KorAP: Find »[drukola/base=pufni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...51 >

1,270 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

ai voie s-o spui nimănui. Se apleacă ușor și coboară glasul. Adevărul e că nu-mi place deloc Panther Cola. Prefer Pepsi. Nu ! spun șocată. — Și că uneori Îmi torn Pepsi În cutia de Panther... — Nu pot să cred ! pufnesc Într-un rîs nebun. — E adevărat. Ți-am spus că nu-i prea frumos ce am de spus. Pornim agale, Împreună, plimbîndu-ne În jurul curții pustii, cufundate În Întuneric. Singurele zgomote care se aud sînt pîrÎitul pietrișului sub pașii noștri, adierea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

amestecându-se cu susurul de apă ce curge mereu al gândurilor mele. - Nu știi să vorbești? - Sunt mut. Dar știu cuvintele. Cele mai multe cuvinte. Fu rândul Vindecătorului să se scarpine În cap. - Cele mai?! - se miră el. Cum adică, cele mai? Pufnirăm amândoi În râs, iar oamenii din jur hohotiră și ei, după cum avea să fie obiceiul din ce În ce mai des prin preajma celor care știau, sau care doar aveau putere. Vindecătorul acela m-a Învățat ce Înseamnă minciuna, iar eu l-am Învățat ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
el precum un copil. Eu cred că Bodolona s-a bucurat cu altceva dar, zău că te Înțeleg. Ce-ar fi dacă trimisul lui Moru ar fi, de fapt, un om bun? Un om bun la suflet? Încheie el și pufni din nou În râs. Apoi, mi-a arătat palma cu degetele rășchirate. I-am răspuns, pecetluind facerea noului cuvânt și asta a fost. Din ziua aceea, cred, a Început pervertirea prin cuvinte, căci niciodată n-am fost În stare să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
a stat Moru atât? - Moru e bătrân, dar nu e atât de bătrân cât să fi știut dinainte ce are de făcut. - S-o crezi tu! - mi-o scurtă din nou uscățivul. Apoi mă măsură din cap până În picioare și pufni neîncrezător. S-o crezi tu! Străbunii s-au strâns laolaltă din cauza Ceței Adânci și, de nevoie, au pus la cale cuvintele. Atunci, cuvintele ne-au salvat, așa puține cum erau. Acum Însă, când iar ne paște urgia, o să avem din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
niciunul nu s-ar fi gândit la nimic, niciodată. Uscățivul râse. - Moru! - se bătu el cu pumnul În piept. Sunt Moru, născut din Psara, nepot al Milei și scoborâtor din Tatăl din Cer. Sunt frate bun cu Moru al tău, pufni el În râs. Așa că știu multe. Știa de Ceața Adâncă. Știa de oamenii cei puțini de atunci, de la Început. Știa și de cuvintele care Îi salvaseră atunci, chiar dacă erau prea puține. Știa până și de mine, cum aveam să ajung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
că oamenii lui Moru cel uscățiv erau numai ochi și urechi la spusele Vindecătorului lor... Of, of, de ce să audă și ei toate astea? - Crezi că după ce au Învățat cuvintele, mai sunt În stare să priceapă lucruri de-ale noastre? - pufni uscățivul și dădu din mână a lehamite. Pe de altă parte, te-ai gândit că cei ce vin pe urma ta vor ca oamenii să nu afle nici măcar puterea acestor cuvinte mici? În clipa aceea mi-a Încolțit În minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
iar alte ori nici măcar nu se arăta? - Dar tu de ce ai fugit? - mă Întrebă și Enkim Într-un târziu. M-am trântit și eu pe mușchi, am pus brațele sub cap și am Început să privesc țintă la cer. Am pufnit amândoi În râs. Dimineață, am coborât la marginea apei care curgea mereu și m-am uitat de-a lungul ei. În partea celalată părea să fie atât de mult pământ Încât nu-mi venea să cred că sosise vremea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de femeie. Nu-l slăbiți, că iar Îl ia Umbra! Tată, nu! - mi-am spus atunci și am tras o gură de aer. Am scos același șuierat pe care-l scoate burta unui mamut când o spinteci. Oamenii din jur pufniră În râs. Oameni? Nici pomeneală! De jur Împrejur erau numai femei, numai și numai femei. M-am scuturat și am dat să mă ridic În capul oaselor, dar eram moale ca un prunc și m-am prăvălit la loc. - Frig

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
casă și ne aduse un fel de fructe verzi, numai că erau mai mari decât țeasta unui om și cu o coajă prea groasă. Am dat să mușcăm din ele, dar coaja era cumplit de tare și de amară. Femeia pufni În râs când ne văzu cum ne chinuim și ieși din casă, horcăind și fluierând Împreună cu suratele ei. Le auzeam vorbele din minte și mi-am dat seama că râdeau de noi. Una dintre ele veni În casă, luă unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
au luat urma. De parcă Tatăl mi-ar spune să stau liniștit, doar ca să mă Încerce: ești bun pentru călătoria asta, măi Krog, măi? De parcă ar vrea să vadă dacă nu mă las pe tânjală cumva. - Tatăl. Da, spuse ea și pufni În râs. Las’ că știe el că nu te lași pe tânjală. Am plecat prin sat după Enkim. Era Încă la femeia aceea care Îl luase aseară - stăteau amândoi cu capetele băgate Într-un fruct din acela, mare, dulce și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
să fie? - Îi plăcea să aștepte, am zis Într-un târziu. - Să aștepte?! L-am văzut cum se scărpina În cap. Nu mai avea glas. Nu mai era În stare nici să clipească. - Cum vine asta?! Adică ce făcea? Am pufnit, de parcă eram la capătul răbdării. Am dat din cap așa, ca unul care nu vrea să se obosească să povestească ceea ce până și un prost ar pricepe, după care am zis: - Încremenea și aștepta, măi Enkim, asta făcea! - Încremenea! - repetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
alături de ele. Dar, dacă mă mai lăsai o noapte cu Runa, sunt sigur că ar fi venit ea cu noi ca să ne arate unde trebuie să ajungi... Iarăși am simțit acel țurțure subțire cum Îmi scociora prin mațe, dar Enkim pufni În râs. - În afara mea, măi Krog, măi, tu n-ai mai avut nici un prieten. Nu știu eu prea limpede ce urmărești tu, dar chiar și după ce o să aflu tot, să nu-ți fie teamă. Eu Îți sunt credincios. Mai ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
nu spui. Și chiar dacă tu doar vrei ceva, el tot o să te audă. Trupul lui a rămas Însă acolo, la Răsărit, de unde am pornit cu toții la drum. - La drum? Clătină din cap, dar spuse, sigur pe el: - Da. M-a pufnit râsul când mi-am dat seama că făceau alte semne decât noi pentru da și nu. Am Întins spre el mâna rășchirată, În semn de bunăvoință. El făcu semn că da, dar Îmi spuse: - Nu. Vindecătorul spune că ești un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
la vale În fugă. Ne strecurarăm printre copaci și, În scurt timp, ajunserăm pe malul unei ape curgătoare. Mormăind, Runa trase de sub o tufă un bulumac aproape uscat. Îl rostogoli În apă. - Hai. Am auzit că știi cum se face, pufni ea În râs și ne dădurăm drumul la vale, pe apa care curgea Înspre satul ei. Plutirăm cam atâta vreme cât luna să mai urce de un deget pe cer, după care femeia dădu cu putere din picioare, ducând bulumacul spre mal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
a pârâi și Începu să se clatine ca o măsea stricată, așa că dădurăm drumul la vale bulumacului și culcușului. Cu chiu cu vai, izbutirăm să ne cățărăm pe stâncă, târându-l pe Enkim după noi și, odată ajunși sus, Runa pufni Într-un râs hohotitor. Ne arătă rădăcinile copacului care ne salvase - abia dacă se mai țineau Într-un morman de pământ pe care, grăbiți, ne apucarăm să-l dăm la o parte cu mâinile. Ne-am rupt noi unghiile, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și eu. - Mă lasă durerea, zise el. - Bine. Bine. Dormi, se apropie ea de el și-i puse buzele pe frunte. Enkim zâmbi și Întinse mâna spre ea. - Cuminte! Am vrut să văd doar că-ți trece fierbințeala, zise ea, pufnind În râs. Dormi! Și chiar că Enkim a adormit. Când s-a crăpat de ziuă, Enkim era mai bine. Din nou am Înjghebat un culcuș pentru el, ne-am uns toți trei cu măruntaiele ciutanului și am pornit prin pădure

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
din marginea apei, Încovoindu-se pe deasupra noastră și dispărând, hăt departe, către munții noștri, până la celălalt capăt al lumii. - Oare dincolo, la celălalt capăt, o fi tot mare? mi-am Întrebat tovarășii. N-au știut ce să răspundă. Doar au pufnit și au fornăit, tot zgâindu-se la marea aceea și la cerul senin de deasupra ei. Am ajuns pe o limbă Îngustă de nisip și atunci l-am săltat pe Enkim din culcuș și am luat-o la fugă spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
un semn care trebuia să-i aștepte pe cei ce-mi luaseră urma Încă din munții de acasă? Of, of, măi Enkim - dar atunci, de ce m-ai mai salvat din Îmbrățișarea Umbrei În satul uriașilor cu coarne de cerb? Minos pufni În râs. - Ah, zise el, văd că deja Începi să nu mai crezi În bine. Ia spune-mi, schimbă el vorba, ce voiai să-mi spui despre pășitori? I-am povestit despre cum vedeam eu pășitorii: erau alcătuiți din trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
apă care să curgă printre case. Numai că asta o să ne aducă și mai mult chin, că n-o să ni le trimită Tatăl din Cer, gata făcute. - Cum rămâne cu pășitorii atunci? am Întrebat. - Cuvintele pentru pășitori sunt povara ta, pufni el În râs. Ia meșteșugește-le tu! Dilc era un om slab cu părul cărunt și creț. L-am găsit făcând un fel de lespezi micuțe din mâl pe care le lăsa apoi să se usuce la soare. Le măsura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
spună ce vor urmăritorii... Dacă aflu ce-au pus la cale, o să știu cum să le zădărnicesc lucrarea. - Mmm... Da. Să știi că așa am să fac. Ticălosul de Scept o să fie cu ochii pe mine, dar mă descurc eu, pufni el, pe jumătate vesel. Ne-am Întors În sat. M-am dus la Enkim și la Runa. Le-am spus că urmăritorii erau la numai trei zile În urmă așa că trebuia să pornesc din nou la drum. - Știi bine că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
lucrul acela pe care l-am văzut numai noi doi, azi dimineață. - Mai scrijelește pe scoică și o casă de-a lui Dilc deși, cinstit să fiu, mai mult Îmi place de tată-său! El parcă nu... murdărește. Minos a pufnit În râs, iar eu am dat să trec apa care curge dar, chiar atunci, un tânăr ce venea În fugă din sat, se năpusti spre noi, chiuind și făcându-ne semn să așteptăm: - Pâlcul de cinci și Încă cinci oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
atunci când pornești la lupta de sânge și am Întins mâna să-l ating pe cel mai apropiat. Mi-am trecut degetele peste pielea lui de parcă aș fi dorit să-l șterg, dar culoarea Îi rămase la fel. - Negru, am zis. Pufniră cu toții În hohote de râs. Te pomenești că erau, totuși, slujitori de pe tărâmul Umbrei, de nu arătau ca nici un alt fel de oameni? - Nu, nu, zise atunci cel care ajunsese primul la casa noastră din piei. Om fi noi negri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
are sulița ei? - Se trage dintr-un neam numai de femei și trebuie să știe să vâneze. - Ah. Avem și noi un neam din ăsta. Sunt femei rele. - La noi toate femeile sunt rele, am zis, iar cei din luntre pufniră Într-un râs sănătos. Am ajuns În satul lor la căderea serii. Tuni nu-mi mai dăduse să sug la colțul ăla de piele decât de două ori și setea mă istovise de tot. De cum am coborât pe mal, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
una căreia Îi spunea Binu Tolo. Apoi, mă puse să-mi Încordez privirea, ca să Încerc să văd o altă stea, mai micuță, care rătăcea prin văzduh alături de Binu Tolo. N-am văzut nimic. - Nici n-ai cum s-o vezi, pufni Tuni În râs. Nimeni n-o vede pe Po Tolo. Po e cel mai mic lucru pe care Îl știe un Dogon. O furnică e mare-mare pe lângă ceva care e po. Așa e și steaua pe care n-ai cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
tiptil, am prins să ne strecurăm printre frunzele grele și copacii groși. Deodată, dădurăm peste o potecă Îngustă care se afunda În desiș. Runa, care știa cel mai bine să vadă urmele, ne făcu semn să așteptăm. - Sunt tot copii, pufni ea, neîncrezătoare, privind la crengile din jur. Numai copii. Ne uitarăm și noi, cu luare aminte - crengile și frunzele erau rupte doar până În dreptul pieptului nostru. Mai merserăm ce mai merserăm până ce ieșirăm Într-un luminiș, unde dădurăm peste nenumărate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]