1,518 matches
-
refacă legătura directă, nemediată a omului cu divinul. Din această perspectivă, volumul său de debut (Plaja, Editura Cronica, Iași, 1996) constituie un avertisment. E adevărat că, la o lectură expeditivă, s-ar putea crede că opul conține mai degrabă crochiuri predilect marine, recompuse cu un penel senzorial și deopotrivă metaforic, mânuit pe pânza textuală cu o ușurință ce nu împiedică cititorul să observe că marca acestei poezii este totuși o euforie de esență reflexivă: "Nopți la margine/ plutire de umbre înalte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tradiția marii poezii europene: posesor al științei de a descifra sensurile ascunse ale verbului cosmocrator, reprezentant al umanității ales să participe la marile revelații și apoi să le refacă pe cale po(i)etică etc. Liniile de portret ale actantului liric predilect sunt trasate cel mai bine în finalul poemului Demonul om: " Poetul scria un poem în umbra/ mai deasă decât norul de noapte,/ deasupra paginii albe/ aștepta cu mâna-mpietrită/ El n-auzea cum trosnesc în câmpie/ copacii, răriți odată cu viața
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poietica secolului XX dacă unele versuri par a pastișa lirica generației sus-citatului Nichita Stănescu ori creația onirică, altele jonglează, în structuri silogistice pe jumătate jucăușe, pe jumătate solemne, cu o pseudorevoltă avangardistă asimilată temporar drept cod atitudinal fundamental. Maniera poetică predilectă, principiul liric structurant al textelor din Căutarea căutării este devoalat într-un text precum Le mal armé, declarație războinică a unui mal-aimé de sfârșit de secol XX: "rău armat apropiere furișă/ de lucruri tatonare înconjur/ tăcere fugar împărțită// a vorbi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în Lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut tu se prezintă cu dezinvoltură drept un ins mimat comun, posesor dezavuat al unei existențe prozaice, ce-și poartă cu resemnare condiția (a se vedea, din acest punct de vedere, alterii textuali predilecți, precum insul cu o lingură de aluminiu sau cel cu haine de arlechin și buzunarele pline de pietre). În fiecare detaliere a acestei condiții transpare însă incongruența de profunzime a identității poetice cu alteritatea obiectuală și ontologică în care viețuiește
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
geniului Dimitrie Stelaru: "te întreb cine suntem noi Daniel Corbu stăpân/ peste care popoare stelare/ și cărei încrâncenări vom plăti astă-seară tribut?". Sau: "Ce-am ajuns noi, Daniel Corbu?/ Biet călător prin bărăcile visului" etc. În fine, trebuie menționată poza predilectă de insurgent, definit în primul rând de voința de a cuceri, nu doar redute livrești, ci și bătălii propriu-zis organice: "toată tinerețea am cucerit cetăți de hârtie/ am traversat incertitudini/ am stat printre câini chitariști bazilei/ am visat iceberguri/ am
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sunt reliefate expresionist: cromatica violentă (îndeosebi pastele groase de negru și de roșu), infrastructura profetic-vizionară, tumultul interior, revărsat adesea în impulsuri extatice, halucinatoriul, predilecția pentru decriptarea semnelor sacre, a vestirilor transcendente par a fi, încă de pe acum, formele de manifestare predilecte ale lui Nichita Danilov. Tot ca notă specifică, se reliefează fabula identitară, fixată într-un decor sumbru ("orașe însângerate", "străzi lăturalnice", "case vechi părăsite", "clădiri bântuite de umbră" Peregrinări; "casa clădită din carne/ Din carne care mai sângeră încă" Amurg
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poate deveni filtrul culturii când se pliază pe o sensibilitate ușor anacronică și mă gândesc exclusiv la conotațiile pozitive ale termenului. Carmelia Leonte convertește trăirile proprii, senzațiile, emoțiile de factură diversă într-un fel de solemne, grave meditații transistorice. Teritoriul predilect de evaziune al poeților sensibili și autentici, spațiul recluziunii deloc forțate, care privilegiază descoperirea și potențarea sinelui, rămâne prin urmare, în cazul autoarei Melancoliei pietrei, într-un relativ con de umbră, care nu efasează însă, ci sporește expresivele, miraculoasele spirale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Popa-Homiceanu dau impresia că încearcă să sugereze un parcurs existențial în două trepte semnificative: luarea în posesie a universului, respectiv gândirea lui. Prima modalitate de raportare este posibilă, în cazul său, grație unei extreme acuități a privirii (de altfel, motivul predilect în volumul de debut poetic al lui Popa-Homiceanu, Sintagmele ochiului, Editura Universitas XXI, Iași, 2003, este chiar ochiul), dar mizează foarte mult pe elanurile vitaliste ale ființei. Amprenta cea mai vizibilă în această poezie este de altfel cea blagiană, după cum
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
va rămâne doar locul privirii sale". Resimțit, așadar, drept loc sensibil, înnobilator, al privirii poetului, textul va deveni principala formă de evaziune feminină și chiar substitut deloc conjunctural al erosului, amantul ei de elecție. Că erosul rămâne, totuși, o temă predilectă a autoarei de haiku, o vor mărturisi majoritatea poemelor sale, inclusiv cele dedicate în aparență naturii: adesea, decorul este aproape erotizat ("curg vești astrale:/ soarele flirtează c-un/ luceafăr timid" o Fugă în haiku ; Numai din gânduri/ Nuntă pe firul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cultivă apoi specii considerate drept minore sau vetuste (romanța, fabula, sonetul) și își înmoaie penelul în cernelurile temelor poetice consacrate: nostalgia copilăriei (Matricea copilăriei), temporalitatea umană și cea cosmică (Numai prezent), raportul viață moarte (Înțelepciune). După cum se observă, temele sale predilecte sunt iubirea și relația om divinitate. Erotica lui Dumitru Spătaru are, în esență, o gravitate nepervertită nici când sonurile ei par mai degrabă ludice (așa cum se întâmplă, spre exemplu, în Hetaira) și se traduce în efuziuni extatice amintind, cel mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sau, mai general, în Styx etc. Observând, apoi, apetența poetului pentru structurile ritmate și rimate ieșite direct din matca simboliștilor (dintre cei mai rafinați), a moderniștilor (dintre cei artizani) sau a cerchiștilor (dintre cei teatrali), cititorul deduce numaidecât că masca predilectă a lui Valentin Talpalaru este cea așa-zis tradițională, clasică. Până la Nopțile cu chirie, poetul nu manifestă nicio rezervă în asumarea până la capăt a acestei identități lirice. Ceea ce înseamnă și faptul că exploatează aproape exclusiv marile teme literare (destinul, timpul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ea subminează solemnitatea imprimată confesiunii lirice printr-o doză consistentă de ironie, subterană sau străvezie. Ironia și cele trei fețe ale sale (ironia socratică metodologică, ironia romantică gnoseologică, respectiv ironia radicală ontologică) au constituit, cum se știe, unul dintre subiectele predilecte de meditație ale eseistului Mihai Ursachi. Ne interesează, aici, considerațiile acestuia despre temeiul ontologic al ironiei, care ar justifica pe deplin, în opinia scriitorului, și utilizarea ei ca material poetic predilect: "poetul ironic se face pe sine din coasta Ființei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ontologică) au constituit, cum se știe, unul dintre subiectele predilecte de meditație ale eseistului Mihai Ursachi. Ne interesează, aici, considerațiile acestuia despre temeiul ontologic al ironiei, care ar justifica pe deplin, în opinia scriitorului, și utilizarea ei ca material poetic predilect: "poetul ironic se face pe sine din coasta Ființei, ca opus al acesteia, ca unul care contrazice Ființa, care o desființează, înființându-se. Originea însăși a poeziei stă în natura dublă, în ambiguitatea disarmonică (Zwiespaltigkeit) a Ființei. Poezia există pentru că
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sale de lumi poetice, de la Mona-Monada (Editura Junimea, Iași, 1981) și până la ultimele Lucianograme (Editura Axa, Botoșani, 1999), se poate astfel decela un soi de centripetism structural. Aceasta, în ciuda faptului că, obedient față de poetica optzecismului teoretizant de început, textul său predilect din Mona-Monada aglomerează tot ceea ce apare, mai întâi pe orizontală, ochiului poetic, inițial similar unei fidele camere de luat vederi, transformate ulterior într-o "oglindă activă, care interpretează văzând și vede interpretând", cum afirma undeva congenerul Nichita Danilov. Mai ales
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
riguroasă, într-un fel de formulă medico-matematică determinată, cu următoarele semnalmente: fiziologice, fiziognomonice, psihologice, climaterice, vestimentare, sociale, ereditare. Ca entitate conceptuală, românul realist și naturalist este reprezentarea unei realități istorice și sociale unde fiecare element al textului este semnificativ. Metodă predilecta este observarea omului în relațiile lui cu mediul și în reacțiile lui sociale. Coordonată fundamentală a românului realist și naturalist este interdependenta dintre om și mediul social. Zola consideră că va fi reprezentativ și credibil, punând în evidență mecanismele de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
să afișeze alte ambiții decât cele ce țin de familie și dragoste, ele sunt dezaprobate și judecate de întreaga societate. Orice expresie a voinței feminine autonome este considerată o amenințare. Menirea ei este de a fi docila și devotată. Caracterul predilect masculin-public și feminin-privat în secolul al XIX-lea, care antrenează diviziunea genurială a rolurilor, a obligațiilor și a spațiilor, este contrazisa de femeia pariziana, care încalcă hotarul odată stabilit și intră cu îndrăzneala în sfera publicului. Ea are un comportament
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
artistice din perioada vizată. Specific pentru femeia pariziana este faptul de a fi înțeles, în urma deziluziilor în revolte și revoluții care nu i-au schimbat cu nimic statutul în Cetate, că trebuie să-și reorganizeze singură rolul în cadrul tradiției. Caracterul predilect masculin-public și feminin-privat al secolului al XIX-lea, ce antrenează diviziunea genurială a rolurilor, spațiilor, ocupațiilor și obligațiilor, este contrazis de femeia pariziana, care relativizează delimitarea sferelor, lărgindu-și progresiv micro- si macrouniversul. Dacă femeile au, de regulă, raporturi privilegiate
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de originalitate, s-a maturizat treptat, țesând influențele în pânză cea nouă a orientărilor literare din perioadele menționate. În secolul al XIX-lea, poezia italiană s-a aflat în mare măsură sub semnul Romantismului, accentele civice și patriotice constituind formă predilecta de transpunere în vers a idealurilor politice precum unitatea națională.36 Acest filon literar a fost îmbrățișat cu spontaneitate de publicul italian al acelor vremuri deoarece, în pragul unirii (1861), reflectă sentimentele și aspirațiile celor mulți. Noul stat devenise tema
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de transpunere în vers a idealurilor politice precum unitatea națională.36 Acest filon literar a fost îmbrățișat cu spontaneitate de publicul italian al acelor vremuri deoarece, în pragul unirii (1861), reflectă sentimentele și aspirațiile celor mulți. Noul stat devenise tema predilecta a unei serii întregi de creații în versuri care, chiar dacă nu renunțaseră la unele moduri clasicizante, prezente de exemplu în operele lui Ugo Foscolo și Vincenzo Monti, doreau să se adreseze, de acum încolo, unui public mai larg. Acesta este
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
identifice persoanele din spatele numelor Silvia și Nerina sau semnele patologiei autorului ascunse de privirea publicului, studii în care Leopardi era de regulă catalogat că geniu melancolic, în veacul XX exegeza a proliferat, trasând o panoramă amplă, multifațetată.62 Printre subiectele predilecte se numără: titanismul leopardian, pesimismul și nihilismul sau, arta versului și rafinamentul lexicului bazate pe o erudiție filologica incontestabila, dihotomia clasicism-romantism, prezența lumii antice în operele sale originale etc. Mai exact, la începutul secolului s-a raspandit distincția dintre pesimismul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
exterior, prin influență de-a dreptul paradigmatica pe care a exercitat-o.121 În anii treizeci, el a generat o formă incipientă de emulație și imitație. Stihurile sale au constituit unul dintre pilonii poeziei ermetice ce își va găsi spațiul predilect de manifestare în 'Campo di Marte', în 'Letteratura' și, sporadic, în 'Îl Frontespizio' (1936-1938). La 'Îl Frontespizio' s-a format ca jurnalist Carlo Bo, critic deopotrivă al poeziei leopardiene și quasimodiene, exponent al tipologiei omului de litere catolic ce refuză
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a stihurilor precedente, ca o chiusa ad effetto. Asemenea predecesorului său Giacomo Leopardi, Quasimodo folosește enjambamentul frecvent și constant. Începând cu volumul Oboi scufundat recurenta acestei figuri de stil înregistrează o curbă ascendentă, devenind în postbelic unul din procedeele sale predilecte. Scindările grupurilor nominale formate dintr-un adjectiv antepus și un substantiv sunt deosebit de expresive, deopotrivă în Canturi și în scrierile sicilianului. Cunoscutele ritmuri întrerupte ale poeziei Infinitul: nemărginite / spații, imense / tăceri, acea / infinită pace, dar și alte structuri similare, precum
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
concrete, metaforele rafinate și asocierile surprinzătoare bazate pe proprietățile semantice periferice ale termenilor, constituie un pilon al poeticii quasimodiene. În al doilea rând, ele oferă posibilitatea de a demonstra continuitatea sau variabilitatea unor asocieri de cuvinte, de teme și motive predilecte de-a lungul celor două perioade de creație ale sicilianului. Revenind la cele trei componente ale poeticii vagului stabilite în Zibaldone de Leopardi amintim că cea dintâi este cuvântul ce trezește idei vaste, nedefinite, iar cea de-a doua este
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
De-a lungul acestor etape, conturate schematic prin trăsături esențiale și rapide de penel se țese motivul incomunicabilității în diferite ipostaze ce țin de sfera absenței sau prezenței sunetelor: muțenia mesagerilor divini, drumul vocii / al cuvântului spre tăcere. Pentru că forma predilecta prin care eul poetic comunica și se comunică este însăși poezia, aceste hiatusuri, tăceri, imobilizări afectează chiar procesul creator, pe care Quasimodo, asemenea poeților din generația să, îl asociază cu viața însăși. Între laboratorul de creație din interior, ce eliberează
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dorm: / de veacuri iarbă își odihnește / inima lângă mine (Odihnă ierbii). Prilejuind atenuarea ritmurilor vitale, somnul deschide o dimensiune în care eul poetic și elementul vegetal se contopesc.381 Liniștirea eului în sânul naturii protectoare constituie una dintre iluziile leopardiene predilecte, specifice copilului, adolescentului, omului primitiv și antic, dar destinate să piară de îndată ce acesta înțelege adevărul despre ostilitatea mamei creatoare. Fericirea omului în îmbrățișarea blândă a elementelor se dovedeste o speranță deșarta, un vis de demult: Unde-ați pierit, fermecătoare vise
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]