1,039 matches
-
apoi încheie: - Desigur, înțelegi că ești complet nebun. Deci acesta urma să fie punctul lor de vedere. CAPITOLUL 4 Nu avea nici un plan. Era singur. Desișul care creștea lângă gardul înalt îl făcu să se gândească: Să presupunem că acest prizonierat fantastic ar continua tot așa? Să presupunem că voi vrea cu adevărat într-o zi să scap de aici!" Craig începu să se cațăre pe gard, sprijininindu-se de copăcei. Partea superioară a copăcelului tânăr nu l-ar fi putut susține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
gardiene, scrisoarea trebuia să arate ca una din numeroasele bucăți de hârtie albă pe care le folosise în ultimele două luni pentru a lua notițe. Mai mult, de fapt chiar era goală. În ciuda hotărârii lui de a pune capăt unui prizonierat intolerabil, nu avea nimic de spus vreunei autorități locale. Până ce nu afla ce implicații avea toată această afacere mizerabilă, problema îl privea numai pe el. Odată aflat afară, putea să o trateze cum voia. Se simțea ciudat, teribil de capabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Da, vă voi suna. Vocea a doua, mormăită, zise ceva, apoi se auzi o ușă închizându-se. Va trebui să le spună, gândi Craig. Va trebui să le spună acestor doctori, imediat ce se va simți ceva mai puțin amețit, despre prizonieratul său. Anrella trebuia eliberată. Ei știau, Anrella și ceilalți. Totuși de ce nu îi spuseseră - și de ce își luaseră toate acele precauții? Ce spusese Anrella, în acea primă zi când o surprinsese vorbindu-le celorlalți, despre faptul că venise momentul schimbării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
am vedenii... dar îmi pari cunoscut, nu-i fi mata frate-meu Costică?.. Și-l prinde de brațe, privindu-l stăruitor în ochi, iar omul o îmbrățișează cu lacrimi în ochi, privindu-și sora. Da, Mariță, eu sunt, vin din prizonierat! Se sărută... iar Marița iese din bătătură în șosea strigând cât putea:„A venit Costică din prizonerat!.. A venit din morți, veniți!...„ . și-și cheamă frații: Gheorghiță, Ioncule, hai... și vă vedeți cu fratele Costică!..„ De-ndată s-au strâns
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
am vedenii... dar îmi pari cunoscut, nu-i fi mata frate-meu Costică?.. Și-l prinde de brațe, privindu-l stăruitor în ochi, iar omul o îmbrățișează cu lacrimi în ochi, privindu-și sora. Da, Mariță, eu sunt, vin din prizonierat! Se sărută... iar Marița iese din bătătură în șosea strigând cât putea:„A venit Costică din prizonerat!.. A venit din morți, veniți!...„ . și-și cheamă frații: Gheorghiță, Ioncule, hai... și vă vedeți cu fratele Costică!..„ De-ndată s-au strâns
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
și un exil propriu-zis granița dintre luptă și resemnare... Deci, încercând să răspund (și mă repet), trebuie să mă sprijin atât pe cele spuse mai sus cât și experiența mea biografică. Povestea mea începe cu...: După o lungă perioadă de prizonierat în minele din Donnbas (astăzi Ucraina), tatăl meu (german, după cum am pomenit) s-a reîntors la tânăra lui soție cu care, după nuntă, nu apucase să stea decât trei luni. Mama mea maestru croitor cu un atelier de croitorie particular
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pe care încerca să-i mai învețe câte ceva. Asta era viziunea lui despre avere! Cam așa arătau lucrurile când fratele meu a venit pe lume, o perioadă tulbure și plină de ostilități binecunoscute. Tatăl meu a reprimit postul de dinainte de prizonierat și spre deosebire de mulți alții tinerei familii le mergea destul de bine. Mamei mele i se naționalizase mica croitorie. Ispita fiind mare, tatălui meu, fiind economist, i s-a propus o funcție de conducere la o mină de cărbuni, cu mașină la ușă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ce au făcut naziștii germani, și ca urmare deportarea sașilor în minele din Ucraina: acesta-i premiul Nobel al Hertei Müller. O scriitoare care nu iese cu absolut nimic în evidență și care fără Oskar Pastior, care a fost în prizonierat unde a fost și tatăl meu, n-ar fi scris decât despre păsărele și mirosul florilor. Totuși, văzut din altă perspectivă, să punem întrebarea dacă Herta Müller nu ar fi plecat în 1987 din România ar fi scris mai altfel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de schimbare. În fond, pledoaria finală pentru schimbare este o pledoarie pentru condițiile de posibilitate ale brandingului de angajator traduse în eliberarea percepțiilor prezente de resturile trecutului. Mai simplu, brandul de angajator este posibil atunci când am scos viziunea brandului din prizonieratul trecutului și am rescris-o conform realității prezente a brandului. Și aceasta fiindcă, uneori, companiile greșesc spunând aceeași poveste unor oameni care s-au schimbat sau au crescut... mari. Dacă o companie dorește să facă aceste lucruri cu atenție și
Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
-
știi că-i jidan?... L-ai găzduit ca pe un rănit În oricare din războaie, chiar și-n ăsta, o fi vreun Înrolat În serviciile auxiliare, am mai văzut oameni de vîrsta lui mobilizați ca auxiliari, o fi scăpat din prizonierat de la ruși, abia se tîrăște pe drum spre casă, e bolnav, l-ai luat să-l ții pînă se Întremează, arăți medaliile de la Împăratul, dacă te Întreabă careva. — Mergeți cu Dumnezeu! Șvabul din Moftin l-a ținut ascuns pe Weisz
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
era să nu mai vadă lumina soarelui. Iarna, ziua siberiană nu ținea mai mult de trei, patru ceasuri. Izbucnea ca o văpaie și se stingea cu aceeași repeziciune. Pomean lua de fiecare dată cu sine cîte un mujic din cătunul prizonieratului său, pare-se că asta era regula, iar de la o vreme, Îl prefera pe Zahar, un tînăr bălai și gros, puternic ca un taur, ajutor potrivit la scosul căruței sau al saniei din cîte o capcană ori la oblojitul cailor
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Însemnată noapte ori zi din viața lui, mai cu tîlc decît ziua morții fulgerătoare a ta tă lui său, decît cea a debarcării În America, cea a regă sirii nevestei venite după el peste ocean și cea a căderii În prizonierat. Urmară pentru el și alte zile pe cît de neașteptate, pe atît de ciudate. Cu siberienii, vasăzică, se avea de minune. Dar Zahar, auzindu-l că vorbește graiul hanților, Îl bănui că nu ar fi ceea ce se dă că este
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
destinul, ei de o parte și el de alta, fusese dreaptă, biruiseră. N-au căzut decît odată cu continentul, cînd cineva, ascuns și neștiut pînă atunci, a tras de sub oameni pămîntul jumătății de răsărit a Europei. Era cel de al doilea prizonierat pentru Gheorghe Pomean și acestuia nu i-a mai supraviețuit. A mai trăit În schimb mama Floare. De ce tocmai ea?... Ca să se poată revărsa cu totul În poveste, iar cineva s-o asculte și să nu-i uite vorbele. Iar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
care nu știe limba turcă, de acord? spuse sultanul, cu un glas care voia să fie binevoitor, dar nu reușea decât să coboare la un ton ceva mai puțin răstit. Sper că ospitalitatea mea nu ți s-a părut un prizonierat. În orice caz, nu asta am dorit. Dacă vreunul din oamenii mei a Îndrăznit să se atingă de tine sau de doamna ta, spune acum, și va fi decapitat pe loc. Căpitanul tăcu, așteptând să Înțeleagă unde vor duce toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cerul dintr-un capăt În altul, Alexandru văzu siluetele unor corăbii Încercând să urce creasta Înaltă a unui val. Apoi nu mai văzu nimic. Noaptea coborî asupra mării. Vântul se dezlănțui sălbatic, asemeni unui animal lăsat liber după un lung prizonierat. Era o eliberare a elementelor, o revanșă asupra liniștii, asupra luminii, asupra oamenilor. Era apocalipsa. Alexandru simți În adâncul lui ruperea echilibrului. Simți scufundarea corăbiilor, auzi geamătul ascuțit al lemnului strivit de forța vântului și auzi strigătele disperate ale oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
făptura lui, oriunde ar fi dispărut aceasta, era liliacul de afară, din grădina spitalului de campanie, căruia începutul de mai îi ordona să înflorească. De atunci înainte, tot ceea se întâmpla în spitalul de camapnie sau puțin mai târziu, în prizonierat, părea scăpat în afara tic-tac-ului timpului. Respiram într-o bășică de aer. Iar ceea ce tocmai se afirmase ca fapt real exista numai cu aproximație. Un lucru doar era cert: îmi era foame. De îndată ce copiii mei și copiii copiilor mei vor voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ca să primească puținul acela care se mai putea găsi în brutării și în magazinele de carne. Lor, pacea le era împărțită în porții din ce în ce mai mici; nouă, în spatele gardului lagărului, ne mergea din ce în ce mai bine. Te obișnuiai, te simțeai parcă protejat în prizonierat. Unii dintre prizonierii de război, mai cu seamă aceia originari din zonele ocupate de ruși și de polonezi, se temeau chiar de eliberare. Se prea poate că să mă fi numărat și eu printre ei. Fără vreo veste de la tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
adultă, așa mi se părea. Cu ochii ei deschiși la culoare îndreptați spre mine, „fratele cel mare“. Abia acum începeam să pricep ce anume nu-mi fusese niciodată destul de clar în timpul ultimelor luni de război, în spitalul de campanie, în prizonierat, apoi în timpul rătăcirilor mele prin libertate, și asta din cauză că mă ocupasem numai de mine și de dubla mea foame. Totul se schimbase prin pierdere. Nici unul nu scăpase întreg. Nu numai casele erau transformate în ruine. Odată cu reversul războiului, pacea, ieșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
precisă? Cu un teanc de versuri, și rimate și fără rimă - unele dintre poezii le bătuse la mașină, curat, fiica maistrului de sector -, cu duzina de desene ce aveau drept motiv, reproducându-i cuminte și cu acuratețe, pe camarazii din prizonierat și din viața de baracă de mai târziu, mai mult chiar: cu închipuirile mele despre personaje de tot felul, când minuscule ca niște miniaturi, apoi din nou mărite monumental, în pielea goală sau înveșmântate, stând în picioare, lungi, răsturnate, cocoșate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sărăcia franciscană, care-i era pe plac Domnului, mi-au fost explicate sau făcute plauzibile prin afirmare. Trăncăneala asta cu un necredincios - câteodată turna, pentru mine și pentru el, câte un păhărel de lichior - îmi amintea de discuțiile purtate în timpul prizonieratului, pe când jucam zaruri cu camaradul meu Joseph, care încercase și el, asemenea unui copoi, să adulmece urma credinței mele pierdute în inima lui Iisus și în Maica Domnului, pierdute încă din copilărie, prilej cu care, încă de atunci, mă familiarizasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care se numeau Goller, Macketanz, Grote. Anii stăpânirii naziste și războiul le blocaseră evoluția. În tablourile lui, compoziția severă era aceea care scotea în relief nuanțele cromatice delicate. Păzesc cu strășnicie două acuarele de Schreiber, care au luat naștere în timpul prizonieratului său la englezi: peisaje de parc în tonuri deschise, dozate parcimonios. Mai târziu, când ne-am împrietenit, după trei-patru păhărele de rachiu dublu rafinat vorbea despre anii pierduți, se lăsa cuprins de mânie și dobora cu muchia palmei, în locul vinovaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și pe ploaie, sub o foaie de cort, se numea într-adevăr Ratzinger, asta nu pot să-mi amintesc, dar că voia să se facă preot, că nu voia să știe nimic de fete și că, imediat după elibererea din prizonierat, voia să studieze toate blestematele alea de aiureli dogmatice, asta e adevărat. Iar că acest Ratzinger, care mai înainte a fost prefect al congregației pentru învățământ confesional, care acum poartă mitra pontificală, a fost unul dintre zecile de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rândurile clasei muncitoare... și că numai sărăntocii vor putea servi câte un polonic din marea fericire, după cum se tot vântură pe la raion. Oricum, oameni buni, treaba nu-i tocmai în regulă! Asta o spun cei care au cunoscut colhozul în prizonierat. Mai vorbiți voi mult tot așa că poate aveți fierbințeală și vi s-o făcut de răcoare ca celor trei gospodari de la Dumbravă... O săptămână întreagă i-au snopit, zi și noapte, prin cele beciuri... și au venit acasă gata înscriși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Da’ de unde ești mata? De unde vii, de ai ajuns în satul nostru? - Mătușă Maghiță, eu am să-ți spun soarta mea. Privirea i s-a pierdut departe și scoase un oftat ca să-și poată descărca sufletul. Vin, mătușă Maghiță, din prizonierat. Am căzut prizonier la Cotul Donului cu alți români și ne-au dus rușii tocmai în Siberia. Acu’ ne-o dat drumul acasă, - Ai fost la Cotul Donului? Întrebă bătrâna, după care oftă. Și eu am avut un băiat care
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
să mă gospodăresc și să-mi odihnesc trupul. Îți spun sincer, mătușă Maghiță, că mie îmi place bucata aceea de imaș a matale de lângă cimitir. Vrei să mi-l vinzi? - Ai bani ca să-l cumperi? Că zici că vii din prizonierat... - Am, că la liberare rușii ne-au dat ceva bani românești pentru cât am muncit în lagăr, aproape doisprezece ani. - Apoi, omule, eu nu-l mai folosesc, fiindcă nu mai am vite de păscut. Ne-om înțelege și ți-l
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]