948 matches
-
armatei lui Rumeanțev se deplasa în sudul Basarabiei, 48 de familii de țărani s-au întors din Codru la vatra lor din Biliceni, 44 au fost impuse să plătească dijmă, scădere făcîndu-se numai pentru preot, dascăl și 2 văduve bătrîne. Postelnicul Ioan Cuza, spre sfârșitul vieții sale lasă prin testament partea sa de moșie din Biliceni soției Ancuța și fiicei Ileana. Dar, din documentele ce au urmat la 15 octombrie 1803, la 4 ianuarie 1804, precum și din recensămîntul anului 1817, aflăm
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
regiuni își are istoria ei. Se presupunea că anul întemeierii satului Puhoi este 1469, căci anume acest an figura în documentul prin care Ștefan cel Mare ar fi dat satul Puhoi unor slugi ale sale: Nicolaie Matosgada și Hegașu Melciul- postelnic la curtea voievodului. Dar Bogdan I. în culegerea „Documente false atribuite lui Ștefan cel Mare” demonstrează că acest document este un fals. Alt document care privește satul Puhoi îl găsim „Documente privitoare la târgul și ținutul Lăpușnei” al lui Aurel
Puhoi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305184_a_306513]
-
sudul Dunării, fiind în genere greci, evrei spanioli (sefarzi) etc., ca de exemplu Emanuel Giani Ruset, între altele serdar de Chișinău, Basarabia în 1755 și vel serdar în 1756. El a fost de asemenea caimacam de Craiova, capuchehaie, spătar, vel postelnic, dar și domnitor, atât în Țara Românească (oficial între mai 1770 - octombrie 1771, deși a continut să elibereze acte ca domnitor până în 1774), cât și în Moldova (11 mai 1788 - octombrie 1788). A trecut prin politicile vremii luptând în special
Serdar (dregător) () [Corola-website/Science/304899_a_306228]
-
Bosancea din județul Suceava, a luat ființă la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al XVII-lea, istoria localității legându-se strâns de Mănăstirea Teodoreni, vechi lăcaș de cult, ctitorie a unui reprezentant mai puțin cunoscut al Movileștilor, postelnicul Toader Movilă, fratele vitreg și mai vârstnic al lui Gheorghe, Ieremia și Simion, ctitorii Mănăstirii Sucevița. Înălțată in 1597, biserica mănăstirii este opera arhitectului constructor Constantin Braniște, cumnat cu Toader Movilă și cu Ion Vodă cel Viteaz. În jurul mănăstirii s-
Burdujeni () [Corola-website/Science/305626_a_306955]
-
Ioan Stroescu se numără marele filantrop basarabean nobilul Vasile Stroescu, și fiul acestuia din urmă, Vasile V. Stroescu. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea moșia Temeleuți era stăpânită în parte de răzeșii Crudești și în parte de postelnicul Ioniță Rosetti (Hangul, Fund, Vraghia și Budișoara - toate părți din moșia Temeleuți). Partea acestuia din urmă va fi dăruită ca zestre de nuntă fiicei sale Irina. Căsătorită cu baronul Bilinstein la 15 iulie 1763 și plecată în Rusia această lasă
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
care și satul Cereșnovăț, indicîndu-se hotarele: "drumul Alaciului, drumul ce vine de la Peripeceni și merge spre Stoicani". La 11 iunie 1742 domnul Moldovei Constantin Mavrocordat dă " O carte de hotărît la Costandinache, vel căpitanul de Soroca i Andronache Vartolomei biv postelnic, să meargă la satul Peripecenii, ce este al dumisale banului Aristarho, acolo la Soroca și alt sat, iarăși întreg, al dumisale banului, anume Zgura și pol sat din Ciripcău, cumpărătură de la popa Ioniță și de la alții. Și, fiind trebuință a
Dubna, Soroca () [Corola-website/Science/305244_a_306573]
-
se trage numele satului. În 1725 pârcălabul Carpuz (probabil, pârcălab de Orhei, s-a plîns că răzeșii de Hristici i-ar fi ocupat o bucată din moșia sa, Țipilova și un heleșteu. Nu aveau documente de hotărnicie. Dar "un Andrunache postelnic și Lazăr, tîrgovăț bătrîn din Soroca, au marturisit, că avînd Carpuz gîlceavă cu Hristicii pentru Țipilova începută mai înainte vreme, le-au arătat Grigorașcu Leca" pârcălabul, socrul lui Carpuzu că hotarul Țipilovii și a Hristicilor să începe într-o muchie
Hristici, Soroca () [Corola-website/Science/305245_a_306574]
-
1601 - martie 1602, martie 1611 - mai 1611, 12 septembrie 1611 - august 1616, august 1620 - august 1623 și al Moldovei: 24 iulie 1616 - 9 februarie 1619 și 4 august 1623 - 20 ianuarie 1626. ) da carte pentru stăpînirea a mai multor sate postelnicului Ianache. “Din mila lui Dumnezeu, noi Io Radul voevod, dom al țării Moldovii facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor ce o vor vedea sau o vor auzi, citindu-se că domnia mea am dat și am întărit
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
Radul voevod, dom al țării Moldovii facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor ce o vor vedea sau o vor auzi, citindu-se că domnia mea am dat și am întărit credinciosului și cinstitului nostru boier, jupan Ianachie postelnic, dreptile lui ocine și cumpărături, din dreptele lui direse: satul Stolniceni pe gîrla și satul Scumpia care este în ținutul Iași, care acest sat i-a fost cumpărătura de la Păscălina cheaghina lui Lupul Stoici logofăt și de la fiul lui Ionașcu
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
noastre, a mai sus scrisului noi Io Radu Mîhnea voievod și credința boierilor noștri: Dumitrașco Ștefan logofăt, Ionașco vornic, Necoară vornic, Tudor și Condica pîrcălab de Hotin, Consatantin Celebi pîrcălab de Neamț, Malcoci pîrcălab de Român, Miron Barnovsche hatma, Trefan postelnic, Simion gheuca spătar, Curt Celebi paharnic, Neculai stolnic, Hrize vestier, Mihăilă Furtună comis ”. Aceasta danie făcută de Radu voievod postelnicului este cel mai însemnat document care evocă perioadă de înființare a satului Cucueți. În document se remarcă că “ Coste și
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
vornic, Tudor și Condica pîrcălab de Hotin, Consatantin Celebi pîrcălab de Neamț, Malcoci pîrcălab de Român, Miron Barnovsche hatma, Trefan postelnic, Simion gheuca spătar, Curt Celebi paharnic, Neculai stolnic, Hrize vestier, Mihăilă Furtună comis ”. Aceasta danie făcută de Radu voievod postelnicului este cel mai însemnat document care evocă perioadă de înființare a satului Cucueți. În document se remarcă că “ Coste și sora lui Ticea, copiii Agafiei și a lui Nasture, nepoții lui Cirțiu și Necoriță, fiul Magdalenii, nepotul lui Ivan și
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
1808. În urma căsătoriei cu o anume Bălașa, despre care nu se știe mai nimic, au rezultat 8 copii: Ion, Gheorghe (celebrul general), Zamfira (măritată cu boiernașul gorjan Nicolae Gârbea din Vladimiri), Ilinca (măritată cu pitarul Avram Negreanu), Bălașa (măritată cu postelnicul Alexandru Roșianu), Smaranda (măritată cu preotul Radu Aluneanu), Maria (măritată cu Gheorghe Geamănu) și Stana (necăsătorită). Dacă primii doi sunt reprezentanții cei mai de seamă ai familiei, despre cele 6 fete nu se știe aproape nimic, viața lor trecând pe
Familia Magheru () [Corola-website/Science/301472_a_302801]
-
Principatelor Române. Se presupune că realizatorii lor principali în Țara Românească au fost banul Mihai Cantacuzino, luminatul Chesarie, episcop al Râmnicului, mitropolitul Grigorie și un boier relativ puțin cunoscut, Pană Filipescu, iar în Moldova de Petre Depasta, spătarul Ioan Cuza, postelnicul Manolachi Drăghici și postelnicul Ienachi Chirică. Istoriografia rusească susține că rușii sunt creatorii capitulațiilor. Ele reprezentau un amestec de adevăr, acte originale și reconstituiri. Nu au fost declarate false și respinse de Poartă în mod oficial, clar și ferm niciodată
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
că realizatorii lor principali în Țara Românească au fost banul Mihai Cantacuzino, luminatul Chesarie, episcop al Râmnicului, mitropolitul Grigorie și un boier relativ puțin cunoscut, Pană Filipescu, iar în Moldova de Petre Depasta, spătarul Ioan Cuza, postelnicul Manolachi Drăghici și postelnicul Ienachi Chirică. Istoriografia rusească susține că rușii sunt creatorii capitulațiilor. Ele reprezentau un amestec de adevăr, acte originale și reconstituiri. Nu au fost declarate false și respinse de Poartă în mod oficial, clar și ferm niciodată (singura punere sub întrebare
Capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române () [Corola-website/Science/313790_a_315119]
-
Pentru meritele în lupta împotriva unui incendiu din 1847, Manu a primit „sabia de onoare” a orașului București. În timpul revoluției de la 1848, a fugit din țară, întorcându-se mai târziu, dar neimplicându-se o vreme în politică. A devenit apoi "postelnic" (ministru de externe) în timpul domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei. În activitatea politică, Manu a urcat în ierarhia boierească, primind în cele din urmă cea mai importantă dregătorie, cea de "mare vornic". În 1858, după ce Războiul Crimeei a înlăturat protectoratul rusesc
Ioan Manu () [Corola-website/Science/313975_a_315304]
-
Biserica „Cuvioasa Parascheva” (Mitocul Maicilor) din Iași este o biserică ortodoxă din municipiul Iași, care a fost construită în anul 1819 de către postelnicul Mihail Pascu, pe locul unor biserici mai vechi cu același hram. Lăcașul de cult este situat în centrul orașului Iași, pe str. Pasajul Trianon nr. 1, în spațiul dintre Bulevardul Independenței și strada Lăpușneanu, lângă fosta reședință domnească a lui
Biserica Mitocul Maicilor din Iași () [Corola-website/Science/317943_a_319272]
-
ca metoace în stăpânirea mănăstirilor de la Agapia și de la Văratec. În decizia de mutare, domnitorul a justificat că chiliile din centrul Iașului nu reprezintă un loc potrivit pentru o mănăstire. În anul 1819, biserica a fost refăcută, din nou, de postelnicul Mihail Pascu. Unii autori susțin că, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica Mitocul Maicilor s-ar fi aflat în curtea palatului domnitorului Al.I.Cuza (astăzi „Muzeul Unirii”), căruia i-a slujit drept capelă. Din acest
Biserica Mitocul Maicilor din Iași () [Corola-website/Science/317943_a_319272]
-
piese uitate, efortul recuperator fiind prezent în primul rând în articolele exegetice. Astfel, în volumul "Clio și Melpomena" (1977), cea mai amplă secțiune, intitulată " Piesa uitată", atrage atenția asupra unui repertoriu marginalizat sau de-a dreptul necunoscut, de la hasdeiana "Răposahd postelnic" la "Vrăjitoarele" lui Dimitrie Stelara, trecând prin dramaturgia lui Iacob Negruzzi, I.L. Caragiale ("Începem!"), Al. Macedonski ("Moartea lui Dante Alighieri"), Barbu Delavrancea ("A doua conștiință", piesă ibseniană, atipică în ansamblul operei scriitorului), Ion Minulescu, Caton Theodorian, Ion Agârbiceanu, Ion Luca
Valentin Silvestru () [Corola-website/Science/322959_a_324288]
-
ai unor mari moșii și deținători ai unor dregătorii importante în administrație) și "mici boieri" (ce dețineau proprietăți funciare mai mici și poziții administrative mai puțin însemnate). Din prima clasă boierească făceau parte înalții demnitari, miniștrii și curtenii domnitorului: marele postelnic, marele ban, marele vornic, marele logofăt, marele spătar, marele vistiernic și marele agă, supranumiți și "boierii veliți" sau "divaniți", ori "boierii cu barbă", pentru că numai lor li se permitea portul acestei podoabe capilare. ii din următoarea clasă erau paharnicul, clucerul
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
(n. 1640 - d. 29 octombrie 1688) a fost domnul Țării Românești între 1678 și 1688. Era membru al ilustrei familii de origine bizantină a Cantacuzinilor, fiind fiul postelnicului Constantin Cantacuzino și frate al marelui cărturar stolnicul Constantin Cantacuzino. În calitate de conducător al statului muntean aflat sub vasalitatea turcilor, a participat alături de armatele otomane la asediul Vienei din 1683. A negociat însă cu imperialii trecerea Țării Românești în tabăra creștină
Șerban Cantacuzino () [Corola-website/Science/297414_a_298743]
-
Țării Românești și ai Moldovei. Această familie se asimilase atât de bine în țările române, încât ajunsese să se afle în fruntea partidei boierești care lupta pentru a restrânge influența familiilor grecești de curând venite. Tatăl lui Șerban Vodă, marele postelnic Constantin Cantacuzino, se însurase cu o fată a lui Radu Șerban Basarab, astfel încât fiii lui se simțeau oarecum moștenitori ai vechilor domni „pământeni”. Conform unei informații prezente doar la Del Chiaro, preluată ulterior de Dimitrie Cantemir, Șerban ar fi „spurcat
Șerban Cantacuzino () [Corola-website/Science/297414_a_298743]
-
a lui Alexandru cel Bun și participant la bătălia de la Grünwald în 1422. Alte rude ale acestui războinic, stăpâneau așezarea la 1490. Neamul acestora s-a stins la Ungheni prin secolul XVII. Începând cu domnia lui Vasile Lupu, vărul acestuia, postelnicul "Iorga", cumpără aici părți de moșii. După moartea sa el a lăsat moștenire partea de sat surorilor sale "Alexandra" și "Creata". Viața acestora s-a stins la Ungheni la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Dinastia următoare a fost cea a
Ungheni () [Corola-website/Science/297405_a_298734]
-
plece în Țara Românească, pentru a se adăposti la rudele de acolo, la stolnicul Constantin Cantacuzino. Ea mai era însoțită de mama ei, Iordăchioaia, și de fratele ei, Iordachi stolnicul. În 1691 se întoarce în Moldova, unde capătă slujba de postelnic. În 1700 era vătaf de aprozi, apoi devine vel-agă ( mare agă, rang boieresc, echivalent șefului poliției), fiind însărcinat cu găzduirea solului polon Rafael Leszczynski în Iași. În aceeași perioadă s-a căsătorit cu Maria, fiica biv-hatmanului Lupu Bogdan,nepoată de
Ion Neculce () [Corola-website/Science/297634_a_298963]
-
apărut astfel o boierime ostilă, care îl va susține pe noul domnitor, Mihai Viteazul. Tânăr negustor de vite și giuvaiericale, a urcat în ierarhie, devenind în 1588 ban mic de Mehedinți, și apoi stolnic. În timpul domnitorului Ștefan Surdul a devenit postelnic în 1591 și mare aga în 1592. În 1593, un document arată că domnitorul Alexandru cel Rău i-a oferit funcția de mare ban de Craiova. După un complot ontern și o plângere împotriva domnitorului Alexandru înaintată de Poartă, în
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
Prin hrisovul din 14 februarie 1587, Mihnea Turcitu voievodul Țării Românești dăruiește mănăstirii Sfânta Troiță jumătate din satul Islazul, jumătate din satul Hodopeni (azi Otopeni) cu mori și țigani, toate dăruite de Dobromir ban, jupânița Vilaia și fiul lor Mihai postelnicul. La 20 mai 1620, Maria, mare băneasă, dăruiește din nou mănăstirii Sfânta Troiță (numită mai târziu Radu Vodă) jumătate din satul Hodopeni, cu rumâni, dăruit de jupânița Vilaia, poruncind rumânilor să asculte. Istoricul Constantin Giurăscu este de părere că denumirea
Otopeni () [Corola-website/Science/297075_a_298404]