1,649 matches
-
ceilalți așteptau chinuiți de nerăbdare și de dureri ascuțite În vintre. „Suntem și noi câțiva băieți și ne gândeam că poate ne simțim bine Împreună, dacă tot ziceți că nu v-au obosit ăia prea mult...” Fără altă vorbă, se scotoci În buzunarul de la piept, scoase un sul de bancnote mici și mototolite - averile tuturor rămașilor - și-l Întinse uneia dintre fete. După ce numără banii, ea Îl Întrebă pe mijlocitor: „Câți sunteți?”. „Șase”, răspunse cam tare și cam repezit soldatul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
direcția asta bate.” „Bravo, mă!” - Îl lăudase Jivinoiu - „uite ce Înseamnă să nu stai la ore cu capu-ntre urechi și cu ochii pe pereți ori ferestre. Bravo ție!” Ceilalți Îl priveau pe Vieru cu ciudă, mai ales că Directorul, după ce scotocise prin cabinetul foto - cel cu geamurile vopsite -, Îi atârnase de gât șnurul de care se bălăbănea busola, pitită ca o țestoasă Între două carapace negre de metal. Copiii intraseră aliniați câte doi prin noroaiele adânci ale CAP-ului. Baronu Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
văduvă al Tușii: „Ce era să fac, domnule? Ivan habar n-avea că țările noastre se Împrieteniseră cumva și se pregătea să ducă la capăt ce Începuseră nemții, adică să mă umple de plumbi. Până una-alta, trei dintre ei scotoceau prin atașul motocicletei, iar al patrulea mă păzea...”. Când ăia scoseseră strigăte de Încântare, cel ce păzea prizonierul Își aruncase, pofticios, privirile Într-acolo. Locotenentul n-avea să șovăie nici o clipită: culesese din iarba grasă un automat nemțesc și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că n-aveam cu ce le hrăni. Cu porumbul și grâul făcute pe pământurile noastre furate de stat făcea ce vroia el, ne dădea și nouă, acolo, ca la milogi, o mână de grăunțe ca să nu crăpăm de foame. Ne scotocea În traistă când plecam acasă, ca nu cumva să furăm bucate din cele ce se cuveneau statului. Știa toată lumea că se trăgea dintr-un neam de bețivi și leneși, care-și vânduseră bruma de pământ ca să aibă cu ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
profesorului, porțelanurile Îngălbenite de timp și de miile de cafele și ceaiuri pe care le găzduiseră fuseseră dibuite Într-o lădiță de lemn, alături de tuburi cu vopseluri uscate, pensule cărora li se scuturaseră perii de cum le mișcaseră mâinile celor ce scotoceau, tocuri vechi de lemn, câteva penițe pe care Încă se păstrau resturi de cerneală scorojită, Înfășurate Într-o filă de abecedar unde era Înfățișată o fetiță Încruntată care striga auuu! auuu! pentru că un drac de băiețel ce călărea, alături de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se străduia, cu deznădejde, să-i descleșteze fălcile când Înțepenitul se trezise și aruncase de jur-Împrejur priviri rătăcite și năclăite Încă de adâncul leșinului. Monstrulică se Întrebase destulă vreme după aceea dacă Într-adevăr despiedicase arma, dar oricât de adânc scotocise prin memorie, nu găsise nimic despre acel presupus gest. Tot ce știa era că la un moment dat zgomotele cazarmei Încetaseră brusc, În vreme ce din cer Începuseră să cadă din nou fulgi de zăpadă ce foșneau ușor și pașnic. Liniștea lăsată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și fără să scoată vreun zgomot sau să se ferească - lucru care pe Director Îl mulțumise În adâncul său și-l făcuse să scurteze durata și asprimea corecției. Ectoraș, Însă, din alte pricini era aproape Încântat de loviturile Încasate: când scotocise după vechile cartușe de vânătoare, tată-său nu-și dăduse seama că vreo cinci dintre ele lipseau. Fiul cel năvleg le dăruise unor prieteni de-ai lui, frații Băjenaru - așa era poreclită familia lor ce fusese, cândva, venetică În sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a spitalului de nebuni cum un om privea de sus și cu liniște furnicarul. Coborî, apoi, și se Îndreptă către Tatapopii fără șovăială și fără să-l scape din ochi. Se opri În fața lui și ceru un ban. Negustorul se scotoci și știu deodată, nespus de limpede, pentru ce anume se afla el acolo. Părăsi coșul În piață și se Îndreptă către poarta spitalului. Bâjbâi Îndelung pe la ușile zecilor de pavilioane răspândite printre copacii nesfârșitului parc. Găsi, totuși, după ce Îi Întrebase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de tristețile adânci, în casa îmbătrânită, goală și bântuită de amintiri a mai rămas doar ea, mama, ca să‐ i țină de urât singurătății. LE SĂRUT MÂINILE Cu migală și strădanie încerc să deschid ușile ferecate ale cămărilor memoriei, să‐i scotocesc ungherele și tainițele ca să descopăr fapte, întâmplări, locuri, ființe dragi și trăiri din trecute vremi. Stratul de colb al uitării s‐ a tot îngroșat, odată cu trecerea anilor, iar trudnicia mea este tot mai anevoioasă. Vreau să aduc la lumina prezentului
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
aceluiași autor, toate având ca obiect selectarea atentă a presei românești din toată Moldova pe o perioadă de peste o sută de ani. Nota dominantă a celor publicate este acea pasiune devoratoare a ziaristului de vocație de a migăli, de a scotoci - în sensul bun al cuvântului -, de a cerceta și mai ales de a ordona întreg materialul - dând în final un tot unitar asemeni unui constructor al unui edificiu care, îmbinând mii și mii de cărămizi și alte piese, realizează construcția
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
continua să se holbeze la mine. Mi-am dat seama, cu o stare de calmă resemnare, că soarta mi-era pecetluită. Câteva secunde mai târziu, frica a explodat pur și simplu înlăuntrul meu. Incapabilă să mai suport, am început să scotocesc prin geantă în căutarea Valiumului. Asigurându-mă că taximetristul nu știa ce fac, am ridicat pe furiș capacul și am scos vreo două pastile. în timp ce mă prefăceam că-mi masez fața, mi le-am îndesat în gură. După care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mai primit nici un semn de la Luke. O voce lăuntrică îmi șoptea necontenit, încercând să mă liniștească: „o să te sune“. Dar Luke nu m-a sunat. Biata Brigit a fost obligată să iasă cu mine în fiecare seară, fiindcă voiam să scotocesc tot orașul în căutarea lui. Oriunde m-aș fi dus, chiar dacă asta nu însemna decât un drum până la magazinul din capătul străzii, de unde cumpăram zece cutii de Pringles, mă găseam într-o permanentă stare de alertă și eram mereu machiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
șocată. Dormeam! — Stinge lumina aia de căcat, mi-a ordonat cealaltă. Nu, am zis eu. Asta e camera mea și trebuie să-mi caut niște lucruri. —Curvă ce ești, a bolborosit Helen, aplecându-se peste marginea patului și începând să scotocească prin geantă. —Ești bine? a întrebat Anna. Părea surprinsă. — Da, am răspuns eu scurt. — Poftim, a zis Helen întinzându-i Annei o pereche de ochelari de soare. Puneți-i la ochi ca să putem să ne culcăm la loc. Helen și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
bușit fluierul piciorului o dată, să ți-l mai lovești din nou, în exact același loc, de toate obiectele dure și ascuțite care se găsesc pe o rază de zece metri de jur împrejur? M-am aruncat pe patul răvășit, ca să scotocesc prin așternut, în căutarea... și iată-l! — Alo? am gâfâit. — Claire. Vivian. Ce-ai pregătit pentru cartea lui DulceDelicios? Vivian. Pulsul nu mi s-a domolit. De unde dracu’ făcuse rost de numărul meu de-acasă? Nu era trecut în cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
dată când ne intrau bani în cont. Dar cu Lucille, să mergi la cumpărături era ca și când ai fi mers la serviciu - era o datorie luată foarte, foarte în serios. În timpul escapadelor în New York, marea misiune a lui Lucille era să scotocească fiecare magazin de pe Madison Avenue în căutarea hainelor de care „avea nevoie cu disperare“ - costume de la Chanel, rochii de la Valentino, pulovere de cașmir de la Loro Piana și mai multe perechi de pantofi Manolo decât eram în stare să cărăm amândouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
aia mexicană pe care ți-ai cumpărat-o anul trecut la Costa del Sol! îi strigă Eva din baie. De-atunci n-ai mai avut ocazia s-o porți niciodată. — Și nici nu intenționez s-o fac acum, bombăni Wilt, scotocind printr-un sertar în căutarea a ceva greu de definit, ceva care să-i demonstreze independența. în cele din urmă își puse o cămașă în dungi și o pereche de blugi. Doar nu vrei să mergi îmbrăcat așa! îi zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
uită la ea printre gene. Se văzu nevoit să accepte că, în semiântunericul din încăpere, păpușa semăna hidos de tare cu o ființă vie. O Eva de plastic cu sâni de cauciuc. Nu-i mai rămânea decât s-o îmbrace. Scotoci prin câteva sertare, în căutarea unui sutien și a unei bluze, hotărî apoi că Judy n-avea nevoie de sutien, după care puse mâna pe o cămașă veche și o pereche de colanți. într-o cutie de carton din dulapul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ești cea mai pragmatică dragă din lume, zise Sally și țâșni afară din cabină. Ge, Eva a găsit o metodă prin care poți să te duci să ceri ajutor! în dulăpașul cu vestele de salvare există o saltea pneumatică. Sally scotoci prin dulapul respectiv și scoase salteaua de acolo. Dacă te gândești că o să plec undeva pe afurisita aia de saltea, ai face mai bine s-aștepți gândul următor, zise Gaskell. — Dar care-i problema cu salteaua? — Pe o asemenea vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
într-un abator, n-are cum să fie așa de gingașă! Află unde e directorul și unde locuiește și după aia spune-i să vină aici în pas alergător. Flint se așeză pe un scaun, timp în care sergentul Yates scotoci grăbit prin birou. — Hopa sus, hopa sus, zise inspectorul, împingând-o ușor cu piciorul pe secretară. Dacă există cineva care are dreptul să se întindă un pic la slujbă, eu sunt acela. Sunt în picioare de trei zile și trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
nu? îl întrebă Wilt. — Să le cred?! Un om care e în stare să se gândească la ceva atât de dezgustător e capabil de orice. Da, le cred. Mai mult, tot așa cred și cei de la poliție. în prezent ei scotocesc prin magazinele, prin bistrourile, prin supermarketurile și prin lăzile de gunoi din întreg ținutul, în căutarea plăcintelor cu carne de porc. — Numai că dacă nu găsesc nici una, n-or să rezolve nimic. — Poate o să vă intereseze și că au confiscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
într-un secol. La finele secolului. Acum, în anul o mie, finele secolului și al lumii. Sfârșitul lumii, adică începutul, lumea de fier, datorită asprimii nefaste, de plumb, datorită răutății. Lumea neagră, lipsită de autori, dulcissime frater, asta e. Se scotocește în buzunarul pantalonilor de catifea. Scoate un mototol de hârtie subțire, lucioasă. I-l întinde lui Marga. Marga nu observă sau nu vrea să observe, tocmai își șterge ochelarii. Tolea așază, solemn, ghemul de hârtie pe măsuță, lângă pahar. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
am tot învățat. Nu avea grija mea, ăsta-i secretul, nesimțirea. Tolea părea dezgustat de ceea ce spunea, scuipa cuvintele, bucuros că sunt doar câteva, că nu are de spus mai mult. A rămas cu privirea spre dulap, dar mâna înmănușată scotocea în buzunarele elegantului pardesiu, să găsească pastilele. Apoi și-a pipăit cu mănușa barba crescută. De câteva zile, nu se mai bărbierise și nici nu ieșise din cameră. Se tot pregătise pentru momentul decisiv. În sfârșit, să tot privești... dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
acesta își făcuse un obicei din a se opri la Brightman’s Attic, ca parte a rutinei zilnice. Nu cumpăra decât rareori ceva, dar îi plăcea să petreacă o oră sau o jumătate de oră înainte de a intra în tură scotocind printre cărțile din anticariatul de la parter. Pe rafturile lui stăteau înghesuite mii de volume - totul, de la dicționare epuizate până la bestselleruri uitate sau ediții din Shakespeare legate în piele - și Tom se simțise întotdeauna în largul său într-un astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
spre grădină, care nu era atât o grădină, cât un minuscul loc de joacă pentru copii, cu un leagăn într-un colț, un tobogan de plastic în altul și o grămadă de jucării și mingi de cauciuc între ele. În timp ce scotoceam printre diversele inele, coliere și perechi de cercei pe care le avea de vânzare, am tăifăsuit în liniște despre tot felul de lucruri. Era o persoană cu care conversația curgea ușor - foarte deschisă, foarte generoasă, în general prietenoasă și caldă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cu ochiul. Încep să mă pricep, mă gândesc. Având în vedere că am fost cu Tim atâția ani și nu mi-am exersat deloc puterea seducției. Ideea lui Tim de preludiu era să mă întrebe dacă „am chef“ înainte să scotocească prin dulapul lui după un prezervativ. Asta de obicei dura ceva, pentru că era foarte dezordine în camera lui. Începeam să citesc o revistă sau să schimb canalele televizorului cât așteptam. Uneori chiar sunam pe cineva pentru o discuție scurtă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]