3,259 matches
-
nimic în comun cu scrisoarea deschisă, fie că sunt scrise în registrul liric-meditativ (Scrisori către învățători, Scrisoare familială etc.), fie în cel satiric-pamfletar (Scrisori de prinți, Scrisoare politică scurtă etc.). Ele sunt creații fictive sau înscenări alegorice în care dimensiunea polemică, dacă există, este implicită. Atunci când intenția autorului este de a satiriza o întreagă clasă politică, el inventează un personaj-tip al cărui nume Ubibene, sugerând cameleonismul și oportunismul demagogilor care se călăuzesc după adagiul latin, reprezintă indiciul prim că dialogul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în mod complementar, pretextul colportării unei alternative axiologice cu care autorul/autorii se identifică. În ceea ce privește schema actanțială a enunțării performative (J.L. Austin), enunțul se transformă în denunț, prin uzanța verdictivelor calificative și imperative, iar destinatarii (net diferențiați într-un schimb polemic direct și concret) dobândesc un statut interșanjabil. Dacă, într-o confruntare deschisă și principială, publicului (destinatar 1) îi este atribuit rolul de instanță critică evaluativă, iar preopinentului (destinatar 2) i se acordă un statut de egalitate, în cazul manifestului enunțul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Ortodoxia etc.). E vorba, așadar, de un discurs susținut cu argumente de natură intelectuală. Din unghiul retoricii ideologice, cvadrupla calificare a Martei Petreu (ambele manifeste interbelice sunt "paricide, antipașoptiste, antijunimiste, antifranceze")166 relevă cât se poate de clar exclusivitatea formei polemice a manifestului, un document născut pe teritoriul conflictual al culturii intrate sub incidența politicului. Cele două discursuri generaționiste declanșează o ofensivă explicită și directă împotriva generației care a făcut războiul și a cărei orientare culturală fusese pregnant influențată de spațiul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
publice, coroborând argumente dintre cele mai diverse pentru a-și susține crezul, iar pe de altă parte, afirmându-și răspicat intențiile, se găsește într-o postură ofensivă și deci beligerantă, în raport cu realii sau potențialii emitenții (susținători) ai discursurilor opozite. Dimensiunea polemică a manifestului rezidă tocmai în natura și funcția lui culturală: aceea de a impune programatic un nou punct de vedere, diferit de cele enunțate anterior. Privind retrospectiv publicistica noastră literară, putem aprecia rolul de macaz în ideologia culturală pe care
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în zona polemicii", alături de eseu, critica literară și scrisoarea deschisă. Totuși, o astfel de situare devine vulnerabilă în momentul în care, apelând la un "raționament prin reducție", același autor stabilește că "nu orice polemică sfârșește într-un pamflet", în timp ce "aspectul polemic (...) este implicat în orice pamflet"167, pentru că manifestul este un discurs polemic explicit prin însăși natura și funcțiile lui, nefiind obligatoriu să îmbrace forma pamfletului. Așadar, echivalența dintre manifest și polemică este totală, cel puțin într-un sens (manifestul presupune
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
astfel de situare devine vulnerabilă în momentul în care, apelând la un "raționament prin reducție", același autor stabilește că "nu orice polemică sfârșește într-un pamflet", în timp ce "aspectul polemic (...) este implicat în orice pamflet"167, pentru că manifestul este un discurs polemic explicit prin însăși natura și funcțiile lui, nefiind obligatoriu să îmbrace forma pamfletului. Așadar, echivalența dintre manifest și polemică este totală, cel puțin într-un sens (manifestul presupune întotdeauna o intenție și o atitudine polemice, iar polemica poate îmbrăca haina
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pentru că manifestul este un discurs polemic explicit prin însăși natura și funcțiile lui, nefiind obligatoriu să îmbrace forma pamfletului. Așadar, echivalența dintre manifest și polemică este totală, cel puțin într-un sens (manifestul presupune întotdeauna o intenție și o atitudine polemice, iar polemica poate îmbrăca haina manifestului, pamfletului, scrisorii deschise, criticii sau le poate combina după bunul plac al autorului), pe când cea dintre pamflet și manifest este, de obicei, conjuncturală. Faptul că unele texte argheziene, considerate manifeste, îmbracă forma pamfletului polemic
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
polemice, iar polemica poate îmbrăca haina manifestului, pamfletului, scrisorii deschise, criticii sau le poate combina după bunul plac al autorului), pe când cea dintre pamflet și manifest este, de obicei, conjuncturală. Faptul că unele texte argheziene, considerate manifeste, îmbracă forma pamfletului polemic ține de vocația poetică a autorului, de individualitatea sa artistică, de o modalitate de exprimare specifică. E felul în care poetul își afirmă solitudinea ideologică. Printr-o conjuncție cu discursul liric de aceeași factură putem sesiza ceea ce, din perspectivă semiotică
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
i s-a ivit ocazia semnifică propensiunea spre autonomie spirituală și, evident, refuzul de a intra într-un mediu cu potențial coercitiv pentru eul său creator. Astfel, ceea ce numim ars poetica argheziană reprezintă un corpus aparte din literatura de factură polemică și are câteva caracteristici care nu pot fi nicidecum eludate: ▪ implicitul polemic rezidă în negarea prin afirmație categorică. Atunci când își exprimă un punct de vedere teoretic, Arghezi o face radical, direct, într-o manieră tranșantă. Adevărurile sale au un caracter
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
refuzul de a intra într-un mediu cu potențial coercitiv pentru eul său creator. Astfel, ceea ce numim ars poetica argheziană reprezintă un corpus aparte din literatura de factură polemică și are câteva caracteristici care nu pot fi nicidecum eludate: ▪ implicitul polemic rezidă în negarea prin afirmație categorică. Atunci când își exprimă un punct de vedere teoretic, Arghezi o face radical, direct, într-o manieră tranșantă. Adevărurile sale au un caracter axiomatic, de aceea nu se întemeiază pe demonstrații decât rareori. În discursul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este rezultatul unui fericit melanj între sensibilitatea poetică și luciditatea rațiunii. Dacă e să rămânem tot în perimetrul redefinirii argheziene, un aspect se cere subliniat: analogia șocantă cu rol de breșă imagistică, în afara unei valori stilistico-literare traduce, de asemenea, gestul polemic implicit de a frapa, prin folosirea unor determinanți cu totul neconvenționali, învestiți cu o mare forță de sugestie: ("Pamfletul (...) poate fi cultivat pentru frumusețea lui, ca un ficat într-un bocal. (...) Încape în el actualitatea, atât cât Margareta încape în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fi spurcat în aer și divin pe hârtie"177. O asemenea apropiere echivalează, în termenii praxiologiei, cu intenția de a persuada un receptor reprezentat, prin intermediul sfatului, ca formă de intimație 178 secundă și alternativă celei imperative. În acest caz, gestul polemic este îndreptat către un destinatar non-reprezentat; ▪ înscris într-un context polemic explicit, manifestul arghezian este un discurs agonic (Marc Angenot). Nu de puține ori, teoretizările poetului se constituie într-un discurs agent care constituie o secvență dintr-o suită polemică
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
apropiere echivalează, în termenii praxiologiei, cu intenția de a persuada un receptor reprezentat, prin intermediul sfatului, ca formă de intimație 178 secundă și alternativă celei imperative. În acest caz, gestul polemic este îndreptat către un destinatar non-reprezentat; ▪ înscris într-un context polemic explicit, manifestul arghezian este un discurs agonic (Marc Angenot). Nu de puține ori, teoretizările poetului se constituie într-un discurs agent care constituie o secvență dintr-o suită polemică deschisă. Atunci când, în 1925, revine cu noi considerații asupra pamfletului, o
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
polemic este îndreptat către un destinatar non-reprezentat; ▪ înscris într-un context polemic explicit, manifestul arghezian este un discurs agonic (Marc Angenot). Nu de puține ori, teoretizările poetului se constituie într-un discurs agent care constituie o secvență dintr-o suită polemică deschisă. Atunci când, în 1925, revine cu noi considerații asupra pamfletului, o face în replică la articolul lovinescian care făcea o pripită departajare între pamfetul de cuvinte, împins în zona limitrofă a literaturii jurnaliere, și pamfletul de idei, superior prin ținuta
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ce urmează"), Arghezi polemizează cu G. Panu pe tema poeziei autentice. Avem de-a face cu un articol în replică, pretext totodată pentru susținerea propriilor convingeri. Dacă textul preopinentului fusese intitulat Viitorul versului, Arghezi a găsit de cuviință să exprime polemic, prin titlul său, o departajare substanțială între vers și poezie, "două lucruri separate și independente", chestiune pe care o pretinde cunoscută de "cei ce se îndeletnicesc cu astfel de articole măcar ca antrenare sportivă". De aici, o întreagă pledoarie pentru
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-n natura celui ce exprimă să simbolizeze." Extrem de rar, Arghezi recurge la citate ca argumente de autoritate. În acest text, din tinerețe, unul dintre cele mai ample ca întindere, o face însă pentru a evidenția infailibilitatea propriului enunț. Un text polemic explicit, cu țintă precisă, reprezentând un veritabil "program estetic"(Al. George) este celebrul Cum se scrie românește 179, în care poetul respinge, în literatura lui Rebreanu, o viziune artistică opusă cu a lui. În război cu realismul "sterp", a cărui
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
directă, motivată conjunctural, poate fi un bun pretext pentru a-și afirma categoric convingerile și a-și trasa cu bună știință liniile directoare ale atipicului program literar. În ars poetica argheziană există o categorie aparte de texte a căror dimensiune polemică este subsidiară. Fără a fi absent, gestul polemic secondează, inerent, intenția de a evalua periodic un parcurs literar cu asperități. E vorba de cele tip confesiune-bilanț, concepute pe o schemă asertiv-defensivă proprie retro-introspecției. Primul text de această factură este Ars
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pentru a-și afirma categoric convingerile și a-și trasa cu bună știință liniile directoare ale atipicului program literar. În ars poetica argheziană există o categorie aparte de texte a căror dimensiune polemică este subsidiară. Fără a fi absent, gestul polemic secondează, inerent, intenția de a evalua periodic un parcurs literar cu asperități. E vorba de cele tip confesiune-bilanț, concepute pe o schemă asertiv-defensivă proprie retro-introspecției. Primul text de această factură este Ars poetica. Scrisori unei fetițe, publicat într-un moment
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
evenimentului se stinseseră. În vâltoarea interpretărilor entuziaste sau contestatare, autorul simte nevoia să aducă "note la cuvintele" sale, pentru că, se justifică el, "le cunosc mai bine decât cititorii mei și fără vanitate le explic". Așadar discursul vine ca replică implicit polemică la puseele critice surescitate sau eronate, postevenimențiale. Apoi, cel mai potrivit exemplu este, fără îndoială, Dintr-un foișor, un discurs amplu și complex alcătuit din secvențe narative, fabulă, evocare, parabolă, dialog imaginar, monolog interior, mărturisire care semnifică un bilanț generos
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
discursul publicistic arghezian, autocaracterizările se fundamentează pe o veritabilă retorică a smereniei, fapt ce traduce, pe de o parte, gestul controlat al celui pătruns, odată pentru totdeauna, de preceptele omiliei, iar, pe de altă parte, convertirea acestui gest în strategie polemică de "autosusținere", care validează propria imagine în defavoarea celei adverse, prin cultivarea unei atitudini funciarmente morale. "E poate absurd, însă m-am obișnuit să n-am orgoliu și nu-mi atribui darurile ce mi se acordă." În chip contrastant, autoportretul liric
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
frumos, și din această pricină nu-mi atribui nici un merit, atâta timp cât nu-l înțeleg". 5.2. Poetica violenței. Pentru Marc Angenot, "pamfletul ar fi polemica în mod particular violentă, explozivă"181, ceea ce presupune, din partea autorului, o depășire asumată a cadrului polemic și accederea într-un univers în care agresivitatea condeiului capătă valențe simbolice, devenind, într-o consacrată viziune hermeneutică, un "act ritualic de magie neagră"182. Așa cum am arătat în paginile destinate exegezei pamfletului arghezian, marca estetică a publicisticii sale rezidă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
doar pretextul plonjării în ficțional sau, într-un sens larg, pretextul abordării lirice a lumii. Ei bine, trebuie precizat că, în proza publicistică, eideticul nu poate fi detașat de finalitatea satirică (în sens generic) a demersului, deci de o miză polemică implicită sau explicită. Din acest unghi, lirismul devine o categorie estetică ce aparține unei recuzite mai ample a artistului pamfletar. Privit dintr-o perspectivă generoasă, lirismul poate fi corelat cu tot ceea ce înseamnă emoție estetică, fie la nivelul expresivității limbajului
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pathos-ului), specifică prozei publicistice. Într-un sens restrâns, lirismul în pamflet, și cu atât mai mult în pamfletul arghezian, este "un lirism al invectivei și caricaturii, o poetizare a violenței care țin de subiectul pamfletar, îndeosebi de pamfletarul-poet"183. Explicitul polemic este detectabil în măsura în care pamfletarul recurge la pathosul agresiv, căruia îi corespund, în planul retoricii discursive, figurile vehemenței. Albert W. Halsall 184 identifică, în cercetarea sa, opt astfel de figuri retruvabile, de altfel, și în pamfletul publicistic arghezian: sarcasmul ("formă exacerbată
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
individualizeze revolta pentru că gestul său public reprezintă, înainte de toate, rezultatul unei implicări bidimensionale: estetice, prin arhitectura și forma expresivă a discursului, și etice, prin natura justițiabilă a actului în sine. Plasarea în imaginar echivalează cu un abandon premeditat al cadrului polemic și, evident, cu o ascensiune către subiectivitatea extremă. Aici "totul este permis", sentimentele se dezlănțuie, iar insulta, calomnia, înjurătura, anatema, blestemul etc. se sustrag sancționabilului pentru a deveni figuri predilecte ale unui scandal ritualic. Cicero, în De republica, îl numea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
al satiristului, dar și ca o intervenție ludică, prin care verbul magic transfigurează realitatea, demontând-o și remontând-o în imaginarul poetului și, în egală măsură, al pamfletarului. În spațiul publicistic arghezian, poetica agresivității, ca expresie fundamentală a unui reflex polemic funciar, se înscrie într-o configurație elastic-încăpătoare, traversând grade diferite ale înverșunării: de la imaginarea unor corecții infantile, aplicate punctual (urecheatul, nuiaua, bastonul etc.), ca măsuri punitive hilare, trecând prin insultă, jignire și umilință publică, până la scenarii apocaliptice, în care agresivitatea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]