17,529 matches
-
cu recenzii și cronici semnate Andrei Sofalvi, iar editorial în Caietul debutanților 1980-1981 (1983). Mai colaborează la „Vatra”, „România literară”, „Amfiteatru”, „Viața studențească”, „Tribuna”, „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Ramuri”, „Steaua”, „Apostrof”, „Unu” ș.a. Din 1991 se stabilește în Germania, unde e referent european. Își continuă activitatea literară și sub semnătura Carl Landau, tipărind versuri în volume proprii (Waisenmauer, 1999) sau în antologii colective. Traduce din scriitori de expresie germană, unii originari din România: Christian W. Schenk, Dieter Schlesak, Werner Dürrson, Richard Reschika
ZANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290703_a_292032]
-
și una de proverbe, lucrări de uz practic, precum Chestionar folcloristic, Îndreptar pentru conducătorii culturali la sate, Chestionar de anchetă socială pentru monografii, reunite în 1930 în Cartea misionarului. O perioadă lungă (1930-1945) activează la Societatea Română de Radiodifuziune ca referent, coordonator al emisiunilor literare și colaborator permanent la „Ora satului”, multe contribuții de aici sau de la emisiunea „Sfatul medicului” intrând în volumul Toate leacurile la îndemână (1935). Alte lucrări de popularizare ale medicului V. preiau texte apărute inițial în „Lamura
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
eseist. Este fiul Olimpiei (n. Șandru) și al lui Gavril Streinul, preot. Urmează școala primară la Cuciurul Mare (1919-1922), Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți (1922-1928) și tot aici Facultatea de Teologie (1928-1932). A funcționat ca ziarist, director de librărie (1933), referent de presă (1939-1940), cenzor la Direcția Presei din Ministerul Propagandei. După ce, elev fiind, scosese, alături de alți colegi, „Ecoul tinerimii”, „Caietul celor patru” și „Speranța”, e prezent cu proză în „Junimea literară” din 1929. La începutul anilor ’30 devine animatorul grupării
STREINUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
, Lucreția (3.IX.1859, Oradea - 5.III.1900, Oradea), poetă. Este fiica poetei Maria Suciu (n. Bosco) și a lui Petre Suciu, referent consistorial la Oradea și protopop în Beliu, stabilit apoi în satul bihorean Ucuriș, unde George Coșbuc, Septimiu Albini, G. Bogdan-Duică, A. C. Popovici se întâlneau în casa familiei Suciu, într-un mic cerc literar. Cultivată, cunoscătoare a limbilor franceză, germană, maghiară
SUCIU-RUDOW. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290010_a_291339]
-
populației nu voia să coopereze. Cu timpul însă, s-a constatat că circumstanțele s-au schimbat considerabil și că vechile practici nu mai erau considerate „legitime”. Cu fiecare an, ecartul față de vechea societate era mai profund. Încetul cu încetul, toți referenții importanți ai vechiului regim dispăreau. Expresia „vin americanii” își pierduse impactul. O bună parte a populației a început să se adapteze la noul context, deși unele rezerve persistau. Unii au înțeles însă că situația devenise ireversibilă. Acest segment important al
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
dictatură. Într-o ședință de partid, un tânăr lector, bine pregătit profesional, a obiectat împotriva indulgenței unui conducător de doctorat din facultate care admitea lucrări sub orice critică. El a citat cazul unei teze care s-a întors de la un referent oficial cu peste 200 de observații- multe fiind foarte serioase. Or, autoarea tezei era o tovarășă foarte activă pe linie de partid, președintă de sindicat ș.a. Comitetul de partid nu putea să-i facă tânărului decât reproșul că a combătut
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
activă pe linie de partid, președintă de sindicat ș.a. Comitetul de partid nu putea să-i facă tânărului decât reproșul că a combătut o „așa de bună activistă”. Mai mult nu se putea, fiindcă referatul exista, cu obiecțiile respective (și referentul era o personalitate). Ca răzbunare însă, activul de partid din catedră a hotărât ca nimeni dintre membrii acelei catedre să nu mai vorbească cu „infamul trădător”. Membrii din catedră n-au îndrăznit să încalce ordinul, iar tânărul a fost înconjurat
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
y Pelayo” din Santander (1992, 1996), studii de management cultural la Amsterdam Summer University (1996). După absolvirea facultății a funcționat că profesoară de limba franceză în județul Ialomița, ulterior fiind traducătoare la Institutul de Cercetări în Informatică din București (1987-1990), referent de specialitate la Ministerul Culturii (1990-1994), secretar literar la Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” din București (din 1994). Colaborează cu traduceri, articole, recenzii, eseuri la „România literară”, „Dilemă”, „Lettre internaționale”, „Observator cultural”, „Adevărul literar și artistic”, „Ramuri”, „Tomis”. V.-R
VOINA-RAUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290625_a_291954]
-
pot identifica și orienta copilul și familia acestuia către servicii specializate de evaluare, asistență și protecție a copilului, spre exemplu, educatori, profesori, consilieri școlari, psihologi, medici de familie, medici de specialitate, asistenți medicali, preoți, asistenți sociali, lucrători sociali comunitari sau referenți ai primăriei sau alte persoane implicate în serviciile locale destinate copilului și familiei. 2. În actuala perioadă, în țara noastră, la nivel comunitar se constată tendința de dezvoltare, în parteneriat cu sectorul neguvernamental, a serviciilor și programelor sociale în favoarea persoanelor
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
A lucrat un timp ca muncitor și controlor tehnic de calitate la Întreprinderea Metalica din Oradea (pînă în 1992). Între 1990 și 1994 funcționează ca redactor la „Gazeta de Vest”, ulterior devine redactor al revistei „Noua Gazetă de Vest” (1994-1996), referent cultural la Cercul Militar din Oradea (1995-1996), muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor și, din 2003, cadru didactic la Universitatea din Oradea. De asemenea, lucrează ca secretar de redacție al revistei orădene de cultură creștină „Vestitorul”. Debutează cu poezie în 1984
POP-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
colegilor de breaslă, care au refuzat să scrie un text nou pentru albumul I. Popescu-Negreni, ce fusese elaborat de P., dar nu mai putea să apară sub numele lui după măsurile luate împotriva autorului. După doi ani este angajat ca referent în Biroul de documentare al Uniunii Artiștilor Plastici și, la scurt timp după aceea, ca documentarist la Institutul de Istoria Artei din București, unde rămâne până în 1989, fiind „transferat” în cele din urmă ca muzeograf la Casa Memorială „George Enescu
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
Iași (1931) și își susține teza de doctorat cu monografia Diaconul Coresi la Universitatea din Cluj (1933). Funcționează ca paleograf la Arhivele Statului din Iași (1930-1931), iar mai târziu se angajează ca redactor la ziarele „Universul” (1935-1937) și „Cuvântul” (1937). Referent la Ministerul Propagandei (1942), impiegat la Ministerul Culturii Naționale, de la sfârșitul anului 1943 până în primăvara lui 1945 este șef de serviciu la Președinția Consiliului de Miniștri, Subsecretariatul Românizării. Rămas cinci ani fără slujbă, va fi angajat abia în 1951 bibliotecar
PREDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289005_a_290334]
-
1942), impiegat la Ministerul Culturii Naționale, de la sfârșitul anului 1943 până în primăvara lui 1945 este șef de serviciu la Președinția Consiliului de Miniștri, Subsecretariatul Românizării. Rămas cinci ani fără slujbă, va fi angajat abia în 1951 bibliotecar-șef și apoi referent tehnic la Muzeul Militar Central din București. Pensionat în 1956, se reîncadrează bibliograf-șef la Biblioteca Academiei Române, unde rămâne până în martie 1958, când se vede înlăturat din motive politice, ca autor al lucrării Enciclopedia „Cugetarea”, pe care o publicase în
PREDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289005_a_290334]
-
și al lui Zacheiu Rațiu, preot greco-catolic. Urmează Școala Generală nr. 1 și Liceul „Liviu Rebreanu” la Bistrița, absolvind în 1970. Lucrează ca muncitor la Combinatul de Prelucrare a Lemnului din același oraș (1972-1975), iar din 1975 este administrator, metodist, referent de specialitate (literatură-teatru) și director la Casa Municipală de Cultură din Bistrița. Din 1996 este director al Editurii Aletheia, redactor la „Mesagerul literar și artistic”, suplimentul cotidianului „Mesagerul de Bistrița- Năsăud”, precum și secretar de redacție al revistei „Mișcarea literară”. Debutează
RAŢIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289145_a_290474]
-
P., mișcările revoluționare vor deveni caduce, nemaiputându-se ridica dincolo de condiția unor „simple răzvrătiri”. Eforturile scriitorului, primite cu reticență și ironie de contemporani, vor avea un ecou palid în octombrie 1926, când este numit de Ministerul Muncii - fără a fi plătit - „referent al muncii intelectuale” la Paris, „post” pe care îl va deține însă doar câteva săptămâni. În perioada 19 decembrie 1925 - 23 decembrie 1926 editează și conduce revista „Cetatea literară”, unde publică Fals tratat pentru uzul autorilor dramatici - răspunzând astfel campaniei
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
Arad (absolvită în 1952), urmează Școala de Literatură „M. Eminescu” din București (1952-1954) și este student un an la Facultatea de Filologie a Universității din București. Devine redactor la „Gazeta literară” (1954-1957), la „Viața militară” (1958-1959), la Radiodifuziunea Română (1960-1962), referent literar la Centrala Cărții (1962-1963). În 1963 este transferat la Craiova, de unde în 1967 revine în capitală, ca redactor la publicații ale armatei. Debutează cu publicistică în ziarul „Patriotul” din Arad (1948) și cu poezie în „Scrisul bănățean” (1952), iar
MURESANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288310_a_289639]
-
ale obiectului din textele programatice ale poeților. Deși cartea se află în bună măsură în siajul lui Hugo Friedrich, eseistul aduce o serie de corecții semnificative, referitoare la importanța poeziei americane în definirea paradigmei, caracterul dialogic al poeziei și importanța referentului în raport cu textul. De asemenea, de reținut sunt sistematizarea formelor eului liric în poezia modernă și utilizarea modelului epistemologic al lui Th. Kuhn în explicarea „revoluțiilor” poetice. Refuzând să vadă în lirica modernă un fenomen încheiat, M. o consideră o paradigmă
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
pivot biografic care apoi își întinde tentaculele în tentativa de a împresura realitatea. Însă poetul nu se oprește aici, ci - așa cum a remarcat Al. Cistelecan - „arta referinței” e doar un pretext pentru „arta transreferențială”. Numai că o asemenea dilatare a referentului nu se realizează prin transfigurarea realului: M. nu este un mistic, e un gnostic. El nu aspiră la contopirea cu un factor transcendent prin anularea realității, ci aspiră să recupereze tocmai această realitate ocultată, camuflată - după caz - de mâzga ideologiei
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
avertisment cordial: paginile care urmează - cu o sistemă ce pleacă de la istoric și geografic pentru a îmbrățișa toate structurile însemnate ale unei entități constituite (ce este și o alteritate bine înțeleasă) - au a prezenta cititorului, făcând mereu apel la un referent - civilizația europeană, o mare civilizație. Superpopulată și hiperurbanizată („împărăția chineză nu e atât de mare, pe cât este de plină de târguri și înțesată cu oameni”), mândră, orgolioasă în „deosebirea” ei, pe care o conservă printr-o izolare sprijinită și natural
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
cognitiv, o imagine în legătură cu ceea ce este bine sau rău, bun sau prost, dezirabil sau indezirabil... Pornind de la aceste standarde, noi ne autoevaluăm, extragem autoîntăriri pozitive sau negative în funcție de care ne analizăm valabilitatea comportamentelor interne sau externe prin comparație cu acești referenți. Astfel, schimbările de comportament nu sunt datorate, în mod exclusiv, unor asocieri de evenimente extrase din lumea exterioară, ci și reprezentării noastre în legătură cu universul în care trăim. Bandura insistă, în acest context, asupra faptului că noi nu suntem, în general
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
vehicule esențiale ale gândirii. Prin manipularea simbolurilor putem înțelege relațiile cauzale dintre evenimente, reușim să deducem din acestea noi forme de cunoaștere, să rezolvăm probleme, să prevedem consecințele unei conduite. Astfel, procesele de gândire devin, în mod progresiv, independente de referenții concreți imediați. Această flexibilitate remarcabilă a simbolizării și independența sa în raport cu constrângerile realității amplifică extraordinar de mult posibilitățile gândirii. Autorul adaugă ideea potrivit căreia gândirea are propriile sale procese de verificare care nu necesită o revenire sistematică la verificări concrete
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
captarea comportamentelor, ideilor, regulilor rezultate din cultura în care trăim (modelare simbolică). Sigur, la fiecare nivel, eroarea este posibilă, fie din cauză că regulile logice sunt încălcate, fie deoarece faptele externe sunt captate cu o selectivitate eronată, fie datorită faptului că însăși referenții sociali sau culturali sunt discutabili. In cazul unei astfel de erori, se ajunge la unele „distorsiuni cognitive” care pot afecta un registru comportamental sau ansamblul conduitelor. Conceptul eficienței personale Intr-un articol apărut în 1977, Bandura a încercat să-și
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
perturbate, selectivitate neadecvată a învățărilor prin inadecvare afectivă... Activitatea gândirii permite, pe de altă parte, "fantezii simbolice" (rolul imaginarului), care nu au decât o slabă legătură cu realitatea universului fizic. De exemplu, suprageneralizarea pornind de la un fapt oarecare. De exemplu, referenții publicitari. Comportamentele care derivă dintr-o asemenea eroare pot perturba individul care acționează ani în șir, chiar toată viața, în funcție de unele consecințe percepute ca pozitive, în timp ce acestea îl distrug. Bandura, 1977. Pentru o analiză detaliată, trimitem cititorul să consulte lucrarea
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
și poet. Este fiul Lucreției (n. Popa) și al lui Emil Odangiu, ofițer. Face școala primară la Cluj, iar la Timișoara urmează liceul (1969-1973) și Facultatea de Filologie, secția română-latină, pe care o va absolvi în 1977. Funcționează ca profesor, referent la Filiala din Timișoara a Uniunii Scriitorilor (din 1981), director la Televiziunea Liberă Timișoara (1991-1992), director de programe la Radio Vest Timișoara (din 1992). Debutează cu o cronică literară în 1977, la revista „Orizont”, după ce în 1974 îi fuseseră incluse
ODANGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288507_a_289836]
-
direcția de la umăr la deget sau de la deget la umăr? Datele obținute cu ajutorul simțurilor sunt complete; ele capătă sens, însă doar prin forța convențiilor sociale.1 Lumea empirică este populată de entități teoretice - concepte - desemnate prin limbaj, cărora le atașăm referenți identificați de simțurile noastre. Suntem introduși în conceptele noastre sociale la o vârstă foarte tânăra. Ele ne sunt pe larg prezentate, ca un dat. Deprinderea limbajului este în primul rând o chestiune de înțelegere a distincțiilor stabilite de conceptele noastre
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]