915 matches
-
decât la țăranul român viu, cu sufletul și nevoile lui. Și astăzi românismul, când e expresia reacționarismului, se sprijină mai mult pe "trecut", iar pe țăran numai întru cât acesta e un simbol al trecutului. C. Negruzzi a fost mai raționalist în privința limbii, pentru că a fost mult mai puțin poporanist decât A. Russo. Această lipsă de poporanism este încă o notă care apropie pe C. Nerguzzi de dl Maiorescu 3. 1 Ibidem, p. 359. 2 Ibidem, p. 340. 3 C. Negruzzi
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
aproape de limba cărților vechi, declară că el, fiindcă vrea să scrie literar, va scrie în graiul muntenesc (Albina rom., X, 59, anul 1839), neînțelegînd, cum înțelegea A. Russo, ce este și ce trebuie să fie limba literară românească. Această înclinare raționalistă a lui C. Nerguzzi se manifestă și în sistemul său ortografic, ceea ce dealtmintrelea e firesc, căci la noi chestia ortografică a fost strâns legată de chestia lingvistică (după cum aceasta a fost strâns legată de tendințele sociale și politice), a fost
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
deși mai puțin citată: „Dogoarea, podoaba: răsfețe/ Un secol cefal și apter./ - Știu drumul Slăbitelor Fețe./ Știu plânsul apos din eter” (Edict). „Dogoarea” mult prea omenească și „podoaba” mult prea pământească să „răsfețe”, în continuare, „un secol cefal și apter”, raționalist și pozitivist: aceasta nu va fi și calea urmată de poet, ci calea de la care el se consideră dator să se abată, pentru a atinge astfel veritabila asceză, atitudinea „de vis și extaz”. Puritatea ce nu trebuie alterată a increatului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
N.I. Herescu (Elogiul prieteniei, Arta și arta nouă, Eterna coloare a vieții, Pro Murnu, Destinul imperial al poetului, Amurgul poeziei, Milliarium, Poetul Ion Pillat), Dan Botta (Teatru pentru 10 000, Templele graiului, Horia și geniul suferinței), George Murnu, ca și „raționaliștii”: Șerban Cioculescu (Caragiale în ediție completă, Caragiale și ardelenii, Între actualitate și permanență, Critica de directivă), Vladimir Streinu (Poetic și oniric, Romane în două volume, Începuturile criticii literare, serialul Tipologii literare), Tudor Vianu (Ce s-a schimbat în literatura română
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
își propune o "cale de mijloc" între, pe de o parte, refundamentarea principiilor științifice ale cunoașterii și, pe de altă parte, validarea empirică a rezultatelor afirmate (Adler: 1997, 2005). Între emfaza asupra interpretării existentă în curentele filosofice post-pozitiviste, respectiv perspectiva raționalistă clasică a modernității, care pune în centru individul. Pentru Adler, constructivismul aspiră și până la un punct a reușit să găsească un teren de mijloc (middle ground) între o perspectivă raționalistă care se concentrează asupra individualității și universalității și o perspectivă
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
emfaza asupra interpretării existentă în curentele filosofice post-pozitiviste, respectiv perspectiva raționalistă clasică a modernității, care pune în centru individul. Pentru Adler, constructivismul aspiră și până la un punct a reușit să găsească un teren de mijloc (middle ground) între o perspectivă raționalistă care se concentrează asupra individualității și universalității și o perspectivă interpretativă care postulează cunoașterea contextuală, contingența și interpretarea umană drept pietre unghiulare ale realității sociale. Acest teren de mijloc poate fi identificat în încercările constructiviștilor de a sublinia: a) rolul
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Revoluția Franceză a fost chiar admirată de către romanticii timpurii, care nu ezitau să se considere "revoluționari" (Râmbu: 2001, 13-14) de la care a împrumutat "ideea perfectibilității omului prin cultură și educație", oferindu-i însă o orientare religioasă, profund diferită de spiritul raționalist al iluminiștilor. De asemenea, romanticii se disting de iluminiști prin mefiența pe care o afișează față de raționalitate și tendința ultimilor de a explica lumea în termeni cauzali; acesteia ei îi opun o "viziune organică asupra universului" în care spiritualitatea completează
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
valoarea. Având în vedere cantitatea de informații conținute, ar fi absurd s] nu ne rezum]m la a identifica esență acestei teorii. Câteva dintre opiniile lui Toma din Aquino au fost deja indicate, inclusiv faptul c] el susținea o relatare raționalist] a gândirii morale - cu privire la „legea natural]”, descoperit] cu ajutorul „gândirii corecte”. În susținerea acestora, el a fost asistat de accesibilitatea recent] în Occidentul creștin a scrierilor etice ale lui Aristotel. Bazându-se pe acestea, el a reușit s] dezvolte o form
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a scopului virtuții, din stadiul conceput de c]tre acesta ca fiind înfloritor (eudaimonia) la cel de binecuvântare (beatitudo), care const] în unirea etern] cu Dumnezeu. Acordând locul cuvenit dimensiunii religioase a moralei și combinând-o cu o teorie foarte raționalist], Sfanțul Toma a trasat o c]rare între dou] grupuri de filosofi contemporani: averroiștii latini și voluntariștii franciscani. Primul grup, din care cel mai important a fost Siger din Brabant (1240-1284), a p]strat o versiune naturalist] nepotrivit] a eudemonismului
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a crede în Dumnezeu nu era un aspect esențial al doctrinei. Distincția f]cut] de Toma între dreptul natural și cel divin recunoștea implicit acest lucru: de asemenea, autonomia dreptului natural a fost afirmat] și de c]tre iezuiții spanioli raționaliști (în special Francesco Suárez). Poziția lui Grotius nu era deci nou], dar era suficient de direct] pentru a capta atenția unui public mai larg: „Tot ceea ce am înf]țișat pan] aici s-ar putea întâmpla într-un anumit fel chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
să etic] trebuie v]zut] în contextul mai larg al „filosofiei critice” dezvoltate în aceast] scriere. Aceast] filosofie este critic] în primul rând într-un sens negativ. Kant se pronunț] împotriva majorit]ții teoriilor metafizice susținute de predecesorii s]i raționaliști și, în special, împotriva presupuselor lor dovezi pentru existența lui Dumnezeu. În opinia sa, gândirea noastr] trebuie s] aib] un punct de plecare umanist și nu putem formulă nici un fel de pretenții legate de o realitate transcedental] la care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pericolelor iminențe. Dac] lu]m în considerare egoismul ca mijloc de realizare a binelui comun, putem afirmă c] urm]rirea binelui individual nu asigur] promovarea binelui colectiv, ci, dimpotriv], ar putea avea consecințe dezastruoase asupra celui din urm]. iv. Egoismul raționalist și egoismul etic În încheiere m] voi opri la dou] forme ale egoismului că ideal pragmatic: egoismul raționalist și egoismul etic. Spre deosebire de teoria precedent] care definește egoismul că pe o modalitate de realizare a binelui colectiv, nouă teorie nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
urm]rirea binelui individual nu asigur] promovarea binelui colectiv, ci, dimpotriv], ar putea avea consecințe dezastruoase asupra celui din urm]. iv. Egoismul raționalist și egoismul etic În încheiere m] voi opri la dou] forme ale egoismului că ideal pragmatic: egoismul raționalist și egoismul etic. Spre deosebire de teoria precedent] care definește egoismul că pe o modalitate de realizare a binelui colectiv, nouă teorie nu este întemeiat] pe afirmații reale asupra consecințelor socio-economice ale promov]rii propriilor interese de c]tre fiecare individ; ea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în felul acesta este irațional și necinstit întotdeauna. Cea de-a doua form] este interesat] doar de prima parte a afirmației anterioare și nu consider] c] neurm]rirea propriilor interese trebuie s] fie catalogat] întotdeauna drept irațional] și nedreapt]. Egoismul raționalist se caracterizeaz] printr-un înalt grad de credibilitate. Exist] tendința de a crede c] o acțiune contrar] intereselor personale necesit] justificare, iar aceast] justificare este obținut] tocmai dovedind c] acțiunea corespunde, la urma urmei, propriilor interese. Într-o cunoscut] remarc
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cel puțin nu împotriva ei.” (Butler, 1726, predică 11, paragraful 20). Deși Butler folosește cuvântul „fericire” în locul „binelui (absolut)”, cele dou] exprimând același lucru, de vreme ce fericirea constituie, într-adev]r, binele absolut. Al]turi de o alt] premis] la fel de clar], egoismul raționalist naște ideea de egoism etic. Aceast] premis] este reprezentat] de raționalismul etic, care afirm] c], dac] o cerinț] sau o recomandare se vrea a fi justificat] și acceptabil], atunci îndeplinirea ei trebuie s] fie în concordant] cu rațiunea. Un splendid
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
raționalismul etic, care afirm] c], dac] o cerinț] sau o recomandare se vrea a fi justificat] și acceptabil], atunci îndeplinirea ei trebuie s] fie în concordant] cu rațiunea. Un splendid pasaj din Leviatanul lui Hobbes face referire atât la egoismul raționalist, cât și la cel etic: „Împ]r]ția lui Dumnezeu se dobândește prin lupt], dar dac] ar fi o lupt] nedreapt]? Ar fi oare împotriva rațiunii faptul de a dobândi în acest fel Împ]r]ția, de vreme ce nimeni nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
binelui.” (Hobbes, 1651, capitolul 15) Astfel, dac] accept]m versiunea mai liberal] a raționalismului etic - potrivit c]reia cerințele morale sunt justificate și pot fi acceptate numai dac] îndeplinirea lor nu încalc] principiile rațiunii - si versiunea similar] (ponderat]) a egoismului raționalist - conform c]reia un anumit comportament este rațional dac] va duce la îndeplinirea telului individual care este binele absolut - trebuie, prin urmare, s] accept]m și versiunea ponderat] a egoismului etic - cerințele morale sunt justificate și acceptabile doar dac] prin
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
reglementare interpersonal]. Prin urmare, ar trebui s] accept]m egoismul etic și s] respingem doctrina reglement]rii conflictelor etice, sau s] respingem egoismul etic și, împreun] cu acesta, cel puțin una dintre cele dou] teorii - fie raționalismul etic, fie egoismul raționalist. Mulți filosofi au considerat c] nu este dificil s] alegi între egoismul etic și doctrina reglement]rii conflictelor etice de vreme ce majoritatea au respins egoismul etic din alte motive. În mod similar, puțini au fost dispuși s] renunțe la doctrina reglement
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
au respins egoismul etic din alte motive. În mod similar, puțini au fost dispuși s] renunțe la doctrina reglement]rii etice. Cu toate acestea, am observat c] renunțarea la egoismul etic implic] renunțarea fie la raționalismul etic, fie la egoismul raționalist, lucru care a constituit pentru multi o alegere dificil]. Unii utilitariști care i-au urmat lui Henry Sidgwick (vezi ultimul capitol al lucr]rii sale, The Methods of Ethics) au ales doctrina reglement]rii conflictelor etice, raționalismul etic și egoismul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
lucru care a constituit pentru multi o alegere dificil]. Unii utilitariști care i-au urmat lui Henry Sidgwick (vezi ultimul capitol al lucr]rii sale, The Methods of Ethics) au ales doctrina reglement]rii conflictelor etice, raționalismul etic și egoismul raționalist. (Ins] este vorba despre versiunea ponderat] a egoismului raționalist, deoarece doctrina conflictelor etice și raționalismul etic sunt incompatibile cu egoismul raționalist în forma sa radical]. În caz contrar, asocierea celor trei teorii în formă descris] mai sus ar sugera ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Unii utilitariști care i-au urmat lui Henry Sidgwick (vezi ultimul capitol al lucr]rii sale, The Methods of Ethics) au ales doctrina reglement]rii conflictelor etice, raționalismul etic și egoismul raționalist. (Ins] este vorba despre versiunea ponderat] a egoismului raționalist, deoarece doctrina conflictelor etice și raționalismul etic sunt incompatibile cu egoismul raționalist în forma sa radical]. În caz contrar, asocierea celor trei teorii în formă descris] mai sus ar sugera ideea c] uneori este lipsit de rațiune atât faptul de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
al lucr]rii sale, The Methods of Ethics) au ales doctrina reglement]rii conflictelor etice, raționalismul etic și egoismul raționalist. (Ins] este vorba despre versiunea ponderat] a egoismului raționalist, deoarece doctrina conflictelor etice și raționalismul etic sunt incompatibile cu egoismul raționalist în forma sa radical]. În caz contrar, asocierea celor trei teorii în formă descris] mai sus ar sugera ideea c] uneori este lipsit de rațiune atât faptul de a urma propriile interese, cât și acela de a nu proceda astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
obligației morale și pedepse atât de surprinz]toare pentru realizarea binelui propriu, de vreme ce ambele modalit]ți de acțiune sunt considerate a fi în egal] m]sur] conforme cu principiile raționale? O alt] posibilitate ar fi aceea de a reține egoismul raționalist în forma sa radical] și de a abandona raționalismul etic, prin această detronând rațiunea - supremul judec]tor. În aceast] perspectiv], ideea c] s]vârșirea binelui ar putea s] afecteze interesele cuiva și deci s] se opun] rațiunii, nu înseamn] c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
egoismul etic și cel psihologic sunt nefondate, nu exist] nici un motiv întemeiat care s] ne împiedice s] consider]m cea dintâi form] a egoismului ca fiind un insucces larg r]spândit. În cele din urm], măi r]mane doar egoismul raționalist, cea mai adânc înr]d]cinat] teorie normativ] asupra egoismului. Ins] și în acest caz p]rerile sunt împ]rțite. Referințe Butler, J.: Fifteen Sermons preached în the Rolls Chapel (1726); ed. J.H. Bernard (London, SPCK, 1970) Foot, P.: „ Morality
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de influențele sau de coincidențele pe care critica de specialitate le depistează reevaluând "martorii" istoriei, imaginarul puterii medievale românești se menține pe linia modelului bizantin până târziu, inclusiv la domnitorii fanarioți, ei înșiși urmând ...linia autocratică, în sensul modernizator și raționalist al despotului luminat, care nu este decât o aplicație de epocă a conceptului de princeps optimus maximusque. (Valentin Al. Georgescu 129) Conform analizei statistice și cercetării politogramelor identificate de Vlad Georgescu (așadar, pe o bază indiscutabil obiectivă), evul mediu se
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]