1,577 matches
-
comportament observabil” și care nu permite definirea unei sarcini de învățare precise și a unui item clar pentru evaluarea riguroasă a performanței de învățare. Este așadar un forbidden verb, un „verb interzis” de canonul behaviorist al designului instrucțional modern. Gândirea postmodernistă însă reabilitează, ba chiar ridică înțelegerea în vârful panteonului argotic al terminologiei postmoderne. Dar nu numai înțelegerea își recâștigă statutul discursiv. Gândirea postmodernă suspendă toate tabuurile terminologice ale designului modern. Expresiile culturale și spirituale, întemnițate de designul modern, sunt eliberate
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pure), G.W.F. Hegel (Fenomenologia spiritului), Friedrich Nietzsche (Amurgul zeilor, Așa grăit-a Zarathustra, Știința veselă, Nașterea tragediei), Søren Kierkegaard (Era prezentă, Jurnalul seducătorului ș.a.). Între „precursori” și „promotori” - ca moment de cotitură în istoria medernismului și pregătirea „revoluției” postmoderniste - trebuie așezați Edmund Husserl (fenomenologia) și Martin Heidegger (hermeneutica fenomenologică). Promotorii, ca mari personalități ale postmodernismului, sunt considerați: Jean-François Lyotard (cu teoria „crizei marilor povestiri”); Michel Foucault (Istoria nebuniei în epoca clasică); Gilles Deleuze (Știința logicii, Anti-Oedip. Capitalism și schizofrenie
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
declanșată de compartimentarea excesivă a științelor și de disoluția coerenței epistemice. Adică de ceea ce, în termeni pozitivi, s-a numit „revoluția științifico-tehnică”. Postmodernismul reflectă, cu prioritate, aspectul negativ al acestei revoluții. Este ilustrativă galeria de „morți” și „decese” anunțate de postmoderniști: „sfârșitul istoriei” (Gehlen); „sfârșitul modernității” (Vattimo); „sfârșitul umanismului” (Heidegger); „moartea lui Dumnezeu” (Nietzsche și postmoderniștii nietzscheeni); „sfârșitul Adevărului” (Hassan); „moartea artei” (Vattimo) etc. La acestea se adaugă tot soiul de „îmbătrâniri”, „crize” și „evoluții post-festum”: „amurgul zeilor” (Nietzsche); „postistoria” (Gehlen
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
termeni pozitivi, s-a numit „revoluția științifico-tehnică”. Postmodernismul reflectă, cu prioritate, aspectul negativ al acestei revoluții. Este ilustrativă galeria de „morți” și „decese” anunțate de postmoderniști: „sfârșitul istoriei” (Gehlen); „sfârșitul modernității” (Vattimo); „sfârșitul umanismului” (Heidegger); „moartea lui Dumnezeu” (Nietzsche și postmoderniștii nietzscheeni); „sfârșitul Adevărului” (Hassan); „moartea artei” (Vattimo) etc. La acestea se adaugă tot soiul de „îmbătrâniri”, „crize” și „evoluții post-festum”: „amurgul zeilor” (Nietzsche); „postistoria” (Gehlen); „societatea postindustrială” (Bell); „apusul Rațiunii” (Gadamer); „îmbătrânirea filosofiei” (Rorty); „moartea Obiectivității” (Leich); poststructuralismul (Lacan, Foucault
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cuiva sau anticeva. Termenul nu se aplică la anticineva sau anticeva care provine din gândirea umană. Postmodernismul este o ideologie care nu poate fi categorisită. S-ar putea spune că postmodernismul este o noțiune mai relevantă pentru moderniști decât pentru postmoderniști. 7. Conceptul a fost utilizat cu mult înainte ca postmodernismul să se fi instaurat ferm în civilizația și cultura euroatlantice. John Watkins Chapman l-a utilizat încă din 1870 pentru a descrie evoluția artelor plastice. Analizând postimpresionismul, Chapman anticipa apariția
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
rezultatul disputelor amicale dintre ei; cei doi prieteni au încercat (pe căi diferite, dar solidare în ceea ce privește scopul) să „salveze determinismul clasic”. Nereușita - cauzată mai ales de ignorarea prelungită a mecanicii cuantice - a generat ceea ce s-a numit „drama lui Einstein”. Postmoderniștii au valorificat însă această „dramă” în sens invers: paradoxul Einstein-Podolsky-Rosen ar dovedi „moartea obiectivității” și „agonia adevărurilor absolute”. 12. J.S. Bell, „On the Einstein-Podolsky-Rosen Paradox”, Physics, 1/1964. Bell și-a reconsiderat teoria în 1980: J.S. Bell, „Bertlmann’s Socks
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Life in Schools: An Introduction to Critical Pedagogy in the Foundations of Education, Longman, New York, 1989; Capitalist Schools: Explanation and Ethics in Radical Studies of Schooling, Miami University, Oxford, 1990. Ulterior, criticismul pedagogic practicat de McLaren a devenit, din neomarxist, postmodernist. 31. K. Kickbusch, R. Everard, „Curriculum, Practical Ideology, and Class Contradiction”, Curriculum Inquiry, 15 (3), 1985, pp. 281-317. 32. Lucrarea lui M. Apple Ideology and Curriculum (Routledge & Kegan Paul, Londra, 1979) a fost reeditată în 1990 (Routledge & Kegan Paul, New York
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
225-238. 73. E. Ellsworth, M. Whatley (eds.), The Ideology of Images in Educational Media, Teachers College Press, New York, 1990. 74. Aronowitz, Giroux, op. cit. (vezi nota 71). 75. P. McLaren, R. Hammer, „Critical Pedagogy and the Postmodern Challenge: Toward a Critical Postmodernist Pedagogy of Liberation”, Educational Foundations, 1989, pp. 26-62. 76. Ibidem, p. 40. 77. Ibidem, pp. 54-55. 78. L. Roman, L. Christian-Smith (eds.), Becoming Feminine: The Politics of Popular Culture, The Falmer Press, Londra, 1988. 79. Roman, Christian-Smith, op. cit., p. 143
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Society, 6 vol., Ginn and Company, Boston, 1929-1936). 90. McCarthy, „Multicultural Approaches...”, ed. cit., pp. 242-243. 91. Ibidem, p. 243. 92. Preluăm aici și aprecierea lui Pinar, Reynolds, Slattery și Taubman, op. cit., p. 325. 93. T. Bridges, „Multiculturalism as a Postmodernist Project”, Inquiry: Critical Thinking Across the Disciplines, 7 (4), 1991, pp. 3-7. 94. Ibidem, p. 3. 95. Ibidem, pp. 4-5. 96. J. Willinski, After 1942-1922: A Postcolonial Supplement for the Canadian Curriculum, în curs de apariție, comentat de Pinar, Reynolds
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în B. Seels (ed.), Instructional Design Fundamentals, Educational Technology Publications, Englewood Cliffs, 1995 (în colaborare cu J. Teslow și R. Osman-Jouchoux); a fost publicat și pe internet (http://www.cudenver.edu/Îbwilson/postmodern.html). 224. Iritarea lui Wilson față de membrii postmoderniști ai AECT este evidentă: For years, they behaved like a small, persecuted minority - a „cult” of sorts. They complained that journal editors were biased, ignorant, and unwilling to publish their radical writings. șEste vorba despre editorii lucrării Educational Technology Publications
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Inquiry in Educational Technology, Educational Technology Publications, Englewood Cliffs, 1991. 228. Barbara I. Martin, „Commentary on Deconstructing Modern Educational Technology”, Educational Technology, 64-65/1994. 229. Wilson, op. cit. 230. Hlynka, Yeaman, op. cit. Autorii satirizează hermeneutica și criticismul ca metode preferate ale postmoderniștilor. Wilson se folosește de această satiră antipostmodernistă a lui Hlynka și Yeaman pentru a minimaliza demersurile gândirii postmoderne. „Demersul tetrafazic al bunului postmodernist” nu este o metodă reală, ci o parodie menită să discrediteze pluralismul hermeneutic al demersurilor folosite în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
1994. 229. Wilson, op. cit. 230. Hlynka, Yeaman, op. cit. Autorii satirizează hermeneutica și criticismul ca metode preferate ale postmoderniștilor. Wilson se folosește de această satiră antipostmodernistă a lui Hlynka și Yeaman pentru a minimaliza demersurile gândirii postmoderne. „Demersul tetrafazic al bunului postmodernist” nu este o metodă reală, ci o parodie menită să discrediteze pluralismul hermeneutic al demersurilor folosite în cercetarea postmodernă. Wilson își dovedește lipsa de bună-credință în valorizarea autentică a acestor demersuri. Dacă și-ar fi dorit să concilieze designul instrucțional
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în ce mod conceptele postmoderne pot să infiltreze și să schimbe concepțiile designerilor despre munca lor” (op. cit., vezi nota 2). 247. Wilson își numește inventarul de reguli care alcătuiește ghidul a laundry list of tips for doing ID with a postmodernist twist - adică „o listă de spălătorie cu bacșișurile necesare pentru a face design instrucțional cu contorsionatul dans postmodernist” (op. cit., vezi nota 2). 248. Wilson folosește expresii mult mai „tari” decât traducerea noastră: gap models of needs; gap-oriented strategies. Am preferat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
nota 2). 247. Wilson își numește inventarul de reguli care alcătuiește ghidul a laundry list of tips for doing ID with a postmodernist twist - adică „o listă de spălătorie cu bacșișurile necesare pentru a face design instrucțional cu contorsionatul dans postmodernist” (op. cit., vezi nota 2). 248. Wilson folosește expresii mult mai „tari” decât traducerea noastră: gap models of needs; gap-oriented strategies. Am preferat o formulă mai puțin expresivă, dar ceva mai precisă. 249. Vezi studiul lui W.D. Winn („Some Implications
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de puține ori, la inaniție culturală. Împotriva „erudiției goale” luptă însă impetuos, în zilele noastre, acea cohortă de demagogi, zgomotoși și apaideutici, care plac plebei din caverna platonică; în practică, această mișcare bezmetică ia forma acelui null curriculum descris de postmodernistul Eisner și incriminat de el că ar genera „nulitățile” de tot soiul, pe care le produc școlile moderne. Dureroasă este și inversarea axiologică produsă de raportul dintre „diletant” și „specialist”. Cultul specialistului, chiar exacerbat, nu pare să fi produs vreun
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Our Deepest Differences: Religious Liberty in a Pluralistic Society, Carnegie Foundation for the Advancement of Teaching, Princeton. Brameld, T. (1971), Patterns of Educational Philosophy: Divergence and Convergence in Culturological Perspective, Holt, Rinehart & Winston, New York. Bridges, T. (1991), „Multiculturalism as a Postmodernist Project”, Inquiry: Critical Thinking Across the Disciplines, 7 (4), pp. 3-7. Broudy, H. (1988), „Aesthetics and the Curriculum”, în W. Pinar (ed.), Contemporary Curriculum Discourses, Gorsuch Scarisbrick, Scottsdale, pp. 332-342. Broudy, H., Smith, B., Burnett, J. (1964), Democracy and Excellence
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
1998 cu placheta Drumul până la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate (Premiul Uniunii Scriitorilor), după ce în 1994 fusese inclus în antologia Sfâșierea lui Morfeu. Literatura generației ’90, alcătuită de Dan Silviu Boerescu. Înainte de a fi situat în etichetări de tipul „neoavangardist”, „postmodernist de nuanță ironică”, V. interpretează epigonic rolul lui Virgil Mazilescu. Frecventarea boemei asigură clișeul, băutura spirtoasă dă revelatorul, iar versurile confirmă poza. Manieriste, poemele se construiesc pe canavaua acelorași teme (iubire, alcool, prieteni) și linii stilistice (metaforizare onirică, discursivitate, tehnică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290577_a_291906]
-
Sorkin, Pitești, 1999; Poeme politice, Botoșani, 2000; Poetrix, Pitești, 2002. Repere bibliografice: Cristea, Faptul, 189-192; Constanța Buzea, „Hipermateria”, AFT, 1981, 1; Tartler, Melopoetica, 174-178; Micu, Limbaje, 125-127; Steinhardt, Monologul, 185-189; Simion, Scriitori, IV, 561-568; Coșovei, Pornind, 141-147; Andreea Deciu, Metafizica postmodernistă, RL, 1992, 41; Țeposu, Istoria, 88-89; Ovid S. Crohmălniceanu, O proorociță optzecistă, CC, 1993, 5-6; Munteanu, Jurnal, V, 172-175; Vasile Spiridon, Cosmicitatea asumată, ATN, 1993, 7; Gheorghe Grigurcu, Despre postmodernism, RL, 1997, 29; Regman, Dinspre Cercul Literar, 149-153; Dicț. scriit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286117_a_287446]
-
de fapt, un nou tip de literatură. În viziunea lui Soljenițîn, acestui nou tip de literatură, pe care el o numește "literatura rusă viitoare", îi aparțin deopotrivă operele pe care autori necunoscuți le scriu încă în lagăre, precum și creațiile literare postmoderniste din subteranele Rusiei "libere", interzise, nepublicate sau circulând în samizdat și chiar în anonimat. Creații de care este interesat și de care se simte apropiat nu numai pentru că ele țintesc un adevăr mai presus de realitate care este și al
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
trebuie să te lași prea mult antrenat de imaginație". O concepție ce va duce polifonismul la limită, provocând dezintegrarea formei romanești tradiționale și adoptarea unei sintaxe a textului ale cărei libertăți și practici puzzle și tautologice rezonează cu libertățile narațiunii postmoderniștilor. La Soljenițîn, polifonismul se configurează ca prezență a mai multor voci din realitatea reconstituită, voci ce au a mărturisi același adevăr despre lumea în care autorul însuși a trăit. Punerea la lucru a acestor voci este expresia respectului absolut pe
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
de azi, și contez pe umorul lor rafinat spre a repeta cu tandrețe acel: „A se scuti, Miticăț”. Există, slavă Domnului!, merite suficiente în dreptul atâtor și atâtor nume, pentru a nu fi nevoie de acest „construct” prea din cale afară de „postmodernist”. La ce ne-ar folosi o altă meritocrație imaginară? În sfârșit, ceea ce aș numi hârtia de turnesol. Este vorba de reacțiile pe care le avem la informațiile oferite de dl Mihai Pelin în diferite forme - cărți, analize, articole etc. Dacă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
de admiratorii critici ai autoarei. Deși consternantă, este o opțiune la care, firește, niznaii noștri sunt îndrituiți, dar nu trebuie să ne mai mirăm că se grupează în jurul unei publicații pe care tind să o transforme într-o variantă „slick”, postmodernistă probabil, a Luptei de clasă ori a Scânteii anilor ’50. Alinierile la „trend”-uri occidentale aberante nu sunt un semn de maturitate. În plus, multiplicându-se și cronicizându-se, pot invita la concluzia că ne aflăm în fața unor suflete cu geometrie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
fi decât un Gorică Pirgu al aceluiași frison. Plouă cu excomunicări fratricide - Viorel Padina nu mai este un poet excepțional, căci, cam slobod la gură, s-a pus rău cu „centrul”. Opera nu prea mai contează. Dacă nu ești declarat postmodernist, ai pus-o de mămăliga. Așadar, „mărunței” ca Philippide, Emil Botta, Stamatu, Doinaș, Stelaru, Caraion s-au chinuit degeaba. Înainte de a se căuta de talent, unii se duc la notarul de postmodernism și la felcerul de zecism. Cu patalamalele la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Cezar Ivănescu și Angela Marinescu, Mazilescu și Robescu, Mihai Ursachi și Adrian Popescu, Prelipceanu și Flora, Gabriela Melinescu, Ion Mureșan și Vasile Vlad, Constanța Buzea și Ioan Alexandru, Brumaru și Foarță n-au scris terorizați de a fi zeciști și postmoderniști. Nu spun că sunt „mai mari” ca alții. Nu-i contrapun altora. Tot ceea ce fac este să le rostesc numele. E de ajuns. Mă uit la o fotografie îngălbenită. Pitești - o grupă de grădiniță din anii ’50. Lângă mine, fața
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
dornic să predice, luându-se drept profetul atotștiutor care poate clătina un sistem. Imaginea unui teatru În căutarea armoniei cosmice, pe care o visa Gordon Craig, e foarte departe de noi. Noțiunea de artă pentru artă a dispărut În spiritul postmodernist În care trăim. Vechea aspirație, ca arta să fie ca o religie a frumosului, azi e catalogată drept modă veche. Sub influența lui Brecht, artiștii noilor generații au acuzat arta care nu e militantă că se ascunde În turnul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]