1,552 matches
-
mai scoată sunete articulate. Mă trezeam că mă înec la fiecare cuvânt, că-mi dreg glasul sugrumat de emoții, că vreau să spun și eu câte ceva dar că totul mi se părea atât de lipsit de importanță încât în final, scârțâiam câteva vocale din gât sau doar tușeam încurcat. Nu mai vedeam nimic în jur și nu mai auzeam decât glasul ei. Mă privea în ochi, iar eu, neputând suporta contactul direct, îmi aplecam capul, așteptând cu teamă să mi se
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
pe mine: Tu esti nuielușa pe care-o primesc? M-a luat de mână fără să-mi răspundă și mă conduse până în culcușul ei cald, deja pregătit. În timp ce se descălța, eu ascultam cum îmi bate inima. Paturile celorlalți nu mai scârțâiau, de parcă toți ciuliseră urechile să audă ce facem. Le ghiceam respirația grea, abia abținută, venită de sub așternuturi. Drăcoaica, în patul căreia ajunsesem, era chiar Erjika, tipa de anul întâi de la bijuterie... bijuterie și ea, o persoană dezinhibată care, la fel
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
să fac figurație într-un decor destul de sărac și neînsemnat într-o poveste mai mare. E drama multora și poate că era necesar să mă învăț cu propria soartă și să o accept așa cum e ea. Din spatele meu se apropiau scârțâind prin zăpadă pași repezi. Aici erai? Nu m-am ascuns, i-am răspuns prins de gândurile mele, dar cred că așa m-am născut... invizibil. Erjika zâmbi înțelegător apoi prinzândumă de mână mă întrebă: Câte fete te-au mai invitat
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
păstra pentru control” Cum să nu începi încă o zi doar zâmbind? După vacanță Se terminase vacanța și tot timpul petrecut departe de Creața mi se păruse o mică eternitate. Vântul îmi fluiera în urechi a pustiu și zăpada ce scârțâia sub bocanc părea să accentueze și mai mult clipele pierdute în zadar. Căminul meu gri părea să aibă mai multă culoare încărcat de hărmălaia elevilor ce reveniseră să-l populeze. Stăteam cu toții în fața internatului, într-un cerc larg, așteptând ca
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
sigiliul personal, ceea ce nu se putea rezolva la telefon... sau chiar și semnate. Mare șmecher, tînărul ăsta! Întorcîndu-mă cu 90°, l-am privit drept În față, dar el Își ținea privirea ațintită Înainte. Rămăsese În aceeași poziție, nemișcat. Doar canapeaua scîrțîi sub el. — Da, s-ar putea să ai dreptate și, dacă-i așa, Încearcă să schițezi pe o hîrtie locul Întîlnirii din dimineața aceea, că tot vorbim despre el. Vreau o schiță simplă. TÎnărul consimți din cap, făcu o plecăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Priviți! Acolo, În fața stîlpului de telefon, localul acela cu intrarea puțin Înclinată... Acolo nu poți intra neînsoțit... Bănuiesc că se simt oarecum vinovați... din pricină că se joacă de-a dispăruții... Ușa era din plăci de lemn. Avea ciocănaș și balamalele-i scîrțîiau. Lămpile demodate aruncau o lumină ce făcea ca umbrele să iasă și mai mult În evidență. Pe lîngă barul dotat cu scaune Înalte, se mai găseau trei mese. Îți lăsa impresia unei atmosfere În care nu interesează decît scopul practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ca logodnicul meu să vină Într-un asemenea loc. Țin foarte mult să am o familie. Mai treci pe-aici Înainte de nuntă... bine ? Tashiro rămase Înțepenit pe loc, ca o păpușă-actor. Am atins ușor degetele fetei și am Împins ușa. Scîrțîi Îngrozitor ca o pasăre Înspăimîntată și-am simțit vîntul rece la gît și la mîini. Muzica se Îndepărta cu fiecare pas pe care-l făceam și se transforma Într-un zgomot ciudat, cenușiu și lipsit de contur, Într-o gîngăveală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
civilizațiilor latine. Nimeni nu-și dădea seama. Era zăduf, era vară, fierbințeala trotuarelor cu asfaltul înmuiat de caniculă urca până aici și pătrundea prin oberlichturile ogivale înăbușind sălile în căldură... Iarna ferestrele se zguduiau în crivățul bătând din răsărit, zăpada scârțâia sub picioare pe străzile în parte pustii; primăverile și toamnele erau scurte, irizate în culori contradictorii, și toate la un loc lângă legendele Orientului, că nimeni nu mai putea gândi la originile Dreptului și nici nu-i interesau, se luminau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cum adică să-l dea afară?” El apărea în ochii ei „de neînlocuit”; când se pensionase se mirase chiar, cum de numiseră „așa repede” un alt registrator șef, dar mă rog, așa e legea, trebuiau să găsească, chiar dacă - era convinsă - „scârțâie treaba”. Cât despre „scena Istoriei”, astea erau lucruri cu totul în afara ei, deși podiumul se învârtea și cu ea, cu toți. Rămâneau cu adevărat numai câmpia și fluviul. De unde îl prinsese somnul acum jumătate de oră, se trezi că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe care posteritatea n-are cum să și-o închipuie, căci n-are cum să-și imagineze o asemenea realitate la scara unei societăți de milioane de oameni. Mă gândesc... În momentul acesta domnul Pavel se întoarce din piață, poarta scârțâie ușor, și stăpânul casei - îl văd ca prin somn - umple golul porții, Rex trezit din somnolență îi sare la picioare, se joacă, stăpânul, îmbătrânit, dar nu prea mult cum mi se pare uneori, se oprește la fereastra deschisă la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
îndreptățirea. Amețit de vrăjile orei mă luminam trupului ei gol și nimic nu ne-ar fi putut clinti mântuirii acelui ceas. Târziu, nici unul din noi n-ar fi putut spune la ce oră, oricum înainte de miezul nopții, poarta se auzi scârțâind, apoi închizându-se și îndată pașii mărunți ai doamnei Pavel înaintând în semiobscuritatea curții. Marga Popescu gândea: - Te iubesc, auzii încă o dată. Nu mult după aceea, sau foarte mult, lunecarăm pe celălalt versant al nopții. Mijlocul lunii mai... 11. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
al fostului patron dinainte de război, deschis la timpul acela pe vreme ca acum, de iarnă, cu petrecăreți excentrici de aici de la porțile Orientului, era acum închis din lipsă de încălzire a localului. Străbătusem aleile acum, era la orele prânzului; zăpada scârțâia sub picioare. „E iarnă din nou! Nu mai au nici lemne să încălzească locuințele. Aici am ajuns, spuse ivindu-se lângă mine, în timp ce mă credeam singur. Era înfășurat în pelerina lui albă, privea zăpada sticlindă de pe alee, strălucirea copacilor înghețați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
doamna Pavel din ajun și-mi făcui o cafea. - Pământ de flori... Pământ de flori! În urechi îmi răsuna vocea căruțașului fără clienți, cu căluțul obosit de hamuri și povara pe care-o trăgea după el. Deodată podelele camerei alăturate scârțâiră și prin ușa uitată deschisă, Keti apăru în prag zâmbind, îmbrăcată cochet într-o rochie lungă, de culoare albastru-închis, asemeni uniformelor școlărești pentru fete, la vremea ei. - Am venit, spuse simplu. Mi-era dor, nu te-am văzut de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale și murea în întinderea câmpiilor. Călărețul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta țarinei era deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nici un gând, nici o dorință. Cât băui apa, mă privi. O privire lungă de copil neștiutor. Hai, du-te și-ți caută de treabă! zise apoi Dragoș. Femeia se duse cu tablaua; omul mă petrecu o bucată de drum; moara rămase scârțâind și vânturându-și spetezele pe singurătatea dealului. Eu mergeam obosit în pasul calului și nu mă gândeam la nimic. Așa trecură câteva zile - și-n duminica următoare, înainte de a pleca la Iași, vătaful se abătu pe la mine. —Cucoane Petrache, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Măi Orofei, măi!... Tăcu și glasul. Și într-un târziu o secure începu a bocăni undeva, în adâncuri, în bolțile mai răsunătoare după ploaie. Femeia pădurarului ieși cu cofa și se îndepărtă spre fântână. Cumpăna se coborî, apoi se înălță scârțâind. Pe când venea repede spre casă, puțin încovoiată spre stânga, cu cofa în mâna dreaptă, Măriuca își strecură spre mine privirea tristă. Mă ridicai în picioare, îmi luai pușca și pornii, pe lângă stupii de lângă pârău, prin marginea desișurilor, spre câșlărie. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lumina focului ochii lui Sandu sclipeau aprig. Cu ulcica în mână, se îndreptă din șele și începu a cânta răgușit: Hei, Iano și iar Iano... — Du-te, dragă, și-mi așterne La răscrucea uliții, La gârliciul pivniții — S-aud cepul scârțâind Și vin roșu zurăind... Îți aduci tu aminte, Iano? vorbi el c-o lumină ciudată pe față. Așa îți cântam eu - când te chemam să mergi cu mine în lume... Și tu mult m-ai chinuit, Iano. De dragoste și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
detectiv. Am rămas fără cuvinte. Helen pretindea - mândră de ea - că e aproape analfabetă. Nu văd de ce nu, a spus. Am o mulțime de material. E foarte bun, de fapt, o să ți-l printez. Imprimanta antică și de demult a scârțâit și chițăit vreo zece minute, apoi Helen a rupt cu mândrie o singură pagină și mi-a întins-o. Încă incapabilă să vorbesc, am citit-o. Lucky Star De și despre Helen Walsh Scena 1: O mică, dar de încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
groaznic. Ai zice că, dacă ai un apartament de lux la ultimul etaj, cu vedere spre Hudson, la care adaugi un sistem audio sofisticat, băutură cât cuprinde și o mulțime de oameni, va ieși un chef pe cinste. Dar ceva scârțâia. Și îl învinovățeam pe Kent, tipul care dădea petrecerea. Era un bancher pasionat de sport, și locul era invadat de hoarde de amici care îi semănau leit. Necazul cu tipii de genul ăsta e că nu au nevoie de ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
înapoi. Clitorisul meu se freca de penisul lui și sânii mei îi atârnau peste față. Mi-a cuprins sfârcurile cu dinți ascuțiți, cu mâinile strângându-mi șoldurile, purtându-mă în sus și jos pe scula lui, din ce în ce mai repede. Căpătâiul patului scârțâia la unison cu zgomotele pe care le scotea el. „Ah! Ah! Ah! Ah!.“ Apoi, „Oh, la naiba, nu!“. Tresărind și cu un ultim „AHHH!“, s-a împins în mine, trăgându-mă înspre el. A gâfâit, a tresărit, s-a cambrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nu știu unde se află... Nu știu unde, în pădure, adăugă, cu un gest vag. Vitellius se întoarse din nou spre orb, să-l mai întrebe ceva, dar taverna era pustie. Prezicătorul dispăruse. — E o fantomă! Vitellius se trânti pe un scaun mic, care scârțâi sub greutatea lui. — E o fantomă. O fantomă care aduce numai nenorociri. Sper să nu-l mai văd niciodată. Hangiul îi oferi un vas cu năut: — L-am fiert în zeamă de carne de mistreț. Vitellius luă vasul. — Ce vești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
corupție, trădare... Doar dacă speranțele lui Vitellius nu sunt deșarte, lucru pe care mi-l doresc din toată inima. Mirosul de mâncare ajungea până la ei, împreună cu aroma ienupărului și a lemnelor arse. Începuse să bată vântul, iar bârnele din tavan scârțâiau. Mica flacără se clătina, proiectând lumini și umbre pe fețele celor trei bărbați. Hangiul îl privi pe Valerius. — Ai auzit că Vitellius vrea s-o vadă pe Velunda? Auzind cuvintele lui, Lurr înălță capul, privindu-și atent stăpânul. — Da, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
două chepenguri ce dădeau în arenă. Bărbatul cu tunică îl îndemnă pe Flamma să urce pe o platformă îngustă de lemn, apoi îi spuse lui Valerius să urce pe cealaltă. — Țineți-vă de frânghii! strigă. Scripeții se puseră în mișcare, scârțâind, și platformele începură să urce. Chepengurile se deschiseră și o lumină orbitoare îi învălui pe cei doi gladiatori care ieșeau din pământ, în aclamațiile mulțimii. Amfiteatrul apăru deodată în fața ochilor lui Valerius - un spațiu imens, amenințător, cu trepte unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fuseseră picioarele. Adierea slabă prinse o șuviță din părul său și i-o aruncă peste față, iar aceasta îl gâdilă ca o insectă. O apucă și o puse la loc, se scărpină pe față și se stăpâni din nou. Ventilatorul scârțâia. Se gândi că era posibil să cadă peste el și să-i strivească fața, să i-o facă la fel de plată ca o față dintr-un desen de copil. Gândul deveni din ce în ce mai persistent. În definitiv, electricianul abia îl curățase și tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
E plină de turci, țâcniți, marțieni. Sunt tot felul de străini pe aici. Știu că nu vorbesc englezește - okay, dar, oare, or fi vorbind vreo limbă pământeană? Vorbesc stereo, cu paraziți radio și interferențe de posturi. Au sonorități de sonar, scârțâit de lilieci, croncănit de pterodactili, tors de pește. Poftim? făcu el. — Ai vândut un milion? S-a destins. Nu se putea citi nimic în spatele zâmbetelui său strâmb. — Fii serios, făcu el. — Păi, cât ai vândut? — Ei, un număr rezonabil. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]