1,176 matches
-
un strat deprimant de praf. Era limpede că Shine n-a mai pus de mult mîna pe pămătuful din pene de curcan. Fără pămătuf și fără fluierat, și cu pungi imense, ca niște vînătăi, sub ochi. Iar numărul clienților se rărise mult. Oamenii pur și simplu nu mai veneau În partea asta de oraș. Cred că, În mintea lor, acest loc dispăruse deja. CAPITOLUL 11 Într-o dimineață superbă de septembrie, Jerry m-a luat pentru prima oară cu el În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
să primească ”Noul An”, ca deobicei... Era a doua oară, într-o lungă viață de aproape o jumătate de veac, trăită nedespărțiți, când lipsea. Amărăciunea din sufletul lui, nu putea fi înfățișată în cuvinte. Și urătorii cei mari s-au rărit, până când nu s-a mai auzit niciunul. O liniște se așternu peste tot înconjurul... Totul parcă muri... Eram în anul 2012... S-a trecut în Noul An, și în casa lui, firesc, lin, cum ai păși printr-o ușă deschisă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
comitagiilor revizioniști din Bulgaria, primiseră de la guvern arme de foc Întru legitimă apărare. Chestionat asupra acestui fenomen Îngrijorător, care primejduia integritatea teritorială a României, tatăl meu Îi mărturisi lui Nicolae Iorga că incendiile, jafurile și crimele bandelor de comitagii se răriseră de la o vreme. Probabil că și alți martori audiați de Iorga au declarat că starea de spirit În rândul localnicilor români devenise, dacă nu excelentă, În orice caz mai bună decât cea existentă În toamnă (către sfârșitul anului 1939). La
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
spume la gură tresăltând ca o apucată, așa încît sora a aprins lumina, i-a pus o pernă sub cap și i-a apăsat mâna peste gură și nas, ținînd-o strâns vreo treizeci de secunde, până convulsiile s-au mai rărit. Iar azi, dimineața, când a intrat sora cu căruciorul cu medicamente, Elisabeta, cu ochii goi, a înghițit tranchilizantele și s-a proptit din nou între perne. Nu i-au dat micul dejun, ceea ce ne-a trezit suspiciunea, și când a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
brusc și să apară în prim plan, intervievat despre tone de minereu și cu gândul la cei dragi de acasă, tocmai matrozul cu pricina; în locul lui apăreau însă bătrâni căpitani de navă cu figuri de contabili, ceea ce-mi mai rărea bătăile inimii. Ce păcat, ce păcat că nu pot, oricine ai fi, oricâte REM-un ai fi văzut, oricât de inteligentă și sensibilă ești, nu pot, Nana, să rămân cu tine. Câțiva centimetri, câțiva ani, câteva mii de lei în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lumină“. Altminteri, Goethe ar fi spus, pe patul morții, „Mehr Lichtung!“, dar a spus „Mehr Licht!“. (Unii pretind că doar „Mehr Luft“, — ca orice muribund ce se sufocă.) Nu întru totul, așadar, din Licht, ci, mai curând, din lichten „a rări, a face rariști în desișuri de pădure“. Iată de ce-l menținem, în traducere, pe Lichtung ca atare. — Și, pentru că n-avem altă rimă, zise Carmen, îl rimăm cu Dichtung ca atare (greu traductibil și acesta în română, în care „poezie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
în spusa tuturor, o franchez pe aceasta simplu. Să nu te superi dacă-i avea de plătit vro suprataxă. Îndealtmintrelea repet ceea ce-am zis în scrisoarea trecută. Ne mănâncă urâtul pe toți și lumea a-nceput a se cam rări de pe-aici. Trenul între Odesa și Liman circulează acum cu mult mai rar și seara defel. Prietenii Zaharia, Buțureanu, onor. Drăghici, d-rul Max s-au întors în țară; numai eu, cocostârc străin, măsur malurile Limanului cu picioarele mele arhioloage
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
nu mă uitați și să grăbiți a chibzui ceea ce e de făcut. Pe-aici au început o serie de ploi și temperatura nu-i mai mare decât de 12 Reaumur. Sezonul propriu de băi a cam trecut și lumea se rărește din ce în ce; trenul circulă mult mai rar între Odesa și Liman, iar în Liman nu e oficiu poștal, ci numai o cutie de poștă, din care cine știe când se mai iau scrisorile spre a fi trimise la
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
băieți. Dar mai putea să i-o mâzgălească și colegul de bancă, atunci când nu se uita, ca să vadă mai pe urmă învățătoarea și să-i tragă o mamă de bătaie. Legă sacul și se așeză pe el. Începeau să se rărească brebeneii. Rămâneau numai frunzele, pentru că florile se scuturau. În curând trebuiau să înflorească lăcrămioarele. Iarba pe care a găsit-o în poiana cu tufe de aluni era bună, dar prea puțină și s-a terminat. Frunzele erau multe și mari
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
Și de cum intrai, te trăznea mirosu : de cărți vechi, și de igrasie, și de carne bătrână. Că slăbise madam Ioaniu, și ochii-i avea mai sticloși, și-avea și-un mers tremurat, și părul alb tot începuse să i se rărească. De unde era atât de des, că-l fila, ajunsese câteva fire ; s-a tot rărit, s-a tot rărit, până îi vedeai pân el țeasta. Da baba tot își mai împletea o codiță subțire, și de ce trecea timpul, d-aia
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bătrână. Că slăbise madam Ioaniu, și ochii-i avea mai sticloși, și-avea și-un mers tremurat, și părul alb tot începuse să i se rărească. De unde era atât de des, că-l fila, ajunsese câteva fire ; s-a tot rărit, s-a tot rărit, până îi vedeai pân el țeasta. Da baba tot își mai împletea o codiță subțire, și de ce trecea timpul, d-aia se tot subția codița babii. Uite-așa, cât degetu de la mână, și la urmă cât
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Ioaniu, și ochii-i avea mai sticloși, și-avea și-un mers tremurat, și părul alb tot începuse să i se rărească. De unde era atât de des, că-l fila, ajunsese câteva fire ; s-a tot rărit, s-a tot rărit, până îi vedeai pân el țeasta. Da baba tot își mai împletea o codiță subțire, și de ce trecea timpul, d-aia se tot subția codița babii. Uite-așa, cât degetu de la mână, și la urmă cât o codiță de șoarice
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Dar eu aplec creionul mecanic spre ciornă, Liebe Karl, scriu... Scriu la ciornă cu luare aminte, aici este toată atenția mea, nu la bietul tânăr străin care am fost, care atât de vag poate să-mi semene ! Cum s-au rărit sprâncenele ! Cum s-a subțiat firul părului ! Ce vagă asemănare, în afara acestui uluitor fapt ; că nimeni, nici măcar Cel de Sus, nu știe mai multe lucruri despre el decât mine ! La limba franceză, pe care o știe de acasă și pentru
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
care singurătatea îl apasă atât încât a început să aștepte chiar și vizitele lui Titi Ialomițeanu ? De mai mult de un an, lumea care, seara, întorcându-se de la promenada de la Șosea, trecea să lase cărțile de vizită, s-a tot rărit, până a dispărut cu totul. Vizitele amicului Jorj au fost în ultimul timp înlocuite de telefoane. Dacă Sophie nu-și mai amintește este, pe lângă lipsa ei de memorie, bine cunoscută, și pentru că ea nu a suportat același regim de recluziune
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
firii mele încete, utopice și laborioase, în loc de a sluji cultura printr-o carte ce s-ar putea publica repede. Mai exact, s-ar fi putut ! Până la ora cinei am rămas în cabinet, fiind scutit de grijile corespondenței, ce s-a rărit mult. Starea generală surprinzător de bună. Nimic important nu a intervenit până la această oră, când îmi termin însemnările. M-am decis a-mi păstra calmul cu orișice efort, iar pentru îndepărtarea sufletească a Sophiei voi căuta soluțiunile într-un moment
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vehemență asupra inamicului, dând turbați cu săbiile. Cu acest mod de luptă, neobicinuit pentru romei, c-o cerbicie netemătoare de moarte, cu strigătul sălbatec și pătrunzător la atac, românii știură să aducă oastea-mpărătească într-o poziție critică și să-i rărească șirurile văzând cu ochii. Romeii începură să se clatine când iată că le veni împăratul în ajutor, c-un corp de rezervă intact încă, și-i goni pe vlahi, cari, auzind zgomotul cu intenție mărit de cornuri, trâmbițe, surle și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
încunjuraților romei; dar îndărătnicia plină de ură și vitează a agresivilor români oțelea și furia lor. Împăratul însuși era la cea mai mare primejdie de viață și pierdu în luptă casca sa scutitoare de-o formă proprie. Șirurile romilor se răreau văzând cu ochii, se clătinară din ce-n ce în mișcări convulsive, până ce, cuprinse de instinctul vieții și în batjocura oricărei discipline, se risipiră într-o fugă sălbatecă și irezistibilă. Cu toată inimoasa ceată care căuta să-l scape pe
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
gura căscată văzînd grămada de ouă pe care o scosese din pălărie și toată lumea aplaudă. Scamatorul mulțumi tuturor, făcu o plecăciune ușoară și arătă spre partenera sa ca s-o aplaude și pe ea puțin. Ca să fim drepți, aplauzele se răriră simțitor, fiindcă femeia nu făcea altceva decît să țină În brațe tot ce scotea scamatorul din pălărie, sau din mîneca hainei, sau din gură, sau din rever, sau din buzunarul interior al hainei; era un tip dat dracului, acum scosese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că putea să petreacă niște nopți grozave cu bănetul pe care-l avea. Totuși, chiar În noaptea aceea, Întorcîndu-se la palat, se gîndi că din cauza notelor pe care le luase era În pericol să piardă anul și că o să mai rărească vizitele la cinez Nanette, fiindcă nu mai erau decît octombrie și noiembrie pînă la examenele de sfîrșit de an. „O să mă duc la vară, cînd s-o Întoarce Sonia.“ A doua zi mărturisi că el furase banii din cutia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de arme și subordonați, care și acum mă divinizează. Acest general Sokolovici (de altfel, n-am mai trecut cam de mult pe la el și n-am văzut-o pe Anna Feodorovna)... știți, dragă prințe, când tu însuți nu primești, o rărești cumva și cu vizitele pe la alții. Și totuși... hm... mi se pare că nu credeți... De altfel, de ce nu l-aș introduce pe fiul celui mai bun prieten al meu, al tovarășului meu din copilărie, în această fermecătoare familie? Generalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mamei i-a spus numai ca să aibă plăcerea de a-i sfâșia inima. Și de ce nu moare? Ia spune-mi, rogu-te! Doar și-a luat angajamentul că moare în trei săptămâni, iar la noi chiar s-a îngrășat! A rărit-o și cu tusea; ieri seară mi-a spus că nu mai scuipă sânge când tușește. — Alungă-l. Nu-l urăsc, îl disprețuiesc, rosti Ganea cu mândrie. Bine, îl urăsc, fie! strigă el deodată cu o furie neobișnuită. Asta i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Costurile întregii armate și mai ales ale campaniilor din Germania nu se plătesc numai din veniturile provinciilor de fron tieră. — Mi se pare normal, ridică agasat Augustus din umeri. De ce să nu contribuie și bogatele provincii senatoriale la costul apă rării granițelor de pe urma căreia profită cât încape? Libertul lasă capul în piept. — Ce-i? îl ia la rost împăratul. — Locuitorii din unele regiuni, cum ar fi Africa, Asia sau Boeția sunt foarte recalcitranți când e vorba să-și plătească taxele. Cei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
reci ca două slo iuri de gheață. Sub mina încruntată, bătrânul împărat reușește cu multă gre u tate să-și ascundă încântarea. Speră din tot sufletul ca vor bele sale să ajungă la Livia. Inima îi tresaltă la gândul dispe rării care o va cuprinde. Poate că spaima o să-i fie sfetnic mai bun decât în găduința de care a dat dovadă față de ea și de intrigile ei interminabile. Îl depășește pe Fulcinius și trece mai departe. Abia după aceea lasă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Adelino devenise din nou ființă omenească, și unchiul chiar i-a strâns mâna. Așa că am petrecut o oră pe Întuneric, printre butoaie și un miros rămas de la cine știe câte culesuri, care te cam amețea, afară Împușcături. Pe urmă rafalele s-au rărit, Împușcăturile ajungeau până la noi mai Înfundat. Am Înțeles că una din cele două tabere se retrăgea, dar Încă nu știam care. Până când, la o ferestruică de deasupra capetelor noastre, care dădea Într-o străduță, am auzit o voce, În dialect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o trage după ea. — Hai odată! Hai repede! O să pierdem parada! Își trecu degetele de-a lungul palmei lui Helen, apoi le lăsă să-i alunece. — Asta te face să te simți așa, nu crezi? Ce melodie e asta? Își răriră pașii și ascultară cu mai mare atenție. Helen clătină din cap. — Nu-mi dau seama. Ceva modern și discordant? — Cu siguranță nu. Muzica crescu În intensitate. — Repede! zise Julia din nou. ZÎmbiră, mature, dar continuară să meargă mai repede ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]