1,687 matches
-
ales acest amănunt le plăcea tuturor. Îi emoționa gândul că oglinzile despre care toată lumea vorbea vor fi îndoliate și la moartea lor. Retorica obișnuită nu acceptă că poți să fii fericit la o înmormântare decât dacă îl urăști pe cel răposat. Eu nu-l uram pe individul cu mers de pisică. Sau, nu-l mai uram. Uitasem toate necazurile pe care mi le făcuse și mă pregăteam să-i cioplesc o piatră funerară cât mai frumoasă. Dar dintre toate ipocriziile, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o săptămînă mai devreme dacă murea, trupul său ar fi putut fi transportat pe calea aerului la Anchorage, dar furtuna de iarnă Începuse deja și nici un avion nu se putea ridica de la sol. La Început, l-au ținut pe suedezul răposat chiar lîngă unul din corturi, Înfășurat În plastic, dar vînturile au smuls folia aia de plastic și aproape ca au luat leșul pe sus. După asta, au băgat trupul Într-un sac de dormit, l-au legat bine cu funii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
În jos pe Dunăre Îndreptîndu-se către Marea Neagră unde s-a scufundat sub valuri alăturîndu-se triremelor grecești și navelor romane de luptă galioanelor turcești și galerelor venețiene și acesta a fost semnalul revoluției și sfîrșitul dictatorului și asta o știm de la răposatul Telescu care iubea poveștile țării sale și miracolele de iubire născute din aceste povești dar vai, nu Îndeajuns de des! Wakefield nu se mai putea menține pe acest teren așa cum era, fără accent, un om născut În deplină siguranță pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
păcate. Criptele din cimitire erau o noutate pe placul longobarzilor, ei fiind atrași de tot ceea ce este întunecat, misterios și subteran. Le aduceau aminte de casele morții pe care le ridicau încă înainte de a veni în Italia și-n care răposații, împietriți de ger, așteptau topirea gheții și frăgezirea pământului ca să fie îngropați și să ajungă în sfârșit în Walhalla. Acum și catolicii fac uz de criptele bisericești. Unii speră să urce mai grabnic la cer, dată fiind vecinătatea cu relicvele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
văzut că-i tremură colțul gurii, atunci secretarul s-a dus la ușa mascată, a deschis-o și a ieșit, iar tovarășul Bherekméri a spus că, în ceea ce-l privește, el ar dori să-și continue discursul, necrologul scumpului tovarăș răposat, și o vreme și-a aranjat din nou hârtiile, apoi a început iar să-și citească discursul, dar eu nu mai eram atent, pentru c-am văzut că s-a deschis ușa mică și au intrat doi gropari, unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
privirea pe care tatăl lui i-o aruncă Înainte de a o studia cu atenție pe fată. Avea cincisprezece ani, era blondă, frumoasă, cu un aer angelic, și era singura care Îl putea Îmbuna pe bătrîn, desigur din pricină că semăna mult cu răposata lui soție, Gaïdick. - Eram cu Aude și cu Nicolas, minți ea fără rușine, expediindu-i un zîmbet pocăit bunicului ei. Îmi pare rău că am Întîrziat, bunicule. Arthus Îi zîmbi scurt În chip de răspuns și reîncepu să mănînce. Nepoata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
crucii. Lucas se apropie de Marie, care se schimbase la față la fel ca și insularii prezenți, și o Întrebă la ce anume făcea tatăl ei aluzie. - Străbunii spuneau că o vijelie Într-un cer senin e semnul mîniei celor răposați. Specialistul În crime ritualice Încerca să scormonească printre amintirile lui de geografie - Întîlnirea front rece-front cald -, În căutarea unei explicații plauzibile, cînd exclamația Înăbușită a lui Jeanne Îi reteză elanul. Mama Mariei, Înlemnită, fixa una dintre coroanele de flori așezate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
prânz dat În onoarea lui T.S. Eliot. La plecare, Marla Glyph i‑a spus lui Abe: - Ai băut Coca Cola direct din sticlă și T.S. Eliot te‑a privită oripilat. Ravelstein povestea fără jenă acest lucru despre el. Și despre răposata doamnă Glyph. Aceasta se născuse Într‑o familie foarte Înstărită și soțul ei era un mare orientalist. - Oamenii fermecați de ei Înșiși Își inventează singuri o semnificație specială, comenta Ravelstein. Țes În jurul lor fantezii orbitoare. Se prefac În niște libelule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
acest fel nu făcea nimic din ce putea fi imitat cu ușurință. Nu puteai Începe să fii ca el fără să studiezi și să Înveți În prealabil, fără să parcurgi muncile ezoterice de interpretare prin care trecuse el sub direcția răposatului său maestru, faimosul, controversatul Felix Davarr. Uneori Încercam să mă pun În locul unui tânăr dăruit cu har din Oklahoma sau Utah sau Manitoba, invitat să se alăture unui grup de studiu privat În apartamentul lui Ravelstein, urcând cu liftul, trezindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
totodată - numai drepturile lui de autor din Japonia erau, cum spunea el cu extraordinară plăcere și lipsă de modestie, „feroce”), s‑a mutat Într‑unul din cele mai bune apartamente din zonă. Acum avea priveliști panoramice În toate direcțiile. Nici măcar răposata doamnă Glyph, cea care Îl exclusese de la mesele ei pentru că băuse Coca Cola din sticlă În fața lui T.S. Eliot, nu avusese o locuință mai bine plasată. În mod bizar, casa lui avea un aer monastic. Pătrundeai pe sub niște arcade joase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mine un avertisment că trebuie să‑mi adun puterile, să mă pregătesc. Revelstein și Morris Herbst vorbeau zilnic la telefon. Morris Herbst, care era văduv, reușise cu ajutorul lui Abe să crească doi copii. Ravelstein fusese, Într‑un fel, Îndrăgostit de răposata lor mamă și vorbea despre ea cu neobișnuit respect și admirație. Mi‑o descrisese ca având: „o față dramatic de albă, ochi negri, o natură frumoasă, deschis sexuală fără să fie promiscuă.” Nimic din domeniul sexual nu mai este prohibit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
o față dramatic de albă, ochi negri, o natură frumoasă, deschis sexuală fără să fie promiscuă.” Nimic din domeniul sexual nu mai este prohibit; provocarea constă doar În a ține piept anarhiei sexuale generale. Ravelstein o admira, o iubea pe răposata soție a lui Herbst. Era singura femeie a cărei fotografie o păstra În portofel. Așa Încât era firesc să se poarte ca un al doilea tată față de copiii ei. Le‑a făcut rost de burse și de slujbe În campus, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Heinz și cu mine n-am mai putut să bem în cazemata noastră. În ea s-a instalat un tun de calibru 88 și au fost trimiși niște soldați în jur de cincisprezece-șaisprezece ani. Asta, da, poveste de succes pentru răposata soție a lui Heinz - niște băieți atât de tineri îmbrăcați în uniforme de adevărați bărbați și cu o capcană a morții echipată cu armament complet, toată numai a lor. Prin urmare Heinz și cu mine am continuat să bem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
dori? — Ți-ai mai putea dori și așa ceva, zise ea descuind geamantanul. Sper! Deschise geamantanul, îmi arătă că era plin de manuscrise. Darul ei pentru mine erau operele mele, operele mele serioase, aproape fiecare cuvânt simțit scris vreodată de mine, răposatul Howard W. Campbell, Jr. Erau poezii, povestiri, piese de teatru, scrisori, o carte nepublicată - operele mele de pe vremea când eram tânăr, tânăr, liber și plin de viață. — Ce senzație ciudată îmi dau toate acestea, am mărturisit eu. — Să nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de el, susținea Szombathy, ori de câte ori încercase să le spună cum. Atâta despre Szombathy. Cât despre camera în care m-am trezit după bătaia primită: era pivnița care fusese amenajată pentru Garda de Fier a Fiilor Albi ai Constituției Americane de către răposatul August Krapptauer, pivnița doctorului Lionel J. D. Jones, D.C.D., D.T. Undeva, sus, mergea o presă care tipărea exemplare din Luptătorul creștin alb. Dintr-o altă încăpere de undeva din pivniță, insuficient izolată fonic, veneau împușcăturile monotone de la un antrenament de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
a dus la vece. Ăialalți? A plecat. A mai rămas tov. inginer. Da’ a plecat și dânsul pân’ la telefoane. Cea că sună la țară să contramandeze înmormântarea. Zău că așa zicea. Cea că v-ați bătut joc de memoria răposatului“. Trânti receptorul. Îi venea să arunce cu scrumiera în ușă. Sau în fereastră, să spargă ceva. Pufni furios. „Memorie! Ce ți-e și cu ăștia. Bandiți până și la nepoți. Tineret crescut de noi, școală de la noi, vacanțe de la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-i în săculeț?! Numai să fi zis conu Tilică ceva, și crezi că inginerașu ăsta mai făcea fițele astea de le face acu’, cu tija și ghiventu’ care cică e lipsă de la inventar?! - Dom’ Afinoghiu nu i-a fost șef răposatului. Dom’ Băcănel era din partidul ălalalt. Erau la opziție la partide, pe vremea aia! S-au și bătut de câteva ori, la București. S-au contrat și aici, când a venit regele Carol al doilea și a inaugurat silozul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ce avem și noi mai bun. Garantat, nici o problemă din partea mea. Nisip își frământă mâinile, nehotărât. - Nu putem să-l luăm, totuși, tov. maior. Am vorbit din nou acasă. Nu putem face așa ceva. Ar fi un păcat prea mare. Memoria răposatului, pentru care a suferit atâtea în viață, totuși... - Păcat de cine? țipă dintr-o dată Goncea. Păcat de niște oase? Păcat de-un pumn de ciolane? Așa judeci dom’le bunăvoința noastră? Păcat zici?! I-auzi părințele, cine zice de păcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ceva, făceau socoteli, nu reușea să deslușească ce se discuta acolo. Dăduse să plece și el mai demult, dar insistaseră să mai stea, să aștepte până pleacă toți ceilalți. Emilian Țongu, un fel de nepot, sau copil de suflet al răposatului, nimeni nu mai știa ce fel de rubedenie era, ținea neaparat să-i arate un film video cu papa. La început nu a vrut să rămână. Apoi se răzgândise. Popa moțăia acum în capul mesei. Terminase demult cocoșul. Ăsta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
onoare... Altfel, până la întâmplarea cu botezul, tripletele Voievodu erau cunoscute drept femei credincioase. Le lăudase chiar și protopopul Varsanufie, la hramul bisericii din Plesneana. Le dăduse colecția întreagă a revistei scoase de episcopie și cartea de omilii a Prea Sfințitului, răposatul Valerian bătrânul. Acolo, în ușa judecătoriei, în capătul multelor trepte, îl aștepta acela. Bătrânel, cocârjat, cu o bărbuță colilie, stângând la piept o servietă din vinilin verde. Nici nu apucă popa Băncilă să închidă bine ușa în urma sa, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fără un sfert. Trecu pe la părintele stavrofor Ioachim, de la „Sfinții Constantin și Elena“. Îi telefonase părintele Ioachim să vină să-l pună în legătură cu o cucoană din parohia sa. Vroia aceea să vândă niște pământ, via și hectarele dinspre pădure ale răposatului Lazarovici, bătrânul, tatăl arhitectului Stelian. Le revendicaseră fetele bătrânului, că arhitectul murise. Primiseră ceva din moștenirea aceea și acum se apucaseră să vândă. Vindea și Valentina, nevasta arhitectului. Părintele Ioachim nu era acasă. Plecase de dimineață la casa ce și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și nu putea! Că era formule stas, respectiv șabloane tipizate. Nu puteai să dezvolți nici un sentiment de tristețe, respectiv, de dor, cu compasiune sau... Nici nu mai spun că nu era voie să zici ceva de lumea de dincolo, că răposatul a plecat spre o lume mai bună. Nu mergea, nici măcar cu metaforele sau alte giumbușlucuri literare...Noi o aveam aici pe cea mai bună dintre lumi care a fost sau ar fi putut să mai fie, respectiv societatea multilaterală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
textual. Respectiv, mi-a zis, foarte comunicativ, respectiv sobru și confidențial: „Stimate domnule Rafilă. Vă roagă Prea Sfântul Valerian, personal vă roagă, ca un bun creștin ce sunteți, nu mai lăsați să apară la anunțuri cum că familia aunuță că răposatul a trecut în neființă. Nu e creștinește. Neființa nu există decât la nebotezați, atei și păgâni. Adică știți prea bine la ce ne referim.“ Respectiv, protopopul Varsanufie apela la sentimentele mele de credință și atașament față de cele sfinte. „Omul când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
iunie 1976, festivalul „Cântarea României“ pe județ. Mai era și membru permanent în Comisia Națională de organizarea a Festivalului. Până să rupă plutonul de revoluționari lanțul cu care era ferecată poarta, Burtăncureanu a și apărut în ușa vilei. Era cu răposatul epicop Valerian și cu o parte din corul catedralei (bașii și baritonii) după el. Prozatorul ținea cu mâinile amândouă vergeaua unui drapel tricolor, cu ciucuri. Era marele steag cu care intrau înaintașii la deschiderea grandioaselor spectacole omagiale de pe stadion sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cana de vin care le-o dă popa la hramul bisericii, dacă e să discutăm la obiect. Zău, prea... Irineu, băiatule, te cunosc de când erai în scutece. Nici nu-ți închipui câte am făcut eu pentru tine, pentru ai tăi. Răposatul Valerian, unchi-tu, mai că nu plângea, când mă ruga să am grijă de tine. Mi te-a dat spre păstrare, dacă e să o recunosc. Dar pentru bunică-tu, săracul popa Macovei, mai ales câte n-am făcut. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]