1,270 matches
-
burgunzi. Gualfard, care făcea eforturi ca să-și revină după cele ce aflase, suspină adânc, pe un ton răgușit, încărcat de mânie: — Așadar, trăsnetul v-a lovit numai pe voi. Hunul răspunse, ridicând din umeri. — E limpede, spuse, schițând un zâmbet resemnat. Zeul creștin îi ocrotește. Și de bucata asta de frânghie ce ai să-mi spui? Gualfard ridică brațul și îl întinse înainte, lăsând să se legene înaintea ochilor săi sfoara cu care fusese legată Frediana. Balamber își stăpâni cât putu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
săgeți, fără să-și atingă însă ținta, ajunsă de acum prea departe. Ambarcațiunea rapidă se îndepărta pe marea oglindă a apei. Printre înjurături, Geremar împungea și chinuia calul, cu privirea țintă spre fugari. Balamber, în schimb, își luă un ton resemnat și constată cu răceală: — Acum nu-i mai prindem. Să-i lăsăm în voia sorții. 20 Cântecul îndepărtat al unui cocoș îl află pe Aulus Sebastianus deja treaz și gata pentru ziua cea nouă și încărcată care îl aștepta. în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aer: nu, nu-și va murdări sabia cu sângele unei ființe atât de mizerabile. Aceeași pedeapsă, ai spus? Bine. Fie cum vrei! Dădu imediat ordin să se ridice un alt rug, la câțiva pași de acela al lui Canzianus. Acesta, resemnat, nu mai zise nimic. între timp, o mulțime tăcută apăruse pe cărarea ce cobora de la sihăstrie. Sute de bărbați și femei, care, venind în urma călugărilor, își părăsiseră refugiul și coborâseră la vale în procesiune mută, refuzând să-l abandoneze pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o alunge. Sebastianus îi studie cu ochii expertului: erau slăbiți, cu părul răvășit și cu bărbile lungi, în mod vizibil chinuiți de o lună de lupte și lipsuri: cu toate acestea nu aveau încă aerul de câine bătut tipic soldatului resemnat deja la gândul predării. Fiecare din ei își ținea alături arme. Văzu săbii ciuntite, securi tocite, țepușe fără vârf, buzdugane strâmbate și observă că doar câțiva dintre ei erau dotați cu scut sau cu cămașă de zale. își putu da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
auzi strigând cu voce puternică: — La ziduri! Urcați să vedeți! Sosește Etius! Un murmur confuz și nemulțumit se ridică dinspre miile de persoane adunate înaintea sa. Anianus însă, care se mișca prin curte cu energia unui războinic, nu părea nicidecum resemnat: întorcându-se spre cei care erau cel mai aproape de el, agită mânios cârja pastorală și din nou îi îndemnă, aproape cu furie: — Alergați și vedeți, vă zic! Convinși, oamenii, zeci de bărbați și femei se supuseră acelei vibrante chemări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Și atunci, cel mai bun mod de a o face e să folosim cât mai bine forțele pe care le avem la dispoziție. Ai, din întâmplare, un plan de rezervă? Legănându-se pe picioare, Theodoric scoase un suspin răgușit și resemnat: — Nu, admise, planul e bun. Rămâne de văzut dacă voi, în centru, o să rezistați. Rostise ultima frază cu un ton insinuant, privind ironic, pe sub sprâncene, înspre Sangiban. Acesta, firește, mușcă momeala. Chipul, de obicei palid, i se înroși și răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fervoarea sa, Etius îl măsură, reflectând. — O fi cum spui, Metronius, dar ce mă fac cu ei? Nu pot în nici un caz să-i trimit împotriva cavaleriei hune ori a celei ostrogote. Izbit de acea obiecție, dar în nici un caz resemnat, ofițerul plecă privirea pentru un moment, căutând parcă cel mai potrivite cuvinte pentru a exprima tot ce purta în sufletul său; ridică apoi capul, își drese glasul și, privind drept în fața sa, sugeră simplu: — Poate ar putea fi folosiți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un întins de ape tulburi. Era o revărsare a Prutului cum nu mai fusese demult, veneau apele adunate în nordul Moldovei, se adunau cu cele multe de aici. Cerul se mai coborâse și trăsnetele se țineau de mână, înaintam încet resemnați și ochind calea după fiecare fulger. Era tot o apă și vântul îmi răcea toate mădularele. După fiecare trăsnet, după fiecare poticneală prin gropile cu apă și glod, unul din flăcăi suduia pe Dumnezeu, el spunea că-i glumă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
un curent Îngrozitor, spusese mama, către Andreea care lăsase jos geamul din dreptul lor. Trenul se pusese ușor În mișcare. Încet, Încet gara rămânea În urmă, trenul schimba liniile una după alta. Bine că a plecat la timp, spusese mama, resemnată. Va Întârzia destul pe parcurs, nu-ți face iluzii, adăugase Andreea posomorâtă. Cred că am să aprind o țigare, spusese femeia trecută de 40 ani, vizibil iritată. Dar ai promis că le lași acasă...de ce-ți faci rău singură
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
toate încheieturile, dar înaintam împreună cu ceilalți, noi mai în urmă ce e drept, cu excepția lui Tîrnăcop, care o luase la picior în primele rînduri alături de hoarda de țigani. Înainte să se dea startul întrecerii, nimic neobișnuit, aceeași atmosferă anostă, oameni resemnați, lîncezea totul, începusem să tremur stînd acolo în așteptare, mișcați-vă odată dobitoacelor, popor de doi bani îmi venea să strig, dacă pierdeți și șansa asta atunci vă puteți lua adio pentru totdeauna de la orice schimbare, cînd simt că mulțimea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
lacrimi mama lui Costăchel. Parcă ar vrea să spună ceva, dar nu are glas - a completat Măriuca. O lumânare ardea la capul bătrânului... Costăchel s-a așezat pe marginea laiței, i a luat mâna uscată într-a lui, privindu-l resemnat. În liniștea ca de templu, doar răsuflarea grea a bătrânului sublinia trecerea clipelor. La un timp, lui Costăchel i s-a părut că în mâna secătuită de vlagă a tatălui a pâlpâit o urmă de viață, în timp ce pleoapele au tresărit
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
-o să ajung voi ajunge târziu”) stă la răspântia unde adevărul Înscrie, În hieroglifele magice și codificate ale poeziei, destinul. Erotismul nocturn, crispat, de o păgână Însetare metafizică, precum În poemele altor volume, Își află aici, uneori, o tulburătoare, enigmatică, resemnată „indolență” care a acumulat, parcă, Întreg nesațul veninos și vital al aventurii de a fi. „Sunt un om viu. Sunt viu. Sunt vie. Sunt un loc viu/ lucid” (Locul). Exclamația poate fi citită ca un mesaj triumfal sau belicos, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
să iasă din mașină, deschidea, anevoie, portiera, cobora piciorul drept, descheia, abia-abia, pantalonii dimensionați anume pentru balonul burții sale. Fiecare gest era dificil, enorm: deschiderea portierei, punerea piciorului jos, descheierea pantalonului. Inevitabil, pata de urină trecea dincolo de zona gingașă. Privea, resemnat, pozna, ofta: „gata, data viitoare Îl las acasă”. Nu ar fi renunțat totuși la aceste chinuitoare excursii, nici mort. Pe șosea, urmărea excitat noile vehicule de marfă care transportau lemn, ciment, benzină. În colivia sa de cărți și cancanuri memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
a imaginat sărbătorirea și viitorul noii vârste a revistei. Printre altele, și printr-o „rubrică nouă, alertă, deschisă spre stricta actualitate În care condeie foarte diverse să facă pe rând croquis-uri, notații despre societatea românească”. Rubrica „utopică”, cum o numește, resemnată, autoarea, ar fi trebuit să construiască un calus al „fracturii deranjante (dacă nu periculoase) Între grupări și generații... autori de vârste și realizări diferite, angrenați deocamdată Într-o dispută necruțătoare”. Învecinați Într-o aceeași publicație, ei ar fi avut șansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
nostru nu l-au cercetat Încă, dar dincolo de Zidul dărâmat n-aș mai avea curaj să mă plimb pe-nserate”. Suferința personală are, cum se vede, altă portanță decât la introvertit. La fel, și cea colectivă sau globală. Unul se retrage, resemnat și solitar, În „casa melcului” rătăcitor; solidaritatea sa cu semenii este mai curând implicită și transcendentă. Celălalt perseverează În dialogul direct cu „imperfecțiunea” lumii. Exaltare și mânie, speranțe și disperare, o intensitate (și o crispare!) greu de găsit În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
criticul Ion Simuț În eseul său „Nobelul pentru un scriitor evreu din Europa Centrală” - Familia, nr. 10/2002) nu devine neapărat „tare”, prin experiența victimizării. Supraviețuirea a Însemnat nu o dată, dacă nu chiar de cele mai multe ori, o asumare tacită, rușinată, resemnată, a „stării de fapt”: evreitatea ca premisă de Înțelegere a lumii, ca șansă privilegiată de a-i scruta tenebrele, ipocriziile, amenințările, maleficul. Din clipa În care Începi s-o „iubești” pentru primejdia inevitabilă propriei tale condiții, poți citi În ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
se simte ridicat pe scândura-brancardă și depus În fața vagonului următor. Profesorul dispăruse, miraculoasa porție minusculă dispăruse, de asemenea. Cu ea, șansa de supraviețuire era minimă, fără ea chestiunea devenea „pur academică”. Porția sa dublase șansele Profesorului, afirmă, În acea clipă, resemnată și implacabilă, Rațiunea, În urechile și sufletul victimei. Brusc, se aud Însă strigătele Profesorului, care alerga spre deposedat și, fulgerător, Îi și vârâse porția În gură, să fie sigur că nu se mai produce vreo aiureală. Grăbit să se Întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
schimbare, amuleta libertății și viitorului. Acțiunea declară, până la urmă, ceea ce Pereira nu declarase, de fapt, de-a lungul narațiunii. Această modulare ironică este pregătită de semne mai curând tăcute și obscure, gradată scrutare psihologică a potențialităților somnolente. Senectutea solitară și resemnată așteptase ca invazia juvenilă a unor interlocutori ca Rossi și Marta să forțeze des-inhibarea. Pentru un obișnuit al „realismului socialist” transformarea evazionistului mizantrop și contemplativ Într-un om de acțiune nu putea să nu reamintească standardul „omului nou” În literatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
rece, uscată și înviorătoare îl tulbură pe Weber așa cum nu i se mai întâmplase de ani întregi. Pulsul i se acceleră, ispitit de ziua aceea perfectă să creadă că avea să se întâmple ceva. Mark mergea pe lângă el, morocănos și resemnat. În pasul lui nu se mai ghicea nici urmă de accident. — Uneori mă gândesc că era, știi tu, Mark Schluter. Celălalt. Tipul care muncea pentru o pâine. Cel sigur pe el, care putea să ia toate testele tale șmechere fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mai... întreg. —Să fiu întreg mi-ar fi de mare folos în momentul ăsta. Dar, de fapt, nu asculta. Se uita în dreapta, spre râu, spre viitorul Așezământ natural, spre accidentul prin care trecuse. —Să salvați păsările, ziceai? Dădu din cap resemnat în fața nebuniei umane incurabile. Salvați păsările și omorâți oamenii. Deschise radioul din mașină. Era reglat pe postul ecologiștilor turbați pe care-l asculta ea de obicei, pentru plăcerea de a-și vedea confirmate cele mai negre temeri. Președintele ordonase ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lui Mark mângâind degete mici de-a lungul și de-a latul Londrei nu mă oripila la fel de mult. Mai ales când s-a coalizat și Lynn cu ele. Îmi toarnă și mie cineva ceva de băut, vă rog? am întrebat resemnată. —O! Toate trei spuneau încontinuu „o!“, probabil șocate de rezultatele eforturilor lor. Maria își adusese fustele cu cele mai exotice imprimeuri, unele mai trebuiau doar asortate cu niște fructe pe cap și puteam să încep să dansez și să strig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
nici tu nu-l știai probabil. În noua mea viață, de fiecare dată când se punea de ceai, urma să primesc vești proaste. Aveam de gând să trec pe Cola Light chiar de-a doua zi. —Spune-mi, am zis resemnată. —Harry a ipotecat a doua oară casa noastră fără să-mi spună. Casa noastră. Îi împrumută lui Mark șaptezeci și cinci de mii de lire ca să scoată firma din datorii și să supraviețuiască în următoarele șase luni. Șaptezeci și cinci de mii de lire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
greață la gândul unui ou fiert. Kieran păru la fel de nefericit ca și mine când își primi farfuria. Din moment ce nici unul nu se poate gândi la ceva care să-l facă pe celălalt să se simtă mai bine, ne-am luat furculițele resemnați. Era ca în basmul cu oala fermecată cu porridge, care nu se termina niciodată indiferent cât mâncai. Epuizați de mâncare și de emoții, am renunțat amândoi în același timp. Dar experiența dizolvase tensiunea dintre noi, era ca și cum am fi supraviețuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
din club să se holbeze la ea. Uite-o pe Gabby! Gabby, dragă! Aici! A dispărut cât de repede o puteau purta pantofii platformă. Pentru cine lucrezi? l-am întrebat pe Tim. —Baby e o gură spartă, a spus Tim resemnat. La Herald. Dacă ții neapărat să știi. Sunt la biroul de știri, dar mai fac și alte treburi ciudate. De ce nu ai fi vrut să știu că lucrezi la Herald? Nu e vorba de asta, a spus uitându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a marilor sale creații scenice. Întîlniri epocale, ecouri În rîndul publicului, opinii ale criticii. Evenimente istorice dramatice. Jocuri de culise dezagreabile. Finalul este trist, Aglae Pruteanu suferind pe motiv de pensionare prematură și, În ultimele rînduri, chiar privind oarecum /senină, resemnată, drumul ineluctabil „care duce la liniște eternă”. O calitate a acestor amintiri (Începute, timid, În 1915 și redactate, efectiv, după 1918) este discreția absolută asupra vieții personale a artistei. Dacă n-ar exista un indiciu discret, ai crede că iubirea
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]