3,182 matches
-
obicei: vulgaritatea stringentă, prozaismul vulgar ori facilitatea frivolă, în care eul intim își dă pe față ce are mai rău. După reflexie, retușarea aduce o nobleță a atitudinii și a expresiei”. Cum toate poemele antume sunt rezultatul unei prelucrări intelectuale, reflexive, a primelor impulsuri, morbidețea lor se comunică în forme perfect prelucrate muzical și într-o imagistică bine controlată, adesea obscură. O mare reprimare a sentimentului, vizibilă pretutindeni, e intensă în poemul Pod eleat, unde se impune ca simbol obsedant al
STOLNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
ce au urmat evenimentelor consemnate în primul volum. Publicistica lui S.-S. se remarcă prin percutanța observației politice și prin rezonanța ei culturală, editorialistul încercând să găsească semnificații și motivații intelectuale ce surprind sensul actualității sau valențele cotidianului. Stilul este reflexiv și analitic, fără a cădea însă în parabolă moralizatoare, deși nota etică joacă un rol important. „Romanul” Vremea încercuirii (I-II, 2001-2002), transpune, cu destul de puțină abilitate literară, experiența biografică a autorului din perioada de „clandestinitate”, volumele subintitulându-se Urmărirea
STROESCU-STANISOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289985_a_291314]
-
mă cheamă; / apă care sapi infinit rotund / și de mine însumi faci să-mi fie teamă”, toamna „lumini târzii se zdrențuie pe crânguri; / cresc adieri din lanuri cu tăciune, / și frunze slabe degetele strâng,/ să închircească-n scrum o rugăciune”. Reflexiv elegiac în Penumbre, poetul se abandonează contemplației, fără a-și reprima predispoziția meditativă, în Culori de apă, ciclu din volumul Poezie (1968), ce însumează grațioase stampe și inscripții marine. În câte două strofe sau în una singură, foarte sigur articulate
STRIHAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
să vorbească despre trecutul lui legionar, pentru a restabili adevărul” ș.a. Al. Săndulescu observa pertinent că „Sanda Stolojan relevă o polivalență a talentului, fiind un observator lucid al evenimentelor politice, un poet sensibil, evocator de oameni și locuri și totodată reflexiv, meditând adesea la destinul omenirii și îndeosebi al Europei”. S. a tradus în franceză cartea lui Emil Cioran Lacrimi și sfinți (1986) și un volum antologic Lucian Blaga, L’ Étoile la plus triste (1992). SCRIERI: Duiliu Zamfirescu, tr. Eric D.
STOLOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289963_a_291292]
-
nisipuri trădează obsesia efemerului, încercarea de prindere parcă în fotogramă a existenței aflate în permanentă schimbare. S. tinde să abstractizeze, să înțeleagă altfel firea lucrurilor, după cum există la el și o tentație, nereprimată, a ludicului, o glisare dinspre tonalitățile grave, reflexive spre o repunere în drepturi a jocului (Joc de fachir, Jocuri cu arcuri, Joc de cuvinte). Modul de a vedea poezia, pictura și spectacolul se regăsește în cartea de eseuri Artă și sensibilitate (1975). Dar deși încearcă să imprime o
STURZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290001_a_291330]
-
simple: „S-au copt strugurii. S-au copt viile./ Soare de toamnă. Culegem viile./ Lăsați copiii să vină la mine/ Cu sutele și cu miile,/ Să plece toți cu coșurile pline”. Apare, totuși, și o notă distinctivă, ilustrată de tenta reflexivă a unor solilocvii („De când oamenii umblă pe lună,/ Îngerii nu mai vor să zboare”) și mai ales de melancolia insinuată discret în rememorări („Negri erau caii, negri erau,/ La mine nici nu s-au uitat”). Exuberanța naturistă e săgetată intermitent
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
Lecția însăși ar putea să fie resimțită ca prea scurtă pentru desfășurarea corectă a scenariului didactic. Caracterul discontinuu al tipului de învățare apare din cauza că tipul de învățare participativ la școală este diferit cel de acasă, care este individual și reflexiv. Spre deosebire de predarea participativă, evaluarea este clasică pentru că se ierarhizează și se sancționează în continuare; are valoarea socială și de vehiculare de conținuturi prin dezvoltarea aptitudinii de joc și de integrare participativă. Transpunerea conținuturilor în jocuri și abordări interactive poate accentua
Utilizarea strategiilor activ-participative în activitatea de predare- învăţare. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Popinciuc Flaviana () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1167]
-
utilizează principiile metodologice aplicate la studiul „normalității psihice” în procesul de evaluare a „fenomenului psihic morbid”. Ca metodologie specifică, psihopatologia apelează la metoda fenomenologică în interpretarea fenomenelor morbide ale vieții psihice. În felul acesta, ea se constituie ca o „atitudine reflexivă”, căutând să cunoască și să înțeleagă natura și semnificația „fenomenelor psihice morbide”. Din acest punct de vedere, metodologia psihopatologiei se deosebește atât de observația clinico-medicală a psihiatriei, cât și de tehnicile psihodiagnostice specifice ale psihologiei. Ea va utiliza, în explorarea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
automat factorii de mediu de la care nu se poate sustrage și de care depinde existența sa; pe când ființa psihică se „acomodează adaptativ” la evenimentele vieții trăite, conform unor strategii gândite conștient. În procesul de adaptare al ființei psihologice intervine conștiința reflexivă, educația, cultura, experiența de viață, aptitudinile etc. Față de aceste aspecte, se poate spune că normalitatea psihică este rezultatul acordului de adaptare a individului, în sensul de „acceptare”, la condițiile vieții trăite de acesta. În mod analog anormalitatea psihică este consecința
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
punct de vedere psihologic, diferit de modul de gândire clinico-psihiatric, după o altă metodologie, diferită, în mare măsură de cea a psihologiei. Se profilează, în felul acesta identitatea psihopatologiei, ca o nouă disciplină științifică. Psihopatologia se înfățișează ca o analiză reflexivă având ca obiect „faptul psihiatric” sau „fenomenul psihic morbid” pe care-l utilizează pentru a putea ajunge la înțelegerea bolnavului psihic considerat ca un alt fel de ființă umană, ca un mod de existență esențialmente diferit de cel al omului
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la fenomenul psihic morbid? Răspunsul este următorul: acest teren este psihopatologia. Psihopatologia nu este același lucru cu clinica psihiatrică, întrucât, spre deosebire de aceasta din urmă, ea, fiind complet lipsită de orice intenții terapeutice reparatorii, urmărește înțelegerea și explicarea printr-o analiză reflexivă a fenomenului psihic morbid, fără să îl considere ca pe o „specie clinică”. Psihopatologia este orientată mai mult către filozofie întrucât ea „interoghează” și „ascultă” obiectul studiului său, motiv pentru care răspunde la două aspecte principale: a) răspunde filozofiei la
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al ființei umane. Pe aceste considerente se poate conchide că orice contact psihiatric cu omul poate fi posibil numai ca o „înțelegere” însoțită de impresia pe care o avem asupra fenomenelor morbide, atât ca înțelegere directă, cât și ca atitudine reflexivă asupra actelor sufletești ale bolnavului. Dar prin aceasta ieșim din aria psihiatriei clinice și intrăm în sfera psihopatologiei. Răspunsul la aceste dezbateri privind OMUL, considerat ca „ființă-în-sine” dar și ca „temă antropologică” atât în psihologie cât și în psihopatologie, ne
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
artificial, prin experiment, pe când clinica descifrează semnificația „modelelor naturale” apărute în sfera normalului. În felul acesta putem spune că experimentul de laborator introduce în mod dirijat „patologicul” în normal. Întrucât obiectul psihopatologiei nu se experimentează, ci este supus unei înțelegeri reflexive, vom aborda în continuare aspecte legate de spațiul clinic, considerat ca domeniu al gândirii în sfera psihopatologiei. Spațiul clinic se construiește ca un „spațiu epistemologic” în care își dau întâlnire limbajul, privirea și suferința. Acesta reprezintă spațiul vizionar în și
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sunt situate în „spațiul nebuniei” sau, altfel spus, al „fenomenelor psihice morbide”. Pentru M. Foucault, corolarul nebuniei ca „formă de cunoaștere” este „conștiința nebuniei”, în sensul acesta distingându-se următoarele aspecte: a) o conștiință critică a nebuniei care delimitează rațiunea reflexivă logică și căreia i se opune prin caracterul ei negativ, antitetic; b) o conștiință practică a nebuniei, care se impune ca o realitate concretă în raport cu normele unui grup, de care se separă, situându-se în opoziție cu acesta; c) o
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Este important de remarcat faptul că toate „fenomenele psihice normale” (psihologie) sau „fenomenele psihice morbide” (psihopatologie) devin „obiecte ale cunoașterii” prin denumirea lor: nebunie, delir, halucinație, fobie, anxietate, depresie, monomanie, obsesie etc. În funcție de modalitatea în care le percepe conștiința mea reflexivă. Ele sunt și rămân interioare persoanei mele, dar prin „denumirea” lor sunt „obiectivate” sau devin „obiective” pentru ceilalți. Din acest moment începe constituirea cogito-ului psihopatologic. Din acest moment încep să gândesc „fenomenul psihic morbid”. Spre deosebire însă de „limbajul empiric
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sufletești a experiențelor conștiinței prin cuvinte. Limbajul, termenii psihologiei și ai psihopatologiei exprimă „separația” dintre „actele psihice” și „conștiința care le reflectă” situându-se între acestea ca o „legătură logică”. Limbajul apare o dată cu „surprinderea” completă a obiectului în câmpul conștiinței reflexive. El corespunde cu ceea ce E. Husserl denumește „noeză”, prin care „conștiința percepe și integrează obiectul cunoașterii”. Actul perceperii conștiente a obiectului este pentru E. Husserl, „noemă”, iar exprimarea lui „noeză”. Acest aspect apare deosebit de pregnant dacă vom compara termenii psihologici
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
toate aceste figuri absurde sunt în realitate elementele unei cunoașteri dificile, închise și ezoterice. Aceste fenomene stranii sunt situate de la început în spațiul marelui secret”. Nebunia se prezintă, prin actele sale, ca o cunoaștere a umanului, filtrată de planul conștiinței reflexive. Cunoașterea „nebuniei” este actualizarea constituită într-un sistem coerent de date ale conștiinței despre nebunie, iar în sensul acesta M. Foucault distinge următoarele aspecte: a) O conștiință critică a nebuniei care o recunoaște și o definește ca atare în cadrul unui
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nebuniei” este actualizarea constituită într-un sistem coerent de date ale conștiinței despre nebunie, iar în sensul acesta M. Foucault distinge următoarele aspecte: a) O conștiință critică a nebuniei care o recunoaște și o definește ca atare în cadrul unui raționament reflexiv, etichetând-o ca pe o opoziție a gândirii logice. b) O conștiință practică a nebuniei, considerată ca realitate concretă a existenței umane, diferită de normele grupului căruia aceasta îi aparține. c) O conștiință enunțiativă a nebuniei prin care, recunoscându-se
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin aceasta poarta „experimentului” în domeniul psihiatriei clinice. Psihopatologia are ca obiect de studiu „fenomenul psihic morbid”. Din acest motiv, spre deosebire de psihiatria clinică, psihopatologia își „gândește” obiectul, ea adoptând prin aceasta o atitudine metodologică împrumutată din sfera științelor umane. Atitudinea reflexivă nu numai că lărgește, dar și schimbă în mod considerabil atât metoda, cât și sfera psihopatologiei, scoțând-o din domeniul strict delimitat al medicinei și plasând-o în universul științelor umane. În felul acesta, prin psihopatologie, își fac intrarea în
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Din cele expuse, este evident că în sfera psihiatriei se pot distinge două direcții metodologice: a) direcția biologică, pur medicală, care experimentează clinic obiectul psihiatriei, respectiv, bolnavul psihic și boala acestuia; b) direcția umanistă, pur filozofică, aceea care gândește, interpretează reflexiv ființa umană și „modurile sale de existență” de factură patologică în raport cu „formele vieții psihice normale” (L. Binswanger). În psihopatologie „metoda filozofică” are scopul esențial de a expune omul lui-însuși, în asemenea măsură încât acesta să se poată recunoaște în mod
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
încă neexplorat al certitudinii pe care omul îl poate avea despre el însuși”. Din aceste considerente, K. Jaspers insistă asupra faptului, că dincolo de aspectele empirice ale practicii clinico-psihiatrice, „medicii psihiatri trebuie să învețe să gândească”, metodologia fiind fundamentată pe atitudinea reflexivă, care este un act al intelectului. Raportul „obiect-metodă” în psihopatologie Gândirea obiectului, atât în psihologie medicală, în psihiatrie, dar mai cu seamă în psihopatologie, nu se poate constitui ca „atitudine metodologică” decât după precizarea naturii obiectului. Pentru K. Jaspers, „obiectul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a farmacologiei medicamentelor cu efect psihotrop, utilizate în tratamentul afecțiunilor psihiatrice. Marile răspunsuri la întrebările pe care le pune psihopatologia nu pot fi însă date de aceste experimente farmacologice, decât într-o anumită măsură. Psihopatologia este și rămâne o disciplină reflexivă, al cărui obiect, spiritul uman în primul rând, „este gândit” și „înțeles”. 12. ORGANIZAREA SISTEMULUI PERSONALITĂȚII ȘI DINAMICA PROCESELOR PSIHOPATOLOGICE Teorii despre personalitate În psihopatologie, orice analiză a fenomenelor psihice morbide, trebuie să înceapă cu studiul personalității, considerată ca ansamblu
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și recunoașterea datelor anterior achiziționate de persoană. În ceea ce privește tipurile de memorie se descriu următoarele: - memorie mecanică, de înregistrare automată a unor date; - memoria asociativă, legată de intenționalitate; - memoria de evocare ce implică un proces de selecție voluntară; - memoria reflectată sau reflexivă, este forma cea mai înalt intelectuală a proceselor mnezice; - memoria afectivă, constă în evocarea unei amintiri legată de starea afectivi care o însoțește. După J. Delay există trei niveluri psihologice ale proceselor mnezice, care exprimă, de fapt, nivelurile de evoluție
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
D., Soltis, J. (1986), Curriculum and Aims, Teachers College Press, New York. Walker, R., Fisher, R. (1990), „Stations”, Cambridge Journal of Education, 20 (3), pp. 223-240. Walkerdine, V. (1988), The Mastery of Reasons, Routledge & Kegan Paul, Londra. Wallenstein, S. (1979), The Reflexive Method in Curriculum Theory: An Autobiographical Case Study, University of Rochester, Graduate School of Education and Human Development, Rochester. Warner, M. (1991), Objectivity and Emancipation in Learning Disabilities: Holism from the Perspectives of Critical Realism, lucrare prezentată la conferința de la
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
până jos, a făcut trafic, a trădat, s-a degradat din punct de vedere moral. Mai grav încă, majoritatea celor care ar fi fost în măsură să gândească au fost lipsiți de cunoașterea istoriei lor și și-au pierdut capacitatea reflexivă. Dacă citim literatura de opoziție rusă, care este singura literatură adevărată a țării, auzim un vaiet sfâșietor, expresia emoționantă a unei disperări infinite, dar aproape niciodată nu întâlnim o analiză rațională” (Besançon, 1997-1998, p. 792). și, pentru a nu pune
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]