1,206 matches
-
Tâmplele Începură să-i zvâcnească, iar fruntea i se acoperi de broboane de sudoare. „Poate că ar trebui să mă compătimiți, de ce nu?” răspunse Stanovski cu aceeași intonație În glas. „Dar de ce, mă rog?” se auzi hodorogind prin Întuneric glasul răgușit al domnișoarei Fundyfer. „De aia”, zise Satanovski și Începu s-o gâdile pe tălpi. Femeia râdea, țipa, leșina și iarăși Își revenea În simțiri, În timp ce inginerul o tot Întreba, trecându-i bărbia peste sâni: „Acum Înțelegi?”. „Înțeleg, Înțeleg”, țipa aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fiu în locul dumitale aș începe să mă îngrijorez în privința soartei mele în cazul cînd cineva ― de pildă subsemnatul ― s-ar hotărî să mă predea Împărătesei. Greer se albi la față. Înghiți în sec, cu greu, și apoi rosti cu glas răgușit: ― Nu te prosti! Avem aici tot ce ne trebuie pentru amîndoi. Putem să încasăm împreună plata ― dar trebuie să avem grijă, căci a înconjurat nava cu soldați. Mi-am închipuit că o să permită ei intrarea cuiva, dar de aceea te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
acum să manipuleze manetele de comandă pentru ca noi ceilalți să putem fi scutiți de această corvoadă..." Hedrock-Neelan se opri aici, cu un fel de greață pînă în adîncul sufletului: ― Doamne, ce copii au putut să fie! mormăi el cu vocea răgușită. Copii mari sortiți pieirii! Iar după o clipă se gîndi: "Va să zică Greer era omul bun la toate. Atunci nu mă mir că n-avea nici măcar cunoștințe științifice elementare". Dădu să citească mai departe, dar o clipă Hedrock își descătușă eul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
SĂ RĂMÎI... ȘI SĂ MĂ ȚII DE MÎNĂ? ZĂBOVI ȘI VĂZU CU OCHII LUI CUM SE SCURGE VIAȚA DIN TRUPUL EI. AȘTEPTĂ PÎNĂ CÎND MOARTEA SE INSTALĂ TRIUMFĂTOARE ÎN CORPUL PE CALE DE A SE RĂCI, IAR PRUNCUL, CU ȚIPETELE LUI RĂGUȘITE, ÎL SCOASE DIN SĂRITE. LA O DISTANȚĂ DE JUMĂTATE DE AN-LUMINĂ, SE PREGĂTEA DE PORNIRE O NAVĂ COSMICĂ ÎN LUNGIME DE APROAPE DOUĂ SUTE DE KILOMETRI. INLĂUNTRUL EI VIBRAU GÎNDURILE DE LA O MINTE LA ALTA: \...CEL DE-AL DOILEA EXAMEN GENERAL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
zâmbit. „Sigur“, am bombănit (mă simțeam ofensat), „ție îți convine, tu n-ai fost în coșmarul Mariei...“. Mi-am amintit însă că, la un anumit moment, și eu fusesem gata să izbucnesc în râs : Maria, vorbind cu vocea groasă și răgușită a lui Iason, mi se păruse și mie, pe cât de stranie, pe atât de grotescă. „Zâmbești fiindcă n-ai fost acolo“, am repetat, îmi trecuse supărarea. „Nu de asta.“ Zenobia arăta cu degetul spre mine. „Uită-te cum ți-ai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dansa în grupuri mari, se închina un vin, strigând unul la celălalt. Se pupau zgomotos, veselie în toată puterea cuvântului. După ce s-a cântat pentru a doua oară "La muți ani", într-un total haos, distingându-se voci groase și răgușite iar unele mai subțiri și slabe, forțându-se pentru a fi în ritm cu celelalte, mulți dintre petrecăreți își iau rămas bun unii de la alții, râzând veseli pentru a pleca spre casă. La un moment dat în sală nu mai
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
nu-i așa? E din alte țări, nu-i de pe aici, așa îmi pare... A, dumnealui?..., a mormăit, complice, Iov, ațintindu-și căutătura către tovarășul său, cu plete crețe. După ce a cumpănit în minte, cine știe ce gânduri, răspunse cu un glas răgușit, care parcă-i venea din străfundurile gâtlejului: Știi, dumneata? Dânsul e Profet! Vartolomei nu se miră decât în sinea lui, cugetările fiindu-i cam acestea: Apăi, că de asta mașina albă, cu gura zăbrelită, așa, cum se vede, îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tămbălăul pe care-l stârni poziția lui de echilibrist în adâncul beznei, simțindu-se, în consecință, azvârlit de la înălțimea unui subțire minaret, până într-o prăpastie fără fund. Visă, încă o dată, episodul biblic cu zborul vulturilor, care coborau trâmbițând țipete răgușite, apropiindu-se și încercând să-i mănânce merindea din coșurile cu carne pe care el le ducea pe creștet, după obiceiul mediteranean al celor din Cadrilater. Căzând de la balconul etajului al douăzeci și șaptelea, începu să se gândească la clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lui. Tomoe, speriată, s-a tras în spatele fratelui ei și s-a agățat de el cu toată puterea. Cât era ea de tare, în clipa aceea avea nevoie de protecția lui. — Nu-ncerca să fugi, domnișoară. Nu fugim, spuse Takamori răgușit, protejând-o pe Tomoe, dar dumneata... — Eu sunt „dumneata“? — Dumneata... știi cine este acest străin? — Ce? — Uită-te bine! Nu-ți amintești? Nu i-ai văzut fotografia în ziare?... Tot nu-l recunoști? E campionul la box brazilian, Gaston. Va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
chip întunecat, sinistru. Se putea citi pe fața lui umbra unei nenorociri negre. Obrajii îi erau scofâlciți și părea să aibă febră. Ochii aveau o sclipire înfiorătoare. S-a postat în fața lui Gaston și l-a întrebat cu o voce răgușită: — Cine naiba ești? Și cum Gaston nu i-a răspuns, l-a mai întrebat o dată: — De unde-ai răsărit? Sub privirea pătrunzătoare a bărbatului, Gaston s-a dat îndărăt, lipindu-se de zidul din spatele tarabei. L-a cuprins aceeași teamă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
halul ăsta pentru că nu ți-ai luat medicamentele când trebuia... Există medicamente și pentru tuberculoză. Se pare însă că tu nu vrei să ai grijă de tine. — Ce mai contează dacă mă fac bine sau nu? răspunse Endō cu voce răgușită. Un ucigaș ca mine nu are cum să trăiască o veșnicie... Apoi s-a întors spre Gaston și, zâmbind ușor, a ridicat mâna care ținea pistolul. L-a îndreptat spre Gaston un timp, urmărind cu o plăcere sadică chipul străinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
momentul potrivit. Dar până atunci... am grijă de tine. Intră acolo, ți-am spus! — Nu, nu. Iartă-mă! Nu! — Fratele meu, Kanai... Fratele meu a fost azvârlit într-o celulă de închisoare mai rece și mai întunecată ca aceasta. Vocea răgușită a asasinului amuți brusc din pricina unui acces puternic de tuse. Fără să slăbească pistolul din mâna dreaptă, și-a acoperit gura cu stânga. Umerii îi tremurau din cauza tusei. Când s-a mai liniștit, a scuipat pe sacii de ciment. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de gresie și marmura, nisipul și mortarul peste tufele de corn. A tăiat alunul, să poată turna beton. Vreo două ramuri rămase afară se-ncăpățânează să dea frunze. *** - Ce bine că te-am găsit! aud în spatele meu o voce ușor răgușită. Mă desprind cu greu de la fereastră, parcă m-am lipit de dușumea în locul acela. - Da? - Ierea de așteptat să fii aci, Ștefan! - Negru... Fătuca poartă ciorapi în dungi la bocancii cu ținte, are codițe colorate și-o fustă scurtă, plisată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pornea din unghiul format cu o clădire sinistră ce adăpostea o firmă de construcții. Am apăsat pe butonul de lângă plăcuța pe care scria „Staggio Heaven“ și o voce care părea să fie a unui moșneag urâcios sau a unui copil răgușit Întrebă pe un ton pițigăiat: „Cine-i acolo?“. „Mă numesc Miyashita.“ Un sunet metalic mă avertiză că ușa de sticlă urma să fie descuiată. Se deschise automat În fața mea. Mai multe plăcuțe erau incrustate pe un perete acoperit de carouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
scund de lângă mine mă privea fix, ducând la gură, la intervale regulate, mai precis o dată pe minut, sticla de whisky pe care o ținea În mână. Nu mai văzusem nicăieri marca aceea. — Bei și tu? mă Întrebă cu o voce răgușită, băgându-mi brusc sticla sub ochi. Nu prea suna a engleză. Avea o cicatrice urâtă pe Încheietura mâinii. O cicatrice verticală. Dacă ar fi fost alungită pe orizontală, ar fi putut să Însemne o tentativă nereușită de sinucidere, dar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
înotam până aproape de genunchi în pământul mocirlos și m-am poticnit. Un râs bubuitor a umplut mlaștina, cutremurând liniștea și făcând trestiile să foșnească. Atunci am simțit o mână pe umăr. Am sărit ca ars, dar, din spate, o voce răgușită mi-a poruncit: "Stai, nu te întoarce!" M-am supus. După câteva clipe, în care nu s-a mai auzit decât foșnetul trestiilor, aceeași voce a continuat: Crezi că e atât de simplu?" Nu înțelegeam ce anume trebuia să fie
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
absenți și la un moment dat am crezut că dormea în picioare. Dar n-am îndrăznit să mă mișc. Mangusta adormise și ea. Într-un timp, am auzit un schelălăit de câine. Atunci îmblînzitorul a tresărit și cu o voce răgușită, rea, m-a întrebat: "Unde-i nebunul?" "Care nebun?" m-am bâlbâit eu. A făcut un gest nervos cu mâna, ca și cum întrebarea mea îl sâcâia. "Nebunul care ne-a fugit de la ospiciul din mlaștină. Vrem să-l învățăm un cântec
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
din nervii mei. Intrând în gară, amețit încă de căzătură și răvășit de cele întîmplate, m-am dus ca un automat tot în încăperea cu telefonul. Și am înțeles, în sfârșit, de ce țipase Eleonora. Din receptor se auzea un lătrat răgușit care continua să întrebe sau să răspundă... Asta m-a răvășit și mai rău. Afară fulgera și tuna întruna, iar ploaia se prăbușea în valuri pe acoperișul gării. Eram într-o stare de neputință și deznădejde. Îmi sunau mereu ca
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
era încântat să afle. - Câte deschideri sunt de la puntea inferioară încoace? întrebă. - Patru. - Sper, zise vesel, Gosseyn, că spui adevărul. Dacă, de exemplu, descopăr că sunt cinci, suflorul ăsta se descarcă singur. - Nu sunt decât patru, vă spun, zise Oreldon, răgușit. - Știi, zise Gosseyn, văd că avem aici o ușiță pentru închiderea scării. - Nu vi se pare normal? Oreldon își regăsea stăpânirea de sine. - La urma urmei, continuă, o navă cosmică trebuie să fie construită în așa fel încât secții întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
prima impresie a lui Gosseyn era că se găsea în fața unui bolnav. Fața comandantului corpolent era foarte palidă și ochii îi luceau de febră. Se uita la Gosseyn ca la o fantomă. Îi reveni brusc culoarea în obraji. - Gosseyn, zise răgușit, ce s-a întâmplat cu dumneata? Ne-am pierdut. Gosseyn se uită la el, întrebându-se dacă această demonstrație de emotivitate și frică explica incompetența care-i înlesnise lui intrarea în posesia navei. În cele din urmă, vorbi cu calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
vreo 3 ani, plângea cu disperare, eliberând niște lacrimi perfect rotunde, perluțe cu soare, transparente... scena era dominată de tatăl, un bărbat înalt, - dar care tată nu e mare pentru copilul său mic? - și urla la fetiță cu o voce răgușită, dar răsunătoare, ba o mai și înjura că o bagă undeva dacă nu tace odată... metode feroce pe scurtă durată... Toți din familie stăteau jos, numai micuța își striga amarul către lume, stând în picioare... nu spre familie... vorbea cu
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
cu mine eram capabili să-l prindem cu ușurință, dar această voce era probabil atât de răgușită de teamă, încât sunase la fel de neatrăgător precum trebuie să-i fi părut și noi înșine. Nu există o astfel de voce pentru Becker, răgușită sau altfel. Țipând la Poliza să se oprească, el se lansă într-un sprint susținut. M-am chinuit să țin pasul cu el, dar după numai câteva salturi se afla cu mult în fața mea. În câteva clipe l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
și imediat altul și încă unul. Apoi mama ta mă lovește cu palmele peste față. Încerc să mă apăr, dar sunt absolut nepregătit pentru atacul acela. — Tu! Tu! Cine crezi că ești, tu! Cine te crezi?! Are chipul răvășit, vocea răgușită, n-am văzut-o niciodată așa. Mă las lovit și mi-e milă de mine, de ea, care face eforturi să găsească cuvintele cu care să mă jignească. — Tu... Tu... Ești un rahat! Un rahat egoist! Reușesc să-i prind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
om care doarme pe jos. Își scoate capul din culcușul lui mizerabil. N-am nimic! Se agită, țipă, crede că vreau să-l fur, ce să fur? Grămada aceea de zdrențe putrede? Dinții care, atunci când deschide gura și un plânset răgușit i se rostogolește în șanțul lucitor al gâtului, se vede că lipsesc? — Mă scuzați, am căzut. Ce am atins? Ce miasme am respirat? Bărbatul emană un miros îngrozitor, ca de câine abandonat cu burta spintecată pe marginea drumului. Și Italia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Italia era trează, mă privea prin geam și zâmbea. Am răspuns zâmbetului ei cu un gest al mâinii. După aceea am fost veseli, Italia a deschis radioul, cunoștea cuvintele tuturor cântecelor și a început să cânte cu vocea ei puțin răgușită și să miște umerii. Apoi s-a făcut întuneric, Italia nu mai cânta, ascultam o voce care spunea că apa mărilor era agitată. Tremura, îi tremurau picioarele și mâinile uitate în mijlocul scobiturii albe și slăbănoage unde carnea devenea mai fragedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]