7,645 matches
-
totodată revelarea unei armonii (floarea) și a unei arderi spirituale (foc). Vorbind despre fenomenologia inspirației, Nietzsche afirmă în Ecce homo despre poetul gânditor și gânditorul-poet, că aceștia nu sunt altceva decât "încarnarea, portavoce, mediumul unor puteri superioare." Inspirația "este o revelație în sensul că dintr-odată "ceva" ni se relevă cu o precizie indicibilă, o inefabilă delicatețe, "ceva" care ne zguduie, ne bulversează în cea mai profundă intimitate a ființei noastre. Auzi, nu cauți; primești și nu întrebi cine dăruiește. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
litere de aur". Fulgerul inspirației se dăruiește celui având vocația înălțării: "Am crescut mai înalt decât omul,/ Norii planează prea aproape de mine,/ Aștept cel dintâi fulger." Misterul insondabil al dicteului poetic, caracterul imperios și natura sa de fulger constituie o revelație intuitivă originară care induce o a doua naștere a lumii. Fiecare mare poem ne dezvăluie și ne face să viețuim o altă față a absolutului. "Poezia este un absolut real", afirma Novalis. Inspirația unui moment face cât experiența unei vieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
transcendental receptând imaginea unei lumi superioare ontologic latentă în rezervele axiologice ale spiritului universal (vidul cuantic, un preaplin de potențialități, despre care vorbesc fizicienii), și care folosește pe poet ca o portavoce. Impulsul pentru fructificare, constituit de energia descărcată de revelația apărută pe fondul predispoziției, al deschiderii conștiinței poetului către sensuri poetico-metafizice ideale. Fructificarea formală, care are loc în matricea înzestrării poetului cu capacitatea de a întruchipa dicteul în cuvânt, marmură, culori sau muzică. În ce privește primum movens, stimulul care pune în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Coloana Infinitului"), și nu șerpuirea ezitantă din debutul Mioriței, balada aflându-se în primordialitatea înălțării din cultura noastră, ea suie perpendicular pământului, către "munții mari", soare, lună și "stelele făclii". Ochiul transcendental al intuiției anonime originare a văzut cu uimitoare revelație adevărurile fundamentale ale Ființei. Eternul feminin din Frumoasa fără corp, postuma eminesciană inspirată de un basm popular, este lumină pură, imaterialitate, este puritate absolută "O idee ce-i menită etern să stee". Dacă în legenda ebraică omul a pierdut nemurirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pregătiți să-l înțeleagă pe Hölderlin. Analog, nici românii, nu sunt pregătiți să-l înțeleagă integral pe Eminescu. Dovadă pletora de critici aberante sau confuze, până la negare. Există însă trei nume de excepție ale căror studii eminesciene se disting prin revelații făcute cu ochiul transcendental al unor vizionari: Dumitru Caracostea Arta cuvântului la Eminescu (1938) și Creativitatea eminesciană (1943), Rosa del Conte Eminescu o del' Assoluto (1961), Svetlana Paleologu Matta Eminescu și abisul ontologic (1988). După o lungă istorie de filozofie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
suit atât de înalt, atât de departe, încât este ca și cum a fost pierdut drumul înapoi ? Sau, cunoscând starea ultimă, acea "nelume" dincolo de a fi și a nu fi, intuită de Eminescu, ființa empirică s-a dizolvat în ea, în transa revelațiilor ? Ori, ca să împăcăm și medicina, efortul-limită al minții a depășit capacitățile biologice ale substanței cerebrale ? Jaspers afirmă că "nebunia" lui Hölderlin "deschidea fereastra spre Absolut"un dincolo indefinisabil. Betina von Arnim scria despre unele din poeziile sale din acea perioadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
actul receptării la prima lectură, intuind implicațiile din cele trei domenii în poemul respectiv, fie la lecturi ulterioare, mai ales când poemul este deschis polisemic, îmbogățind nuanțele, văzul interpretării. Pentru cititorul sensibil la poezie, primul impact rămâne însă cel al revelației esențiale. Aceste revelații reîntemeiază unui poem o altă viață pentru fiecare cititor, o altă față a adevărului poetic, o altă perspectivă a deschiderii estetice. În poezia ermetică, relevarea sensului întârzie pentru a izbucni artezian odată cu decriptarea. Dar, de pildă, muzicalitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
prima lectură, intuind implicațiile din cele trei domenii în poemul respectiv, fie la lecturi ulterioare, mai ales când poemul este deschis polisemic, îmbogățind nuanțele, văzul interpretării. Pentru cititorul sensibil la poezie, primul impact rămâne însă cel al revelației esențiale. Aceste revelații reîntemeiază unui poem o altă viață pentru fiecare cititor, o altă față a adevărului poetic, o altă perspectivă a deschiderii estetice. În poezia ermetică, relevarea sensului întârzie pentru a izbucni artezian odată cu decriptarea. Dar, de pildă, muzicalitatea din lirica lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Iar aripile nu ni le poate da decât elanul poetic dus până la o tensiune anagogică părând a fi "nebunie" în raport cu modul comun sau sistemic de a gândi, dar care însemnează o schimbare radicală a înțelegerii existenței, a lumii. * Viziunea supremă, revelația privind Zarathustra a avut loc pe înălțimi de munte, la Sils-Maria, Elveția, "Căci Înălțimea este Patria: este la noi acasă... Stăteam acolo în așteptare așteptare fără obiect dincolo de bine și rău, gustând când lumină, când umbră, totul joc, totul amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
să danseze. Pentru că dansul are multiplă încărcătură, el este nu doar un simbol, ci este viață, devenire, muzică. * Zarathustra este profetul depășirii umanului, profetul Supraomului. Acesta ne conduce către marea Amiază a cunoașterii sau la marele Miez de Noapte al revelației mistice și al absorbției în bucuria universală. Triada predicată și profețită de Nietzsche Supraumanitatea, Eterna Întoarcere, Voința de putere sunt liniile de forță care se intercondiționează, se interpotențează, constituind mesajul care cheamă omul la afirmarea nobilă de sine, la înălțare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Nietzsche scrie: "Slăvire ție, prietenie,/ Primă auroră,/ A celor mai înalte dintre speranțele mele./ De două ori aș vrea să trăiesc/ Acum când văd în ochii tăi/ Licărirea dimineții și a victoriei,/ Tu, cea mai îndrăgită dintre zeițe !" * Conștiința noutății revelațiilor sale, a singularității l-a făcut pe Nietzsche să scrie; Sunt acel om predestinat care fixează valorile pentru milenii". Acest lucru îl împlinește în ton profetic, elan poetic, zbor metafizic eliberarea dincolo de cotidian, de omul comun apteric, pur digestiv homo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de asemenea poet și dezlegător de enigme ?... Să nu mai voiesc, și să nu mai institui valori, și să nu mai creez ! O, această mare sminteală să rămână departe de mine !" Și referindu-se la clipa sacră a dicteului, a revelației care vine dintr-odată, "fulgeră și se impune", Nietzsche scrie în poezia Pinul și fulgerul: Am crescut mai înalt decât omul și sălbăticiunile Și când vorbesc nimeni nu îmi răspunde. Am crescut prea singuratec și prea sus Aștept, ce aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
după ce a fost uitat două secole în patria sa, precum și lui Shakespeare uitat și el aproape două secole de englezi, pentru a fi redat conștiinței spirituale europene de Voltaire și romantismul german. În ambele cazuri timpul a reparat injustiția prin revelația unor vizionari. * Justiția poetică înalță omul spre inefabil, neantul spre existență, existența spre eternul reînceput. Fără poezie, viața este o planetă fără soare, o pasăre fără aripi, un limbaj interjecțional fără înțeles. Poezia este adevărata înțelepciune. Este înțelepciunea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zboruri ale inimii și minții se întâlnesc pe creste: El zboară gând purtat de dor/ Pân' piere totul, totul".Dincolo de orice hotar. Nu în căutarea hazardului, ci a radicalei libertății spirituale, a transposibilului această extremă a tensiunii metafizice a dorului. Revelația trans-posibilului nu a fost un hazard. A fost în logica metafizică a dorului românesc. Nu hazardul, ci necesitatea unei logici a ecourilor a creat curcubeul care a unit balada genialului păstor vrâncean cu Luceafărul din Țara de Sus. Și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și radicala eliberare metafizică. Neliniștea morții are drept antidot natura, precum în mod repetat în poezia O, Mamă. Și așa cum va avea loc și după trecerea poetului dincolo, în postviață, însoțit de-a lungul eternității de natura terestră și astrală, revelație izbucnind în cele patruzeci de variante ale poeziei Mai am un singur dor. După Poemele luminii, Lucian Blaga parcurge o perioadă intens întrebătoare în volumele Pașii profetului, In marea trecere și Lauda somnului, cu refuzul final al existenței. În Psalm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
umplut de Cosmosul înaripat și de cântul său unic: Nu aici ! nu aici ! mereu în altă parte ! Poetul însuși se confundă, devine zborul eliberării radicale, dincolo de dincolo, zbor care nu se mai oprește și care nu mai știe de sine. * Revelația transposibilului a fost experiența fundamentală a vieții mele spirituale. Viziunea din adolescență a constituit ghidul care m-au modelat ulterior în tot ce am trăit și creat, "steaua de care mi-am legat viața și de la care nu mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
formă, pe care nimeni din cei de pe pământ încă nu l-a cântat... fiind demn de el... Obiect de neatins, ci doar de contemplare pentru unicul pilot al sufletului care este intelectul, la care se raportează... știința autentică". Transposibilul din revelația mea nu are implicație mistică. El este piscul atins de activitatea îndelungată a intelectului "eroic" cel mai lucid în a găsi și trăi suprema eliberare spirituală în mers continuu. L-am simțit, a trecut prin mine, m-a absorbit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dar deloc comune. O piesă de colecție. Asta era? Alexandre încă mai spera. Că ea era un capitol, și nu dezastrul complet. Total. Impre vizibil. Așa cum e, pentru el, fiul unic al unei mame pe deplin îndrăgostite de copilul ei, revelația de a nu fi iubit. De a genera, în celălalt, in teres, poate, în timp, chiar și afec țiune, atașament, dar nimic din emoția care oprește respirația, creează dependență, distorsionează vremea de-afară, schimbă lumea. Schimbă... lumi. Poate că el
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Nu, sunt o muză. Și era vorba că nu poți să mă salvezi fără să te salvezi întâi pe tine. Ceea ce înseamnă... ...că mergem în Sud. Părea mai mică. Mai cuminte. Blugi și un tricou gri. Fără ojă. Fără turmalină. Revelația bruscă a faptului că aproape nu mai avea nume, că nu mai împărțeau o intimitate. Era „una“. „Aia“. Nu „ea“. Tentația enormă de a o brusca, de a experimenta cu ea un rol de măgar autentic, de care i s-
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
oricând poate scrie altele, că este un scriitor întreg. Cum să facă, deci, să le retrăiască la modul cel mai concret, încât scrisul, departe de a nega existența individuală, să ofere eului posibilitatea renașterii continue, vorba ceea, din propria cenușă? Revelația a avut-o fix la orele 11 și 35 de minute. Dacă acum cărțile nu mai există decât în ele și pentru ele, poate reintra în posesia lor prin comentariile critice, care sunt o altă viață a lor, o complinire
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
nostru vreau să zic, toți muncesc, toți sunt bine, așa că nu văd de ce Botez ar face excepție. Cum nu sunt prea curios, nu i-am întors-o, inoportun, poate chiar interesat: „Care Botez?”, dar gândind doar intenția, am avut numaidecât revelația: Botez nici nu există, el poate fi oricare dintre noi, nebotezat încă, asupra căruia planează în permanență un semn de întrebare, desenat de Beșleagă cu unul din numeroasele sale creioane colorate umplând un întreg pahar de lemn, tip artizanat. Poate
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Covatariu atestă o invidiabilă a doua tinerețe, a autorului lor. Oneșteanul a avut și are multe proiecte, masa de scris îi e bogată, îl așteptăm cu alte descinderi în propria-i biografie interesând cititorii, mereu dornici de lucruri noi de revelații de înțelesuri ce, uneori le scapă... Iată, cartea de față caută să fie una de înțelepciune, de „gânduri”, operă de moralist, neliniștit de cele ce se întâmplă în sine și, (cu) „viața lumii” (pe alocuri și cu ... moartea acesteia); o
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
seamă de lucruri sfinte! A te lega prea mult de palma de pământ prin jurământ e o dovadă de nechibzuință! Oricum pământul este al nostru și noi ai pământului... Unii mai sceptici, se întreabă: „De ce e nevoie să transmitem din revelațiile noastre pentru anii ce vor veni?” Răspunsul e simplu: pentru că cei de mâine vor fi urmașii noștri.... Peregrini prin viață, pe pământ, sub soare, prin... cosmos, credem că rămânem mereu aceeași! Ne amăgim doar, pentru că totul e trecător... Dacă am
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
un unicat... Pentru unele din faptele tale nu-ți cere osândă! Are grijă de asta, cică, Bunul Dumnezeu! În „vâltoare”se plămădesc culorile vieții și se limpezesc întunecatele gânduri ale omului! Se întâmplă că, părtaș fiind ori lacom de multe revelații, te prăsește speranța, moment în care încep regretele, resentimentele, părerile de rău, „de ce” -urile, „dacă”, „de-ar fi fost”, ș.a.m.d., adică „prea-târziul”! Nu te-ntreba de ce nu te iubește lumea, dacă nici tu nu o iubești pe ea
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
nu trebuie să-l văd, nici să mă vadă până ce nu sosește ora. Este convenabil să fie o mână, deși umană, ocultă și invizibilă, în sensul său; ne înțelegem noi doi, și când va veni vremea judecății, se vor auzi revelațiile mele pentru a se expune așa momentului de libertate... Și dacă sosește asta înainte? Nu, acest moment știu bine spre ce vârstă sosește. Urmează ceva timp de planificare a educației copilului, al cărui principiu constă în a vedea tot, a
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]