3,819 matches
-
la o mai mare stimă față atât cu opurile de artă cât și cu artiștii. Este apoi o experiență veche cum că înălțimea culturei unui artist se dovedește prin conștiințiozitatea repetițiilor, pe când ușurința și frivolitatea în aceste preparări pentru reprezentare sânt caracteristice lipsei de talent și a rutinei. De aceea nici un op clasic care a pauzat mai multă vreme n-ar trebui să se deie fără probe preparatorii, chiar daca montarea ar fi aceeași. Însă când chiar opuri de-o compoziție măreață
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ne măgulește cu o soliditate aparentă este aceasta. O mare parte, și poate cea mai mare, a ocupației rațiunii noastre consistă în disecțiunea noțiunilor ce le-avem despre obiecte. Această ocupație ni dă o mulțime de cunoștințe cari, deși nu sânt alta nimic decât explicări sau lămuriri a acelora ce erau cuprinse deja în noțiunile noastre (deși într-un mod confuz încă), totuși se prețuiesc cel puțin după formă ca niște cunoștințe nouă, deși după materia sau conținutul lor ele nu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nu adaogă prin predicatul lor la noțiunea subiectului nimica ce n-ar fi fost cugetat defel în ea și care nici s-ar fi putut scoate din ea prin disecțiune în noțiunile sale constitutive. [... ] D. es. dacă zic "Toate corpurile sânt extinse", atunci acesta e un județ analitic. Căci nu pot trece afară de noțiunea ce o unesc cu vorba "corp" spre a afla extensiunea ca fiind combinată cu acesta, ci îmi trebuie numai să analizez acea noțiune, adică să-mi dau
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
numai să analizez acea noțiune, adică să-mi dau sama despre lucrurile diverse ce le cuget întotdeauna reunite în noțiunea corp, pentru a-l nimeri acolo și pe acel predicat; este așadar un județ analitic. Dimprotivă, daca zic " Toate corpurile sânt grele", atuncea predicatul este cu totul altceva decât ceea ce cugetam eu în noțiunea numai a unui corp. Adăogarea unui asemenea predicat ni dă așadar un județ sintetic. Dintr-astea se vede clar: 1) că prin județe analitice cunoștința noastră nu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
numai cu generalitatea cea mai mare, ci cu espresia necesității, prin urmare cu totului a priori și numai din noțiuni. Într-asemenea principie sintetice, adică lărgitoare (evazive) consistă toată intenția finală a cunoștinței noastre speculative a priori; căci cele analitice sânt drept că importante și trebuincioase, dară numai spre a ajunge la o așa claritate a noțiunilor cari se reclamă la o sinteză sigură și extinsă, ca la cucerire-n-adevăr nouă. Aicea-i ascuns prin urmare un mister oarecare a căruia destăinuire
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mai cu samă în vedere că nu pot proveni în ea noțiuni cari conțin în ele ceva empiric, ci ca cunoștința apriorică să fie cu desăvârșire curată. De aceea, deși principiele supreme ale moralității și noțiunile fundamentale ale acelorași cunoștințe sânt apriorice, totuși ele nu se țin de filozofia transcendentală, pentru că-n contextul ei ar trebui să se presupuie noțiunile plăcerei ș-a neplăcerei, arbitriului ș. a. m. m. cari-s cu toate de origine empirică. De aceea filozofia transcendentală este o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
să conție: întîi, o învățătură elementară, al doilea o metodologie a rațiunei pure. Ambele aceste părți principale ar mai avea subdiviziunea sa, a căror rezoane nu se pot expune încă. Atâta numai ni pare trebuincios ca introducere sau promemoria, că sânt doi trunchi a cunoștinței, care se poate să fi răsărind dintr-o rădăcină comună, deși nouă necunoscută {EminescuOpXIV 375} {EminescuOpXIV 376} și cari sînt: senzualitatea și percepția (inteligența). Prin cea dentăi obiectele ni sânt date, prin cea de a doua
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
unei intuițiuni empirice se numește fenomen. Într-un fenomen numesc ceea ce corespunde simțirei materia lui, ceea însă ce face ca diversitățile unui fenomen să fie coordonate în raporturi oarecari numesc forma fenomenului. Fiindcă ceea înăuntrul căreia simțirile se orânduiesc și sânt puse într-o formă oarecare nu poate fi iarăși simțiri, de aceea drept că materia tuturor fenomenelor ni-i dată a posteriori, forma lor însă trebuie să fie pentru ele toate a priori în sufletul nostru și să poată fi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
greșită, pe care a și priceput-o excelentul analist Baumgarten, de a reduce adică dejudecarea critică a frumosului sub principie raționale și de a constitui din regulele ei o știință. Dar această osteneală e zadarnică. Căci numitele reguli sau criterii sânt după cele mai însemnate ale lor izvoare empirice numa și nu pot servi niciodată la constituirea unor certe legi apriorice după cari judecata gustului nostru să se îndrepteze, din contra, aceasta din urmă este piatra de probă a adevărului celor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în mod necesar toate intuițiunile acestor obiecte, deci dintr-asta putem pricepe cum forma tuturor fenomenelor poate fi dată în sufletul nostru înainte de orice percepție reală, prin urmare apriori; putem înțelege cum aceasta, ca intuițiune pură în care toate obiectele sânt silite a fi determinate, poate conține înainte de orice experiență principie ale relațiunilor lor. De aceea numai din punctul de vedere al unui om putem vorbi despre spațiu, ființe extinse ș[i] a[ltele] as[emenea]. De facem abstracție de la condiția
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
abstracție de la condiția subiectivă sub care singur numai putem căpăta intuițiune exterioară, așa cum suntem influențați {EminescuOpXIV 380} de către obiecte, atunci reprezentația spațiului nu-nsemnează nimic. Acest predicat se aplică obiectelor numai într-atîta întru cât ele ni se arată, adică întru cât sânt obiecte ale sensibilității. Forma constantă a acestei receptivități care o numim sensibilitate este o condiție neapărată a tuturor raporturilor în cari se intuiesc obiectele ca fiind afară de noi, dar, abstrăgând de la aceste obiecte, rămâne o intuițiune curată ce poartă numele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cugetătoare nu putem judeca defel dacă ele sânt legate de aceleași condițiuni cari îngrădesc intuițiunile noastre și au pentru noi o valabilitate generală. Dacă adăogăm la noțiunea subiectului restricția unui județ, atunci județul e necondiționat valabil. Astfel teza: "Toate lucrurile sânt lângăolaltă în spațiu" e valabilă sub restricția: Dacă aceste lucruri se iau ca obiecte ale intuițiunei noastre sensuale". De adaog la noțiune condiția ei și zic: "Toate lucrurile, ca fenomene exterioare, sânt lângăolaltă în spațiu", atunci această regulă valează general
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
județul e necondiționat valabil. Astfel teza: "Toate lucrurile sânt lângăolaltă în spațiu" e valabilă sub restricția: Dacă aceste lucruri se iau ca obiecte ale intuițiunei noastre sensuale". De adaog la noțiune condiția ei și zic: "Toate lucrurile, ca fenomene exterioare, sânt lângăolaltă în spațiu", atunci această regulă valează general și fără restricție. Scrutarea noastră ni indică deci realitatea (adică accepția obiectivă) a spațiului în privirea a tot ce ni poate (întîlni) proveni ca obiect în afară (exterior), dar totodată și idealitatea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
exterioare nici mai poate fi comparată cu vro altă. Gustul unui vin nu se ține de determinațiile obiective ale vinului, al unui obiect considerat chiar ca fenomen, ci de natura particulară a simțului la subiectul care-l consumă. Colorile nu sânt proprietăți ale corpurilor de intuițiunea cărora ele ar atârna, ci numai modificațiuni ale simțului vederei, care-i excitată într-un mod oarecare de către lumină. Spațiul însă, ca condiție a obiectelor exterioare, aparține neapărat arătărei sau intuițiunei. Gustul și colorile nu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
proprietăți ale corpurilor de intuițiunea cărora ele ar atârna, ci numai modificațiuni ale simțului vederei, care-i excitată într-un mod oarecare de către lumină. Spațiul însă, ca condiție a obiectelor exterioare, aparține neapărat arătărei sau intuițiunei. Gustul și colorile nu sânt deloc condiții necesare sub cari singure numai lucrurile ar putea deveni obiecte ale simțurilor. n oare energia specifică a simțurilor să n-aibă idealitate? Ele sânt legate cu fenomenul numai ca niște impresii întîmplător aplicate ale organizațiunii particulare. De aceea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
că nici spațiul nu e o formă a lucrurilor ce le-ar fi proprie și li s-ar atribui în sine, ci ca obiectele în sine înșile nici ni pot fi măcar cunoscute, și ceea ce numim noi obiecte exterioare nu sânt nimic alt decât numai reprezentațiuni ale sensibilității noastre, a căreia formă este spațiul, al cărei corelat adevărat însă, adică lucrul în sine însuți (Ding an sich) nici se cunoaște prin ea, nici poate fi cunoscut, dar după care esperiența nici
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ca condiție generală a posibilității lor) nu se poate aboli. 3. Pe această necesitate apriori se-ntemeiază și putința de principie apoditice a relațiunilor de timp sau axiome despre timp în genere. El are numai o dimensiune: deosebiți timpi nu sânt deodată, ci dupăolaltă (precum deosebite spații nu sânt dupăolaltă ci deodată). Aceste principie nu pot fi trase din experiență, căci ea nu ne-ar da nici generalitate strictă, nici siguranță apodictică. Am putea spune numai: "după cât percepția comună ne învață
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
poate aboli. 3. Pe această necesitate apriori se-ntemeiază și putința de principie apoditice a relațiunilor de timp sau axiome despre timp în genere. El are numai o dimensiune: deosebiți timpi nu sânt deodată, ci dupăolaltă (precum deosebite spații nu sânt dupăolaltă ci deodată). Aceste principie nu pot fi trase din experiență, căci ea nu ne-ar da nici generalitate strictă, nici siguranță apodictică. Am putea spune numai: "după cât percepția comună ne învață"... iar nu că "așa trebuie [să] fie". Aceste
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ci deodată). Aceste principie nu pot fi trase din experiență, căci ea nu ne-ar da nici generalitate strictă, nici siguranță apodictică. Am putea spune numai: "după cât percepția comună ne învață"... iar nu că "așa trebuie [să] fie". Aceste principie sânt reguli cari singure fac cu putință o experiență și ni dau învățături despre ea, nu prin ea. 4. Timpul nu este o noțiune discursivă sau, cum se numește, generală, ci o formă pură a intuițiunei sensibile. Timpi diferiți sânt părți
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
principie sânt reguli cari singure fac cu putință o experiență și ni dau învățături despre ea, nu prin ea. 4. Timpul nu este o noțiune discursivă sau, cum se numește, generală, ci o formă pură a intuițiunei sensibile. Timpi diferiți sânt părți ale unuia ș-aceluiași timp. Reprezentația însă ce se poate da numai printr-un singur obiect este intuițiune. Afară de aceea teza că timpi diferiți n-ar putea fi deodată nu se poate deduce dintr-o noțiune generală. Teza e
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
transcendentală, ni s-a făcut din partea unor oameni pătrunzători o obiecție în mod așa de unanim încît conclud dintr-asta că trebuie să se fi iscat firește în toți lectorii care sânt neobicinuiți cu asemenea cercetări. Această obiecție sună: schimbările sânt reale (aceasta o dovedește schimbarea proprielor noastre reprezentațiuni, chiar de am nega toate fenomenele exterioare cu schimbările lor cu tot). Acuma, schimbări nefiind cu putință decât în timp, timpul e prin urmare ceva real. Răspunsul nu-i greu. Conced tot
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
conștiința de mine însumi (cogito, ergo sum). Acele puteau fi o iluzie numai, aceasta însă e după părerea lor ceva necontestat de real. Ei uitară însă că amândouă spețiile, deși nu se poate contesta realitatea lor ca reprezentațiuni, totuși nu sânt decât fenomene, cari au totdeauna două laturi, una: daca obiectul se consideră de sine însuși (făr-a privi la modul cum este intuit, a cărui natură va rămânea însă tocmai de aceea întotdeauna problematică); cea de a doua: daca se ia
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
noi avem conștiință despre ele numai în felul aceasta, al consecuțiunei în timp, adică în forma simțului nostru interior. Pentru aceea însă timpul nu e nici ceva de sine însuși, nici o determinație obiectiv atribuită lucrurilor. {EminescuOpXIV 385} la un loc sânt forme pure a toată intuițiunea sensibilă și printr-asta fac cu putință axiome sintetice apriori. Dar aceste izvoare de cunoștințe apriorice (numai condiții ale sensibilității fiind) își determinează prin asta hotarele lor, adică că se referă la obiecte numai întru
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
văd nevoiți a fi în contrazicere cu principiele experienței înseși. Căci de se decid pentru cea întîi (în genere partida naturaliștilor matematici), atunci trebuie să admită două lucruri ca nelucrurile eterne și infinite existente pentru sine (timp și spațiu) cari sânt (fără ca ceva real să fie) numai pentru a cuprinde ele toate cele reale. De părtinesc a doua teorie (de care se țin cîtiva naturaliști metafizici), acceptând timp și spațiu ca relațiuni ale fenomenelor (lîngă sau dupăolaltă) abstrase din experiență, atunci
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
voit să zicem dar că toată intuițiunea noastră nu e decât reprezentație de 73r fenomen, că lucrurile cum le intuim noi nu sânt în sine însele aceea ce ni apar {EminescuOpXIV 386} nouă, nici că raporturile lor în sine însele sânt așa fel cum ni se arată, și, dacă suprimăm subiectul nostru sau numai natura subiectivă a simțurilor în genere, ar dispărea toată natura, toate relațiunile obiectelor din spațiu și timp, ba chiar spațiul și timpul înșile și n-ar putea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]