1,662 matches
-
cărții (notele, trimiterile și indicațiile lui Steinhardt privind revistele în care unele capitole fuseseră publicate anterior). Florian Roatiș, cu aceeași minuțiozitate de care dă dovadă întregul colectiv editorial, s-a străduit să recupereze, înainte de toate, prima versiune a textelor. A scotocit arhiva Mănăstirii Rohia, a cercetat publicațiile la care Steinhardt colabora și a identificat prima versiune a textului, pentru 56 din cele 73 de eseuri din volum. Pe baza acestor prime versiuni, a putut înțelege modul de redactare al lui Steinhardt
Către o integrală Steinhardt by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4952_a_6277]
-
în aceeași curte, ziua nu rămâne decât D.N. , o femeie de 70 de ani. În 11 februarie, anul acesta, și-au pus planul în aplicare: la ora 9, folosindu-se de un levier, au pătruns în casa lui E.M. În timp ce scotoceau prin sertare, a apărut D.N. , care a auzit zgomote suspecte. Femeia a fost luată la bătaie și, pentru a opri orice încercare a acesteia de a țipa după ajutor, inculpații au legat-o la gură cu un batic. Apoi și-
Agenda2003-42-03-21 () [Corola-journal/Journalistic/281602_a_282931]
-
avansuri. - Ei, și acum ce-i de făcut? se-ntreba tare arhitectul defață cu soția sa. - Să-mi dai bani, Ioanide! răspunse aceasta cu cea maimare amabilitate și persuasiune. - N-am, zise Ioanide, și în același timp trăgând un sertar, scotoci pe sub hârtii și scoțând un pachet de bancnote dădu o parte soției sale, care începu să-i numere. - Nu cred că are să-mi ajungă, Ioanide! - Elviro, te rog, lasă-mă deocamdată. Vom vorbi deseară, când mă-ntorc, voi vedea ce
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se potriveau băiatului mai mic. Așadar, Gonzalv era mereu pe drumuri pentru mărunțișuri. De pildă, se constatase că jambierele unui băiat erau desperecheate, una din ele aparținând perechii mai mici a celuilalt. Atunci Gonzalv alerga la cealaltă soție, sau acasă, scotocea, ancheta, până reconstituia perechile. Era trimis pe la magazine să cumpere obiecte trebuitoare. Un neajuns serios îl găsea Gonzalv în imposibilitatea de a plimba copiii. Din motive de igienă și din plăcere paternă, Gonzalv se obișnuise a face aproape zilnic o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din buzunarul vestei pocnea îngrozitor. Într-o zi, soneria telefonului zbârnâi cu putere, făcîndu-l să sară în picioare. Ex-ministrul se duse singur la aparat, plin de palpitații. . - Doctorul Fessler? fu întrebarea glasului necunoscut. . - Greșeală! răspunse Pomponescu demoralizat. Plictisit, începu să scotocească prin hârtiile sale, să reia cunoștință de arhiva lui internă. Dădu peste o tipăritură curioasă, grotescă pentru un cititor nepregătit, și care era a unui unchi al tatălui său, colonelul Remus Pomponescu. Acesta întocmise o genealogie a neamului său ca și când
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pătrățoase și ochii tăioși, în obiectiv, pe când eu îi râd cuiva din stânga mea, și care trebuie să se fi aflat în partea lipsă a pozei. Acolo se vede doar un cot dezgolit de femeie. Tot interiorul genții, în care mai scotocisem și cu alte ocazii, dar nu cu interesul de acum, mirosea a alamă veche și a cocleală din cauza ceasurilor. Ultimul lucru la care ajungeam, pentru că era cel mai ascuns în pliurile pline de frimituri ale genții, era o proteză dentară
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o vreme zgomotele din curte, lătratul lui Gioni, țipetele păunilor, ocărelile țiganilor, certurile mitocanilor și scârțâitul pompei de apă, iar apoi se pregătea de ieșire. Își spăla în lighean fața, subțiorile și sânii, își punea singura bluziță mai bună și scotocea o grămadă în geantă după rujul ieftin, mizer, înfășurat în carton de papiote și cu o culoare de cutie de bomboane. Se dădea pe buze cu el, dând gurii o formă de inimioară și apoi și-l întindea bine frecîndu-și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mii de pijamale palide, frumos împăturite și perfect alineate, umpleau rafturile. Pe muchie li se vedeau desenele, numai și numai animale și păsări, schițate destul de aproximativ și repetate pe tot materialul. Sora a ezitat un pic, m-a privit, a scotocit printre pijamalele din josul rafturilor și a scos una dintre ele, bleu cu elefanți albi, a despăturit bluza și mi-a arătat-o zîmbindu-mi ispititor. Nu știu de ce, cârpa aceea de finet, uzată la coate încît se vedea prin țesătură
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
despoaie acolo, în secția lor, între grămezi de roșii și de borcane, și să-și aștepte rândul, în frig, strîngîndu-și sânii cu brațele, ca să fie-ntinse pur și simplu pe banda rulantă, să li se desfacă picioarele și să fie scotocite de degete brutale, bărbătești, în vulvă și-n rect (acolo, sub luminatoarele acoperișului de tablă ondulată), ca să fie trecute-n registru cele însărcinate, nu cumva să lepede mai târziu, și să fie luate la întrebări celelalte, ce nu-și făceau
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
puternic ca gravitația. Față veștedă și luminoasă pe care doar gura, mereu acoperită de cel mai umil, mai grosolan, mai ieftin ruj cu putință, zâmbea. Acest zâmbet îl căutam mereu pe fața mamei, în susul lui urcam pe versanții pomeților ei, scotocind sub cutele pielii din jurul gurii, ce însemnau zâmbet, descoperind mușchii striați ai feței, cu micile lor tendoane albe, detectîndu-i pe cei ce se contractau între comisurile buzelor și zigomatici, însemnînd zâmbet, dând mușchii la o parte și urmărind cum nervii
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de pe el un afiș înfățișînd un negru, jazz-man poate, și se-ndreptă legănîndu-se către statuie. Se propti cu mîinile-n șolduri în fața ei, se holbă ta ea câteva minute bune, ca un amator de artă într-un muzeu de antichități, se scotoci în buzunarele nădragilor lui de piele lucioasă și, din pumnul de monezi alămii, arămii și argintii amestecate cu scame pe care-l dădu la iveală, alese un gulden. Dîndu-i un bobârnac, îl făcu să sfârâie cu boltă în aer și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
va răspândi în toate colțurile regatului. Chiar dacă ei aveau să scape cu viață, Abația era pierdută. Sperase totuși că Vassur e un fel de ariergardă. Se așteptase la zeci de savanți bărboși și cu ochelari de modă veche, care să scotocească prin cele mai întunecate tainițe ale Cetății. Gândise că, în fața miilor de tomuri în care erau descrise procedeele de clonare și de selectare a materialului genetic, spionii regelui se vor sparge în mici formațiuni care vor sfârși prin a se
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
mult până când Balamber se hotărî să-i spună adevăratul motiv al vizitei - sau, mai degrabă, invaziei - sale neașteptate. Se întreba, neliniștit, dacă nu cumva nu stârnise, în ultimele săptămâni, furia acelor suflete pline de răutate, dar, oricât și-ar fi scotocit prin amintiri, nu reușea să găsească nimic să-și reproșeze. După lunile lungi de iarnă, le dusese tributul la ultima adunare din an, doar cu zece zile în urmă, la prima lună nouă din martie, cum făcuse întotdeauna până acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în secret, nu o să fie mulțumit cu o bucată de stofă. Hunul surâse și încuviință. Apoi se ridică brusc și, din câțiva pași, ajunse la încărcătura de bagaje, pe care Kayuk o pusese pe jos, lângă animale; se aplecă să scotocească într-o traistă și scoase de acolo un mic săculeț din piele de căprioară. Se întoarse, cântărindu-l în palmă. - Uite, spuse, dându-i-l marcomanului. E praf de aur. Ține-l tu. Tovarășii săi schimbară o privire perplexă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
reuși, în cele din urmă, să-i despartă. — Terminați o dată! strigă el. Mai bine hai să ne mișcăm. Mai avem două ore de lumină și ar fi bine să o ștergem de aici cât mai degrabă. Sosi și Kayuk; îi scotocise, între timp, pe morți, cu nădejdea că va găsi ceva care să-i folosească și acum se întorcea cu un medalion de aur, inelele de argint ale lui Gomer și o veche sabie romană, pe jumătate ruginită, înfiptă la centură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sau, mai degrabă, porunci, după care le întoarse liniștită spatele ca să se ocupe de foc, deasupra căruia stătea atârnată o oală de fier. Lăsând la o parte vătraiul, se duse în colțul din dreapta al peretelui din fund și începu să scotocească într-o ladă mare. — Acum trebuie să lungesc fiertura, bolborosi nemulțumită. Oaspeții săi se așezaseră în tăcere pe băncile puse de o parte și de alta a mesei - o masă veche, lungă și cu scândurile desfăcute. Balamber încă se străduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se recunoscu: părul i se zbârlise, sprâncenele aproape lipseau, iar pe fața opărită, gura i se umflase. Se ridică de acolo cu un geamăt și, întorcând spatele torentului, o porni din nou pe coastă în sus. Ajuns la calul său, scotoci febril în sacul de merinde pe care îl ținea îndărătul șeii, căutând ceva cu care să-și bandajeze mâna. Găsi o eșarfă de mătase pe care o purta la ocazii mari și, ținându-i un capăt între dinți, se strădui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rupt. Sau cățelușul cel maroniu! Din păcate, i s-a stricat piuitoarea. Sau rățușca... Ia, stai! Un cadou înseamnă ceva ce n-a mai fost folosit de altcineva, ceva nou-nouț. Se duce în sufragerie, acolo unde este și biblioteca ei, scotocește printre cărțile de colorat și cele cu povești și, în sfârșit a găsit portofelul. Îl ia și, tiptil, iese din casă îndreptându-se către magazinul cu jucării de peste drum. Se-ntoarce de acolo cu un elefănțel și-un ursuleț - ce
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
și ordonat! îl laudă Sorina. Acum, pune totul în șifonier. Pe urmă... Sorin a venit lângă surioara lui. Are, însă, în mână un pachet. Sorina face ochii mari. S-a cam obrăznicit băiatul! Cine i-o fi dat voie să scotocească în ghiozdanul ei și să scoată de acolo jumătatea de felie de tort și jumătatea de ciocolată? E-adevărat că pentru el a adus tortul, dar... Ochii fetiței îl privesc fix. Băiatul nu prea înțelege ce anume înseamnă aceste priviri
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
de fapt, la ce? Portofelul mai conținea o mie de euro în bancnote de cincizeci. Unde naiba se ducea tipul acesta cu o asemenea sumă de bani, într-o sâmbătă dimineața? Bancnotele erau noi. Dacă tot m-am pornit, am scotocit prin buzunarele pantalonilor. O legătură de chei, printre care și cheile de la mașină. Câteva prezervative mă făcură să visez. Voiam să-i văd vehiculul. Ieșii luând cheile. În stradă erau parcate mai multe automobile, însă era pentru prima oară că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
în Jaguar în culmea perplexității. De ce mă mințise mortul? Pe când mă îndreptam spre vest, reflectam. Poate că suedezul nu remarcase cabina telefonică? Bizar, era bine plasată. Ori poate, nu avea o cartelă telefonică. Profitai de culoarea roșie a semaforului ca să scotocesc în portofel și dădui peste o cartelă încă valabilă. Asta nu însemna nimic, putuse să uite că o avea. Încercai să-mi alung din minte grija asta idioată. Nu-i așa că e grozav să fii un om nou? De fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
identitatea lui Olaf. M-am dus la adresa pe care o indicau actele sale, din simplă curiozitate. Urmarea o cunoști. -Nu, n-o cunosc. Ce faci aici? -Beau șampanie, te privesc, mănânc, mă odihnesc. -Nu te cred. Se pare că ai scotocit prin lucrurile lui Olaf. -Într-adevăr. I-am explicat melodia decafonică care îmi permisese să identific misteriosul apel telefonic al defunctului. -Și după toate astea pretinzi că nu ești de profesie? -Mă simt flatat că poți crede una ca asta. -Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
ți se zbârlea părul pe cap. Îmi spuse: „Cumperi fără să te uiți? Vasul ăsta nu costă nimic, ha? Ia-l, tinere, și să-ți poarte noroc!“ Pronunță cu un accent deosebit: „Nu costă nimic, să-ți poarte noroc!“ Mă scotocii prin buzunare și pusei doi dirhami și patru pașizi pe marginea covorului. Râse din nou, cu un râs teribil, de ți se zbârlea părul pe cap. Aș fi vrut să intru în pământ de rușine. Mi-am înfundat capul între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
becul electric. Și Armin voia să-și expună vestigiile, mai ales că el avea o întreagă pivniță la dispoziție, de aceea se interesă la Muzeul de Științe Naturale de vitrine vechi și dulapuri cu geam. Ne-au dat voie să scotocim și am găsit acolo, la ora amurgului, un talmeș-balmeș de animale împăiate, măști din Africa și Asia de Sud-Est, lănci și scuturi. Se afla acolo și un sarcofag în roșu și negru, acoperit de un praf scămoșat. Obrazul sprijinit de brațele încrucișate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
a făcut Villarealul. Sau vine cu o scuturare de cap destul de neutră. Călin își scoate ochelarii și îi șterge foarte preocupat, ca și cum investește în asemenea îndeletnicire cam toată știința sa. Mama nu mai apare. După ce termină de șters ochelarii, Călin scotocește într-o geantă lungă pe care o ținea între picioare. Cotrobăie. - To’ cu terfeloaga aia umbli după tine? Ridică din umeri. Scoate un fel de fluier. Îi spune bătrânului cum se numește. L-a luat acum din turneul acela la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]