1,075 matches
-
meu ura împotriva scriitorului din mine, care mi-a adus numai necazuri. Am glumit, dom' Mihai, am glumit, rîde inginerul Florea, oprind mașina în fața Consiliului Popular, lovindu-mă apoi cu palma peste spate. Nu dezarma! Succes! Le fac semn de rămas bun, cobor și pornesc în fugă spre intrarea în Consiliu. Portarul vrea să mă mai întrebe ceva, dar îi spun că n-am timp și mă grăbesc pe scări în sus. Ușa cu numărul șaptezeci e încuiată, probabil tipul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a reținut ceea ce i-am spus. Pe obrazul ei, palid pînă acum, simt cum înflorește din nou rozul aprins, ca o floare de magnolie obrajii ei sînt două petale, adunînd între ele seninul privirii... Ne facem un gest scurt, de rămas bun, un gest ca între camarazi și ne privim lung, surîzîndu-ne, în timp ce ușile liftului se închid încet. Mă rezem de peretele liftului și oftez adînc, întors la realitate: "De ce naiba mă caută cei de la combinat?! Dacă au o avarie, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
combinat sînt atîția cu experiență... Mulți ar fi vrut să iasă în frunte azi, mai ales că erau și cei de la partid... Nu mergi acasă? Mai am puțină treabă... Ne mai strîngem încă o dată mîinile. Dinu face un semn de rămas bun și pleacă spre poartă, pe urmele lui Vlad și-ale Brîndușei. "Teona", exclam eu în gînd. Deci de la Dinu știe ea puținul cît îl știe despre mine: că beau vodcă și că beau din pahare cu sticlă groasă, așa cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Paolo via Lima, studiez harta Braziliei: ușor de mers cu autobuzul Sao Paolo Rio iar la întoarcere am să cobor în Lima în loc de Quito (oferta este doar pe traseul Quito Sao Paolo). Cumpăr biletul pentru peste trei zile și în timpul rămas îmi trag sufletul la altitudinea și frigul din Quito după căldurile din El Oriente. Îmi iau rămas bun de la Maximiliano, care îmi spune că va organiza o croazieră pe Amazon în Decembrie Ianuarie, pornind din Peru și mergând către Manaus
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
ne vedem sănătoși, și cu altă ocazie, vom mai discuta, dacă veți dori. Ca și la intrare, cu aceeași fermitate și siguranță în mișcare, ca și în vorbire, profesorul salută grupul de țărani, care cu mult respect răspund salutului de rămas bun, după care se despart, mergînd fiecare să împlinească preocupările lor zi de zi. Moș Negruș plătește băutura, și apoi cu toții părăsesc hanul, plecând după interesele lor. Iau medicamentele de la farmacie pentru Elena, merg la atelierul de fierărie a lui
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
bărbații mai tari de fire nu s-au putut stăpâni. După încheierea slujbei, preotul a vorbit, cu frumoase cuvinte, despre cea care a fost o femeie la locul ei și credincioasă. A urmat unul din cele mai triste momente de rămas bun. Maria a zis: „ADIO, șI NU TE VOM UITA!”, apoi mama Elena a fost înhumată în plânsetul întețit a tuturor rudelor și consătenilor ce o cunoscuseră. Capitolul XI Săndel în numeroasa familie a lui Costache Gheorghiu toți membrii acesteia
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
ca mine! − Nu spuneți așa, domnu’ învățător! Am învățat noi cântece de la dumneavoastră și tot ce am aflat e neprețuit. Nici nu am știut cum trece timpul, că vedeți că s-a și înserat, încheie Gheorghiță discuția, luându-și un rămas bun respectuos de la îndrăgitul fost dascăl. Capitolul XIX Frământări și acasă − Lențâca, ce-o fi având mama de tot plânge întruna? Mă uit la dânsa și văd cum îi curg lacrimi, șiroaie, da’ nu știu ce are, o doare ceva? − Ce știu
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
încă prea mic pentru așa ceva; Gospodarul numără banii prețului pe care se învoiseră iar Maria îi dădu frânghia de care era legat Joian. Câinele Cuțurică se uită la stăpâni, apoi la Joian și scheună prelung. Dar nu era semn de rămas bun între animale, ci mai degrabă față de stăpâni. Cuțurică s-a dus după Joian hotărât , nevrând să asculte de îndemnurile repetate ale Mariei și ale lui Dumitru . − Da’ de unde ești matale, creștine? întreabă Maria; − De la Dragomirești, satul Semenea, aproape de Doaga
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
familiei, și atenția mea se va îndrepta spre familia rămasă ca sprijin moral. Lumea cunoscută din jurul meu mă compătimea. Acest lucru nu făcea decât să-mi accentueze durerea ce purtam cu mine. Prin dispariția cuiva am apreciat că nu cel rămas trebuie compătimit pentru că în viață fiind poți încă să te bucuri de soare și lumina lui, de flori, de orice te înconjoară. Cel care dispare este de compătimit, pentru că nu se mai poate bucura de nimic din ceea ce a avut
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
le-a arătat ea. Nu degeaba aveam lângă mine un ghid calificat, care dorea să-mi înfățișeze Parisul în toată frumusețea și splendoarea sa! A plecat cu Alieta și mașina ei, nu înainte de a-mi da și anumite sfaturi utile. Rămas singur, ce puteam face altceva, decât să-mi desfăt privirile cu frumusețile ce mă asaltau la tot pasul! Cu Trocadero și turnul Eiffel ca repere apropiate, am început plimbările de dimineață și de după-amiază. M-am convins că în Paris
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
anticipat foarte bine din imensa literatură franceză ce citise până la plecare, urmând să-l cunoască și mai mult străbătându-l cu autobuzul, mașina ori cu pasul. Într-o după-amiază, când tocmai ne pregăteam de plimbare, Mariana îmi arată bilețelul de rămas bun la plecarea ei din București... Mi-a spus atunci că acest petecuț de hârtie a făcut ocolul Parisului, printre prietenele și cunoștințele ei. Fiecare din aceste cunoștințe și prietene spunea că la plecarea din România a întâmpinat împotrivirea cuiva
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
ei. Fiecare din aceste cunoștințe și prietene spunea că la plecarea din România a întâmpinat împotrivirea cuiva: mamă, tată, frate, soră ori soț, în timp ce eu, la 75 de ani trecuți, nu-mi făceam probleme de ce se va întâmpla cu mine, rămas singur în țară... La vremea aceea îi spusesem că eu, de bine, de rău îmi trăisem viața și nu mai conta viitorul meu, în timp ce ea avea răspunderea pentru viitorul ei și al feciorului său! M-am bucurat că era apreciată
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
făcut într-o familie de români, cu bucate românești, cu program TV din România, încât tot timpul am avut impresia că suntem în țară și nu la Paris. Deși am colindat cu spor străzile și bulevardele Parisului și-mi luam rămas bun de la tot ce vedeam, știind că nu mă voi mai încumeta să mai fac o nouă vizită, nu am întâmplări deosebite, dar știu că am și citit multe cărți valoroase în română și chiar franceză, pe care o înțelegeam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
pentru mine. Nu vei primi premiul la final. Am crezut în tine, dar mai ales am crezut că tu crezi în mine. De fapt în afară de mine, nimeni nu poate crede în mine. Poate va fi, în curând, și un alt rămas bun, nu îndrăznesc să mă pronunț pentru că întotdeauna gândurile recunoscute atrag realitatea după ele. Ori eu încă nu sunt convinsă dacă doresc sau nu să mi se împlinească acest gând încă nemărturisit. Tabăra Rîmnicu Vâlcea 30 iunie 2002 - Rm. Vâlcea
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
de restaurare, încheiate în 1981. Centrul Santiago, cu numeroase artere pietonale și magazine moderne, elegante, constituia un punct de atracție, deși salariul nostru minuscul nu ne permitea decât să "admirăm". (La încheierea misiunii, trecând pe aici pentru o vizită "de rămas bun", soția a văzut într-o vitrină o pereche de cizme turcoaz, cu intarsii de piele albă, o minunăție! Am întrebat de preț, costau 150 de dolari, respectiv un sfert de leafă, dar i le-am luat drept răsplată pentru că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Consulatul General al României la Rio de Janeiro, urmând a vi se încredința o altă însărcinare! Mi-am zis, invocând titlul unei cunoscute cărți, "Dulce ca mierea e glonțul Patriei", și m-am pregătit de plecare. Am început vizitele de rămas bun la autorități, colegi din Corpul Consular, prieteni brazilieni și români, l-am informat pe Decanul Corpului Consular și am trecut cu "colaboratorii" la pregătirea bagajelor. Înaintea plecării, Corpul Consular a organizat o recepție în cinstea mea și a soției
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
un dejun de către ambasador și consoarta sa. Eram osteniți după un drum atât de lung, așa că doream ca meniul să nu fie prea bogat, pentru a ne putea retrage. De a doua zi, întrucât ambasadorul își începuse deja "vizitele de rămas bun", l-am însoțit, pentru a mă prezenta la principalele instituții și oficialități. Cum ambasadorul avea un stagiu la Montevideo de peste 5 ani, la care se adăuga un alt mandat de secretar I înainte de 1989 la fel de îndelungat, era cunoscut peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
României în Republica Orientală a Uruguayului". Aveam la dispoziție, conform practicii, 90 de zile pentru efectuarea vizitelor de rămas bun la autoritățile locale și rezolvarea ultimelor probleme. În lunile următoare, mi-am continuat activitatea obișnuită, împletită cu vizitele protocolare de rămas bun. Corabia mea plutea liniștit pe Rio de la Plata, dar, precum orchestra de pe Titanic, am "cântat" până în ultimul moment: eram de trei ani vicedecan al Corpului Diplomatic și în vacanța din iunie-septembrie a Nunțiului am fost Decan interimar, având de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
La 6 octombrie făceam ultima plimbare cu soția pe Rambla, luându-ne rămas bun de la această minunată țară și de la binecuvântatul ei popor. Et în Arcadia ego! Noaptea, prins de amintiri și gânduri, am așternut pe hârtie răvașul meu de rămas bun pentru Uruguay: Mañana... Mâine Mañana me voy! Mâine plec! Para siempre! De-fi-ni-tiv! Mi-am pregătit cu grijă bagajele. Iau cu mine Rio de la Plata, cu care mă salutam în fiecare dimineață de pe terasa casei și în fiecare seară de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
dăruit Academiei Române, încă din timpul vieții, una din cele mai valoroase biblioteci, legată în special de epoca mai veche a literaturii noastre. Ioan Mihalache, mitropolitul Naniescu de mai târziu, s-a născut la 15 iulie 1820 în satul Răzălăi (Sorocaă. Rămas orfan, este luat spre a fi îngrijit de unchiul său, arhimandritul Teofilact din Mănăstirea Frumușica. În anul 1831, la vârsta de 11 ani, vine la Iași, stabilindu-se la biserica Sf. Spiridon. După 4 ani de ședere în Iași, unde
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
al unui scriitor mult mai cunoscut, Heinrich von Kleist (1777-1811), care, la treizeci și trei de ani, s-a Îndrăgostit pătimaș de fiica ei de doisprezece ani, Hedwig Marie (ulterior von Olfers). Se spune că a convocat familia pentru a-și lua rămas bun Înainte de a pleca la Wannsee - pentru a da curs unui entuziast pact de sinucidere Încheiat cu o doamnă bolnavă -, dar cererea lui n-a fost acceptată Întrucât era zi de spălat În casa Stägemann. Numărul și diversitatea contactelor pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
când, În bezna fluidă a nopții, pe acel vechi pod de lemn dintre luna camuflată și râul acoperit de ceață, Îi sărutam pleoapele umede și calde, fața răcorită de ploaie și apoi imediat mă Întorceam ca să-mi mai iau o dată rămas bun de la ea - apoi lungul urcuș Împleticit, În Întuneric, când picioarele mele pedalau Încet și cu trudă, Încercând să presez bezna monstruos de rezistentă și de mobilă care refuza să fie supusă de picioarele mele. Îmi amintesc totuși cu o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Ce facut cu ei? Câți 'talieni, neamțule? Mai mult una sută cinci zeci 'talieni. Ce poruncit facem Măria Ta? Ștefan se gândește câteva momente. Măria mea poruncit: 'talieni oaspete drag la Moldova este. Dus la Suceava. Slobozit la Italia. Care rămas, dat fata frumos la el, moldovean făcut. Aista poruncit Măria mea! Jawohl! răcnește el pocnind din cărâmbi. Da' cu boambele celea cum fu, neamțule? îl scormonește Ștefan. Numa' doi galion! se vaicăre Herman. Numa' doi!... Kaputt! Jawohl, neamțule! îl bate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
voce tremurătoare. Plin de noroi și sânge, cu capul gol, cu pletele în vânt, a ridicat ochii spre noi, ne-a zâmbit; era atâta tristețe dar și hotărâre în ochii lui... Ne-a făcut cu mâna un semn de bun rămas, și-a făcut o cruce mare, a scos sabia și-a pornit spre Poarta Sfântului Roman. Ne-am agățat de el. "Ce vrei să faci?!?! am strigat noi. E zadarnic!! Totul e pierdut!! Suntem înfrânți!!" S-a smuls din brațele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am îngenuncheat la stâncă unde S-a rugat Domnul cu sudori de Sânge cu câteva ore înainte de a fi judecat. Am privit cu durere tot ce poți vedea cu ochi trupești, m-am rugat, am sărutat stâncă în semn de rămas bun, cu lacrimi și părere de rău că trebuie să plec și poate nu o voi mai vedea niciodată. Regretam plecarea mea de acolo, că nu o să le mai văd. Meditând la tristă despărțire mi-a venit un gând tainic
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]