1,872 matches
-
e apartamentul lui Ossie. Întreabă-l pe el. Întreab-o pe ea. Am băut în parcul agitat de jos douăsprezece pahare de whisky - da, asta e, îți iei amarul - și am format numărul Martinei până când degetul meu crăpat a început să sângereze. Nici un răspuns. Nici un răspuns. Ocupat. Ocupat. Sunetul ăla ticălos. Ocupat, ocupat, ocupat. Și în timp ce zăceam mototolit la bar, scotocind după ultimii bani, așa cum fac bețivanii de obicei, am auzit ceva ce n-am crezut niciodată că mi-ar face vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
parodie de intimitate, dar toate simțurile îmi erau încă ascuțite la maximum. Când Belinda s-a mișcat, am auzit-o. — Rămâi acolo unde ești sau îi rup piciorul! am țipat, fără să-mi iau privirea de la Dominic, a cărui față sângera. Spune-i, pentru Dumnezeu să stea acolo, Dominic, sau îți rup piciorul! M-am apăsat mai tare peste genunchiul lui. Mă durea și pe mine, dar îl făcea pe el să plângă de durere. —Belinda, stai deoparte! a strigat. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară pitisem. Țăncușa amintirii sângera uneori. O priveam și nici măcar nu o mai vedeam. Aveam doar, iar și iar, imaginea marelui fluture de pe un timbru de demult, cu aripile larg desfăcute. Dintr-un joc al luminii sau al privirii, dintr-o taină a desenului, părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
urmă cu douăzeci de ani, să scot sânge din mine. Că n-am vrut să o fac din teamă și pentru că știam că, oricum, globulele roșii se refac la loc. Deveneam dependent de scosul sângelui. Îmi spune că și ea „sângerează“. Se duce cam la o lună jumătate la Fundeni și-i scot un litru juma’ de sânge. Vorbește și ea absentă despre necazurile ei, ca și cum ar fi vorba de altcineva. Constată doar, puțin uimită. „Tare-i urâtă bătrânețea, Simioane.“ Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
urmăresc irizările pale în scrânciobul dusului meu de gând. Un fel de raci, cuvintele mele, scoase de un prunc neștiutor din cotloanele lor ascunse, nepăsător la mușcătura lor, nepăsător la cleștii lor, care pătrund adânc în carnea degetului care scrie, sângerându-l, așa cum sufletul nu mai poate de mult face. Scrii și doare doar degetul mușcat de cuvinte... Urmăream, idiotizat, jocul fetișcanei cu mingiuca ei de cârpe. Simțeam cum acel du-te-vino fără nici o noimă mă absorbea și pe mine, lovindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Despărțirea de Ester, o simțeam întruna, era o astfel de rană. O credeam ostoită pentru ca deodată, la răstimpuri neprevăzute, să țipe iarăși, lovită din senin de cine știe ce gând pustiu sau amintire zburătăcită sau gest crezut uitat, să doară și să sângereze ca și cum nu mai există în vecii vecilor leacuri pentru vindecare. Coborârea poate fi un astfel de leac. Dar nu-ți aparține. Tămăduitorul nu ești tu. Tu ești doar rana. Crusta sub care mereu sângerează o pală de suflet. Am pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
crezut uitat, să doară și să sângereze ca și cum nu mai există în vecii vecilor leacuri pentru vindecare. Coborârea poate fi un astfel de leac. Dar nu-ți aparține. Tămăduitorul nu ești tu. Tu ești doar rana. Crusta sub care mereu sângerează o pală de suflet. Am pierdut acea povestire așa cum îți dispar, din senin, amintirile. Știi doar că ai putea să-ți amintești câte ceva, dar nu mai știi ce anume. Că ai iubit? Că ai fost iubit? Că ai visat privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de a părăsi scena era evidentă. Se Îndepărtară rîzÎnd În Întuneric. CÎnd am dat fuga să-l ajut, Fermín se lupta zadarnic să se ridice și să-și găsească dinții pe care Îi pierduse În apa murdară a bălții. Îi sîngerau gura, nasul, urechile și pleoapele. CÎnd m-a văzut teafăr, a schițat un zîmbet și am crezut că o să moară pe loc. Am Îngenuncheat lîngă el și l-am luat În brațe. Primul gînd ce mi-a trecut prin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lumina și m-am dus În sufragerie, unde mă aștepta fotoliul predilect al tatei. M-am Înfășurat În pled și m-am ghemuit cum am putut, convins că n-aveam să Închid un ochi. Imaginea raclelor albe În semiîntuneric Îmi sîngera În minte. Am Închis ochii și m-am străduit din răsputeri să alung acea viziune. În locul ei, am invocat imaginea Beei, goală pe pleduri, În baia aceea, la lumina lumînărilor. Lăsîndu-mă În voia acestor gînduri fericite, mi se păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lacrimă de lumină. Am zîmbit. Am ascultat cum cheia de rotea În broască și am tras adînc aer În piept. 38 — Daniel, șopti ea, cu zîmbetul În contralumină. Fumul albastru al țigării Îi Învăluia chipul. Buzele Îi străluceau stacojii, umede, sîngerînd urme pe filtrul pe care-l ținea Între arătător și inelar. Există oameni de care-ți amintești și oameni pe care Îi visezi. Pentru mine, Nuria Monfort avea consistența și credibilitatea unui miraj: nu-i pui veracitatea sub semnul Îndoielii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
roșiatică. Julián a izbit din nou. Mi s-a părut că Îi aud oasele scrîșnind. Julián nu s-a tulburat. Lovea zidul o dată și Încă o dată, cu mînia unui deținut care Își deschide drum către libertate. Pumnii și brațele Îi sîngerau cînd prima cărămidă s-a desprins și a căzut de partea cealaltă. Cu degetele Însîngerate, Julián a Început atunci să scormonească pentru a lărgi acea fereastră tăiată În beznă. GÎfîia, epuizat și posedat de o furie de care nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Răspîndea un frig intens și pătrunzător. Cele două lespezi erau acoperite de un văl din pînze de păianjen, care s-a destrămat ca o mătase putrezită la flacăra lămpii. Marmura albă era brăzdată de lacrimi negre de umezeală ce parcă sîngerau din adînciturile lăsate de dalta gravorului. Zăceau una lîngă cealaltă, ca niște blesteme Înlănțuite. Penélope Aldaya David Aldaya 1902-1919 1919 11 De multe ori am stat și m-am gîndit la momentul acela de tăcere, Încercînd să-mi imaginez ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
scara În tăcere, un om pe care nu-l mai cunoșteam. Julián Carax era mort. CÎnd am ieșit În grădina vilei, n-am mai găsit nici urmă de el. Am escaladat zidul și am sărit de partea cealaltă. Străzile dezolate sîngerau sub ploaie. I-am strigat numele, pășind În mijlocul bulevardului pustiu. Nimeni nu mi-a răspuns la chemare. CÎnd m-am Întors acasă, era aproape patru dimineața. Apartamentul era Înecat În fum și mirosea a ars. Julián fusese pe-acolo. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Saturno, cînd m-a văzut, a scuturat din cap. — Haida-de, intră un moment și aranjează-te... Am refuzat, ținîndu-mă cu mîinile de stomac. Partea stîngă a capului Îmi palpita ca și cum oasele ar fi vrut să se desprindă de carne. — Dumneata sîngerezi, mi-a zis don Saturno, neliniștit. — Nu-i prima oară. — Atunci, joacă-te În continuare și n-o să mai ai șansa de a sîngera prea mult. Haide, intră și-o să chem un doctor, fă-mi plăcerea. Am reușit să ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
stîngă a capului Îmi palpita ca și cum oasele ar fi vrut să se desprindă de carne. — Dumneata sîngerezi, mi-a zis don Saturno, neliniștit. — Nu-i prima oară. — Atunci, joacă-te În continuare și n-o să mai ai șansa de a sîngera prea mult. Haide, intră și-o să chem un doctor, fă-mi plăcerea. Am reușit să ajung pînă la poartă și să mă eliberez de bunăvoința portarului. Acum ningea vîrtos, trotuarele acoperindu-se cu văluri de ceață albă. VÎntul Înghețat Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fă-mi plăcerea. Am reușit să ajung pînă la poartă și să mă eliberez de bunăvoința portarului. Acum ningea vîrtos, trotuarele acoperindu-se cu văluri de ceață albă. VÎntul Înghețat Își deschidea drum prin hainele mele, măturînd rana care Îmi sîngera pe față. Nu știu dacă am plîns de durere, de furie sau de frică. Zăpada, indiferentă, a luat cu ea plînsul meu laș, iar eu m-am Îndepărtat Încetișor În zorii prăfoși, o umbră printre altele, deschizînd brazde În mătreața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de viața ta. Am vrut să Încuviințez, Însă ochii mi s-au Îndreptat spre Fumero, care se lupta cu cuțitul ce Îi străbătea Încheietura mîinii. Îl smulse dintr-un zvîcnet și se prăbuși În genunchi, ținîndu-și brațul rănit care Îi sîngera pe lîngă corp. — Du-te, Îmi șopti Carax. Fumero ne privea de pe jos, orbit de ură, ținînd cuțitul plin de sînge În mîna stîngă. Carax se Îndreptă spre el. Am auzit cîțiva pași grăbiți și am Înțeles că Palacios dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pielea lui, printr-un transfer de energie, aveau să umple badajele profesorului și asistenților ce se Învârteau prin preajma sa. Și Într-adevăr, În zilele următoare, În timp ce omul Braic prindea puteri, mișcându-se din ce În ce mai dezinvolt sub mulțimea de cearșafuri, fața profesorului sângera de răni. La sfârșitul perioadei de convalescență, În semn de solidaritate față de omul de piae Braic, pășind dimineața În salon, rând pe rând, asistenții și profesorul Își dădeau foc la păr... În sinea lui, masterandul Oliver Îi purta lui Braic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
frământarea delirând a mării, Pe care-mi dai nepământesc ocol; Mă lasă singur, să-mi privesc pălirea Și împietrirea-n veșnicul nimic, Să ies din forma ce mi-a dat-o firea Și-n goliciunea mea, să mă ridic; Să sânger sub furtuna disperării, Vremelnicia mea să mi-o consum, Ca epilepticul întins al mării Ce-ngroapă-ntrânsul urmele de drum; Dac-am să dau de-un țărm, fără-ndoială Nu visu-n cale mi-l va așeza, Ci pasul meu, eterna bănuială, De
DE VOI ?NVINGE... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83778_a_85103]
-
Până când această oribilă nedreptate făcută legionarului român de a ne blama veșnic și a ne ține în ilegalitate într-un moment greu, când Țara răvășită de hoardele și anarhia comunistă se sufoca în geamătul durerilor, și inima istovită a românului sângerează și așteaptă? Țara are nevoie de ajutorul oricărui bun român pentru redresare și supraviețuire. Până când această miopie a nevrednicilor guvernanți? Opriți abuzul, opriți infamia, opriți minciuna, opriți defăimarea legionarului! Legionarul nu a făcut nici o tranzacție de conștiință, nici un compromis cu
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
a fost starea de spirit a Nicadorilor, Decemvirilor și a echipei Miti Dumitrescu când au tras. Am fost permanent loviți, ne-au chinuit, neau biciut cu acuze grele, ne-au întemnițat, ne-au înfometat, ne-au țintuit pe Cruce, am sângerat în luptele din munți și în adâncul pământului în minele de plumb, paharul vieții noastre mereu plin cu defăimări otrăvite, dar am stat drepți și neclintiți în demnitate. Legionarul nu este un ins izolat, singuratic, ci un soldat al oștii
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
sânge din omăt și a intrat... A tras țolul peste ferestruica din ușă și a aprins felinarul. S-a dezbrăcat și cu ajutorul unui ciob de oglindă a cercetat umărul. O bucată de mușchi smulsă de pe tot brațul ședea răsfrântă și sângera... A căutat o cămașă albă curată, a rupt-o în fâșii și a înfășat-o strâns... Scrâșnind, s-a așezat, ca să poată răbda mai ușor durerea. Simțea un zvâcnet în locul rănit. „Îi prea strânsă legătura. Am s-o slăbesc, dar
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cetățeni serioși - au ținut mitinguri, au semnat petiții și au strâns fonduri pentru angajarea unei echipe de avocați, care în final a obținut grațierea tuturor celor șaptesprezece acuzați. Ipocrizia din sânul idealismului: pacienții bărbați ai lui Lesnick, ale căror inimi sângerau pentru sărmanii mexicani persecutați, i s-au plâns psihiatrului că femeile albe din Partidul Comunist și-o pun cu mâncătorii de taco „proletari”, iar câteva momente mai târziu s-au etichetat singuri drept niște bigoți turbați. Mal își notă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
de sânge, nu se mai liniștesc. Am auzit de pume rănite în timpul împerecherii și care au fost atacte de wolverine. Sar pe ele din spate, apoi o iau la fugă, revin, mușcă odată aici, odată dincolo, până când puma ajunge să sângereze de moarte. Când săraca ființă e pe ducă, glutonul atacă frontal, îi smulge ochii din cap și îi papă ca pe niște găluște. Danny tresări, vizualizând imaginea: Marty Goines, EL, creatura pe care o privea. — Va trebui să ne uităm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
țara și voievodul. Ce se Întâmplă apoi? Cum mai pot eu exista fără tine? La asta te-ai gândit când ai rămas acolo, singur În fața LOR? Între ei și tine doar o biată spadă? Te-ai gândit? - Toată țara a sângerat, Erina... murmură Oană, din ce În ce mai obosit. Se lăsă din nou liniștea. Erina se gândi că, poate, nu ceea ce spusese era important. Că nu alesese bine nici cuvintele, nici momentul. Că totul era mult mai complicat decât putuse ea exprima. Că simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]