1,050 matches
-
și Iason ?“, am întrebat o. „Nu mai știu. Sper să fi crăpat și el...“ Vorbea în silă, abia își suporta cuvintele. Aveam senzația năucitoare a unuia care intră într-o cameră unde știe locul fiecărui lucrușor și, iată, găsește totul răvășit, dărâmat, acoperit de molozuri. „Stai să vezi“, am spus, „mai știu un caz cu un băiat simpatic, unul, Robescu. Ăsta spunea mereu «after you», îi plăcea lui așa. Dacă erai cu el și voiai să intri într-o cameră, se
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
portăreasa. La cît ajung să se cace. Stați liniștită, doña Aurora, că atacă numai cînd le e foame. Am Înaintat cîțiva pași, pînă la capătul holului. Am ajuns la o sufragerie ce dădea În balcon. Se deslușea conturul unei mese răvășite, acoperită cu o față de masă destrămată, care părea un giulgiu. O străjuiau patru scaune și două vitrine pline de murdărie care adăposteau vesela, o colecție de vase și un serviciu de ceai. Într-un ungher rămăsese vechiul pian vertical al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
modă să mori din dragoste, sună ca în japoneză, lumea trăiește la suprafață, de o vreme încearcă și ea să se ia peste picior, numai că râsul îi cade în călcâie de fiecare dată. Stă întinsă pe pat cu simțurile răvășite, imaginea lui Alex i se dilată în creier, se strecoară în fiecare celulă a corpului presând dureros pe nervi, senzația devine insuportabilă. Se luptă să facă ordine pe un teren pe care nimeni niciodată nu a făcut ordine. Stă dreaptă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Păun subție o ață de gând, așa cum Iustiniana torcea firul de tort de pe furcă: Galan ăsta pare să fie om cumpănit și păstrător, măcar că și el e sămânță de sărman, neștiutor și leneș. Amânând să-și scoată mâna dintre bulendre răvășite și scule cu muchii tăioase împuținatele oseminte ale fostei sale agoniseli de fruntaș al Goldanei Petrea Păun îl îmbie pe Nicanor: Dă-te, mai aproape, măi băiete ! El, Nicanor, prăjină înaltă, încinsă cu centura lată de piele, își ținu pălăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
În dispoziția în care se afla, era puțin probabil ca Endō să accepte vreun sfat din partea lui Gaston... Nu-i rămânea decât să-l urmeze fără un cuvânt. Poate va găsi pe drum o modalitate de a liniști acest suflet răvășit. Endō-san, nu mâncați? Dacă nu mâncați, rău pentru sănătate, foarte rău. Endō l-a fulgerat cu privirea. Expresia tristă, omenoasă, de acum câteva minute, a dispărut cu totul și a fost înlocuită de masca rece, ca de șarpe, a asasinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
greu... - Încântat de cunoștință. Permiteți-mi să sărut mânușițele mamei... - Și Șeherezada, chiar dacă nu se arătau absolut deloc zorii, chiaună de cap, dându-i un cot în treacăt bolovanului de prefect care-și uitase o mână pe scaunul ei, ăăăcumsâșiiconșiertladipou?, răvășită de câte și-a amintit, s-a dus să se pudreze, a fumat două țigări, a băgat un deget pe gât și-a dat afară felia de tort cu frișcă, aproape intactă, refolosibilă ș-aia, s-a șters la gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Aceasta avea părul negru, dar era mult mai frumoasă. „Pot să vin duminică În vizită la voi?“ l-a Întrebat ea. „Da, cum să nu? Nici o problemă.“ Și chiar a venit. Au ieșit toți trei Într-un club de noapte răvășit după terminarea carnavalului. Sora mai mică era frumoasă, tânără, așa că scriitorul a dansat numai cu ea toată noaptea. Și atunci a avut un puternic sentiment de zădărnicie, la gândul că și anul viitor va fi același carnaval, că În jurul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
uneori noaptea, că acceptând dreptul cobrei de a exista, accepți inclusiv posibilitatea de a fi mușcat; că frica ne face egoiști, iar egoismul sfârșește ceea ce a început frica... Dar dincolo de aceste vorbe mari, rămâneam ceasuri întregi golit de vlagă, din ce în ce mai răvășit și mai aproape de starea unui vas spart. De-a lungul nopților de insomnie, mi se părea uneori că-l cunoșteam de undeva pe îmblînzitorul care mă vizita seară de seară. Am început să mă uit mai atent la el. Era
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-i schimonosea trăsăturile. Am rămas cu ochii pironiți la această mască imbecilizată care-mi dădu un frison de spaimă. Înnebunise? Ce însemna acel hohot de râs convulsiv? Aproape uitasem de ce mă aflam acolo și nu mai priveam decât fața ei răvășită, de nerecunoscut, și ochii tulburi care fixau ceva fără încetare. Abia după un timp m-am întors să văd ce privea ea. Atunci m-am lămurit. În fața noastră era un deșert. Pădurea se termina brusc, ca un picior amputat, retezat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
compartimentată. Lucrurile, așezate în ordine: cele de igienă într-o borsetă cu fermoar; lenjeria curată, bine împăturită; cămășile, halatul, sarafanul, pe umeraș, atârnate de o conductă. Coșul de rufe, o sacoșă de in mereu ascunsă în alt loc și mereu răvășită erau prea mici pentru a înțelege că nu baba răscolea printre chiloții. Despre plăcerea unora de a mirosi viața umezită în lenjeriile intime a aflat mai târziu. Viața, o erecție între două stații de troleibuz, o excitare fluidă a nervilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
liceului Ibrăileanu, o babă acră, obeză, încruntată, stresată, nemulțumită. Blestemată femeie. Era trecut de 11. Cabinetul medical, închis; în parcul școlii, toate băncile ocupate; în curte, proful de sport verifica numerele matricolelor; la poartă, bătrânul armean, obosit, capul plecat, barba răvășită, ochii închiși pe soclu. Obosit și îngândurat, bătrânul; Adela nu l-a iubit nici măcar în carte. Tristețea ferestrelor nu legitimează întotdeauna așteptările. Undeva în eter, se intersectează expresivitatea celui care pozează, determinarea celui care modelează tiparul, intuiția celui care admiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să curgi ca o viață. Pe Sărărie, soarele se deșira ca o inimă plină. 16. Deși a schimbat lacătul, ușa era descuiată. Bătrâna își bagă nasul unde nu-i fierbea oala. Nu avea nimic de ascuns și totuși, zilnic, găsea răvășită sacoșa cu lenjerie. Era unchiul Antoanetei, îi era rușine să-i spună că moșul îi fură chiloții purtați și dresurile. Genia a deschis ușa: trei pași pe holul întunecat, alți doi până la ușă, până în dreptul patului trebuia să meargă aplecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
plomba absența. Atunci, în decembrie, unghiile mâinii drepte i-au fost smulse la tocul ușii, arcadele sparte, palmele arse cu țigara, clavicula stângă dislocată, 3 coaste fisurate. Acum, încătușat de un scaun metalic, cu picioarele înțepenite în beton, cu umerii răvășit într-o gravitație a absurdului, cu tâmpla atârnată într-o scamă de soare, tot mai mult, tot mai adânc se simțea trup al zidului sau cel puțin inimă, sau cel puțin umăr, sau cel puțin deget de lut. Dincolo de gratii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Se aventura în bălțile nămoloase ca să adune muguri de lotus, făcea raiduri prin cuiburile păsărilor, deschidea ca pe o surpriză păstăile bine închise, pigulea ieburile și mugurii, săpa după rădăcini, scutura fructele din copaci și se întorcea acasă cu părul răvășit, cu mâinile murdare de noroi pline de flori, cu gura roșie și albastră din cauza tuturor lucrurilor din care gustase. Colțurile sariului îi erau legate strâns și avea înăuntru crini de ghimbir și trufe, mostre de semințe și bucățele de scoarță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
mai bine, așa ca să-i placă și dumnisale. Cu nădejde, ați priceput? (larmă mare în casă, chiote, se aud strigătele înspăimântate ale lui Codârlic și vocea lui Dănilă care-i îndeamnă pe copii. Ușa este izbită dinăuntru, Codârlic iese total răvășit. Fuge spre culise, dă, din fugă, peste Smaranda, gest galant de scuză, efect ascendent, se pierde. Dănilă apare în ușă) Aha, ca din pușcă s-a dus pe urlați, la cei de-o samă cu dânsul! Din ușă, către cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
un lucru. Terminasem cu privitul în altă parte atunci când erau hoți în magazin. Am aruncat teancul de scrisori pe masa din fața mea: — Am găsit astea când am scotocit la tine în casă, am spus. Un Reinhard Lange foarte obosit și răvășit le privi fără prea mult interes. — Ai putea să-mi spui și mie cum au ajuns astea în posesia ta? — Sunt ale mele, ridică el din umeri. Nu neg asta. Oftă și-și lăsă capul să-i cadă în mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
o jachetă cu umerii prea ridicați, care-i ajung până la gât, neagră, cu mâneci scurte. Pielea de pe brațe e pătată ca marmura. Își încălzește mâinile ținându-le între picioare. Dau încălzirea la maximum, vreau să simtă imediat căldura. Are fața răvășită, până și la ochi îi este frig. Nu se foiește pe scaun, nu-și caută locul, rămâne așa, nemișcată, cu spatele ușor depărtat de scaun. Apoi căldura o relaxează, în timp ce mașina aleargă pe banda pustie a autostrăzii. Îi ating vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în burtă, și imediat altul și încă unul. Apoi mama ta mă lovește cu palmele peste față. Încerc să mă apăr, dar sunt absolut nepregătit pentru atacul acela. — Tu! Tu! Cine crezi că ești, tu! Cine te crezi?! Are chipul răvășit, vocea răgușită, n-am văzut-o niciodată așa. Mă las lovit și mi-e milă de mine, de ea, care face eforturi să găsească cuvintele cu care să mă jignească. — Tu... Tu... Ești un rahat! Un rahat egoist! Reușesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
îmi era plină gura. N-am abandonat-o nici cu privirile, nici cu răsuflarea. Am rămas să respir peste ea. Mă aplecam, eram foarte aproape și poate că speram să o salvez cu suflul meu. O apăsam cu chipul meu răvășit... Simțeam o forță ușoară desprinzându-se din ea, ca un abur care se înalță din apă. Nu m-am gândit să fac nimic ca medic, uitasem că sunt. Am privit-o cum se privește ceva misterios, cu ochi atenți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
domnule locotenent, că nu voi avea ocazia să mă revanșez pentru amabilitatea dumneavoastră. În vocea ei e o urmă de asprime, aproape de resentiment. La acest punct, dialogul, care a concentrat asupra sa toată atenția, făcându-ne aproape să uităm orașul răvășit, ar putea să se întrerupă: aceleași coloane militare de transport traversează piața și pagina, despărțindu-ne, femeile la coadă în fața magazinelor, șirurile de muncitori cu pancarte. Irina e departe acum, pălăria cu trandafir plutește peste o mare de berete gri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
adevărat. — Trebuie să fim realiști, spun funcționarii Secției D. Ajunge să privim în jur. Universul întreg... să spunem că e în faza de transformare... - și arată cerul, unde constelațiile nu se mai pot distinge, aici închegate, dincolo rarefiate, harta cerească răvășită, cu stele explodând una după alta, aruncând ultimele licăriri și stingându-se. Important e ca acum, când sosesc cei noi, să găsească Secția D. perfect eficientă, cu organigrama cadrelor sale completă, structurile funcționale operante... Și cine sunt acești „noi“? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să spună — la urma urmei, era doar prima lor noapte — că într-o zi vor călători împreună să le vadă pe toate. S-ar trezi dimineața târziu, iar Paul i-ar spune lui Emmy ce dulce e așa adormită și răvășită și ar comanda micul dejun în cameră (croissanți pufoși, suc proaspăt de portocale, cafea cu lapte gras și o farfurie plină cu căpușuni zemoase) și ar face planuri pentru — — Hei, Emmy? Paul o atinse cu degetele pe mână. — Mai ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
strânsă pe corp și o pereche de blugi Levis care îi veneau ca turnați — dar mai era ceva, ceva în felul în care se purta. Totul la el arăta lejeritate, dar, spre deosebire de stilul grunge al anilor nouăzeci cu părul voit răvășit, înfățișarea lui Jesse era veritabilă. Ea își dădu seama că îl privește cu insistență. — Ce e luni? întrebă ea repede; era primul lucru care îi venise în minte. — N-ai chef de obișnuitele amabilități, hm? întrebă Jesse zâmbind. Nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
decât rareori, când noaptea, rana lor, aparent închisă, se redeschidea fără veste. Și, treziți brusc, ei își pipăiau atunci, cu un fel de plăcere, marginile zgândărite ale rănii, regăsind într-o străfulgerare suferința lor împrospătată deodată și, împreună cu ea, chipul răvășit al iubirii lor. Dimineața reveneau la flagel, adică la rutină. Dar cu cine, se va spune, semănau acești despărțiți ? Ei bine, simplu, nu semănau cu nimic. Sau, dacă preferați, semănau cu toată lumea, aveau o înfățișare cu totul generală, împărtășeau placiditatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
CARE ERA ÎN STARE ȘI A DAT DIN CAP. ― Nu, părinte, spune el. Am altă părere despre iubire. Și voi refuza până la moarte să iubesc această creațiune în care copiii sunt torturați. Pe fața lui Paneloux a trecut o umbră răvășită. A! Doctore, face el cu tristețe, acum am înțeles ce înseamnă harul. Dar Rieux se lăsase din nou pe bancă. Din adâncul oboselii care îl cuprinsese iarăși, a răspuns cu mai multă blândețe: \ Eu nu-l am, știu. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]