8,522 matches
-
sus. El se mulțumește să spună că priveau de departe „femeile care-l însoțiseră din Galileea”. Ioan (19,24-27) corectează scena, după bunul său obicei: femeile, împreună cu „ucenicul pe care-l iubea”, nu privesc răstignirea de departe (makrothen), ca în relatările sinopticelor, ci stau chiar „lângă cruce”, para toi stauroi tou Iesous. La rându-i, el propune o altă listă de personaje feminine: Maria, mama lui Isus, sora ei, Maria lui Klopa, și Maria Magdalena. Episodul se pretează interpretărilor multiple, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ca să vadă mormântul. Acesta e deschis de un înger care le spune că Isus nu se mai află acolo. Marcu descrie alt grup de „mironosițe”, alcătuit din Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, și Salomeea. Acestea aduc aromate 5. Spre deosebire de relatarea din Matei, femeile prezentate de Marcu găsesc piatra dată deoparte și, intrând, văd un tânăr într-o cămașă albă, care le spune că Isus a înviat și le trimite să le ducă vestea „ucenicilor și lui Petru”. Petru este citat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
răstignirii, nu citează nume, dar se subînțelege că sunt prezente la mormânt femeile din preajma lui Isus, care-L urmaseră tocmai din Galileea. El adaugă un alt amănunt inedit: nu un înger, ci „doi bărbați” întâmpină grupul de mironosițe la mormânt. Relatarea lui Ioan (cap. 20) este cea mai stranie și foarte importantă pentru subiectul nostru. Cunoscută sub denumirea de Noli me tangere, după traducerea latină a interdicției lui Isus, ea s-a bucurat de zeci de reprezentări iconografice. În prima zi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu o semnificație evident penitențială. Femeia intră în casa fariseului ca să-și plângă păcatele, ca să și le spele cu lacrimi și, în cele din urmă, să fie iertată și izbăvită. Ea se apleacă deasupra picioarelor lui Isus, pe când femeia din relatările lui Marcu și Matei varsă mir peste capul Acestuia. La Marcu și la Matei (ca și la Ioan, așa cum vom vedea), unctio Bethaniae stârnește mânia, fie a ucenicilor, fie a lui Iuda, care imediat pleacă să le propună arhiereilor predarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
instituțională. Iată cum speculează Jusino teza lui Brown: într-o primă etapă (50-80 d.Hr.), grupul respectiv, omogen și puternic, se află sub conducerea spirituală a Mariei Magdalena. În etapa următoare (80-90), comunitatea deține o versiune a evangheliei bazată pe relatările Mariei Magdalena, care probabil murise între timp. Intervine schisma datorată chestiunii cristologice, comunitatea dizolvându-se încetul cu încetul. Membrii asimilați de Biserica instituționalizată se văd obligați să camufleze identitatea apostolului fondator, dat fiind că acesta era o femeie. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
amintește de supărarea câtorva ucenici, dar fără să indice vreun nume exact. Motivul cârtirii lor era prețul, socotit exorbitant, al parfumului din vasul de alabastru, peste trei sute de dinari, bani care ar fi putut să fie împărțiți săracilor. Tot din relatarea de mai sus reiese că Iuda însuși a avut inițiativa predării lui Isus. Nu arhiereii au provocat gestul ucenicului. Ei s-au arătat însă „foarte bucuroși”, făgăduindu-i acestuia „argint” (argyrion este la singular, Marcu nu precizează nici o sumă). Surprinde
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Matei ne spune că „ucenicii s-au mâniat” din cauza risipei. Nu se înțelege bine dacă din pricina episodului din casa lui Simon ori fără vreo legătură directă cu el, Iuda merge la arhierei din proprie inițiativă, ca în Marcu, dar, contrar relatării lui Marcu, el cere din capul locului o recompensă: „Ce vreți să-mi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre?” Arhiereii i-au dat pe loc treizeci de arginți, sumă exactă, spre deosebire de „argintul” din Marcu. Suma respectivă nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Israel. și i-au dat pe țarina olarului, după cum mi-a rânduit Domnul. Las pentru mai târziu comentarea fragmentului din Matei, întrucât moartea lui Iuda constituie un alt subiect controversat și trebuie invocate alte două mărturii vechi, care contrazic parțial relatarea de mai sus. Să tragem deocamdată o concluzie cu caracter provizoriu. Spre deosebire de Evanghelia după Marcu, unde Iuda apare cu parcimonie, prezentat jurnalistic, cu o anumită detașare, în Evanghelia după Matei el capătă contur, biografie, destin. Matei îl înfățișează ca pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Marcu până la Ioan are loc nu o simplă evoluție, ci de-a dreptul o răsturnare de percepție. De la informație jurnalistică seacă se ajunge la pamflet demolator. Moartea lui Iuda Moartea lui Iuda ridică mari probleme și semne de întrebare din cauza relatărilor diferite pe care le întâlnim la Matei și în Faptele apostolilor (Luca). Am văzut că Matei introduce, singurul dintre evangheliști, tema îngrijorării personajului, urmată de sinucidere. Fragmentul, tradus ceva mai sus, necesită câteva comentarii aplicate. Matei folosește verbul metamelein, al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
într-o singură noapte, dar care n-a deznădăjduit. În cazul lui Petru se poate vorbi clar despre metanoia. Cele două cuvinte ale lui Matei creează un cerc de mister în jurul morții lui Iuda. Misterul sporește când mergem și citim relatarea făcută de Luca în Faptele apostolilor 1,16-20, diferită de a lui Matei. Este vorba despre un fragment din cuvântarea pe care Petru o ține „în încăperea de sus” din Ierusalim. Apostolii trebuie să aleagă un înlocuitor pentru Iuda. Petru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu capul înainte”) și crapă la mijloc, plesnește în două. La Matei, arhiereii cumpără terenul numit „țarina sângelui”, pe când în Fapte se spune că Iuda însuși l-a dobândit. Au existat tot felul de încercări de armonizare a celor două relatări, însă discuțiile persistă. Unii au presupus că Iuda s-a spânzurat, dar funia s-a rupt (chiar de mai multe ori) și el a căzut la pământ, crăpând în două. O veche tradiție susține că sufletul spânzuratului n-a putut
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de la teologia și intențiile proprii. Moartea lui Iuda nu e o moarte oarecare, ci are sensul unei punițiuni divine exemplare și terifiante. Pentru Matei, moartea prin spânzurare constituie replica divinității la disperarea orgolioasă a omului. „și s-a spânzurat” din relatarea mateină mai apare o singură dată, în Septuaginta, în 2Regi 17,23, în legătură cu Achitophel, unul dintre sfătuitorii regelui David, care trecuse în tabăra lui Abessalom, când acesta s-a revoltat. Dar cum Abessalom nu i-a ascultat sfatul, cu toate că era
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
speță, în solda Sinedriului, fără nici o legătură cu mesajul cristic. În fine, Evul Mediu va construi o adevărată biografie a lui Iuda, care merge de la naștere până la moarte, biografie calchiată în bună măsură după mitul lui Oedip. Citim într-o relatare (historia), deși apocrifă, că era un bărbat în Ierusalim pe nume Ruben, care, cu alt nume, se cheamă Simon, din tribul lui Dan sau, după Ieronim, din tribul lui Isahar. El avea o soție care se numea (nuncupata est) Cyborea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care n-ar fi posibilă nici o apreciere ulterioară, de ordin filozofic sau teologic. Sprijinindu-mă pe criteriile definiției, voi purcede, în etapa a doua, la descrierea câtorva texte apocaliptice intertestamentare, încercând să scot în evidență, pe de o parte, ineditul relatărilor, iar pe de altă parte, recurența unor teme. Apoi va urma sinteza. Genul apocaliptic, odată definit și exemplificat din abundență, va putea fi caracterizat atât din punct de vedere formal (stil, rețetă literară etc.), cât și substanțial: mesaj teologic, atmosferă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să rămână în acest haos nelumesc vreme de zece mii de ani, până-și vor fi ispășit vina. Conform primei călătorii vizionare, îngerii care s-au unit cu femeile vor împărtăși soarta aștrilor, adică vor fi întemnițați în același loc. În relatarea celei de-a doua călătorii se face însă distincție între „închisorile” extra-cosmice. Enoh amintește în continuare numele a șapte arhangheli, cu o scurtă prezentare a atribuțiilor fiecăruia: Uriel veghează asupra lumii și tartarului; Rafael, asupra duhurilor oamenilor (îngerul Providenței); Raguel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unire trupească a îngerilor cu femeile). Urmașii lui Seth, spune el, erau toți oameni de bine, obișnuiți să-și păstreze virtutea. Ei și-au păzit multă vreme această comoară; căderea lor în păcat nu are o cauză precisă, ca în relatarea lui Casian, ci este mai degrabă un proces natural și inevitabil. Iată fragmentul: Vreme de șapte generații, acești oameni au continuat să-l socotească pe Dumnezeu drept stăpânitorul tuturor lucrurilor și să ia în toate virtutea drept călăuză; dar, cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de arginți”. El L-a vândut pe Isus de dragul banilor. Ioan Gură de Aur pare să nu țină seama de faptul că cei treizeci de arginți nu reprezentau, ca valoare, cine știe ce. O scriere apocrifă din secolul al XI-lea, intitulată Relatarea lui Iosif din Arimateea, încearcă o explicație mai elaborată. Iuda ar fi fost nepot al lui Caiafa. El n-a crezut nici o clipă în mesajul lui Isus și ar fi devenit apostol numai pentru a spiona. Avem de-a face
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ia lumea în cap, că ne părăsesc medicii și informaticienii, că patriotismul a devenit o glumă, că numele de român a ajuns o ofensă... Nu i-ar mai răbda pământul!" Mare lucru experiența de viață, impresionantă memoria fabuloasă, indubitabilă măiestria relatării profesorului, în care frazele curg domol, bine-așezate în pagină, cu figurile de stil ascultătoare la locurile potrivite, cu relatarea amplă, "spartă" de intervențiile dialogate ce dau vioiciune și savoare particulară, prin limba folosită. Se simte în el participarea la viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
român a ajuns o ofensă... Nu i-ar mai răbda pământul!" Mare lucru experiența de viață, impresionantă memoria fabuloasă, indubitabilă măiestria relatării profesorului, în care frazele curg domol, bine-așezate în pagină, cu figurile de stil ascultătoare la locurile potrivite, cu relatarea amplă, "spartă" de intervențiile dialogate ce dau vioiciune și savoare particulară, prin limba folosită. Se simte în el participarea la viața socială, dar asta nu-l îndepărtează nici o clipă de postura de observator, consemnator, moralist. Autorul se retrage din prim-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
dialogate ce dau vioiciune și savoare particulară, prin limba folosită. Se simte în el participarea la viața socială, dar asta nu-l îndepărtează nici o clipă de postura de observator, consemnator, moralist. Autorul se retrage din prim-planul acțiunii sau al relatării, el nu devine altceva decât un observator (analist), dotat cu răbdare, inteligență, discernământ, cunoștințe vaste, curiozitate, înțelegere, compasiune pe scurt, se dovedește înzestrat din plin cu participare afectivă. Ceea ce găsim în prozele scurte ale lui Emanoil Rei sunt pilde sugestive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cei dispuși la meditație. Sunt povești banale, ale unor oameni simpli, nu lipsite de naivitatea inerentă, uneori, care însă au proiecție asupra problemelor mari ale vieții. Didacticist, pe alocuri, moralist, autorul apelează la transfigurarea propriilor experiențe de viață, uneori la relatarea frustră, conferindu-le acestora atribute ale universalității, în care oamenii obișnuiți își regăsesc preocupările mărunte ale unor existențe aflate "sub vremi". Autorul nu dă soluții, dar în spatele ironiei sau sarcasmului se întrevede calea de urmat pentru o intrare în normalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
rapid în buzunărelul slipului și îndreptându-se înspre logodnici. Făcea parte dintr-o familie burgheză. Despre cine este vorba? întreabă mirați logodnicii. —Despre spioana Marthe Richer. Își petrecea timpul în saloanele Parisului și pe terenul de sport, continuă Matei cu relatarea faptelor. Era și o bună aviatoare. —Ca Smaranda Brăescu a noastră, completează Cecilia. —Voia să se angajeze în aviația militară. A dus o activitate de spionaj și contraspionaj în timpul primului război mondial, aducând servicii importante Franței. Nu disprețuia acest gen
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
să trăiesc ! Aș putea recăpăta omul din mine, pînă cînd nu s‑a pierdut !“ Crima lui Aleksei Ivanovici este și ea una metafizică : a ucis dragostea. Între cele două obsesii ale jucătorului, Polina și ruleta, a Învins cea din urmă. Relatarea jocului cîștigător la ruletă posedă toate atributele unui discurs obsesiv : cifre, enumerări, reveniri, menite să anuleze trauma reală. Într‑adevăr, „poet“ fiind (să ne amintim scrisoarea la care am mai făcut apel), banii cîștigați sînt pentru el un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2030_a_3355]
-
generațiilor. Evident, aceste valori și criterii în culturile tribale primitive (ca și în cele actuale) nu erau scrise, nu erau norme formulate sub formă de fraze. Ele au fost transmise pe cale orală, ca etică a familiei, clanului sau tribului, prin relatări, parabole, asemănări și tradiții. Dar nu fusese întâmplător că se dezvoltaseră norme etice asemănătoare în cele mai răspândite regiuni ale pământului. Erau concentrate pe domenii de importanță vitală: în primul rând pe protejarea vieții, interzicând uciderea celorlalți oameni, cu excepția anumitor
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
superioare (ca de exemplu "destinul"), sau altele egale (figuri umane divinizate) sau de un nivel inferior (divinități ale familiei sau ale fertilității). Nu, nu exista nici o altă divinitate. El nu era doar cel mai înalt, dar și unicul și incomparabilul. Relatările biblice sunt vechi de mii de ani. Cel puțin trei secole de societate patriarhală au făcut astfel încât Dumnezeu să fie reprezentat mai curând ca "Domn", "Rege", "Tată" și să i se adreseze lui ca atare. Într-o epocă a șanselor
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]