1,113 matches
-
de locomotiva cu abur "Călugăreni". Locomotiva "Călugăreni" a circulat timp 31 de ani, între 1869 și 1900, pe linia București-Giurgiu, după care, locomotiva a rămas la depou și a fost folosită doar pentru a executa manevre. Locomotiva Călugăreni, care a remorcat trenul festiv la serbările Ceferiadei din anul 1939, a fost expusă în Muzeul CFR de la stadionul Giulești. În timpul bombardamentelor din 1944, locomotiva a suferit serioase avarii. A fost reparată și, începând din 1953, s-a expus la Casa Tehnică a
Muzeul Căilor Ferate Române () [Corola-website/Science/327579_a_328908]
-
CFR de la stadionul Giulești. În timpul bombardamentelor din 1944, locomotiva a suferit serioase avarii. A fost reparată și, începând din 1953, s-a expus la Casa Tehnică a căilor ferate. În anii 1969 și 1994 a suferit reparații capitale pentru a remorca de la București la Giurgiu și retur trenurile de epocă cu ocazia centenarului și, apoi, a împlinirii a 125 de ani de exploatare a căii ferate București - Giurgiu. Garnitura trenului "Călugăreni", compusă din locomotivă și 3 vagoane de tip clasă, și
Muzeul Căilor Ferate Române () [Corola-website/Science/327579_a_328908]
-
și Viena. Fabrica Mittelwerke a rămas singura capabilă să producă rachetele V-2. Până în 1945, aproximativ 900 de rachete au fost asamblate aici în fiecare lună. Odată asamblate, rachetele erau transportate cu trenul în locații secrete, de unde urmau să fie remorcate către o platformă de lansare mobilă, capabil să le ridice în poziție verticală. Operațiunea de lansare dura 4 - 6 ore. Pe 20 mai 1944, o rachetă V-2 a aterizat în râul Bug, în regiunea Sarnaki, la 130 km est
V-2 () [Corola-website/Science/314123_a_315452]
-
În urma refuzului autorităților britanice și turcești de a primi refugiații, "Strumă" (aflat într-o foarte proastă stare tehnică) a fost izolat în carantină la Istanbul la data de 15 ianuarie 1942, apoi la data de 24 februarie 1942 a fost remorcat înapoi în Marea Neagră unde a fost torpilata și scufundata de către un submarin sovietic. Torpilarea să a dus la pierderea vieților tuturor celor aflați la bord în acel moment, cu o singură excepție. În anii războiului, în România că și în
Struma (navă) () [Corola-website/Science/313074_a_314403]
-
și două hexereme și alte vase mici. Romanii totalizau 140.000 de oameni, conduși de consulii Lucius Manlius Vulso și Marcus Atilius Regulus. Romanii se împărțiseră în patru escadre, dintre care două erau desfășurate în formă de triunghi, a treia remorca vase de transport, iar a patra forma ariergarda. Hamilcar spera să despartă flota romană în grupuri mai mici, pe care să le distrugă cu vasele sale mai rapide. Deși planul lui Hamilcar reușise, acesta nu a putut să facă nimic
Armata romană () [Corola-website/Science/318162_a_319491]
-
cu 16 locuri. Aceasta a fost expusă în Chicago și Louisville. În 1883, pe linia "Saratoga & Mount Mac Gregor Railroad" a fost introdusă o locomotivă electrică de 12 CP (8,8 kW), realizată după planurile lui Leo Daft. Aceasta putea remorca un vagon de călători de 68 de locuri și 10 tone, cu o viteză maximă de 13 km/h. Pe 26 august 1885 și linia supraînalțată de metropolitan din New York a fost înzestrată cu o locomotivă electrică, denumită "Ben Franklin
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
6, considerate printre cele mai puternice și mai moderne locomotive din lume. Acestea erau utilizate la remorcarea trenurilor de marfă pe trasee dificile. Printre caracteristici, menționăm: putere 7.796 kW (10.600 CP), viteza maximă 140 km/h, tonaj maxim remorcat de 800 tf. Sistemul monofazat de joasă frecvență (12 kV și 16,66 Hz) a fost utilizat în Franța în perioada premergătoare Primului Război Mondial, în zona sudică pe liniile companiei "Midi", linii electrificate în perioada 1910 - 1917. Succesele obținute în SUA
Istoria locomotivei electrice () [Corola-website/Science/313976_a_315305]
-
un număr de până la 34 picioare care au un diametru exterior ce poate atinge 5 m sau chiar mai mult, cu pereți dubli. Ca și platformele fixe din zăbrele tubulare, platformele marine tip turn se construiesc pe uscat și sunt remorcate pe mare până la amplasament, unde sunt lăsate pe fundul apei prin inundare controlată. Prin picioarele platformei pot coborî scafandri până la fundul mării, lucrând astfel sub gheață. Un tip de platformă marină tip turn este platforma cu un singur picior denumită
Platformă petrolieră marină () [Corola-website/Science/314078_a_315407]
-
argument al lui Reitsch era faptul că planoarele zburau fără să facă zgomot. Se credea că, de vreme ce apărarea antiaeriană belgiană folosea locatoarele de sunet pentru detectarea țintelor, nu instalațiile radar, germanii puteau să beneficieze de efectul surpriză dacă ar fi remorcat planoarele până în apropierea graniței cu Olanda, de unde acestea să fie eliberate, urmând să zboare până la țintă fără să fie detectate. Pentru organizarea acestei operațiuni au fost repartizate 50 de planoare de transport DFS 230, iar militarii au fost supuși unui
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
răniți. Nouă dintre cele zece planoare ale grupului „Fier” au aterizat lângă obiectivul desemnat, podul Canne. Al zecelea planor al grupului a aterizat într-o zonă greșită datorită unei erori de pilotaj a piloților avionului de transport care l-a remorcat. Cele nouă planoare au fost ținta unor puternice tiruri de artilerie antiaerinană și au fost decuplate de avioanele de transport la 05:35. În timp ce planoarele își începuseră coborârea spre obiectiv, podul a fost distrus de geniștii belgieni cu ajutorul încărcăturilor explozive
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
parașutiști condusă de Oberleutnant Rudolf Witzig. După ce planorul său aterizase pe teritoriul german, Witzig a cerut ajutor prin radio. Un avion de remorcare și un nou planor a sosit să îi ia pe Witzig și oamenii săi. Planorul a fost remorcat sub focul puternic al antiaerienei spre fort. După ce și-au îndeplinit misiunea principală de distrugere a pieselor de artilerie din fort, parașuțiștii au organizat apărarea împotriva contraatacurilor belginilor, care au fost declanșate aproape imediat. Atacurile infanteriei belgiene au fost lipsite
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
care angrena roțile cu zbaturi. A fost folosită la Brăila și Galați pentru transportul de grâne în porturile dunărene. Timp de mai bine de 40 de ani această navă a fost rentabilă, a funcționat cu lemne sau cărbuni și a remorcat în amonte velierele particulare. Avea un echipaj de 2-3 oameni la bord, un mașinist, un cârmaci și un om pentru manevră. În 1834 domnitorul Mihail Sturdza obține consimțământul Porții Otomane pentru a aduce nave cu abur pe Dunărea românească, iar
Navă cu zbaturi () [Corola-website/Science/324635_a_325964]
-
la o distanță considerabilă de vehicol. Totuși, paralel cu liniile de cale ferată se află un canal navigabil. În stație se află un cuplu de bătrâni care așteaptă pe o barcă. Ei spun că o vor ajuta pe Kate să remorcheze trenul în schimbul a 100 de dolari, pe care Kate nu îi are. Ea decide să părăsească gara și să viziteze universitatea din apropiere pentru a căuta ajutor financiar. Înăuntru, ea îl întâlnește pe Profesorul Pons, un specialist în paleontologie, care
Syberia () [Corola-website/Science/308699_a_310028]
-
să îi dea niște bani lui Walker, dacă ea repară una dintre creațiile lui Hans aflate în universitate; un foișor automatizat. După ce repară mecanismul, Kate primește cei 100 $ de la directorii universității cu care îi plătește pe marinarii din gară. Aceștea remorchează trenul până la mecanismul care îi redă trenului energie. Totuși, Kate trebuie să îl convingă pe gardianul orașului să deschidă porțile zidului protector care înconjoară Barrockstadt împotriva unei invazii. După ce poarta este deschisă, călătoria lui Kate, alături de Oscar continuă. Trenul merge
Syberia () [Corola-website/Science/308699_a_310028]
-
bombardiere grele B-17 Flying Fortress aparținând "Grupei 11 Bombardament" a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii cu baza în Espiritu Santo. Abe și echipa lui s-au mutat pe "Yukikaze" la ora 08:15. Cuirasatului "Kirishima" i s-a cerut să-l remorcheze pe "Hiei", escortat de "Nagara" și de distrugătoarele acestuia, dar încercarea a fost abandonată din cauza amenințării reprezentate de submarine și pentru că "Hiei" era din ce în ce mai afectat de avarii. După ce a suferit și mai multe pagube cauzate de atacurile aeriene, în seara
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
considerate preponderent locomotive pentru trenuri de marfă, ele nu au fost prevăzute cu instalații de încălzire a trenurilor, fapt ce a determinat utilizarea la CFR, pe timp de iarnă, a vagoanelor WIT (la început se foloseau chiar locomotive cu abur remorcate). Randamentul global al unei locomotive Diesel-electrice, la cârligul de tracțiune, este de 22 % Dacă se face același bilanț energetic global în cazul producerii energiei electrice în cadrul termocentralelor s-ar ajunge la o cifră similară, 35 - 36 %. dar dacă ținem cont
Istoria locomotivei Diesel () [Corola-website/Science/313782_a_315111]
-
din noaptea precedentă. Japonezii au lansat un alt atac asupra perimetrului la orele 17:00 dar nu au înaintat aproape deloc din cauza puterii de foc a americanilor. A doua zi dimineața, a sosit forța de susținere, șase LST-uri, fiecare remorcând un LCM, escortate de distrugătoarele și și cu deminatoarele și . Ele au intrat în limanul Hyane și au tras la mal, sub tir de mortiere. "LST-202", cu un echipaj de la Paza de Coastă a SUA, a răspuns cu tunurile de
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
stării precare a liniilor din acea perioadă). Au circulat până în iunie 2000, când au fost definitiv retrase din circulație din serviciul călători și multe din ele casate, datorită stării precare a acestora. Numerotarea lor era oarecum interesantă: Vagon motor - Vagon remorcă: 60**- 62** și 61**-63** (numai până la 6172 - 6372). Multe din boghiurile rezultate in urma casărilor s-au montat pe tramvaiele Rathgeber, întrucat boghiurile acestora din urmă se uzaseră și nu existau piese de schimb, aceasta modificare permițând utilizarea lor
Tramvaie în București () [Corola-website/Science/312722_a_314051]
-
sistemul solar au fost colonizați, printre aceștia numărându-se sateliții Ganymede și Callisto, de pe care se fac observații de la distanță asupra evoluției vieții pe Europa, satelit pe care nici o navă sau sondă nu poate ateriza. Cometele pot fi capturate și remorcate prin sistemul solar acolo unde este nevoie de ele, iar roboții industriali, readucerea la viață a unor ființe demult dispărute prin intermeiul ingineriei genetice, precum și lumea virtuală, sunt elemente comune ale vieții de zi cu zi. Oamenii sunt conectați la
3001: Odiseea finală () [Corola-website/Science/323991_a_325320]
-
zona provei au fost plasate încărcături explozive care însumau 4,5 t, protejate de pereți de beton. S-a luat hotărârea ca încărcăturile explozive să fie detoante cu întârziere după ce comandourile părăseau zona protului. Pentru ca să îi împiedice pe germani să remorcheze vasul în larg, echipajul distrugătorului trebuia să sabordeze nava mai înainte de a o părăsi. Dacă distrugătorul ar fi fost distrus sau scufundat mai înainte ca să ajungă la docuri, cele patru vedete rapide trebuiau să preia echipajul și comandourile și le
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
debarce comandourile în vreme ce vedetele de pe partea dreaptă trebuiau să se îndrepte spre intrarea veche în bazin și să execute la rândul lor debarcarea celor de la bord. Pentru că nu aveau o rază de acțiune suficient de mare, vedetele urmau să fie remorcate spre țintă de "Campbeltown" și "Atherstone". În dimineața zilei de 27 martie, "Tynedale" a raportat prezentă unui submarin german la suprafață și a deschis focul asupra lui. Cele două distrugătoare de escortă au părăsit convoiul ca să atace cu grenade de
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
Henderson, care a fost ucis în timp ce își conducea escadronul în atacul împotriva portavioanelor japoneze, fiind primul aviator din cadrul marinei care a murit în această bătălie. În acest timp, s-au amplificat eforturile de salvare a protavionului "Yorktown" care a fost remorcat de USS "Vireo" până când, spre sfârșitul după amiezii, a fost lovit de torpile lansate de pe submarinul japonez I-168. La bordul lui "Yorktown" nu au fost multe victime, pentru că o mare parte a echipajului fusese deja evacuat. O a treia
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
convertească barje fluviale în vase de debarcare. Au fost rechizițonate 2.400 de barje din întreaga Europă, (860 din Germania, 1.200 din Olanda și Belgia și 350 din Franța). Dintre acestea, doar 800 erau autopropulsate, restul urmând să fie remorcate. Pentru Operațiunea Leul de Mare au fost disponibile două tipuri principale de barje. Primul era "peniche" de 360 t, lungă de 38,5m, iar cel de-al doilea era "Kampine" de 620 t și 50 m lungime. Germanii au rechiziționat
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
pe poziției până în 1978-1979, când au fost demontate în cele din urmă. Forțele terestre au dezvoltat propriul pod portabil de debarcare poreclit "Seeschlange" (Șarpele de mare). Acest „drum plutitor” era format dintr-o serie de module interconectate, care puteau fi remorcate până la locul de debarcare, unde urmau să fie folosite ca docuri temporare. Vasele ancorate la "Seeschlange" puteau să își descarce marfa cu ajutorul macaralelor direct pe platforma „drumului”, sau în camioanele parcate în dreptul lor. "Seeschlange" a fost testat cu succes de
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
fusese gândit ca vehicul de sprijin pentru trupele de pontonieri. Trei astfel de tractoare au fost alocate detașamentului 100 blindate ca parte a forțelor de invazie. Tractoarele urmau să tragă pe plajă barjele fără sistem propriu de propulsie și să remorcheze vehiculele prin nisipul plajelor. De asemenea, tractoarele urmau să transporte provizii în perioada celor șase ore de reflux, când barjele nu mai pluteau. Transportul trebuia făcut cu o remorcă amfibie cu o capacitate de 10-20 t, tractată de "Landwasserschlepper". Generalul
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]