KorAP: Find »[drukola/base=scula & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...34 35 36 ...244 >

6,083 matches

Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425

orice caz, trăim, și asta-i bine, Deocamdată, viața-i la-ndemînă, Și, pregătind iar ziua care vine, Ni se mai scurge înc-o săptămînă. Din pat de febră și de bucurie, Spălîndu-ne pe ochi c-un fel de rouă, Ne tot sculăm ca pentru-o datorie Indiferent de-i soare sau de plouă. Avem abonament la existență, Și sîntem obligați spre mai departe, E inutilă orice rezistență, Datori, în plus, sîntem și cu o moarte. Noi continuăm la infinit povestea, Purtăm pe

DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
orice caz, trăim, și asta-i bine,Deocamdată, viața-i la-ndemînă,Și, pregătind iar ziua care vine,Ni se mai scurge înc-o săptămînă.Din pat de febră și de bucurie,Spălîndu-ne pe ochi c-un fel de rouă, Ne tot sculăm ca pentru-o datorie Indiferent de-i soare sau de plouă.Avem abonament la existență,Și sîntem obligați spre mai departe,E inutilă orice rezistență,Datori, în plus, sîntem și cu o moarte.Noi continuăm la infinit povestea,Purtăm pe

DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
Corola-blog/BlogPost/383258_a_384587

ești la masă. — Despre ce vorbim noi aici? Delia uiți că sunt mereu solicitat la o câte o urgență? Probabil pe acolo eram, dragă, spuse Criști fără să clipească măcar. Noaptea târziu, cănd somnul nu se lipea de el, se scula să fumeze o țigară. Se așeza pe canapeaua din hol, deschidea radioul și asculta pierdut în visare muzică ce ii liniștea cugetul. Criști, cu fiecare escapada, se apropia tot mai mult de diafana Carmen. Acum, pe jumătate amorțit de țigară

SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII ROMAN---CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383258_a_384587]
Corola-blog/BlogPost/383322_a_384651

După al ei gust, a fost aleasă. Uitându-mă la ea, cum s-a-mbrăcat , Admirând-o, zău că, m-a provocat, Am început s-o studiez, s-o analizez, Și cum să procedez, s-o abordez. E seducătoare, senzuală, De te scoală de pe boală, Te ademenește și-ți zâmbește, Cu al ei farmec te cucerește, Până la final, am admirat-o cu plăcere, Parcă aș fi savurat un borcan cu mire, Dar, tot m-am gândit eu, în tăcere, C- ar fi mai

O DOAMNĂ MISTERIOASĂ de ILIE POPESCU în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383322_a_384651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564

cufere de manuscrise și le vei aprinde. Focul purificator. Ai învățat un alfabet fals; grupând logic (?!Ă literele lui, redai erori. Adevărul nu este pentru muritori. Inventezi, ești inventat, personaj al singurului Autor. Să dormi cu gândul ăsta, să te scoli cu el! Și după ce mori să te mai stăpânească două-trei clipe; un cap retezat - se presupune - mai face raționamente încă zece secunde. Să gândești într-un cap retezat! Taina nu se transmite prin mijlocitori! Tot nu vei afla mare lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

răsune, mișcate de răsuflarea ei Întretăiată. Părea agitată, ca și când rugăciunea În care o surprinsese continuase de ceasuri Întregi și o extenuase. — Ce faci... aici? murmură Dante. Aici, repetă el, arătând camera cu un gest vag. Ar fi dorit să se scoale În picioare, dar se părea că gambele nu voiau să i se supună. Rămase așezat, În timp ce femeia făcu un pas către el. — Aici... zise iar. Sau poate că doar se gândise să spună, iar sunetul se oprise În aerul dens

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

somnoroși, ce frază frumoasă am scos. Așa! Să-i lăsăm acum o vreme pe Metodiu și pe han, pe Iovănuț și pe Huruzuma, să se bucure de dulceața vieții de tabără și să ne aruncăm privirea peste stepă. Ce zărim? Scoală, Cetitoriule! La o oarecare depărtare de tabără, trei oameni pe trei cai veneau încet, la pas. Caii abia mai mergeau, călăreții abia se mai țineau. Cel din mijloc, mai gras, bărbos, bine îmbrăcat, cu o căciulă de jder pe cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
dobândește mereu valențe noi, ne îndrituiesc a spune că Huruzuma l-a privit o singură dată. Cert este faptul că în acel moment, Barzovie-Vodă a simțit o împunsătură în dreptul locului unde, după câte își amintea, sfântul Teodosie identificase lăcașul sufletului. — Scoală-te, fata mea! - spuse încet. Nu sta așa! Stai normal! — Nu pot sta decât plecată în fața unui principe! ciripi Huruzuma, trecându-și vârful rozaliu al limbii peste buze. — Care principe? - suspina Barzovie. N-ai auzit ce-am pățit? Acuma sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
o am iubit, unde-i calul pe care l-am călărit? — Uite-l colea, Măria-Ta, paște! - îndrăzni spătarul Vulture. — Aveam un cal mai mare și te rog nu mă mai întrerupe! - tună Barzovie-Vodă. Unde sunt deci diminețile când mă sculam, mă pieptănam, mă firitiseam și lăsam gloata să vină la mine? Unde-s boierii care-mi îngenuncheau, unde curtenii care mă preamăreau, unde răzășii, câți mai erau? Unde-s mințile luminate, în care capete plecate, sub ce mâini împreunate? Unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
se-ntâmplă, dă-i cu bere, dă-i cu vin, mă pune diavolu’ să le-ncep povestea cu iapa lui Vodă. Poveste cunoscută, a ajuns și-n cărți, o știe toată lumea. Și cum povesteam eu mai bine, numai ce se scoală unu care, al dracu’, stătuse la o parte și zice rar: „Ascultă, fârtate, de la cine ai auzit tu povestea asta și cine ți-a dat voie s-o spui?” — E bine, frate Parnasie - grăi fălticeneanul, că ai ridicat aici și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
la câini mai bărbați, numai ce-și aude câinii ei învățați, cinci de toți, hămăind de mama focului. Apoi aude numai patru, apoi numai trei, apoi doi și la urmă unu singur, ăl mai ăla, scheunând de ceasu morții. Se scoală Mădălina, se piaptănă, își pune ea, cătrința și brâul ăl roșu, că nu ieșea oricum, chiar lup să fi fost, se uită oleacă într-un ciob, mai netezește ici, mai îndreaptă colo și până la urmă, încălțându-și botforii, iese. Afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
s-a aplecat, a pus câinii jos cu grijă, cum ai pune două oale pline, și-a revenit în patru labe și s-a dus cătinel pe unde i-o fi fost bârlogul, săracu! Și în fiecare seară venea, se scula în două picioare, se rezema de grad, ca un vecin venit la o vorbă și se uita la Mădălina. Ea ieșea gătită, cânta o doină-n cor, mulgea oile, abia se uita la el. Slăbea ursu văzând cu ochii. De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ședeți, nu stați în picioare! - și le arătă trei cadâne care țineau trei perini. Nu facem prea bine, luminăția-ta - reluă spătarul Vulture, așezându-se cu băgare de seamă. Dar ce-ați pățit? V-au călcat leșii, cazacii? S-a sculat prostimea? — Ba nu, luminăția-ta, mai rău. Am fost maziliți. Nu se poate! - se indignă viziriul. De cine? — De luminăția-ta - zise timid Barzovie-Vodă. — De mine?! - făcu viziriul. E peste putință! — Ba uite că se poate - zise Vulture. — Dragii mei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Episodul 43 LA DRUMUL MARE Cum stau cei doi voinici acolo la marginea drumului, mai vorbind, mai înghițind, numai ce unul din cai necheză o dată scurt, prevestitor. Ia vezi, măi, ce vrea Nestor! - spuse primul voinic. Al doilea voinic se sculă într-o rână. — Ce vrei tu, murgule băiatule? - întrebă el. Calul arătă cu capul în direcția dealului. — Foicica bradului, zice ca să ne uităm în direcția dealului - spuse al doilea voinic. — Uită-te tu - răspunse primul. Ne-a mai arătat tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
băiatule? - întrebă el. Calul arătă cu capul în direcția dealului. — Foicica bradului, zice ca să ne uităm în direcția dealului - spuse al doilea voinic. — Uită-te tu - răspunse primul. Ne-a mai arătat tot așa și alaltăieri și când m-am sculat să văd, era o vulpe. Al doilea voinic se urni în sus și-și puse mâna streașină la ochi. — Verișcane frățioare - anunță el - scoală-mi-te în picioare puțin. — Ce-i? - întrebă primul. — Vin doi spre noi. — Lasă-i să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-te tu - răspunse primul. Ne-a mai arătat tot așa și alaltăieri și când m-am sculat să văd, era o vulpe. Al doilea voinic se urni în sus și-și puse mâna streașină la ochi. — Verișcane frățioare - anunță el - scoală-mi-te în picioare puțin. — Ce-i? - întrebă primul. — Vin doi spre noi. — Lasă-i să ajungă aici. A ce arată? — A popi. — Apăi, ierte-ne Cel care precum se zice pe toate le știe. Cel de-al doilea voinic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
în iarbă. Când cei doi călugări ajunseră în dreptul lor, primul voinic strigă: — Hei, preacuvioșiile voastre! Ia veniți puțin încoace! — Sfinte Haralambie, apără-ne! - sări ca fript Metodiu, uitându-se în jur. Piei, drace! Domol, domol! - grăi din iarbă primul voinic, sculându-se în capul oaselor. Nu e necuratul, preacuvioase. — Bată-vă să vă bată - zise Metodiu, ținându-se cu mâna de piept - cum ne-ați mai speriat! Dar ce faceți acolo în șanț, oameni buni? Facem dreptate - zise primul voinic. Auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
seamă - răspunse Metodiu. O țară întreagă le poartă frica. Ei, noi suntem - zise voinicul. Fiți buni și scoateți dumneavoastră tot ce-aveați asupră-vă. — Păi, ce s-avem, păcatele noastre?! - începu să se tânguie Metodiu. Nu ne faceți să ne sculăm și să venim noi la voi - îl întrerupse primul voinic uitându-se pe sub gene - că e de rău. — Alelei - întări celălalt. Păi ce s-avem - repetă Metodiu, scotocindu-se prin traistă. Uite ce-avem! - și le arătă pe rând o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
față, se sprijini ușor cu mâna de umărul lui. „O, timp, oprește-te-o țâră!” murmură Broanteș în gând. Episodul 53 O SCRISOARE Nici n-apucară viziriul, Barzovie-Vodă și spătarul Vulture să înghită primul dumicat de șnițel, că Broanteș se sculă în picioare și se uită rugător la spătar. — Vrea afară - îi lămuri spătarul. Luminăția-ta, pe unde ar veni asta... cum îi zice... — Pe coridor tot înainte și prima curte la stânga - răspunse viziriul. Broanteș mulțumi din ochi și ieși. — Mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mai așa sau așa... ei? Că dac-ar fi el în locul lui... ei, ei? Nimic? Broanteș negă cu hotărâre. — Ești un băiat dulce - surâse Cosette languroasă. Și mie mi-e cam cald. Iartă-mă o clipă, să mă schimb. Se sculă alene și trecu după paravan pe care Broanteș văzu cu groază că era pictat chipul sultanului în exercițiu, Beșiktaș Mehmet Hanzà. Episodul 58 MĂRTURISIRI Ca să nu mai lungim vorba, Cosette reveni de după paravan îmbrăcată într-un capot de casă vișiniu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
sultanului. Ultimul harem era haremul de bază, unde se intra cu greu, după patru-cinci ani de tatonări și numai cu ochi verzi. Episodul 62 O EXISTENȚĂ FĂRĂ ORIZONT — La haremul de tranzit nu era de muncit cine știe ce - urmă Cosette. Ne sculau la ora șase, eunucii. Ne spălam, ne pieptănam și la șapte luam micul dejun, după care ne apuca o toropeală până pe la zece. Abia mai târziu am aflat eu ce era cu toropeala asta. La zece plecam la lecții. Studiam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
depusese ouăle, peste Smirna și Efes, Troia și Chios unde se-mbătase pe-o masă cu resturi de vin și zburase înapoi, ca proasta, vreo 50 de kilometri. Toate acestea n-avea de unde le cunoaște spătarul care, încă buimac, se sculă în capul oaselor, aruncă ce mai rămăsese din muscă și trase de șnurul de la căpătâi. Apăru, ca să zicem așa, o cadână. Episodul 67 O DIMINEAȚĂ MINUNATĂ La vederea cadânei, spătarul Vulture se frecă la ochi, se mai uită o dată, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
la Tâncăbești... tu, zic, tu, oșteanul viteaz, verde la bătrânețe, roșu în tinerețe, te pierzi cu firea în fața unei... mă rog... zi-i cum vrei... — Așa e - suspină spătarul. Simt ispita în pieptul meu cum sapă... Femeia, spătare - spuse Barzovie-Vodă sculându-se cu plapuma în capul oaselor - este acel lucru minunat lăsat de Domnul pe pământ pentru a scăpa raiul de-o pacoste, cum au zis proorocii, care nu erau chiar așa cum îi considerăm noi astăzi. Erau, dimpotrivă, oameni cu carte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
le avea, unul era de groază: voia o alianță cu Papa. — Cu Papa?! - făcu vistiernicul Ximachi. Cu Papa, mă?! - continuă el uitând o clipă cu cine vorbește și trădându-și astfel originea plebee. Phuaii, ce idee! Mă duc să-l scol pe Vodă... Episodul 77 îN CARE CETITORIUL îL POATE VEDEA PE SIMA-VODĂ îN CARNE ȘI OASE Metodiu și Iovănuț nu trebuiră să aștepte mult. Printr-o ușiță dosnică pe care până atunci n-o băgaseră în seamă, apăru sprijinindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
avea ceea ce călugării crezură la început că e un șoim, dar care se vădi mai aproape a fi un papagal uriaș, cenușiu. Pe ochiul drept papagalul avea o bentiță neagră, cum au pirații. La vederea domnului, călugării căzură în genunchi. Sculați-vă, fiii mei - spuse cu glas domol, răgușit, Sima-Vodă. Nu genunchii, ci capetele să le plecați domnului vostru. — Ești dat dracului, Măria-Ta! - ciripi deodată papagalul zvâcnind din aripi. Ia uită-te cum i-ai mai speriat! — Taci, Alfred! - spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]