albastră cu cozorocul ridicat pe frunte și, În timp ce Înainta pășind Încet și indiferent pe pardoseala de ciment, Își vîrÎse deja În urechi capetele stetoscopului și ținea În mînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
scoaseră pălăriile cu un gest stîngaci; curînd preotul se ridică Își puse cu grijă pălăria, Își aranjă pardesiul și eșarfa și reintră În rîndurile mulțimii. Totul durase doar un minut și se desfășurase În aceeași manieră inumană, formală și aproape plictisită care se făcuse simțită și În comportarea doctorului. Apoi cei doi brancardieri În uniformă s-au aplecat, au apucat mînerele brancardei și, vorbindu-și În șoaptă, au ridicat-o. Porniră cu pași măsurați, dar, cînd Începură să Înainteze, mîinile galben-cenușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ca voi, chiar de-o fi să vă zgîlțîi pînă ce-o să recunoașteți! Astfel, de sute de ori Într-o zi, este ținta acelor glume proaste, plicticoase, dar binevoitoare, cu care omul Înalt se obișnuiește cu timpul și se resemnează plictisit. Iar reacția sa față de ele este probabil aceeași ca a tuturor oamenilor Înalți care au trăit pe fața pămîntului și au fost nevoiți să cunoască din plin dimensiunile incomensurabile ale prostiei omenești. Mai Întîi a simțit aversiunea iute și crîncenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
i-a dus la Infirmeria Regală, unde profesori bătrîni s-au uitat între picioarele lui și l-au uns cu vaselină maronie care înțepa bășicile și mirosea a tar. Autobuzul era mereu aglomerat, Ruth plîngea, mama era ostenită, iar Thaw plictisit, deși odată un bețivan s-a ridicat și i-a sîcîit pe toți încercînd să-i forțeze să cînte. Apoi, într-o seară, autobuzul s-a oprit și ei s-au dat jos și s-au întîlnit cu tatăl lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un separeu, la dreapta lui, Molly Tierney stătea înclinată pe o canapea zîmbind și trecîndu-și ușor degetele prin bucla care-i atîrna pe frunte. Ceilalți din clasa lui Thaw stăteau la o masă de lîngă ea, sorbind cafea și părînd plictisiți. Thaw se strecură pe un scaun lîngă Macbeth, fără să i se dea mare atenție. Sunetele de mișcare sau de conversație, care veneau de la mesele apropiate se estompau și se depărtau, dar cele minore, din vecinătate îrespirația lui Macbeth, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un amestec confuz de lume care nu era nici de-o parte, nici de alta. Lanark își zise hotărît că, dacă aceasta era noua conducere a Unthank-ului, pe el nu-l impresiona. Aveau gesturi patetice și vehemente sau apatice și plictisite. Unii aveau semnul consiliului pe frunte, dar nici unul nu degaja puterea calmă și reținută a unor bărbați ca Monboddo, Ozenfant și Munro. Ați putea să-mi vorbiți despre comitet? îl întrebă Lanark. — O să ajung la asta. Războiul s-a încheiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Cei de-aici sunt la fel de afurisiți ca și cei de pe Venus. Se bat de parcă-s nebuni. ― E un nivel de abstracție în plan non-A ― răspunse cu dezinvoltură Gosseyn. Adaptare totală la necesitățile situației. Thorson zise: "Ahaaa!'" ― cu un ton plictisit și schimbă subiectul: Simți ceva? Gosseyn clătină din cap, negativ și zise sincer . ― Nimic. Ajunseră la apartamentul Patriciei. Zidul în care se aflase distorsorul se căsca în fața lor. Geamurile ferestrelor zăceau în cioburi pe podea. Gosseyn privi prin cercevelele goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Cei de-aici sunt la fel de afurisiți ca și cei de pe Venus. Se bat de parcă-s nebuni. ― E un nivel de abstracție în plan non-A ― răspunse cu dezinvoltură Gosseyn. Adaptare totală la necesitățile situației. Thorson zise: "Ahaaa!'" ― cu un ton plictisit și schimbă subiectul: Simți ceva? Gosseyn clătină din cap, negativ și zise sincer . ― Nimic. Ajunseră la apartamentul Patriciei. Zidul în care se aflase distorsorul se căsca în fața lor. Geamurile ferestrelor zăceau în cioburi pe podea. Gosseyn privi prin cercevelele goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
cazul dumitale, se poate. Îți voi trimite de îndată un infirmier. Cu microbii străini nu-i de joacă! Kent scoase un fel de mârâit. Grosvenor îl privi întrebător, cu prefăcută mirare. - Ce se întâmplă, doctore? întrebă Kent, pe un ton plictisit. - Încă nu pot spune nimic. Vom vedea ce indică analizele de laborator. I-am luat toate probele posibile. Deocamdată, singurele simptome sunt febră și probabil puțin lichid în plămâni. Îmi pare rău, Greg, dar nu te pot lăsa să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
că oamenii să fie mulțumiți, dându-și seama că, de fapt, li se cerea să mai rămână în spațiu doar vreo trei ani, în loc de cinci. - Mai dorește cineva să facă vreo observație? întrebă Kent. Von Grossen spuse, pe un ton plictisit: - Nu pot accepta analiza propusă de domnul Grosvenor. Realizările sale din trecut mi-au inspirat un profund respect, dar acum dumnealui ne cere să luăm drept bune niște afirmații pe care nu le-am putea accepta decât dacă ne- ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
lucrurile erau pe dos. Peste zi prinsese doar câteva ore de somn, însă se simțea în mare formă: era rost de câștig. Mirosea banul de la o poștă, iar asta îl înviora. Începuse deci binedispus noaptea de vineri spre sâmbătă. Sergentul, plictisit, încercă o conversație, dar Fane răspunse scurt: „Gura, Jeane, c-am de lucru!“ Ca să-și simplifice existența, explicase el odată, le zicea la toți Jean. Capul sergentului începu să cadă tot mai des pe piept, apoi rămase acolo. Curând prinse
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Cayle urechile. Era un sunet pe care avea să-l audă deseori în cursul ceasului și jumătate care urmă și, în ciuda faptului că juca foarte prudent și numai cu monede mici, totuși câștigă ceva peste cinci unități monetare. Obosit și plictisit, în cele din urmă, se retrase la un restaurant legat de clădirea Palatului. Când reveni în "camera comorilor", cum era denumită, observă un joc care se desfășura de o manieră încă și mai intimă, acționat fiind de jucătorul însuși. Banii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
nopți. Sau cel puțin așa își spuse nedeslușit în sinea ei. Porni prin încăperi, dându-și aere. Se uită disprețuitoare la celelalte femei, așezate pe la mese, sorbind din pahare. Majoritatea erau mai în vârstă decât ea, chiar mult mai bătrâne. Plictisită deodată de această competiție, se uită la bărbații de pe cealaltă parte. Observă abia atunci că ceea ce i se păruse a fi o sală, în realitate era o pereche de săli. O barieră transparentă despica spațiul în două, din tavan până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Odată ți-a arătat fotografia. Ioniță îi seamănă grozav... Mă întreb dacă Sanda Marin dă rețeta pentru scordolea..." ― Am stat de dimineață o oră la coadă, declară din senin Șerbănică. O brânză magnifică! Grasă, albă, complet nesărată. Nevastă-sa ridică plictisită din umeri. ― Veșnic umbli după chilipiruri. Dădeai câțiva lei în plus și luai de la țărani... Ei, ce facem, jucăm sau stăm la taclale? Traseră locurile. Florence începu să împartă, expertă, cărțile. Bucățile de carton zburau prin aer în volte îndrăznețe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
a incidentelor ce avuseseră loc cu o zi înainte, rămăsese deasupra servantei. ― N-ani putut s-o dăm jos, explică Florence, e prea grea. Șerbănică interveni repede: ― Oglindă venețiană, domnule! O pagubă de peste trei-patru mii! Doamna Miga dădu din mână plictisită. ― Lasă asta... ― Cum să las? Eu cunosc prețurile! Umblu la Consignația. Am să cer despăgubiri. Mi se cuvin ca parte civilă. ― Evident, surâse maiorul, trebuie să consultați un avocat. Doamna Miga, apatică, trase un scaun pentru Cristescu, apoi se așeză
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
caz n-ai voie să-i cauți. Cu nici un preț nu trebuie să pari a-lar-ma-tă sau în-gri-jo-ra-tă. Spune-ți încă o dată, Melania, că nu există o singură dovadă împotriva ta și încearcă să găsești un divertisment pentru astă-seară. Te văd plictisită, ceea ce nu ți se întîmplă niciodată. Pasiența cu ași nu-i ieși. Strânse cărțile și începu să se învîrtească prin casă fără nici un rost. Căscând ușor, rupse foaia calendarului. Se uită câteva clipe la dată și se îmbujoră brusc. ― Dumnezeule
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
iar treaba îl înveselea nespus. Un bărbat cu capul gol și fular de mohair aștepta, lângă florărie, consultîndu-și mereu ceasul. În bar, chelnerii purtau tăvi cu pahare înalte și paie. O jună, cu vindiac lucios și plete până la talie, fuma plictisită în fața unui bărbat elegant care făcea eforturi s-o amuze. La telefoane, așteptau câteva persoane, alături, două cucoane grăsulii, aferate, pline de saci, pachete, cercei, gulere de blană, își sărutau aerul de lângă urechi după o despărțire de o zi. Ochii
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]