2,781 matches
-
în împărăția cerurilor, a celor apropiați, răposați intru Domnul, pe care i-am iubit și, fiindcă nu mai șanț acum printre noi, îi iubim poate și mai mult. Ne-am obișnuit prea mult cu rutină, cu ispitele și calvarul istoriei profane să mai putem visa la promisiunile istoriei sacre. Povară zilei a devenit datorie și ce nedumeriți și neconsolați am fi dacă ni s-ar lua de pe umeri bolovanul sisific. Noi ne-am obișnuit să urcăm muntele de piatră seaca al
TEOLOGUMENA – DESPRE ISTORIA SACRA SI PROFANA de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374176_a_375505]
-
Eminescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, Nichita Stănescu, etc. Diversitatea stilistică a Tăcerii este soră cu nemărginirea, dacă avem în vedere Tăcerea-subiect, predicatul Tăcerii, atributele Tăcerii, „Tăcerea ca atribut”, tropii Tăcerii, muzica Tăcerii, pictura Tăcerii, netăcerea Tăcerii, Tăcerea între sacru și profan, pantomima Tăcerii, statuile Tăcerii, Tăcerea ca parolă sau codul de acces, etno-Tăcerea, solitudinea, Tăcerea absolută, ultima metaforă, etc. În acest areal se încadrează, cu certitudine, volumul despre care scriem. Tăcerea de după creație, devenită un stil de raportare la terestru sau
„METAFORA TĂCERII” LA THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362096_a_363425]
-
iar a omului din ultima castă, śudra, e umilința: Puterea la brahman e știința, Pe cînd la rege forța-i scutul; Puterea la țărani e-avutul; La śudra forța-i umilința. [9] "Știința", "cunoașterea", desigur nu se referă la noțiunile profane ce le posedă, eventual, brahmanul, ci, repetăm, la realitatea ultimă, care, spre a fi cunoscută, necesită din partea subiectului o înzestrare specială naturală (cf. n. 26). Ba chiar e de dorit ca "omul (înțelept) să moară odată cu înțelepciunea, decît să semene
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
subiectului o înzestrare specială naturală (cf. n. 26). Ba chiar e de dorit ca "omul (înțelept) să moară odată cu înțelepciunea, decît să semene înțelepciunea pe un teren sterp" (332, 12). "Știința", așadar, constituia o "taină", care nu trebuia deloc împărtășită "profanilor", și îndeosebi oamenilor ce aparțin ultimei caste; acestora din urmă li se turna plumb topit în urechi, dacă s-ar fi lăsat seduși să asculte adevăruri ce aparțineau exclusiv tainicei "științe" a Realității supreme. Negreșit, înțeleptul este prețuit și la
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
cu concluzii, vizând elementele de stil din opera lui Eliade. Sunt evidențiate frecvența și rolul lui „parcă“, finalul operelor terminate în puncte de suspensie, totul dintr-o perspectivă spațio temporală. Timpul, ca și spațiul, este de două feluri: sacru și profan. Timpul „sacru“ se prezintă ca un timp circular, reversibil și recuperabil; această obsesie a regenerării se explică și în miturile și doctrinele din opera Mitul eternei întoarceri. „Credințele într-un timp ciclic, într-o eternă întoarcere, în distrugerea periodică a
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
lucrurile se repetă la nesfârșit [...]. Dar această repetiție are un sens [...]. Ea singură conferă realitate. Sacralitatea unui anumit spațiu este dată de mitul cosmogonic. Spațiul prezintă urme ale întâmplărilor de la origini, acestea sunt hierofaniile („manifestări ale sacrului“). În Sacru și profan, Mircea Eliade afirmă că „spațiul nu este omogen, ci prezintă rupturi și spărturi; unele porțiuni de spațiu sunt calitativ diferite de celelalte [iar] Timpul nu este nici omogen și nici continuu pentru omul religios. Există intervale de Timp sacru, ca
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
rupturi și spărturi; unele porțiuni de spațiu sunt calitativ diferite de celelalte [iar] Timpul nu este nici omogen și nici continuu pentru omul religios. Există intervale de Timp sacru, ca de pildă timpul sărbătorilor [...] și pe de altă parte, Timpul profan, durata temporală obișnuită, în care se înscriu actele lipsite de semnificație religioasă. Între aceste două tipuri de timp există, bineînțeles, o ruptură; dar, prin mijlocirea riturilor, omul religios poate «trece» cu ușurință de la durata temporală obișnuită la Timpul sacru“10
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
Într-adevăr, acum înțelegea și ea că a trecut vreme multă de atunci, și nimic nu se mai poate întoarce, nimic nu mai poate fi cum a fost odată ...“16. Odată cu pierderea memoriei, adică lipsa conștiinței originii dintr-o lume profană, se va realiza trecerea ei dincolo, fapt sugerat de prezența unui „prag“, care semnifică trecerea ei spre celălalt tărâm; ea va intra într-o nouă ordine temporală, ceea ce echivalează cu o renaștere. Ca și Gavrilescu, ea se simte prinsă într-
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
Dorina este inițiată prin intermediul visului. Ea, amintindu-și experiența arhetipală, va face față unor încercări cu caracter inițiatic: trebuie să urce o scară, care o va introduce în împărăția morții, însă, săvârșind o greșală de ritual, recade la condiția sa profană; a doua încercare, conținând, de asemenea, elemente de ritual, este călătoria peste „nouă mări și nouă țări“; a treia încercare reușește, ea va străbate singură lacul, iar aici va avea loc un alt ritual. Asistam la o renaștere a ei
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
s-ar fi trezit cu un alt suflet, niciodată bănuit, și într-un alt trup, mai fericit mai dumnezeiesc...“17. Toate aceste încercări au rolul de-a o pregăti pe Dorina, de aceea există o serie de recăderi la condiția profană, ea nu este pregătită, încă, să dobândească condiția desăvârșirii ființei. Totul se întâmplă într-o noapte cu lună, aceasta fiind simbol al duratei (mens = măsură), al trecerii de la viață la moarte. Luna este un simbol rar întâlnit în epica lui
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
de inițiative individuale, gesturile lor fiind comandate, inspirate“23. Conform clasificării lui Sorin Alexandrescu, există trei planuri temporale: al vilegiaturiștilor, „robiți clipei“, al Dorinei, trăind o „eternă reîntoarcere“ a evenimentelor, și al lui Andronic, atemporal, veșnic. Primul timp ar fi profan, celelalte două, forme ale sacrului. b) deschiderea într-un spațiu transcendent paradiziac) în: La umbra unui crin, care inițial fusese intitulată Exilul și care este ultima nuvelă publicată pe când Mircea Eliade mai era în viață. Povestirea relatează căutarea unei semnificații
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
mesaj cifrat. Acele misterioase autovehicule transportă o seamă de oameni selectați din toate părțile. Explicația camioanele nu dispar, ci trec într-un spațiu cu alte dimensiuni decât dimensiunile spațiului nostru, însă această rupere de nivel nu este înțeleasă de omul profan, ei nuși pot explica dispariția camioanelor. Arca este văzută aici ca un mijloc al salvării colective, adică o evadare către un spațiu cu alte dimensiuni, stăpânit de memoria colectivă. Nu Mircea Eliade, La umbra unui crin..., în întâmplător apare, aici
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
Într adevăr, acum înțelegea și ea că a trecut vreme multă de atunci, și nimic nu se mai poate întoarce, nimic nu mai poate fi cum a fost odată...“33. Odată cu pierderea memoriei, adică lipsa conștiinței originii dintr-o lume profană, se va realiza trecerea ei dincolo. Trezindu-se din somn la mănăstire, Dorinei i se pare că totul a fost un vis care s-a sfârșit, dar se scoală și pornește ca în transă spre insulă, unde Andronic o așteaptă
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
să nu aibă pasiunea digestiei alimentare; dar, în orice caz, existența lui istorică va fi redusă la digerarea propriului său Univers“. Însă și prietenul său, Petre Biriș, încearcă din răsputeri să nu se lase „confiscat, macerat și terorizat“ de timpul profan, să trăiască „nu numai în Timp, ci și în Eternitate“, însă fără a evada complet din istorie. Tot ca o mare grijă pentru această coordonată, a timpului, Ștefan știe întotdeauna în ce zi este, „am mania asta, că nu uit
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
său spre grădina paradisului în aceeași noapte de Sânziene“. Întregul roman este presărat cu epifanii, astfel încât lumea este, pentru ei, plină de miracole și de semne sacre, însă este necesară o îndelungă inițiere pentru a le putea identifica în elementele profanului. Aceste semne constituie un ghid către o lume a esențelor. b) Oprirea timpului în: La țigănci, unde se întâlnesc o multitudine de teme și motive folosite în literatura fantastică a lui Mircea Eliade: obsesia timpului, anamneza (întoarcerea într-un timp
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
decât existența a două universuri paralele, ce adesea se suprapun, fără ca personajele să conștientizeze asta (fapt întâlnit în mai multe opere). Autorul folosește tehnica narativă a paradoxului temporal, ca modalitate de prelungire a ambiguității narațiunii; întâlnim dialectică sacrului și a profanului, ambivalența oricărui fapt, existența individului ca o suită de probe inițiatice, însă personajul nu este conștient de aceste inițieri. În drama lui Gavrilescu se ascund idei ale filosofiei indiene, comune buddhismului, filosofiei Samkhya sau filosofiei Yoga, în sensul că experiența
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
în lumea exterioară, acum anormala, și, în fine, reîntoarcerea la țigănci și plecarea definitivă, dincolo, deci are loc o pendulare între cele două planuri. Analizând această nuvelă, Sorin Alexandrescu afirmă că este vorba despre un „itinerar spiritual: Viață și Moarte, Profan și Sacru“. Nuvela pune accentul pe acel Mit al reintegrării, pe ideea de „rupere de nivel“, de revenire la matricea în care „neființa devine ființă, răul coincide cu binele, profanul coincide cu sacrul, pluralitatea coincide cu unitatea“ . Nuvela poate avea
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
că este vorba despre un „itinerar spiritual: Viață și Moarte, Profan și Sacru“. Nuvela pune accentul pe acel Mit al reintegrării, pe ideea de „rupere de nivel“, de revenire la matricea în care „neființa devine ființă, răul coincide cu binele, profanul coincide cu sacrul, pluralitatea coincide cu unitatea“ . Nuvela poate avea și alte interpretări: „Aici se dezvoltă cu o mai mare artă epică tema ieșirii din timp sau a trăirii simultane în două planuri diferite“. Așadar, timpul, la țigănci, are altă
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
a romanului; dar mă îndoiesc dacă mesajul atât de abil camuflat va fi înțeles“. Mircea Handoca afirma în prefața romanului că: „întâlnim aici unele teme preferate ale prozei lui Mircea Eliade: ieșirea din timp, manifestarea sacrului prin obiecte și acte profane, literatura ca valorificare și prelungire a creativității mitologice [...], sacrul este camuflat, e «îmbrăcat» în cel mai obișnuit veșmânt al profanului. Numai cine este inițiat poate pătrunde dincolo de aparențe. Esența sacră se dezvăluie numai celui ce știe să vadă“. Reapar aici
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
că: „întâlnim aici unele teme preferate ale prozei lui Mircea Eliade: ieșirea din timp, manifestarea sacrului prin obiecte și acte profane, literatura ca valorificare și prelungire a creativității mitologice [...], sacrul este camuflat, e «îmbrăcat» în cel mai obișnuit veșmânt al profanului. Numai cine este inițiat poate pătrunde dincolo de aparențe. Esența sacră se dezvăluie numai celui ce știe să vadă“. Reapar aici câteva personaje din narațiunile anterioare (Ieronim Thanase, Albini), iar ideile din Noaptea de Sanziene, Uniforme de general, Incognito la Buchenwald
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
duratei, al măsurii, al trecerii de la viață la moarte, dar, și cu o nuanță romantică, predispusă visării, deoarece se poate ca tot ceea ce va urma să nu fie decât un vis, o închipuire. Aici ea anunță ieșirea accidentală din lumea profană, căci nopțile cu lună plină favorizează hipnoza sau visul revelat. În penultima noapte înainte de lună plină, plecând de la bungalovul lui Bridge, rătăcesc drumul: drumul era altul, pădurea era alta: „aveam mereu impresia că mașina apucase pe un drum greșit și
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
Tătaru, mort în împrejurări obscure. Moartea se întâmplase la Poiana Dornei, loc retras de lume, lângă o cabană singuratică, în ziua de Sânziene (timp cu valoare magică). Cel care cunoaște adevărul este Emanoil Albini, anchetator dibaci. El reprezintă spiritul realității profane, în timp ce ceilalți, trădați de memorie, suferind de amnezie, participă la altă realitate, mitică. Doctorul caută în cărțile sacre urmele acestei funcțiuni vechi și crede că șansa de a le descoperi i-o oferă bolile. Proliferarea celulelor n-ar reprezenta decât
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
ajunge pe acest tărâm miraculos, omul trebuia să dețină „puteri supranaturale“, să știe să „zboare“. „Zborul“ înseamnă „capacitatea omului de a transcende lumea simțurilor și deci de a avea acces în lumile nevăzute“. Acest tărâm miraculos este „nevăzut“ pentru ochiul profan; ea nu poate fi cunoscută decât printr-o aspră pregătire spirituală, ea este ascunsă celorlalți oameni prin „spațiu“. Ultima experiență a doctorului Zerlendi este samayama asupra corpului, adică propriul corp se face nevăzut privirilor celorlalți oameni. Desăvârsirea sa spirituală este
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
că biblioteca a fost împrăștiată încă de acum douăzeci de ani, iar că slujnica cea bătrână a murit acum cincisprezece ani. Autorul nu știe dacă ce a trăit a fost vis sau realitate, el pune sub semnul întrebării atât evenimentele profane, cât și cele sacre. Totuși, încearcă să-și dea o explicație: doctorul Zerlendi este nemulțumit că un muritor i-a aflat taina și probabil determină comportamentul familiei sale de a rupe legătura cu trecutul, de a uita totul. „Fantasticul este
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
de care Eliade se folosește pentru „a-și arunca“ personajele într-un cadru necunoscut, însă această tehnică se realizează și prin invocarea unor accidente naturale, de pildă trăsnetul, ca în Tinerețe fără tinerețe... În Nouăsprezece trandafiri, amnezia reprezintă condiția vieții profane, tulburată rareori de intuirea lumii universale; arta este unul din mijloacele revelării adevărului, iar gesturile, incantațiile speciale, cuvântul, dar mai ales spectacolul declanșează anamneza, căci „acesta este scopul tuturor artelor“. În Dayan este vorba de un proces de anamneză: „Alături de
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]