1,382 matches
-
exclusă. Ceremoniile funerare sunt asociate cu lexeme românești de origine latină: a priveghea, priveghere, priveghi (lat. pervigilare), a comânda, comând (lat. commendare) sau cu cele slave din adstrat (secolele VII-X): colivă (slv. kolivo), colac (slv. kolaci), coșciug (kosi), molitvă, pomană, praznic, jale (zali), a se prăpădi (slv. propasti), a hohoti. Să menționăm obiceiurile funerare "barbare" ale românilor: bocete, lamentații, strigăte, gesturi disperate, ținută cernită, praznice înainte și după înmormântare sau la intervale regulate (parastase). Aceste obiceiuri de înmormântare creștine sunt prelungiri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cele slave din adstrat (secolele VII-X): colivă (slv. kolivo), colac (slv. kolaci), coșciug (kosi), molitvă, pomană, praznic, jale (zali), a se prăpădi (slv. propasti), a hohoti. Să menționăm obiceiurile funerare "barbare" ale românilor: bocete, lamentații, strigăte, gesturi disperate, ținută cernită, praznice înainte și după înmormântare sau la intervale regulate (parastase). Aceste obiceiuri de înmormântare creștine sunt prelungiri ale unor cutume, practici și rituri funerare vechi al românilor ce s-au perpetuat în mileniul întunecat. Putem concluziona că realitățile funerare din nordul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limba slavă literară: cazanie (kazaniie), ceaslov (ceasoslovul), molitvelnic (molitviniku), predoslovie (predislovie), propovedanie (propovedaniie), stih (stihu), stihiră (stihira), stihoavnă (stihovina), tipic (tipicu). Apoi numele vechi ale unor sărbători: Blagoveștenie (Bunavestire), Stretenie (Întâmpinarea Domnului), Vovidenie (Intrarea în Biserică), Probojenie (Schimbarea la față), praznic (prazniku-sărbătoare). Avem, în sfârșit, o serie de verbe: a blagoslovi (blagosloviti), a se căi (kaiti), a ispiti (ispitati), a ispăși (uspasiti), a izbăvi (izbaviti), a spovedi (ispovedati), a milui (milovati), a răstigni (rastegnanti), a sfinți (sventiti), a târnosi (tronosati). Anumiți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
-ac (buiac, sărac, prostănac, zodiac), -că (săteancă, orășeancă, țărancă, țigancă, lupoaică), -aci (stângaci, cârmaci, trăgaci), -og (milog, olog, pisălog), -eală (amețeală, bârfeală, croială, umezeală), -an (bețivan, golan, lungan), -anie (grijanie, împărtășanie, pățanie), -ean (moldovean, muntean, oltean, vrâncean, dobrogean), -nic (obraznic, praznic, ibovnic, amarnic, îndoielnic, comic), -niță (botniță, clopotniță, melniță, vârtelniță), -iște (siliște, porumbiște, grădiște, pajiște), -eț (călăreț, cântăreț, drumeț), -iță (suliță, undiță, mlădiță, mioriță), -av (mârșav, trândav, scârnav), -iv (uscățiv, milostiv, guraliv), -uire (mânuire, făptuire, uluire, dăinuire, prețuire).61 Dicționarul filologului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sfat (slav)-adunare (lat.), jupan, bir, moșie, ocină, baștină, siliște, pâră, osândă, dovadă, gloabă, gospodar, graniță, dajde (dare), clacă, ponos, năpastă, pricină, pripas, prigoană, poruncă, sfadă, mită, caznă (slav)-pedeapsă (grec.), călău și gâde (cuvinte turanice). Organizarea bisericească: boz (idol), praznic, taină, jertfă, pomană, prooroc, troiță, răstignire, văzduh, capiștea, mirean, moaște, proclet, milă, pomină, molitfă, pristol, raclă, vârcolaci, rai și iad. N. Iorga menționa constatarea lui Miklosich: din imensul vocabular slav al limbii române o parte provine din traducerile cărților sfinte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu Remus Caracaș și G. Nicolaiasa), I-II, București, 1907-1913, III, Craiova, 1931; Începătorii Academiei Române la 1866 și 1867, București, 1922; Album de paleografie românească (Scrierea chirilică) (în colaborare cu N. Cartojan), București, 1926. Ediții: Antim Ivireanul, Predice făcute pe la praznice mari, București, 1886; Dosoftei, Psaltirea în versuri, introd. edit., București, 1889; Vasile Alecsandri, Opere complete. Poezii, I-II, pref. edit., București, 1896; Coresi, Întrebare creștinească, București, 1925, Pravila Sfinților Apostoli, București, 1925, Lucrul apostolesc. Apostolul, București, 1930. Repere bibliografice: Iorga
BIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285718_a_287047]
-
Tezeu sacrifică Taurul zeului Apollo (sau lui Poseidon, după alte versiuni) : „Punând mâna pe el, l-a arătat viu locuitorilor, mânându-l prin cetate, apoi l-a sacrificat lui Apollo Delphinianul” (Plutarh, Thezeus, XIV). Sacrificiul a fost urmat de un „praznic măreț” (6, I, p. 25), un ospăț gătit, probabil, cu carnea animalului. La fel ca în colindele românești : Cu patru suliți mi-l tăiară [pe bohor]. Zăbovi, de mi-l coji. Mititel focșor făceară, Bune bucate găteară (63, pp. 78-79
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
colectivă involuntară s-au produs și în spațiul românesc, știut fiind că, la țară, la făcutul pâinii se folosea cu precădere secara. Pâine se făcea mai rar din făină de grâu. Grâul se folosea mai ales la coptúrile rituale, de praznic (colivă, colaci, pască, prescuri, cozonaci, mucenici etc.). Ocupându-se de „bucătăria țăranului român”, folcloristul Mihai Lupescu scria că anume „din făina de secară se făcea pită și pâine” (53, p. 57). Într-o poveste bucovineană culeasă de Elena Niculiță-Voronca, secara
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
vine mâncând. Interesul pentru un domeniu de activitate se dezvoltă, se știe, pe măsură ce-i pătrundem tainele și reușim să depășim unele din dificultățile lui.) „Mulțumește-te cu ce este, dar caută ceva mai bun.” (Socrate) Vrabia mălai visează, și săracu’ praznicul. (Dominanta sufletească a unor oameni exprimă savurarea orgolioasă a unor Împliniri importante de moment, pe când a altora, doar aspirația spre realizarea unor astfel de Împliniri.) Ce-am avut și ce-am pierdut. (Este atitudinea de nepăsare a celui care jonglează
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
1882; Viața și scrierile lui Grigorie Țamblac, București, 1884; Catalog de cărțile sârbești și rusești manuscrise vechi ce se află în biblioteca sântei Mănăstiri Neamțului, Iași, 1884; Notițe biografice despre mitropolitul Ungrovlahiei Antim Ivireanul, în Antim Ivireanul, Predice făcute pe la praznice mari, îngr. și pref. I. Bianu, București, 1886, V-XXII. Repere bibliografice: Ioan Kalinderu, Episcopul Melchisedec, București, 1894; Constantin C. Diculescu, Episcopul Melchisedec, București, 1908; Gheorghe Dincă, Episcopul Melchisedec (1823-1892). Viața și faptele, București, 1939; Dicț lit. 1900, 559-560; Eftimie
MELCHISEDEC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288081_a_289410]
-
simbioza slavo-romanică nu era pe deplin încheiată. Astfel, vocabularul credințelor și superstițiilor ancestrale la români, inclusiv cel al creștinismului popular, conține, deloc întâmplător, alături de termeni de origine tracică sau latină, și nenumărate slavonisme: duh, vârcolac, moroi, zmeu, vrajă, iad, rai, praznic, potop etc.19. La scurt timp după apariția pe harta politică a Europei, Țara Românească și Moldova vor ocupa locuri bine definite în civilizația bizantino-slavă. Chiar dacă din arsenalul politic al celor dintâi domni munteni și moldoveni nu au lipsit nici
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în fața frumuseților naturii. Apar, de asemenea, dar mai rar decât în primul volum, poezia revoltei și scenele dramatice versificate. Reînnodând o tradiție ce părea de mult timp pierdută, autorul compune un soi de versuri la stemă, cu caracter ocazional (Închinare praznicului adormirii de patru veacuri a lui Ștefan-Vodă-Cel-Mare și Sfânt, 1904, dar și balada Carol-Vodă-Fătfrumos, 1907, ș.a.). D.-D. a dobândit faimă mai ales pentru piesele sale, scrise toate în colaborare cu Vasile Leonescu, actor al Teatrului Național din București. Întâiul
DUŢESCU-DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286922_a_288251]
-
1900; Peneș Curcanul (în colaborare cu Vasile Leonescu), București, 1901; Avem cu ce să ne mândrim, București, 1903; Considerațiuni critice asupra poesiei noastre poporane, vol. I: Doine, București, 1903; Două drame țărănești (în colaborare cu Vasile Leonescu), București, 1903; Închinare praznicului adormirii de patru veacuri a lui Ștefan-Vodă-Cel-Mare și Sfânt, București, 1904; Prolog în 16 cântări la „Povestea neamului de la Traian la Carol I. 106-1906”, de Alexandru Davila, București, 1906; Versuri din „Povestea neamului” (în colaborare cu Vasile Leonescu), București, 1906
DUŢESCU-DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286922_a_288251]
-
orientări foarte diferite: Ștefan Baciu, Al. Negură, Barbu Pompiliu, Marcel Olinescu, Ion Th. Ilea, Nicolae Jianu, I.V. Racea, aici debutând, elev încă, Paul Everac. Se distinge, sporadic, prezența lui Aron Cotruș (cu poemele Horia, dormi liniștit!...și Alba Iulie, de praznic îmbracă-te!...) sau a lui Al.T. Stamatiad (reproducerea poemelor Peisagiu sentimental și Sfârșitul poemei). În afara poeziei lirice, se remarcă, la rubrica permanentă „Cronica rimată”, spiritualele satire ale unui autor ce se ascunde sub pseudonimul Pan. La fel de abundentă, dar mai
HOTARUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287455_a_288784]
-
consecință, al estompării ideii pe care piesa e clădită bine. Cum crede și Ion Trivale, dramaturgul, „în loc de dramă istorică, ne dă istorie dramatizată”. Reală forță dramatică posedă alte două piese istorice în versuri, dar într-un act, Săracul popă și Praznicul calicilor (1916). Episod istoric - prima, „comedie tragică” - a doua, ele evocă pregnant, prin densitatea situațiilor, aducerea capului tăiat al cardinalului Andrei Bathory la Mihai Viteazul și, respectiv, ospătarea cerșetorilor din București de către Vlad Țepeș, înainte de a da foc casei în
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
roșie este o foarte bună dramă și pentru teatrul românesc ea reprezintă o dată. G. CĂLINESCU SCRIERI: Eroii noștri, București, 1906; Letopiseți, București, 1914; ed. 2, București, 1922; ed. postfață Aureliu Goci, București, 1980; Patima roșie, pref. Mihail Dragomirescu, București, 1916; Praznicul calicilor. Săracul popă, București, 1916; Răzbunarea, București, 1918; Dezertorul, București, [1919]; Prăpastia, București, 1921; A doua tinerețe, București, 1922; Don Quichotte de la Mancha, București, 1925; Coriolan Secundus, București, 1929; Ion, București, [1932]; O iubești?, București, 1933; Mângâierile panterei, București, [1934
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
succesorii întru normarea limbii literare, până la normele academice de astăzi. O dovadă a poziției centrale a Bibliei în cultura noastră veche și, mai cu seamă, a iradiației ei literare, o reprezintă Carte românească de învățătură, dumenecele preste an și la praznice împărătești, și la svânți mari, tipărită în 1643 la Iași, lucrare a mitropolitului Moldovei, Varlaam. Conținând predici axate pe pericopele evanghelice ale liturghiei, cartea este un strălucit exemplu de proză oratorică, în care Scriptura furnizează un conținut semantic, concomitent cu
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
era personajul care, purtând (ori înconjurat de) însemnele calității sale (pe care și le asumă), domina împrejurările oficiale, primea în sala divanului ori în audiențe publice, prezida activitatea politică a Curții, participa la marile ospețe aulice, ocupa tronul domnesc la praznicele Bisericii îmbrăcat în haine ce semănau cu odăjdiile sacerdoților, era insul care concentra în apariția sa puterea (discreționară, fără margini, venită din timpuri imperiale, de nimeni din interior serios cenzurată) și autoritatea de a o exercita. El conducea, pentru că era
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
uriașă pomană (și ea manifestare publică, ultima, a magnanimității celui dispărut) „împărțindu-se săracilor carne friptă, mai cu seamă de vacă, pentru care împrejurare se taie peste cincizeci de capete de vite” 43. Niccolò Barsi era de părere că la praznicul de după înmormântare („Aici se face din nou praznic cu bărbați și femei, cu bogați și săraci, cu oameni de toate neamurile, și cheamă pe preot să blagoslovească masa”) „nu mănâncă altceva decât pește, și spun că fac acest lucru pentru
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
magnanimității celui dispărut) „împărțindu-se săracilor carne friptă, mai cu seamă de vacă, pentru care împrejurare se taie peste cincizeci de capete de vite” 43. Niccolò Barsi era de părere că la praznicul de după înmormântare („Aici se face din nou praznic cu bărbați și femei, cu bogați și săraci, cu oameni de toate neamurile, și cheamă pe preot să blagoslovească masa”) „nu mănâncă altceva decât pește, și spun că fac acest lucru pentru a arăta pedepsire trupului, și de durere după
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
aflându-se destul de departe de semnificațiile cu care circulă astăzi acest lexem (după DEX p. 822; pomană 1. dar, danie, ofrandă făcută cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere; 2.[în ritualul creștin] praznic care se face după o înmormântare sau după un parastas și la care de obicei se dăruiesc [săracilor] diverse obiecte [ale mortului]: 3. parastas). Refăcând în 1683, Mănăstirea Bistrița, zidire a rudelor sale, boierii Craiovești (gest de solidarizare, de revendicare
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
își mai pricinuiesc și altele, dacă moare vreun sărac și lasă o familie numeroasă în sărăcie și rămân ca moștenire o vacă și doi boi, soția este în stare să taie vaca și să vândă un bou, ca să facă un praznic pentru sufletul bărbatului, dând de mâncare uneori la inși care nu au nevoie de aceasta și făcând să rămână familia săracă”84. însemnate prin participarea lor la acțiunea de „eternizare a numelui” și la cunoașterea informațiilor de pe palierul mentalului medieval
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
codri lui Hristos sălașe Ce-au făcut zugrăvite de dau străluciare Să-i trăiască-n bun nume pomana supt soare”. 50. Vezi, în limba ucraineană, verbul pomynáty. 1. „a pomeni, a aminti”; 2. „a face o pomenire” și substantivul pómynky - „praznic, parastas, pomană” (Dicționar ucrainean-român, București, Editura didactică și pedagogică, 1964, p. 635). 51. Inscripții medievale și din epoca modernă a României, inscripția nr. II 190. 52. Op. cit., p. 535, nr. IX 787. Aceeași sintagmă apare și în inscripția - supravegheată de
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
recomandă uneori pe văduve în ipostaza de executori testamentari. în afară de înmormântarea („pogribania”) soțului defunct (obligație a văduvei), acești legatari trebuiau să împlinească, în primul rând, ritualurile postfunerare - componentă a atitudinii creștine în fața morții (căci era vorba de „perpetuarea amintirii” defunctului) - praznicele, sărindarele, pomenirile - (Cămărașul Sima: „Nimenea cu nimic treabă să n-aibă, iar soțul mieu, Marica, să aibă a mă pomeni cumsecade”; postelnicul Constantin Cantacuzino: „După aceasta [Ilina] să scoată taleri 1500 să facă milostenii și pomene pentru multu păcătosul sufletul
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Învierea Domnului sau sărbătoarea Paștilor este praznicul despre care putem spune ca nu are un început, în sensul că el se naște odată cu creștinismul. Împreună cu duminica sărbătoarea săptămânală a creștinilor, Paștile a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. Duminica Învierii, așa cum se înfățișează ea astăzi, este expresia
ÎNVIEREA DOMNULUI – SĂRBĂTOARE OGLINDITĂ ÎN TRADIŢII POPULARE DEMERS SUSŢINUT ÎN FAŢA ELEVILOR PRINTR-O METODA ACTIV - PARTICIPATIVĂ. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” ediţia a II-a by Amarandei Mihaela Tatiana () [Corola-publishinghouse/Science/569_a_911]