1,100 matches
-
în cazul leptozomilor schizotimi, „riscul pentru psihozele, afective” este crescut în cazul picnicilor ciclotimi, precum, în egală măsură, „riscul pentru psihozele schizo-afective” este rezervat tipului mixt în care sunt reunite caracteristicile aparținând primelor două tipuri. Considerate, din punct de vedere psihopatologic, al originii lor comune, aceste trei grupe de psihoze pot fi expresia „psihozei unice” de natură endogenă. A. Tatosian face o interesantă expunere critică a problemei „psihozei unice”. După părerea lui, termenul de psihoză trebuie să se aplice exclusiv la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de natură endogenă. A. Tatosian face o interesantă expunere critică a problemei „psihozei unice”. După părerea lui, termenul de psihoză trebuie să se aplice exclusiv la episoadele psihotice și nu la ansamblurile biografice individuale, așa cum se face uneori. Problema delimitării psihopatologice a psihozelor nu este exclusiv de ordin nosologic, ci și sindromologic. Noțiunea de „psihoză unică” sau „unitară” (Einhettspsychose, Monopsychose), destul de veche, a dominat gândirea psihiatrică sub influența lui W. Griesinger. Ulterior dichotomia nosologică a lui E. Krapelin a dus la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fi în concordanță cu „tipul de personalitate” al acestuia. În sensul acesta, pentru personalitățile de tip introvertit sunt caracteristice „reacțiile personalității” considerate ca modalități de „interiorizare a conflictelor”. Pentru personalitățile de tip extravertit sunt caracteristice „reacțiile emoționale”, considerate ca modalități psihopatologice de răspuns la conflictele exterioare. În cazul „nevrozelor” remarcăm o dezvoltare de tip reactiv, elaborată, caracterizată prin dificultăți de comunicare, adaptare și integrare ale individului în mediul său familial, social etc. Aceste aspecte psihopatologice, caracteristice nevrozelor, preiau elemente psihopatologice și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracteristice „reacțiile emoționale”, considerate ca modalități psihopatologice de răspuns la conflictele exterioare. În cazul „nevrozelor” remarcăm o dezvoltare de tip reactiv, elaborată, caracterizată prin dificultăți de comunicare, adaptare și integrare ale individului în mediul său familial, social etc. Aceste aspecte psihopatologice, caracteristice nevrozelor, preiau elemente psihopatologice și din sfera tipului introvert și din cea a tipului extravert al personalității, așa cum se poate vedea în schema din pagina 307???. Analizând acum, comparativ, cele două „modele psihopatologice” suntem surprinși să constatăm că ele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
modalități psihopatologice de răspuns la conflictele exterioare. În cazul „nevrozelor” remarcăm o dezvoltare de tip reactiv, elaborată, caracterizată prin dificultăți de comunicare, adaptare și integrare ale individului în mediul său familial, social etc. Aceste aspecte psihopatologice, caracteristice nevrozelor, preiau elemente psihopatologice și din sfera tipului introvert și din cea a tipului extravert al personalității, așa cum se poate vedea în schema din pagina 307???. Analizând acum, comparativ, cele două „modele psihopatologice” suntem surprinși să constatăm că ele sunt superpozabile. Elementul comun de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
său familial, social etc. Aceste aspecte psihopatologice, caracteristice nevrozelor, preiau elemente psihopatologice și din sfera tipului introvert și din cea a tipului extravert al personalității, așa cum se poate vedea în schema din pagina 307???. Analizând acum, comparativ, cele două „modele psihopatologice” suntem surprinși să constatăm că ele sunt superpozabile. Elementul comun de care depinde natura și semnificația psihopatologică a tulburărilor, atât în cazul psihozelor endogene, cât și în cazul patologiei exogene, este în relație cu Eul personal. NEVROZA UNICĂ NEVROZE (DIFICULTĂȚI
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și din cea a tipului extravert al personalității, așa cum se poate vedea în schema din pagina 307???. Analizând acum, comparativ, cele două „modele psihopatologice” suntem surprinși să constatăm că ele sunt superpozabile. Elementul comun de care depinde natura și semnificația psihopatologică a tulburărilor, atât în cazul psihozelor endogene, cât și în cazul patologiei exogene, este în relație cu Eul personal. NEVROZA UNICĂ NEVROZE (DIFICULTĂȚI DE ADAPTARE) REACȚII ALE PERSONALITĂȚII (ATITUDINI DE RETRAGERE-APĂRARE) REACȚII LA EVENIMENTELE VIEȚII COTIDIENE (RĂSPUNSURI EMOȚIONALE) TIPUL EXTRAVERTIT
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este în relație cu Eul personal. NEVROZA UNICĂ NEVROZE (DIFICULTĂȚI DE ADAPTARE) REACȚII ALE PERSONALITĂȚII (ATITUDINI DE RETRAGERE-APĂRARE) REACȚII LA EVENIMENTELE VIEȚII COTIDIENE (RĂSPUNSURI EMOȚIONALE) TIPUL EXTRAVERTIT TIPUL INTROVERTIT TIPUL MIXT E-UL În cazul psihozelor asistăm la o transformare psihopatologică de fond a personalității, privind structura Eului; pe când în cazul nevrozelor și al stărilor reactive, asistăm la un răspuns patologic al Eului, la evenimentele vieții exterioare ale individului, în primul caz rolul patologic îl are structura endonului, pe când în cel
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nici nu au un caracter antitetic, ci ele sunt complementare, iar din jocul acestui raport rezultă în final starea de echilibru a individului: sănătatea mintală, sau, dimpotrivă, stare de dezechilibru psihic: boala psihică. 27. PSIHOZELE ENDOGENE II (Psihozele afective) Cadrul psihopatologic general Psihopatologia vieții afective, deosebit de importantă și complexă, reunește două grupe de afecțiuni psihiatrice, diferite între ele în raport cu factorii cauzali care le produc: - tulburările afective exogene (patologia afectivă de tip reactiv), - tulburările afective endogene (stările anxioase, sindroamele depresive și maniacale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
intensitate și prezență anormală, cu caracter endogen, dar ele nu constituie încă tablouri clinico-psihiatrice propriu-zise. Dintre cele de mai sus, K. Schneider reține ca fiind mai frecvente și mai importante, tristețea, frica, mânia și angoasa. Ele se însoțesc de manifestări psihopatologice sau de asocierea lor la unele manifestări somato-vegetative, de expresie mimică sau corporală. Vom analiza în continuare aspectele principale ale psihopatologiei vieții afective și anume: stările anxioase, stările depresive, PMD, suicidul. O problemă importantă pe care trebuie s-o menționăm
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesta, se revelează ca fiind rezultatul unor înlănțuiri de contraste. Suntem conștienți de noi și de viața noastră prin angoasă, susține K. Jaspers, referindu-se în mod expres la „ situațiile-limită”. Raportul dintre păcat și angoasă, atât în plan psihologic și psihopatologic, cât și moral, este legat de faptul că păcatul generează angoasa. Moartea generează disperarea. În acest tip de relație, angoasa este un act feminin, pe când disperarea este un act masculin. În secolul XX, psihiatria preia angoasa din filozofie și morală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dar și față de sine însuși. c) Angoasa salutară este o experiență care ne ajută ca să înfruntăm atât pericolele externe, cât și pe cele interne. Ea apare ca nu „stimulent” al eforturilor noastre în fața dificultăților vieții cotidiene. Din punct de vedere psihopatologic, stările de angoasă se diferențiază între ele, după următoarele aspecte: fenomenologic, intențional și genetic. a) Aspectele fenomenologice care privesc aspectele anxietății sunt următoarele: spaima, sentimentul de frică, anxietatea ca sentiment, afectul anxios, indispoziția anxioasă. b) Aspectele intenționale consideră teama ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
În sensul acesta Binder menționează următoarele: anxietatea vitală, legată de trup; anxietatea reală legată de un pericol din mediul exterior; anxietatea conștiinței, legată, de o reprezentare intrapsihică, a pericolului, cu caracter moral în planul conștiinței individului, anxietatea existențială. Ca organizare psihopatologică, sindromul anxios cuprinde trei grupe de manifestări simptomatologice specifice, și anume: a) Simptomele psihopatologice reprezentate prin următoarele: - stare de neliniște și tensiune internă, - circumscrierea sentimentului vital la impresia de tortură, chin, suferință, - sentimentul vital de depresie și suferință. b) Simptomele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de un pericol din mediul exterior; anxietatea conștiinței, legată, de o reprezentare intrapsihică, a pericolului, cu caracter moral în planul conștiinței individului, anxietatea existențială. Ca organizare psihopatologică, sindromul anxios cuprinde trei grupe de manifestări simptomatologice specifice, și anume: a) Simptomele psihopatologice reprezentate prin următoarele: - stare de neliniște și tensiune internă, - circumscrierea sentimentului vital la impresia de tortură, chin, suferință, - sentimentul vital de depresie și suferință. b) Simptomele psihomotorii care constau din următoarele: - fenomene de expresie mimică specifice, - agitație psihomotorie putând merge
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este reprezentat conform schemei de mai jos: Diagrama pg. ms. 314 Echitimie (starea de normalitate) Tristețe (starea depresivă) Euforie (starea maniacală) La rândul său, R. Tölle, care face o clasificare a psihozelor afective după tipul de evoluție clinico-psihiatrică și caracterul psihopatologic al acestora, ne oferă schema de mai jos, centrată pe psihoza maniaco-depresivă (PMD): Faze clinice repetate Melancolia monopolară Psihoza maniaco-depresivă bipolară Mania monopolară Fază clinică unică Melancolia simplă monopolară Mania simplă monopolară K.L. Kelerman remarcă următoarele aspecte psihopatologice în sfera
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și caracterul psihopatologic al acestora, ne oferă schema de mai jos, centrată pe psihoza maniaco-depresivă (PMD): Faze clinice repetate Melancolia monopolară Psihoza maniaco-depresivă bipolară Mania monopolară Fază clinică unică Melancolia simplă monopolară Mania simplă monopolară K.L. Kelerman remarcă următoarele aspecte psihopatologice în sfera stărilor depresive: a) depresia ca stare de dispoziție normală a persoanei umane, b) depresia ca simptom clinico-psihiatric, c) depresia ca sindrom psihopatologic, d) depresia ca boală psihică. Orice apreciere a stărilor depresive trebuie să plece de la analiza tipului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Mania monopolară Fază clinică unică Melancolia simplă monopolară Mania simplă monopolară K.L. Kelerman remarcă următoarele aspecte psihopatologice în sfera stărilor depresive: a) depresia ca stare de dispoziție normală a persoanei umane, b) depresia ca simptom clinico-psihiatric, c) depresia ca sindrom psihopatologic, d) depresia ca boală psihică. Orice apreciere a stărilor depresive trebuie să plece de la analiza tipului de personalitate al individului respectiv. Se consideră, drept criteriu de apreciere-evaluare, variațiile de dispoziție afectivă, în raport cu tipul de personalitate „stabil-echilibrat” din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stabil-echilibrat” din punct de vedere emoțional-afectiv. Această stare de echilibru se poate manifesta în două direcții și anume: a) în sfera somatică, cerebral sau visceral, b) în sfera vieții psihice, structural (endogen) sau relațional (exogen). De aici și aspectul modificărilor psihopatologice, de factură nevrotică sau psihotică (vezi schema de la pagina 315???). În aprecierea stărilor depresive, se discută următoarele aspecte: a) Distincția bipolar - unipolar: - un singur tip de manifestări clinice (depresie sau manie). Fig. pg. ms. 315 Grupul cu trăsături stabile de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
exogene) (tulburări simptomatice) Depresie exogenă somatogenă tulburări psihotice Depresie nevrotică Grupul cu trăsături instabile de personalitate - o alternanță de manifestări succesive (depresie sau manie), b) Dimensiunea „nevrotic - psihotic”: se apreciază în raport cu formele și gradul de severitate al tulburărilor și evoluției psihopatologice. c) Distincția „endogen - exogen”, sau reactiv (nevrotic) de factură relațional-extremă și endogen (psihotic) de factură structural-dispozițional internă. d) Distincția „primar - secundar” este un aspect care se raportează la următoarele: - tulburarea afectivă primară: PMD, - tulburarea afectivă secundară: tulburările depresive din cursul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este un aspect care se raportează la următoarele: - tulburarea afectivă primară: PMD, - tulburarea afectivă secundară: tulburările depresive din cursul altor boli psihice. Se poate vedea clar, din cele expuse până acum, complexitatea pe care o au, din punct de vedere psihopatologic, stările depresive, marea lor varietate și, de aici, pozițiile diferite adoptate de specialiști față de depresii. Din aceste motive, o încercare de clasificare a acestora este destul de greu de întreprins. Mai mult decât atât, în cazul depresiilor, factorii psihogen și somatogen
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
intricați, așa cum se va vedea în continuare. P. Kielholz propune o clasificare a stărilor depresive, utilizând două criterii incriminate în geneza acestora, și anume: criteriul somatogen și criteriul psihogen. În cazul acesta, se va ține seama, din punct de vedere psihopatologic, de „simptomele cheie”, și anume: inhibiția elanului vital, dispoziția fundamentală depresivă, angoasa. În sensul acesta P. Kielholz distinge trei clase de depresii: 1) Depresiile somatogene: depresiile organice, depresiile simptomatice. 2) Depresiile endogene: depresiile schizofrenice, depresiile ciclice, depresiile periodice, depresiile tardive
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de o simptomatologie somato-vegetativă multiformă care „maschează” simptomatologia psihiatrică, de fond a depresiei. Termenul de depresie mascată desemnează procesul depresiv exprimat din punct de vedere clinico-psihiatric prin manifestări de tip exclusiv somatic (P. Kielholz). Ceea ce caracterizează acest tip de tulburări psihopatologice este fenomenul de conversiune a simptomelor. El se observă, în special în cursul evoluției clinice al depresiilor psihogene și endogene, când procesul depresiv este acoperit („mascat”) de o diversitate de tulburări vegetative sau de tulburări organice funcționale. Cele mai frecvente
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
frecvente manifestări clinice ale depresiei mascate sunt următoarele: - insomnii, - cefalee, - impresia de sufocare și de constricție toracică, - tulburări cardiace, - tulburări gastro-intestinale, - sindromul scapulo-cervical, - dureri în ceafă și în coloana vertebrală. Studiul depresiei mascate este foarte important din punct de vedere psihopatologic întrucât el explică, în mare măsură, relația trup/suflet și în particular, corelațiile psihosomatice. Termenul de depresie mascată sau echivalentul acestuia, de depresie larvată a fost introdus de W. Walcher, pentru care depresiile mascate sunt în primul rând depresii endogene
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de depresie mascată sau echivalentul acestuia, de depresie larvată a fost introdus de W. Walcher, pentru care depresiile mascate sunt în primul rând depresii endogene în cursul cărora simptomatologia somatică este predominantă. Ulterior J.J. Lopez-Ibor va vorbi despre o categorie psihopatologică diferită, dar înrudită cu aceasta, reprezentată prin „echivalentele depresive” considerate tot niște depressio sine depressione, iar A.F. da Fonseca va propune termenul de echivalente afective pentru a desemna același grup de tulburări. P. Kielholz descrie depresia de epuizare în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de echivalente afective pentru a desemna același grup de tulburări. P. Kielholz descrie depresia de epuizare în care manifestările psihosomatice de tip neurovegetativ reprezintă principala simptomatologie clinică. P. Berner, H. Katschning și W. Poldinger au remarcat existența unei importante relații psihopatologice între formele atinice, ca tablou clinic și evoluție a tulburărilor afective (sterile mixte, disforice și depresiile mascate) în comparație cu tablourile clinice net conturate și evoluția ciclică a stărilor maniacale și depresive (vezi schema de mai jos). Fig. pg. ms. 317/1
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]