1,132 matches
-
în categoria termenilor ce devin frecventabili doar întrucât permit critica acestuia. Pe de altă parte, în teoria politică a contemporaneității, există eforturi consistente de reabilitare conceptuală a ideologiei, care comportă binevenite nuanțări și încercări de depășire a dogmatismului de orientare pozitivistă 16. Din punctul meu de vedere, o abordare conceptuală care să fie lucrativă sub aspect metodologic implică asumarea unei semnificații eliberate de balastul definiției marxiste și care să se articuleze pe două dimensiuni, generală și particulară. Așa cum am specificat într-
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
aspecte, cu „tranziția” evocată de el în Scîntei galbene, Cu voi..., Comedii în fond. Au reapărut (le văd, nu trebuie să mi le imaginez) contrastele de tip burghez („vălmășagul milionar” și „milogirile de cimitire”, de pildă) și o întreagă faună „pozitivistă” care sfidează „idealul” și crede în „evanghelia banului”. Marginalizarea scriitorului nu mai e o chestiune teoretică, ci o realitate imediată. Poet, prozator, dramaturg, critic și istoric literar, el a început deja să simtă rigorile „cercului barbar și fără sentiment”, „humorul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Cumva, situația este, totuși, de înțeles: încercând să explice și să ofere, în forma unor predicții minimale, interpretări ale avatarurilor tranziției românești spre democrație, specialiștii în științe sociale și politice s-au concentrat, când în manieră instituționalistă, când din perspectivă "pozitivistă", asupra evoluției arhitecturii regimului postcomunist. În acest context, populismului i-a fost alocată mai ales o dimensiune socio-economică la care ar recurge, din considerente strict electorale, agenții politici instituționalizați partidist, făcându-se abstracție de profilul său cultural și ideologic. Or
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în practică cum un redactor-șef sau un director exectiv stând comozi (în birourile lor) își pot închipui" (Newspaper Day - Zilele de pe la ziare - 624-25). În acest nu așa de ușor de pus în practică se poate simți revolta împotriva spiritului pozitivist care anima pe jurnaliștii americani și munca lor și împotriva a ceea ce nouă azi, în era postmodernă, ne pare o fi o credință naivă, aceea că materialismul științific ar fi panaceul pentru vindecarea tuturor relelor de pe pământ. Dezvoltarea în practica
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
parte a pământului dintr-un unghi un pic diferit" (22). În nesfârșita schimbare și atomizare a "fiecărei părți din pământ" Garland ajunge la o poziție demnă de Heraclit. Ceea ce putem observa la răscrucea dintre secole este creșterea nemulțumirii față de argumentele pozitiviste. O opinie similară celei a lui Garland se făcea auzită în 1906 într-un articol din Scribner's în care un autor neidentificat notează apariția unor texte jurnalistice cu potențiale merite literare, observând: "Invadarea de către ziare a teritoriului poveștilor de
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
care limitele "realității" stabilite de o lume simbolică, adânc înrădăcinată în gândirea medievală și preceptele bisericii, s-au schimbat părând a fi stabilite într-o lume fenomenală. Mai târziu, observăm în aceasta ascensiunea curentului empiric și în final a paradigmei pozitiviste. Dar evoluția a fost una lentă, mai înclinată să facă doi pași înainte și unul înapoi întrucât adeseori, în clipa în care era caracterizată lumea înconjurătoare, caracterizările erau modificate și reînscrise simbolic în reificarea critică, un proces evident în modernismul
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
verificată și îmbunătățită prin cercetări ulterioare. Indiferent de acest lucru, formele și felurile mai vechi de a vedea lumea care reflectau o lume simbolică drept realitate au fost inițial forțate în serviciul tiparului. O anomalie (cel puțin dintr-o perspectivă pozitivistă) este că, după cum sugerează Eisenstein, în această perioadă fabulosul avea la fel de multă "realitate" pentru cititori ca lumea înconjurătoare. După cum notează Lennard Davis în discuția sa despre "știri/romane", care explică dezvoltarea romanului ficțional tradițional în secolul al XVIII-lea, "ce
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
găsită la începutul secolului al XIX-lea, deschizând drumul spre ceea ce eu numesc antecedentele imediate ale jurnalismului literar narativ modern. Din perspectiva istoriei jurnalismului modern, cele două forme s-au separat în secolul al XIX-lea ca răspuns la spiritul pozitivist și materialismul științific al acelei perioade. Dar, în timp ce jurnalismul obiectiv a acceptat acel spirit, jurnalismul literar narativ îl va accepta numai ca să-l repudieze în final. Dezvoltarea celor două forme poate fi trasată la apariția în 1830 a presei elitiste
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în șablonul său, al doilea ciclu al jurnalismului literar a intrat în declin. Nu se știe exact care sunt cauzele, dar numai triumful științei din perioada celui de-al Doilea Război Mondial este deja o dovadă a faptului că teoriile pozitiviste aproape că înlocuiseră subiectivitatea, devenind o perspectivă cognitivă adecvată pentru interpretarea lumii. De asemenea, spre sfârșitul anilor '40 și începutul anilor '50, temperamentul critic se mulase aproape perfect pe șablonul Noului Criticism. Având în vedere faptul că Noul Criticism urmărea
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
literatură "superioară". Al treilea a fost urgența unei "penny press" în anii '30 ai secolului al XIX-lea. Al patrulea factor a fost o schimbare de conștiință în ceea ce privește legătura ei cu subiectul "literar". Al cincilea factor a fost necesitatea ipotezelor pozitiviste în secolul al XIX-lea, ca o paradigmă sau model critic pentru a interpreta experiențele fenomenale. Ultimul factor a fost apariția, după Războiul Civil, a unei noi conștiințe despre ceea ce poate fi considerat "literatură". Combinarea rezultatelor acestor factori ar însemna
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
la "legea veșnică". Fiind o operă culturală, The American Scholar reprezintă o reflecție asupra schimbărilor suferite de savant și de noii scriitorii, prin accentul pus pe materialitatea experienței, în timpul secolului al XIX-lea. Acest accent a apărut din necesitatea modelului pozitivist, văzut ca un model cultural pentru a vizualiza universul. Astfel, în 1854, prietenul și elevul lui Emerson, Henry David Thoreau, cândva un jurnalist literar narativ, a făcut de asemenea referire la o literatură superioară, când a afirmat că "ar trebui
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
sau în ceea ce controlează el, adică prezentul neconcludent al lui Bakhtin care se reflectă în rostirea întâmplătoare a oamenilor obișnuiți. În dorința lui de a observa fenomenele externe, aparent nestânjenit de retorica socială, retorica colocvială specifică lui Longstreet reflectă paradigma pozitivistă necesară, accentul fiind pus pe tragerea concluziilor din observarea lumii externe. Astfel, un alt motiv pentru eventuala excludere a jurnalismului ca tip de literatură a fost schimbarea percepției în ceea ce privește modalitatea și conținutul a ceea ce trebuie împărtășit lumii. Mai există un
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
posibil" (Lippman și Merz 33). Astfel, Lippman și Merz evită problematica subiectivității umane. Prin această modalitate, dau dovadă de o credință oarbă, pe care o îndreaptă spre știință, precum mulți alți moderniști. Scopul a fost reintroducerea practicii jurnalismului în spiritul pozitivist, trecând de la încrederea pozitivistă în fapte la o încredere pozitivistă în obiectivitate. Toate ideile critice ale lui Lippman sunt oglindite în sincera sa afirmație despre necesitatea unei "unități": Există un singur tip de unitate posibilă în această lume complexă. Este
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
33). Astfel, Lippman și Merz evită problematica subiectivității umane. Prin această modalitate, dau dovadă de o credință oarbă, pe care o îndreaptă spre știință, precum mulți alți moderniști. Scopul a fost reintroducerea practicii jurnalismului în spiritul pozitivist, trecând de la încrederea pozitivistă în fapte la o încredere pozitivistă în obiectivitate. Toate ideile critice ale lui Lippman sunt oglindite în sincera sa afirmație despre necesitatea unei "unități": Există un singur tip de unitate posibilă în această lume complexă. Este o unitate de metodă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
problematica subiectivității umane. Prin această modalitate, dau dovadă de o credință oarbă, pe care o îndreaptă spre știință, precum mulți alți moderniști. Scopul a fost reintroducerea practicii jurnalismului în spiritul pozitivist, trecând de la încrederea pozitivistă în fapte la o încredere pozitivistă în obiectivitate. Toate ideile critice ale lui Lippman sunt oglindite în sincera sa afirmație despre necesitatea unei "unități": Există un singur tip de unitate posibilă în această lume complexă. Este o unitate de metodă, decât o unitate de scop; unitatea
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
adevăr, Bleyer este descris ca fiind "un propovăduitor al opiniei sale", care capătă, încă o dată, un aspect cripto-teologic (14). Bleyer a contribuit la întemeierea unei maniere de abordare de tip social-științifică a studiului jurnalismului, o manieră bazată, bineînțeles, pe presupuneri pozitiviste. Cu toate acestea, în anii '40 ai secolului al XX-lea, Rogers și Chaffee îl caracterizează pe Wilbur Schramm drept "fondatorul incontestabil al studiului comunicării". Schramm, care obținuse un doctorat în engleză (la fel ca și Bleyer) și a avut
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
urmă directorul Departamentului de Comunicare al Universității din Stanford. De asemenea, Schramm vedea studiul comunicării de masă ca pe "o ramură superioară a studiului comunicării" (7). Cu toate acestea, chiar dacă intențiile sale erau interdisciplinare, este evident că știința și ipoteza pozitivistă de bază reprezentau fundamentele studiului, așa cum se poate vedea din interpretarea lui Rogers și a lui Chaffee. În plus, au existat dovezi conform cărora modalitatea de abordare interdisciplinară era îndoielnică. Wayne A. Danielson, care a participat la programul Universității Standford
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
și cel al Noului Criticism. În plus, jurnalismul va fi condamnat la statutul de exercițiu utilitarist din cauza creșterii importanței conceptului de obiectivitate și a direcției științifice pe care studiul comunicării de masă o va lua, ambele fiind fondate pe presupuneri pozitiviste despre ceea ce putem și ceea ce ne este permis să știm despre lume, o lume care nu va putea fi literară. Există o ironie critică legată de acest aspect. După cum observă Barbara Lounsberry, "vârsta nu își mai pune semnătura pe convingerea
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
cât și a jurnalismului literar narativ. O dominație formală asemănătoare a fost practicată în lumea academică a jurnalismului și mai târziu în lumea academică a mass-mediei, o hegemonie critică bazată pe conceptul de "obiectivitate" care are la bază o paradigmă pozitivistă. De aceea acest gen a fost exclus de la o analiză serioasă în mare măsură datorită ochelarilor de cal pe care criticii din ambele tabere îi purtau, fie că erau practicieni sau teoreticieni. Appendix Studiul jurnalismului literar/nonficțiunii Barbara Lounsberry notează
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a schimbat; au avut loc marile evenimente din istoria modernă a Franței, Imperiul napoleonian, Restaurația, Revoluția burgheza de la 1848; burghezia, apărută În urma revoluției industriale, a acaparat puterea economică și politică În spațiul european; dezvoltarea științelor naturii, afirmarea filososfiei materialiste si pozitiviste (Auguste Comte), au canalizat interesul către societate și om. Operele cu caracter programatic ale realismului sunt reprezentate În prefața la Comedia Umana, din 1842, a lui H. de Balzac, dar și În studiul „Realismul”, al lui de Champfleury, din 1857
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
pe calea spre „lumina altora” este substituită cu „vraja nepătrunsului ascuns / În adâncimi de Întuneric”. Este posibil ca prin rațiune, lumea să poată fi cunoscută parțial, dar niciodată subiectul nu va ajunge pe această cale la un adevăr absolut. Demersul pozitivist, rațional, „sugrumă vraja”, diminuează trăirile inefabile implicate. Pe această cale, spre „lumea mea”, metafora „corola de minuni” cunoaște substituiri multiple: „a lumii taină”, „taina nopții”, „Întunecata zare”. „Lumina” poetului, bazată pe un asemenea demers cognitiv se opune „luminii altora”. Ea
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
câmpul de investigație al culturii vizuale ar fi produs mai curând de un gen de problematizare decât de un corp de materiale care ar determina investigația, făcându-se astfel trecerea de la un punct de vedere cognitivist al vechii poziții logic pozitiviste la o abordare contemporană a reprezentării și cunoștințelor situate. Prin analiza critică a culturii vizuale, Irit Rogoff își propune să evite discursul care "vorbește despre" cu cel care "vorbește pentru", alterând astfel structurile prin care e organizată și locuită cultura
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
a privirii. Cea din urmă practică pusă în discuție în cadrul teoriilor socio-culturale, practica transformării, e determinată de reflexivitatea asupra relației constructive dintre practicile vizuale și cultura vizuală. Modificarea teoriei prin metodologie, așa cum viziunea e modificată de regimurile scopice, depășește perspectiva pozitivistă a polarizării teoriei și metodei, potrivit căreia teoria ar fi ideosincrazică și bazată pe diferențe individuale, în vreme ce metoda ar fi tehnică și bazată pe uniformitate. Privită din perspectiva transformării, teoria ar reordona lumea printr-o viziune codată. În această privință
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
un fel de teologie a Israelului. Înseamnă de fapt - și asta am scris-o în carte - că oamenii n-au citit destule cărți ca să înțeleagă ce e Cabala. S.A.: Deci nu cunosc tocmai izvoarele, ceea ce pentru ei, mândri că sunt pozitiviști și istoriști, e o crimă. Dacă nici asta nu știu, nu mai știu nimic, sunt anulați ca savanți. M.I.: Sigur, din punctul lor de vedere așa ceva era imposibil. Dar n-au putut să facă nimic, pentru că era adevărat, orice tânăr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
care ediția românească e mai bună. Știu că poate nu asta este regula, dar tocmai de aceea e bine să nu generalizăm atunci când judecăm tradițiile și culturile. La fel, nu pot accepta închiderea orizontului lecturii pe care o practică majoritatea pozitiviștilor, concentrați exclusiv pe textele canonice și pe literatura secundară asociată lor. Eu am citit tot timpul mai multe texte decât pozitiviștii, dar nu contează în primul rând că am citit încă zece sau o sută. Contează că am citit mereu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]