14,792 matches
-
prins-o în altă poziție și i-am răsucit brațul la spate. Atunci m-a lovit cu toată forța în fluierele picioarelor. I-am răsucit și mai mult brațul la spate și i-am prins și cealaltă mână. Îi auzeam respirația întretăiată de durere. Acum mă aflam în spatele ei și, cum continuam să sporesc presiunea, toată greutatea corpului ei să lăsa spre mine. Mă lovi din nou cu picioarele. Am slăbit puțin strânsoarea și mi-am încolăcit un picior în jurul picioarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aprinsă la etaj. Când am văzut lumina aceea inima a început să-mi bată atât de nebunește încât a trebuit să mă opresc, să mă sprijin de stâlpul de iluminat și să încerc să-mi controlez și să-mi calmez respirația. M-am întrebat dacă n-ar fi mai bine să mai stau puțin și să încerc nu să mă liniștesc, căci mi-ar fi fost imposibil, ci pur și simplu să-mi reglez propria respirație ca să nu leșin. Am stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
controlez și să-mi calmez respirația. M-am întrebat dacă n-ar fi mai bine să mai stau puțin și să încerc nu să mă liniștesc, căci mi-ar fi fost imposibil, ci pur și simplu să-mi reglez propria respirație ca să nu leșin. Am stat câteva minute pe loc și am respirat ritmic. Apoi mi-am spus că nu e bine să mai întârzii ca nu cumva Honor să se hotărască să se ducă la culcare. Eram sigur că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu geam dădeau din grădină spre o încăpere de la parter. Am pășit încet prin iarbă și am pus mâna pe ușă. A trebuit să mă opresc o clipă pentru a depăși valul de panică ce mă cuprinsese. Aveam impresia că respirația mea și chiar bătăile inimii mele se aud în toată casa, ca zgomotul unui motor. Am încercat să deschid ușile, mi-am strecurat degetul între ele și am împins cu putere. Ușile au cedat; nu mi-am dat seama dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
preîntâmpina o nenorocire. Ușa ferecată dobândise o putere magnetică. Am rămas pe loc până ce, împins parcă brusc de un resort, mi s-a părut că aud ceva și m-am aplecat și am pus urechea la gaura cheii, ținându-mi respirația. În scurt timp am auzit un sunet iar apoi sunetul se repetă. De dincolo de ușă se auzea ceva ce semăna cu un oftat regulat, o respirație greoaie. M-am ridicat și am rămas o clipă pe loc, înfiorat, paralizat. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ceva și m-am aplecat și am pus urechea la gaura cheii, ținându-mi respirația. În scurt timp am auzit un sunet iar apoi sunetul se repetă. De dincolo de ușă se auzea ceva ce semăna cu un oftat regulat, o respirație greoaie. M-am ridicat și am rămas o clipă pe loc, înfiorat, paralizat. Ceea ce auzisem mă umplea de groază. Ferestrele locuinței lui Georgie erau inaccesibile. Nu se putea intra decât pe ușă. M-am opintit în ea zadarnic de vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
le recunoșteam. Le-am atins. Erau reci, și ele parcă de ceară, și i le-am acoperit cu o pernă. I-am privit picioarele lungi și curbura coapsei. Cămașa era descheiată și îi vedeam unul dinte sâni săltând în ritmul respirației. I-am privit gâtul și urechea, acum mai vizibile din cauza părului tăiat. I-am privit mâna atât de binecunoscută, cu palma întoarsă în sus într-un gest de implorare sau de eliberare. Toate acestea fuseseră ale mele. Dar acum aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
că aș fi pus mâna pe un cadavru. Și totuși, mânat de o nevoie de abandon total, din care nu lipsea și o urmă de dorință, m-am întins pe jos lângă ea, cu fața aproape de a ei. Îi simțeam respirația în obraz. Au trecut câteva minute. Am auzit un zgomot la ușă și am început să mă ridic. Sprijinit într-un cot, am văzut pe cineva intrând. Ușa s-a închis. Honor Klein se uita de sus la mine. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
leșina și mi-am înfipt mâinile în încrustațiile ușii pentru ca durerea să mă ajute să-mi revin. Ea mă privea cu același zâmbet abia schițat de statuie antică, și i-am simțit din plin puterea. Am reușit să-mi controlez respirația. Cu o vădită și nemiloasă atenție Honor aștepta să încep să vorbesc. În cele din urmă am spus: — Cred că-ți dai seama că sunt îndrăgostit de tine. Cântări cuvintele mele, ținându-și capul puțin plecat într-o parte, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de zi, pentru că acum se auzi vocea Dorei, tare și răspicat: — Sper că va trece. Poate ar trebui să ne... Apoi cineva Închise ușa care dădea spre dormitor. În depărtare se auzeau vagoanele Stadtbahn-ului, cu zornăitul lui regulat, urmate de respirația mea rapidă, sacadată, nu tocmai maiestuoasă. Tâmplele Înfierbântate Îmi zvâcneau și hainele mă mângâiau provocator. V-am avertizat deja că povestea mea e una incomodă, așa că pot admite liniștit: căldura Înăbușitoare sau, mai degrabă, așteptarea aceasta paralizantă mă excita. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mi-am dat seama de gravitatea situației. Cine m-ar fi crezut dacă aș fi pretins că sunt nevinovat? Dacă aș fi susținut că nu am văzut și nu am auzit nimic - cel puțin, nimic În afară de câțiva pași și de respirația persoanei căreia Îi aparțineau, dincolo de ușile Închise ale șifonierului - inspectorul care se ocupa de caz ar fi dat din cap și ar fi arătat cu indexul spre pat, declarând ceva ce era evident: femeia care zace acolo trebuie să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
noi se Întorceau cu o intensitate nediminuată, plăcute și obscene, și puteam să-mi amintesc fiecare detaliu deocheat: mișcările leneșe, unduitoare ale Dorei, sunetele line, coordonate pe care le scoteam, o roșeață palidă, dar inconfundabilă, apoi mănușa ei dârză și respirația ei fierbinte pe fața mea pudrată. Reconstituiam șirul evenimentelor cu precizia unui inginer care umple un proiector de filme cu șuruburi minuscule, arcuri Întinse și un mănunchi de eboșe vibrânde - până când nu mai suportam mașinăria atât de uleioasă, atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
când a spus că, dacă doream K. und K, trebuia să mă duc la altcineva. La intervale regulate, Dora se detașa de acest comportament ciudat de distant și mă Întreba dacă Îmi convenea așa sau altfel. Dar Își ținea mereu respirația când făcea ce făcea, ceea ce Îmi lăsa o impresie de neliniște stăpânită. Bineînțeles că dădeam din cap aprobator, entuziast În felul meu crispat, pentru că nu Învățasem Încă să cer ce voiam. Totuși, trebuie să recunosc: mă Îndoiam că Întrebările ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În evidență să pară separat de două migdale grase. Mulțumită, dar fără să fi terminat Încă, luă sfoara, făcu un nod, și Începu să tragă de acel ceva pe care Îl denumise „apendicele“ meu. — Apendicele meu? mă minunam. Îi auzeam respirația, dar din cauza tivului pe care-l ridicam, eram confuz și nu știam la care se referea. Încetul cu Încetul, lucrurile au Început să se strâmteze și să mă usture. De fiecare dată când Dora trăgea de sfoară, lațul se strângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și, afișând un zâmbet ireproșabil, ne Înmână câte o copie a formularului. După ce am ieșit din clădire, Dora mă luă de braț. — E o figură femeia asta, nu-i așa? Ne-am Îndreptat către cea mai apropiată stație de Stadtbahn, respirația noastră fumegând În aerul Înghețat. — La cine te referi? — La Felix, desigur. — La cine? Râzând, Dora Își eliberă brațul de al meu. — Nu ți-ai dat seama că e o ea? Am scotocit după țigările din buzunarul hainei, fiind conștient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ce am auzit, mă Întrebam dacă femeile chiar considerau bărbații tatuați ca având „clasă“. Dora mă ajuta să-mi pun gulerul Înalt de crêpe. După ce termină, Își Încrucișă mâinile sub sâni și inhală adânc, aproape cu plăcere, apoi Își ținu respirația. Abia după ce scoase aerul din piept, spuse: — Tatuaje? Clasă? Ce să spun... Există băștinași care poartă inele În sfârc și plăci din cel mai fin metal În jurul gâtului. Aici e adevărata clasă, după părerea mea. Totuși, oamenii numesc asta cultură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
deznodământ. Stând În fața oglinzii din baie, mi-am aruncat pantofii și am făcut câteva exerciții calistenice. Revenindu-mi după euforia de dinainte - exista oare o denumire mai bună pentru sentimentul acesta de exaltare, decât acești patru centimetri care Îți tăiau respirația? - Începusem să Înțeleg de ce se plângea Dora că trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor celorlalți. Treptat sângele Începu să-mi năvălească din nou În degetele amorțite, gambele mi se relaxară zvâcnind spasmodic. Un etaj mai sus, cineva trase eliberase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În geantă. Exact În clipa În care s-a deschis ușa, m-am Încuiat În singura cabină liberă. Cocoșat pe capacul toalatei, cu picioarele Îmbrăcate În ciorapi, am Încercat să respir mai Încet până când, Într-un final, mi-am oprit respirația de tot. Inima se lovea mută de coșul pieptului, gâtul mi se umfla periculos. Cineva trase apa. „Ce dracu’?“ Smucind de câteva ori, până la urmă, persoana renunță. În schimb, se postă În fața chiuvetei și Își desfăcu șlițul. Îl auzeam cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Apoi l-am Întrebat dacă avea nevoie de obiectul pe care mi-l dăduse Manetti. Un cuțit pentru prăjituri. Nu, Karp nu avea nevoie de așa ceva. Apoi am stat cu receptorul lipit de ureche și ne-am ascultat unul altuia respirațiile. Ce era de spus fusese spus. Amândoi știam că s-ar putea să fie ultima dată când mai auzim unul de altul. Karp abia aștepta să Înceapă o nouă viață; eu, neavând altă soluție, aveam de gând să mă-ntorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
trezit și am tras-o lângă mine. — Te rog, a suspinat ea, vreau să mă păstrez pentru soțul meu. Pentru un lebădoi, asta-i vacs, doamnă. — Ah, te rog, las-o jos, că... — Pipăie-mi pana. — Aaah, făcu ea cu respirația tăiată când i-am pus-o în palmă. Un lebădoi-evreu! Hei, strigă ea și, cu cealaltă mână, mă înhăță de nas. Plisc nepăsător, ai? Se cheamă c-am mai înțeles ceva din poezie... Nu? — Iisuse, ești o fată minunată! Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Privi fețele care Înotau ca Într-un acvariu, despărțit de acestea printr-un perete sigur de sticlă. Chiar și prin haina lui de blană Îl răzbătu frigul umed al zilei și când Învârti rozeta sistemului de Încălzire, aburul lăsat de respirația lui Încețoșă sticla, așa că nu mai putu vedea din cei care treceau mai mult decât niște trăsături disparate, niște ochi aruncând priviri furioase, o rochie din mătase mov, un guler clerical. O singură dată a fost tentat să-și Întrerupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
n-ar fi zărit cadranul unui ceas. — Nu mai e timp, spuse ea. Mai avem doar un minut până pornim. Întorcându-se, dădu cu ochii la capătul coridorului de o față și o siluetă care o făcură să-și țină respirația cu nostalgie: o ultimă tușă de pudră pe nas, un „Noapte bună“ adresat portarului și fuga afară, În Înșelătoarele străluciri ale nopții, tânărul evreu În așteptare, ciocolatele, mașina după colț, cursa rapidă și primejdioasa Îmbrățișare furișă. Dar nu era cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de sunetul vagoanelor legate care se izbeau În tampoane. Vocea ei nu se auzi, așa că Își repetă exclamația Într-un strigăt, care nu se potrivea cu rolul pe care și-l atribuia: o femeie vârstnică, luptându-se să-și recapete respirația. Fata se Întoarse și veni la ea, cu fața ei needucată albă și nefericită, cu garda lăsată În fața oricărui străin. — Ce se Întâmplă? Vă e rău? Domnișoara Warren nu se clinti, gândind intens, de cealaltă parte a plăcilor de oțel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cartonașul acela. — La naiba! spuse domnișoara Warren. Atunci mi s-a furat poșeta. Dar doamna tocmai spusese că era În tren. Domnișoara Warren blestemă din nou. Știa că Înfățișarea n-o favoriza: nu purta pălărie, părul Îi era răvășit și respirația ei mirosea a băutură. N-am de ales, spuse ea. Trebuie să ajung Înapoi În tren. Trimite un om cu mine și-i dau banii. Controlorul de bilete clătină din cap. El Însuși nu putea să părăsească bariera, Îi explică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și Ninici, aflat la jumătate de metru de aparat, putu să-i prindă silabele măsurate. Acestea cădeau ca dintr-o cutie cu ace, unul câte unul, pe fondul unei tăceri profunde. Lukici și funcționarul de la mesagerie Își ațineau În van respirația; locomotiva staționată peste linii Încetase să mai pufăie. — Colonelul Hartep la telefon. E șeful poliției, se gândi Ninici și l-am auzit vorbind. Cât de mândră va fi nevastă-mea În seara asta! Vestea va da ocolul unității, Îmi știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]