8,125 matches
-
niște delicioase zgrăbunțe, cu buricul degetului mare. Catherine coborî ochii spre sân cu o privire extaziată, de parcă l-ar fi văzut pentru prima oară, fascinată de geografia lui unică. Mașina noastră era singură în spațiul pentru spălare. Împrejur, curtea era pustie. Catherine se lăsă pe spate cu picioarele depărtate, cu gura ridicată spre Vaughan, care o atinse cu buzele sale, suprapunându-și pe rând fiecare cicatrice. Aveam impresia că actul acela era un ritual golit de sexualitatea comună, o întâlnire stilizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mai dezordonate. Fixația sa asupra actriței de cinema și-a morții sexuale pe care i-o concepuse părea să-l frustreze cu atât mai mult, cu cât sperata moarte întârzia să se producă. În loc să străbatem autostrada, stăteam într-o parcare pustie în spatele imobilului meu din Drayton Park, privind în lumina difuză cum sunt purtate frunzele platanilor de-a lungul macadamului ud. Vaughan asculta ore întregi frecvențele poliției și ambulanței, corpul lui lung negăsindu-și locul în timp ce lovea ușor scrumiera plină până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
lucru izolat - trăsăturile unui peisaj selenar, o natură moartă compusă de o echipă de demolare. Ajunși la autostradă, am pornit spre sud. - Unde e traficul? Unde sunt toți? Mi-am dat seama că cele trei benzi de circulație erau aproape pustii. - Nu mai e nimeni. - Aș vrea să ne întoarcem, James! - Nu încă - ăsta e doar începutul... În timp ce coboram drumul de acces unde, cu câteva zile în urmă, Vaughan încercase să mă ucidă, m-am gândit la imaginea unui oraș gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
afla ea. Conștientă de această coliziune viitoare, Catherine intrase într-o cameră fermecată a minții sale, și-mi permitea, pasivă, să-i așez membrele în pozițiile actelor sexuale neexplorate. În timp ce ea dormea, o mașină deformată trecu pe sub noi pe șoseaua pustie. Tăcerea absolută a străzilor de jos făcea întregul oraș să pară pustiu. În scurta perioadă de calm dinaintea zorilor, când nici un avion nu decola de pe aeroport, singurul sunet pe care-l puteam auzi era duduitul tobei de eșapament a mașinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
fermecată a minții sale, și-mi permitea, pasivă, să-i așez membrele în pozițiile actelor sexuale neexplorate. În timp ce ea dormea, o mașină deformată trecu pe sub noi pe șoseaua pustie. Tăcerea absolută a străzilor de jos făcea întregul oraș să pară pustiu. În scurta perioadă de calm dinaintea zorilor, când nici un avion nu decola de pe aeroport, singurul sunet pe care-l puteam auzi era duduitul tobei de eșapament a mașinii lui Vaughan. De la geamul bucătăriei, i-am văzut fața cenușie; stătea sprijinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
deschise toată noaptea de pe marginea lui Western Avenue, coloanele de trafic care înaintau pe lângă podul rutier. Luminată de jos de lămpile cu arc, puntea podului forma o avanscenă arcuită vizibilă de la kilometri întregi deasupra traficului dimprejur. Și, de pe drumurile laterale pustii și de pe străzile pietonale, dar și din piețele aeroportului tăcut, spectatorii se îndreptau spre uriașa scenă, atrași acolo de logica și de frumusețea morții lui Vaughan. În ultima noastră seară, eu și Catherine am vizitat depozitul poliției unde fuseseră duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
dormi bine și la loc comanda! A te opune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal. Comuniștii nu trebuie tratați ca infractori politici. Ei trebuie tratați ca infractori de drept comun. [...] Comunismul este un cancer social. Unde se instaurează, rămâne pustiu;” Or, comuniștii nu sunt totalitari. După ce mă orientez? După Manifestul comunist, care e evanghelia lor, evanghelia roșie. Acolo se spune că idealul lor este o societate fără stat, fără clase, concepută ca o asociere liberă de indivizi. E incendiul anarhiei
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
mai târziu, văzându-l sărutând o altă fată, o blondină dintr-a unșpea cu părul foarte lung, dar sânii cam mici, își recunoscuse înfrângerea și plecase. Pe drum, în taxi, nu se gândise la nimic. Privise pe geam la bulevardele pustii, la pomii înfloriți și întunecați, la semafoarele care clipeau portocaliu. Iar acum stătea deci în pat și plângea. With or Without You era cântecul perfect pentru lacrimi, și se repeta la infinit. Printre sughițurile dramatice, Monica mai asculta textul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
filme. Era o persoană plăcută, inteligentă, comică. Și tot ploua. Mergeam încet, ștergătoarele nu erau de mare folos. Mă orientam mai mult după stopurile mașinilor din față. Când am trecut Dunărea după Hârșova, am luat-o la stânga, pe o șosea pustie, care ieșea la Fetești. Dacă tot ploua, măcar să merg pe un drum pe care-l știu, mi-am zis. Am trecut prin niște sate inexistente. Șoseaua continua prin câmp. La un moment dat am simțit ceva. Nu știam ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
posibilă în pustiul lipsit de viață, lipsit de viața mea și de orice amintire despre mine. Amintesc primele impresii înregistrate, care sunt cele care contează. Astăzi am ajuns până la terasa sub care se zărește, mai jos, o fâșie de plajă pustie și marea cenușie. Scaunele de plastic cu spătarele înalte și curbate, în formă de coș, ca să apere de vânt, erau așezate în semicerc: păreau să sugereze o lume în care specia umană a dispărut, iar lucrurile nu știu decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
la prea multă lume. Cum ar fi cei doi polițiști pe bicicletă, care se apropiaseră pâș-pâș și se opriseră să ne privească pe când ne pregăteam să-l aruncăm în râu (cu o clipă mai devreme, Podul Bercy ni se păruse pustiu), și imediat eu și Bernadette începusem sa-l batem cu palmele pe spinare pe Jojo, aplecat, cu capul și mâinile atârnând peste parapet, iar eu: - Varsă cât poftești, mon vieux, și ți se vor limpezi ideile! - exclam, și susținându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu niște plete de salcie plângătoare era ghemuit într-un colț, îmbrăcat într-o haină lungă de pânză grosolană. Ascensorul semăna mai mult cu un lift de mărfuri, închis cu o ușă pliantă. La fiecare etaj pot fi zărite birouri pustii, ziduri decolorate cu urme de mobile dispărute și țevărie vizibilă, un pustiu de podele și tavane mucegăite. Agitându-și mâinile roșii cu încheieturi lungi, tânărul oprește ascensorul între două etaje. — Dă-mi manuscrisul! Nouă ni l-ai adus, nu celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
o fracțiune de secundă, căci mă gândesc imediat că nu numai telefonul acela necunoscut sună, ci la multe sute și mii de kilometri se află telefonul din casa mea, care cu siguranță chiar în clipa aceea sună îndelung în camerele pustii, și din nou sunt sfâșiat între nevoia și imposibilitatea de a răspunde. În fiecare dimineață, înainte de ora de curs, fac jogging timp de un ceas, adică îmi pun treningul și alerg, căci simt nevoia să mă mișc: doctorii mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
sună un telefon și mă gândesc: „E un apel care mă urmărește, cineva caută în cartea de telefon toate numerele din Chestnut Lane și cheamă o casă după alta, să vadă dacă mă găsește.“ Uneori, toate casele sunt tăcute și pustii, pe trunchiurile copacilor aleargă veverițele, coțofenele coboară să ciugulească grăunțele puse pentru ele în vase de lemn. Alergând, simt o vagă senzație de alarmă, și, chiar înainte de a capta sunetul în ureche, mintea înregistrează posibilitatea țârâitului, aproape îl cheamă, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
conving dacă, din întâmplare, nu mă cheamă pe mine... Fără a mă opri din alergat împing portița, intru în grădină, dau ocol casei, explorez terenul din spate, mă învârt în jurul garajului, al cămăruței cu unelte, pe lângă cușca câinelui. Totul pare pustiu, gol. Printr-o fereastră deschisă din spatele casei se vede o cameră în dezordine; telefonul, pe masă, continuă să sune. Oblonul se trântește; perdelele rupte se prind în ramele ferestrei. M-am învârtit deja de trei ori în jurul casei; continui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
chiar mie... O bandă de gangsteri mă ține sub observație, știu că în fiecare dimineață fac jogging în sus pe drumul acela, poate au un observator pe deal cu un telescop ca să mă urmărească; când mă apropii de casa aceea pustie mă cheamă la telefon, căci știu de figura pe care i-am făcut-o lui Marjorie atunci, la mine acasă și mă șantajează... Mă trezesc aproape fără să-mi dau seama la intrarea în campus tot alergând, în trening și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
chinuit, întârziind să se desprindă de pământ, din umbra tufișurilor, de parcă numai zburând penele se convingeau că sunt pene și nu frunze spinoase. Îndepărtându-se răpitoarele, reapăreau stelele cenușii și cerul verde. Se iveau zorile, iar eu călăream pe drumurile pustii în direcția satului Oquedal. — Nacho - îmi spusese tatăl meu -, după ce voi muri, ia calul meu, carabina mea, de-ale gurii pentru trei zile, și apuc-o pe albia secată a torentului, mai sus de San Ireneo, până ce vei vedea fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cât mai multe provincii aparțineau familiei mele. Dar călătoria mea spre trecut nu face decât să mă înghită într-o vâltoare întunecată, în care curțile succesive ale palatului Alvarado sunt fixate una într-alta, familiare, dar și străine memoriei mele pustii. Primul gând ce-mi vine în minte i-l strig în față Anacletei, apucând-o pe fiica ei de păr: — Atunci eu sunt stăpânul vostru, stăpânul fiicei tale, și o voi lua când voi pofti! — Nu! strigă Anacleta. Mai înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în umbră, în relația obscură perpetuată între secretul conspiratorilor și secretul Poliției. Pentru a-l face să existe, e suficientă lectura mea dezinteresată, dar atentă la toate implicațiile permise și nepermise, la lumina acestei lămpi, în marea clădire a birourilor pustii, de cum îmi pot descheia nasturii uniformei de funcționar, lăsându-mă pradă fantasmelor interzise, pe care, în timpul orelor diurne, trebuie să le țin inflexibil la distanță... Trebuie să recunoști că vorbele Directorului General îți comunică o senzație de îmbărbătare. Dacă omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
armonia ansamblului. E ora când mulțimea personalului funcționăresc părăsește birourile supraîncălzite, își încheie nasturii paltoanelor cu guler de blană sintetică și se înghesuie în autobuz. Închid ochii și au dispărut: numai rari trecători se mai disting în depărtare, pe străzile pustii, de unde am avut grijă să elimin mașinile, camioanele și autobuzele. Îmi place să văd caldarâmul gol și neted ca pista de popice. Suprim apoi cazărmile, corpurile de gardă, comisariatele; toate persoanele în uniforme dispar, de parcă n-ar fi existat niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu natura e altă impostură: să moară! E suficient să rămână un strat de crustă terestră destul de solidă sub picioare și golul de toate celelalte părți. Îmi continui plimbarea pe bulevardul care, acum, nu se mai deosebește de câmpia nelimitată, pustie și înghețată. Nu mai există ziduri, cât vezi cu ochiul, nici munți sau dealuri; nici un fluviu, nici un lac, nici o mare: numai o întindere plată și cenușie de gheață, compactă ca bazaltul. A renunța la lucruri e mai puțin dificil decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
numesc Bulevardul, văd avansând o figură subțire, într-o haină de blană de culoare deschisă: e Franziska! Recunosc pasul zvelt, cizmele înalte, modul în care ține mâinile adunate în manșon, fularul lung, în dungi, care flutură. Aerul înghețat și terenul pustiu asigură o bună vizibilitate, dar degeaba îmi agit brațele, făcând gesturi de chemare: nu mă poate recunoaște, suntem încă prea departe unul de altul. Avansez cu pași mari, cel puțin cred că avansez, dar îmi lipsesc punctele de referință. Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
drumului; în câteva zile învățase cum se numea fiecare. Și priveam cum răsare soarele în spatele nostru și-i simțeam căldura. Știți cum este, Mma, acolo, la marginea lui Kalahari. E acel moment al zilei în care cerul este alb și pustiu și în aer plutește mirosul acela pătrunzător și nu vrei altceva decât să-ți umpli plămânii până la refuz. Jack era ocupat cu serviciul și cu toți oamenii aceia pe care trebuia să-i întâlnească, funcționari guvernamentali, persoane de la organismele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
J.L.B. Matekoni nu se simți în apele lui. Se obișnuise să petreacă diminețile de sâmbătă împreună cu Mma Ramotswe, să o ajute la cumpărături sau la diverse treburi prin casă. Fără ea, se simțea pierdut: Gaborone i se păru ciudat de pustiu; garajul era închis și nu avea nici o chemare să rezolve hârțogăraia care se adunase pe birou. Firește, ar fi putut să-și viziteze un prieten și, poate, să urmărească împreună un meci de fotbal, dar, nu avea chef nici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
frunze și rămurele. Câteva șopârle țâșniră să se ascundă, spulberând frunzele și niște șopârlițe gecko roz cu alb încremeniră pe pereți, speriate de prezența lor cu totul neașteptată. Șopârle, șopârlițele gecko, praful din aer; cam asta era tot - o casă pustie. Cu excepția fotografiei. Mma Potsane fu fericită să iasă din casă și îi propuse să-i arate locul unde cultivau odinioară legume. Din nou, pământul avusese ultimul cuvânt și tot ce mai rămăsese din proiect erau urmele unor canale șerpuitoare, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]