5,386 matches
-
să dea pe dinafară. Poetul coborî treptele fără măcar să-și dea seama de Înghesuiala ce continua să vină de pretutindeni, deschizându-și drumul prin masa de trupuri, izbindu-se și lovind și călcând ca și cum Furiile Însele i s-ar fi rotit În jurul capului, ori cei patru călăreți ai Apocalipsei ar fi galopat alături de dânsul. Fiecare mușchi al trupului Îi era Încordat până la chin. Avea senzația că, dintr-o clipă În alta, săgeata unei arbalete i-ar fi putut rupe șira spinării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mască. Pasul ei rapid nu părea deranjat de căldura Încă intensă, În pofida umbrelor edificiilor, care se alungeau. De acum străbătuseră Întreg cartierul, dar ea Își continua drumul, fără să-i pese de oboseală și de norii de insecte care se roteau pretutindeni. Ajungând lângă o fântână, se opri să bea. Pentru a face asta, Își ridicase pentru o clipită masca, Întorcându-se ușor. Dante Îi văzuse scăpărând ochii de onix, ca și când femeia i-ar fi căutat privirea. Apoi Își reluă drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spre tavernă. În prag, Teofilo avea aerul că Îl aștepta. Intră hotărât, urmat de spițer, care se dăduse la o parte pentru a-l lăsa să intre. Întrucât Împrejurările deciseseră În locul lui, acum avea să o interogheze pe femeie. Își roti cu repeziciune privirile În jur, căutând-o. — Unde e... — Antilia? Pe ea o cauți? Întrebă Teofilo pe un ton șiret. A fost pe aici nu demult. — Unde a plecat? Întrebă Dante Încurcat. Era sigur că nu o văzuse ieșind. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acesta i-o luă Înainte. — Și totuși, messer Durante, nu crezi că Algos este zeul care stăpânește peste Pământ? Nu pentru el luptăm, iubim, construim și murim? Chiar domnia ta confirmi acest lucru, urmând cuvântul lui Aristotel: dacă primul cer se rotește frenetic pentru a fi cu Dumnezeu În fiecare punct al său, atunci plinătatea bucuriei sale nu se Întemeiază pe o lipsă defectuoasă? Vorbise În șoaptă, ca și când s-ar fi temut că zeul durerii Îi asculta. Poetul ridică din umeri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înșele până și ochiul unui meșter ca Flavio Petri? Ar fi trebuit să dea alarma la Monetărie. Își mișcă grumazul Încoace și Încolo, Încercând să risipească amorțeala produsă de căldură și de vin. În mintea lui, gândurile continuau să se rotească. Ce s-ar fi Întâmplat dacă, Într-adevăr, o enormă cantitate de florini ar fi fost introdusă În circulație? La Început, o creștere nediferențiată a bogăției și a fericirii publice. Ștergerea datoriilor, sfârșitul taxelor comunale, eliberarea universală de necesități. Lapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
păreau spectatorii unei comedii, cu ochii ațintiți asupra lui, așteptându-i cuvântul lămuritor. Aveau ochi de sticlă opacă. Simți o mână cum i se așeza cu blândețe pe umăr și auzi cum glas care Îi păru cunoscut. S-ar fi rotit să vadă cine era, dar mai Întâi trebuia să Își desprindă haina, care i se Încurcase În scaun. Nu voia să se arate neîndemânatic, În ochii acelor străini. Se pregătea să se răsucească, când Își aminti că trebuia să termine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
i se limpezească, chiar dacă un vârtej de imagini și de chipuri femeiești continua să Îi traverseze mintea. Își ridică din nou privirea spre punctul unde crezuse că o zărește pe Antilia, dar acum tot peretele era Învăluit În beznă. Își roti capul În jur, căutând zadarnic un reper: cele patru laturi ale clădirii erau perfect identice, cu șirurile lor de ferestre acoperite cu pânze. Pentru o clipită, Încercă imboldul de a se Întoarce sus și de percheziționa toate cămăruțele. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe cale să cedeze. Îndepărtând oamenii cu un gest, Dante Începu să Împingă mobila din răsputeri, fără să Îi pese de ultimele vase de ceramică, care se prăbușeau pe dușumea, spărgându-se cu mare zgomot. În cele din urmă structura cedă, rotindu-se spre Înăuntru, În timp ce priorul, Împins de propriul său elan, cădea În cămăruța Întunecată care se deschidea Înapoia prăvăliei. Se ridică la loc nerăbdător, privind de jur Împrejur. Făcu un gest de dezamăgire când descoperi că era pustie. Undeva, sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fugit pe acolo. Repede, veniți după mine! strigă el În timp ce se agăța de marginea deschiderii, Încercând să se cațere. Gâfâind, izbuti să Își rezeme toracele de pervaz. De partea cealaltă se deschidea un spațiu mai Întins, cufundat În semiîntuneric. Se roti sprijinindu-se pe piept și Își dădu drumul să cadă. — L-ai prins, priorule? Îl vezi? Îl auzi strigând pe Bargello de dincolo de perete. Se găsea Într-un loc neobișnuit. Ochii săi, Încă orbiți de lumina de afară, avură nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dacă nu cumva saltimbancii nu Își găsiseră inspirația, pentru reprezentația lor, Într-un popas făcut la curve. Orbitele circulare, cerurile, Mercur, Luna, Soarele, Venus, cerul al treilea... În acea clipă unul dintre Păcate, care se aplecase să Înșface fantoșa, se roti brusc, sărind cu un mârâit spre public. O exclamație de teamă străbătu masa spectatorilor. Omul de lângă Dante țipă și el. Poetul tresări: masca diavolului, cu trăsăturile ei bestiale, amintea, În mod cu totul și cu totul ciudat, de aceea Înspăimântătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cămătarul. Nu Ordinul Templului era cel care Îi urmărea pașii Antiliei, care o ținea de mână la primejdie, care Îi mângâia trupul de aramă. Era un singur om. Locuitorul acelui turn. Chipurile membrilor celui de Al Treilea Cer i se roteau prin minte asemenea unui vârtej. Strânse grăbit hârtiile În mantie și alergă spre intrare. Trecu pe dinaintea cufărului fără să-l Încerce măcar un gând la averea pe care o lăsa nepăzită. 20 În aceeași zi, pe la miezul nopții Dante aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ba chiar sinistră, a unei scări ce cobora atât de abrupt, Încât aveai sentimentul că pășești tot timpul În gol. Noroc cu balustrada care te ajuta să-ți menții echilibrul. Când am terminat coborârea, Eveline s-a oprit și a rotit lanterna Împrejur cu o mișcare largă. Eram Într-un soi de galerie de mină părăsită, un tunel cu diametrul de cel mult trei metri, cenușiu și lugubru. Ce dracului căutam eu acolo, la ora, aia, n-aș fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
am care ar fi fost maniera aia, iar lucrul acesta mă stresa și mai tare. Încet-Încet, profesorul a prins să se reanime În uralele mele lăuntrice de satisfacție ușurată. Ochii, cei dintâi, i-au redevenit mobili și funcționali, i-a rotit prin Încăpere ca și când s-ar fi aflat pentru prima oară acolo și Încerca să se familiarizeze cu ambientul. A coborât mâna atârnândă nefiresc În aer și s-a lăsat obosit pe spătarul fotoliului. Simțeam aproape fizic cum oasele și articulațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
din punct de vedere psiho liniuță logic. Dar care putea fi „sub nasul” În cazul de față? Ultimul loc care ar fi putut trece prin mintea unui om normal la cap, cel mai expus privirii, cel mai la Îndemână... Am rotit concentrat ochii Împrejur. Undeva, În geometria simetrică și monotonă a celor șapte grupuri de rafturi, În modul În care erau poziționate unele față de altele sau poate În situarea, Într-un anume fel ori Într-un anume raport cu ansamblul, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ținându-și mâinile sub masă mici ghiulele din pâine pe care apoi, din vârful unghiei, cu o rapiditate și o precizie înspăimântătoare la un om așa bătrân, le trimitea drept în fața ciupită de vărsat a lui Husain Ramza-pașa, ce-și rotea turbat ochii în jur, încercând să-l descopere pe tâlhar și blestemând încă o dată acest popor ludic care cu cât era îngenuncheat mai tare, cu atâta se veselea mai mult: nu mai departe decât la începutul ospățului, așezându-se pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acolo. îi dădu și lui foi, pană, cerneală, apoi îi spuse: „Noi știm că tu știi limbile vechi ale pământului. Tot ce va citi omul acela din cartea cea mare, tu să scrii pre limba ta pe foi”. Apoi își roti privirea asupra celorlalți: „Sunteți gata?”, „Yes, oui, igen, tak, si, ja, ya”, răspunseră învălmășit călugării. „Da”, răspunse și Iovănuț. „Atunci dă-i drumul!”, spuse îngerul către cel ce aștepta în picioare. Omul înalt își masă puțin ochii, se aplecă asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pești europeni din Dunăre, dând astfel locului aura și agitația specifice marilor întâlniri prietenești de oști, Barzovie-Vodă, cu lacrimi în ochi, spătarul Vulture, cu nările umflate de aerul blând al Moldovei de Jos, tăcutul Broanteș, cu un roi de endecasilabi rotindu-i-se fără-ncetare printre aliterații în cap, și țigăncușa Cosette, cu tot ce are neamu-i mai frumos, șezură și ținură sfat. La picioarele lor, șăgalnic și somnoros susura plin de știuci Siretul, gândi rapsodul Broanteș. — Iată-ne acasă! - suspină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să intuiască faptul că în acel colț pierdut din Sahara urma să se dezlănțuie o tragedie, era un mister pe care nici cei mai experimentați beduini nu reușiseră să-l dezlege, cert e că, într-o dimineață, începură să se rotească în cerc pe deasupra corturilor, cu aparenta convingere că înăuntrul lor se instalase femeia cu coasa. Pentru un adevărat tuareg, să moară de sete nu însemna neapărat cea mai mare nenorocire, ci, mai cu seamă, o ofensă de neacceptat. Când un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ici și colo cîte un pumn de pietriș, merg pe direcția lor, mă apropii de malaxor, mă opresc sub el și privesc În sus. Nu se vede decît o suprafață rotundă, neagră ca un fund de tingire uriașă care se rotește Încet. Am tot timpul senzația că fac un lucru interzis, dar muncitorii nici nu mă văd. SÎnt Învățați cu oamenii care intră acolo fără nici o treabă, ca și cum ar căuta ziua de ieri. Privesc țevile acelea Înguste prin care se scurge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu miros de vin. Nici eu nu prea știam ce o să se întâmple. Apoi am apucat un ciob de cărămidă, l-am înfipt printre pene și sângele mi-a țâșnit în față. Puiul a ridicat în pripă capul, și-a rotit gâtul, apoi a încremenit. I s-a mai zbătut o vreme pielița ochilor, apoi a încetat. Priveam deschizătura adâncă de unde ieșiseră la iveală toate chestiile acoperite până mai odinioară de pene. Muream de curiozitate ce o să facă pasărea așa, transformată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mai mișunau decât două, disperate, lipite una de cealaltă. Ușa dintre cameră și bucătărie era întredeschisă și muștele din jurul cratiței s-au mutat înăuntru. Erau mai multe ca de obicei. Majoritatea, muște de pripas, focoase. Au năpădit malul și se roteau ca un catarg luminos deasupra lui Eberhart și peste tablou. Aveau poartă în carne. Se așezau uneori pe buzele întredeschise, pe unde intrau și ieșeau. Au mai trecut așa două zile. Atunci a trebuit să deschid ușa. Vecinii au venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
s-a speriat de sângele de pe bărbia mamei. Îi era frică de sânge și de tot ce-avea legătură cu el. — Tanti Mae, vino repede jos, mama s-a lovit și eu nu știu ce să-i fac. Mama gemea și își rotea capul dintr-o parte într-alta. Tanti Mae începuse să plângă. Probabil o trezise zgomotul, fiindcă tot părul îi atârna peste față în dezordine și printre lacrimi îi vedeam ochii adormiți și surprinși. — Trebuie să chemi un doctor, David, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
puseseră cortul. Era prima noapte, ceea ce însemna că aproape toată lumea o să fie acolo. După un an întreg fără vreo întâlnire evanghelică, oamenii erau nerăbdători să participe. Mașinile mergeau bară la bară pe toată strada principală. Vedeam luminile roșii ale mașinilor rotindu-se prin curtea școlii, oprindu-se și apoi ieșind. Oamenii din oraș mergeau în grupuri pe toate străzile care duceau la cort, oprindu-se din când în când să mai ia alte grupuri care așteptau sub felinare, așa că grupurile deveneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ce i-ar sta în fire să facă la o petrecere. Claire și-a ridicat capul. —Și eu la fel, a spus. Am auzit cum cineva se foiește fără stare în scaun ca și cum ar vrea să spună ceva. Mi-am rotit capul în direcția aceea, dar înainte să apuc să întreb ce se întâmplase, a intervenit Liz. Era asistent social și fusese la numeroase workshop-uri cu privire la tehnicile de comunicare. —Sam, știu că ți-ai pierdut un prieten, a început ea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
uriașă, subnutrită, incapabilă să zboare. Am închis ușa în urma lui și m-am apucat de treabă. Două ore mai târziu nu găsisem absolut nimic, uitându-mă într-un moment de disperare până și în rezervorul de apă. Stăteam în mijlocul studioului, rotindu-mă încet la 360 de grade, sperând că ochii or să-mi pice pe ceva ce mi-a scăpat. Nu s-a întâmplat așa. Nu-mi venea să cred; eram convinsă că scrisorile erau aici. M-am uitat fix la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]