9,883 matches
-
este sensibil și viu? Însă ființa Naturii nu este așa, străină vieții, decât în această reducție și prin ea. Fiind sensibilă și, chiar mai mult, fiind corpropriată, natura originară însăși își are sălașul în auto-afectarea ek-stazei, și astfel în imanența radicală a vieții. Voința de a nu considera Natura decât ca pe o "ființă naturală" străină vieții face deja dovada dorinței acestei vieți de a se nega pe ea însăși. Intenția de a cunoaște ființa obiectivă a naturii așa cum este ea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
științele care i se asociază păstrează această referire principială la o natură abstractă pe care o iau drept natura reală. Însă ce poate lăsa într-adevăr să subziste, în cazul științelor umane, în calitate de referință sau de temă posibilă, această eliminare radicală a subiectivității? Într-un anumit sens: nimic. Iată de ce spunem întâi de toate că aceste științe sunt lipsite de obiect. Dacă orice cercetare implică un obiect, în sensul unei teme, absența obiectului imprimă cercetării un stil foarte aparte care este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vorbi cu tot atâtea categorii transcendentale care își găsesc definirea în esența vieții, care sunt propriile sale categorii, modalitățile fundamentale potrivit cărora ea se înfăptuiește ca experiență a lumii în sine. Cum poate un asemenea Fond adică Abisul unei subiectivități radicale să fie un fundament pentru tratarea obiectivă a fenomenelor umane și mai întâi pentru propria lor obiectivitate, în ce fel ceea ce se sustrage din principiu luminii ek-stazei poate, dimpotrivă, să intre în ea și să se pro-pună acolo în calitate de obiect
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Însă nu se face știință cu aspectul empiric. Obiectivismul proiectului științific implică stabilirea idealităților în care datul se pretează unei tratări matematice, care sfârșește prin a ajunge la un nou dat, non-empiric de data aceasta, ci obiectiv într-un sens radical, în sensul idealității și al omni-temporalității: dat asupra căruia se poate reveni de câte ori se dorește. Pe baza acestor idealități este posibil a întemeia legi, corelații, care prezintă același caracter de obiectivitate absolută. O teorie științifică privitoare la om va fi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care marchează trecerea la reprezentare, trăsătura ontologică decisivă a vieții, încercarea de sine în toate punctele ființei sale a acesteia, s-a pierdut deja, făcând loc distanțării unde se ridică o lume. Aderării masive a ființei la sine în imanența radicală a subiectivității sale absolute și la determinările ontologice care afectează din principiu această existență percepută în adecvarea perfectă la sine a patosului său "întâmplarea, spune Kafka, ca pământul pe care stai să nu poată fi mai mare decât cele două
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
după cum urmează: deoarece, în auto-afectarea sa, viața nu "este" decât ca ipseitate și astfel ca Individ transcendental, deoarece această Parusie a Ființei se repetă indefinit, atunci fiecare dintre aceste vieți (dintre aceste subiectivități absolute) se află în relație de exterioritate radicală cu toate celelalte, exterioritate a cărei forme fenomenale este lumea. În aceasta din urmă fiecare viață se raportează la celelalte și la sine, la natură, în sfârșit, în calitate de alta în această lume. Pornind de la obiectivarea empirică a fiecărei vieți și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care o conservă și o transfigurează, este suprimarea sa. Sau, mai curând, cum această suprimare este imposibilă, cum ipseitatea vieții este consubstanțială esenței sale și o definește, autonegarea individului înseamnă autonegarea vieții înseși, iar această intentio politică în semnificația sa radicală se alătură proiectului galilean și repetă absurditatea acestuia. Autonegarea vieții nu este cu toate acestea decât voirea vieții de a scăpa de sine. Nu este o întâmplare că epoca pe care o trăim marchează deopotrivă triumful științei și pe cel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ideologie care domină secolul XX, freudismul. Ceea ce îl caracterizează pe acesta de fapt este, pe de o parte, afirmația hotărâtoare potrivit căreia fondul psihismului eludează obiectivitatea și este ireductibil la aceasta, adică recunoașterea cel puțin pe planul faptic a imanenței radicale a subiectivității absolute în eterogenitatea sa ontologică față de lumea reprezentării și față de tot ceea ce se pro-pune în în afara unei exteriorități oarecare. Este, pe de altă parte, menținerea presupoziției scientiste care afirmă că nu există decât obiectiv și determinabil din punct
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și pornind de la el, a face efort și a acționa. Astfel, mișcarea vieții este un efort fără efort, acel ceva în care orice efort precum și orice abandon este întotdeauna deja dat sieși pe Fondul ființei-date-sieși în pasivitatea absolută a imanenței radicale a vieții. Perseverența ființei în sine și sporirea sa de sine nu sunt prin urmare fapte pe care să ne fie posibil a le aprecia din exterior; numai surprinderea posibilității lor celei mai interioare le clarifică. Aceasta este în esența
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu concepem exercitarea acestei forțe care ia naștere în încercarea de sine a subiectivității, care este condusă, la paroxismul acestei încercări, la declanșarea sa, decât sub forma unei negări a propriei sale condiții ontologice de posibilitate, adică a imanenței sale radicale. Spunem: această forță se exteriorizează, această tensiune se destinde, această încărcare în afect se descarcă de sine. Pretutindeni acțiunea este interpretată ca o exteriorizare și ca o obiectivare reală, în așa fel încât într-un astfel de proces și prin
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
puterii de a le controla, o cenzură politică; sau o cenzură ideologică care adună laolaltă stereotipurile unei epoci și filtrează prin sita lor tot ceea ce se vrea a fi comunicare și schimb. Această formă de cenzură este mai gravă, mai radicală, implacabilă și, în cele din urmă, hotărâtoare; sub impactul său tot ce înseamnă cultură este, prin chiar natura sa, exclus în mod inexorabil din a-fi-acolo-în-față-pentru-o-clipă, care constituie, ca o nouă dimensiune de existență proprie mijloacelor de comunicare și caracteristică lumii
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o pasivitate care nu mai este cea a vieții față de sine, cum se întâmplă în cazul necesității, ci pasivitatea sa cu privire la ceea ce îi este cel mai străin, adică un dispozitiv tehnic. O astfel de pasivitate înseamnă pentru individ o alienare radicală: nu pentru că el ar deveni, prin efectul unei oarecare transsubstanțieri magice, altul decât el însuși, ci pentru că activitatea pe care și-o asumă în procesul material de producție și în cele din urmă în procesul tehnic al universului nu-și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în auto-afectarea sa și prin ea. Cu certitudine, unele determinări pur patetice pot fi reproduse în lipsa oricărei ținte intenționale, a oricărei "cunoștințe" un act de pură iubire de exemplu. Recunoașterea în existența sa autonomă a unei dimensiuni ontologice de imanență radicală în sânul căreia se înfăptuiește această repetare originară este esențială, ea singură permițând înțelegerea transmiterii cunoștințelor primitive străine cunoașterii reprezentative și obiective, și precedând-o în mod necesar. Primele schimburi dintre mamă și copil, însușirea mișcărilor corporale, antrenarea sub toate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
devenirea popoarelor, mai cu seamă a celor mai mari? În Egipt ea făcea parte din viața cotidiană, determinând ansamblul activităților economice, impunându-le, dincolo de simpla producere a "valorilor de uz", finalități extraordinare. Diversele critici pozitiviste, cu explicațiile lor pe cât de radicale pe atât de simpliste, se prăbușesc imediat ce este zărită înrădăcinarea religiei în esența vieții în faptul că aceasta, ca încercare de sine, nu este niciodată fundamentul ființei sale. Experiența sacrului este cea a acestei situații ontologice ultime a cărei contra-dovadă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aparține, este vehiculul privilegiat al acestei raportări esențiale la viață. Această raportare devine conștientă de sine în filozofia a cărei temă proprie o constituie. Dihotomia dintre științe și litere se întemeiază astfel pe diferența dintre obiectele lor, adică diferența ontologică radicală care separă ființarea golită în ea însăși de capacitatea de a se încerca pe sine și, pe de altă parte, ceea ce poartă în sine o asemenea capacitate și se definește prin ea, adică subiectivitatea transcendentală sau, dacă preferăm, Ființa în calitate de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lor specific își găsește ilustrarea cea mai remarcabilă în cazul filozofiei. Filozofia are drept temă umanitatea transcendentală a omului, ea singură este capabilă să întemeieze un umanism veritabil. Acest humanitas al omului este subiectivitatea readusă la dimensiunea sa de imanență radicală, la auto-revelarea sa originară și proprie, diferită de cea a lumii. Filozofia nu este viața ci unul dintre efectele sale, acela în care, îmbătată de sine și încercându-se pe sine ca absolut, subiectivitatea vie pornește să se cunoască pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vieții transcendentale nu doar pervertește filozofia; ea o suprimă în favoarea unei discipline noi: psihologia pozitivă sau științifică. În ceea ce privește psihologia, filozofia și-o asuma în măsura în care psukhę înseamnă suflet, subiectivitate, iar logos, o cunoaștere referitoare la aceasta. Psihologie este definiția filozofiei. Negarea radicală, ontologică a subiectivității se produce la începutul secolului XX odată cu instituirea behaviorismului, al cărui caracter contradictoriu a fost arătat. Odată eliminată conștiința, rămâne să i se găsească acestei științe un nou obiect: acesta va fi comportamentul, care implică totuși obiectivarea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și esențială, "cheia de boltă a tuturor celorlalte" este libertatea presei, libertatea informației, adică, în realitate, libertatea mass-media și, astfel, a existenței mediatice înseși, libertatea neîngrădită de a abrutiza, de a degrada, de a aservi. Și aceasta într-un sens radical. Căci existența mediatică presupune și faptul că fiecare trăiește în ea dintr-o existență alta decât a sa, în așa fel încât conținutul care tocmai i-a ocupat cugetul nu mai este produs de el, ci de către aparatul care ia
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cât a asistaților mintal. Odată cu omnidezvoltarea existenței mediatice și a valorilor sale, cultura în mod global care i se opune punct cu punct este scoasă din joc. Aici intervine cenzura absolută despre care am vorbit, atât de nemiloasă, atât de radicală încât mass-media înseși îi sunt supuse și, determinate de publicitate, de ratele de audiență, de legea implacabilă a celor mai mulți, a uniformizării de jos în sus care se împopoțonează cu masca democrației -, le este din ce în ce mai dificil să introducă, în această înșiruire
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
separă își asumă răspunderea copiilor 10? Am urmărit să aplic față de familia monoparentală cadrele conceptuale ale unora dintre teoriile politice feministe, cu scopul de a arăta cum poate fi circumscrisă înțelegerea unei astfel de familii în respectivele teorii (liberală, marxistă, radicală, comunitariană) și că emanciparea femeilor (idee susținută de teoriile citate) nu duce la destructurarea familiei 11. Familia monoparentală este cunoscută ca un subiect consacrat de asistență socială, iar prin extindere, unul de sociologie. Populare mai sunt și abordările de factura
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
părinți. O altă gamă de probleme se creează atunci când obligațiile față de copii se articulează de așa natură încât îngrădesc drepturile părinților ca persoane autonome. Astfel, emanciparea femeilor - idee constant promovată de gândirea feministă, indiferent de orientarea ei particulară (liberală, socialistă, radicală, comunitară etc.) - a fost receptată în alte perspective drept o modalitate de destructurare a familiei. CAPITOLUL IVTC "CAPITOLUL IV" Feminismul și familiatc "Feminismul și familia" 1. Patriarhal sau partenerial - modele de familietc "1. Patriarhal sau partenerial - modele de familie" Feminismul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
bune de a fi parteneriale. Am urmărit stabilirea unor repere privind familia în câteva modele posibile, cu intenția de a sugera existența unor alternative la familia nucleară patriarhală. Analiza asupra familiei va continua din perspectiva teoriilor politice feministe: liberală, marxistă, radicală și comunitară. În toate acestea, voi urmări raportul între conceptualizarea familiei și ideea de emancipare a femeilor. Sensul de argumentare va fi unul în favoarea faptului că emanciparea femeilor nu duce la distrugerea instituției familiei. Iată un prim argument preluat după
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
regimul politic sub care trăiesc. Acestea se constituie și pot fi înfruntate numai în plan privat. Aici va avea loc marea confruntare cu patriarhatul. Familia monoparentală oferă un tip de soluție care poate fi apropiat de demersul teoretic al feminismului radical. Avansez ipoteza conform căreia unii bărbați sunt mai deschiși spre parteneriat în ceea ce privește relațiile private, în afara căsătoriei legalizate. Este ca și cum existența legală și formală a legăturilor de familie instituie dreptul de dominație, chiar de exploatare a soției de către soț. Pentru femei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
oportunități și șanse de dezvoltare. „Ca peste tot, accentul trebuie pus pe asigurarea unui echilibru între autonomie și responsabilități, în care formele pozitive de încurajare să fie dublate de sancțiuni.” (A. Giddens, 2001, p. 105) 7. Feminismul radicaltc "7. Feminismul radical" Familia monoparentală poate fi tratată de către conservatori drept un model de viață aproape de o formă extremă, care, ca orice exagerare, este conotată negativ. Faptul de a fi părinte singur decurge dintr-o situație asumată sau întâmplătoare, dar una la limită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
părinte singur decurge dintr-o situație asumată sau întâmplătoare, dar una la limită. Reală, efectivă sau numai simbolică, separarea de opresor este un fapt real. Din această perspectivă, femeile din familiile monoparentale pot fi receptate ca aflându-se pe poziții radicale. Pot fi considerate chiar mai radicale decât cele radicale (în abordarea radicală, separarea teoretică și politică de bărbați apărea ca o posibilitate de emancipare). Schimbarea vieții lor s-a produs fără să se țină seama de consimțământul cuiva, ca un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]