2,171 matches
-
după vorbă părea experimentat În misiuni dificile. Alexandru nu-l văzuse decât de curând, poate fiindcă abia se Întorsese din misterioase străinătăți. Avea o față rotundă, păr și barbă de culoare castanie, ochi negri, mereu scrutând depărtările. Era puțin mai scund decât Morovan, dar mult mai vânjos. Părea a fi singurul care știa cu precizie ce misiune avea fiecare Apărător. De aceea, poate, Gabriel era cel care nu avea o misiune anume, ci trebuia să vegheze asupra celorlalți. Deși echipajul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Îmbrăcat În veșmintele cerșetorului, care să stea nemișcat În poziția În care stătuse cerșetorul. Dar exista un alt om, care nu se aflase În acel loc până atunci. Un ienicer din garda sultanului. Un războinic destul de Înalt (cerșetorul era mai scund), cu umeri lați (cerșetorul avea umerii adunați În față), cu palme puternice care strângeau mânerul unei halebarde (cerșetorul avea mâini firave, scorojite și tremurânde) și, pe cap, cu obișnuita cucă ienicerească din pânză albă. Ienicerul stătea cu spatele spre mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cel care le salva viața. Iar acum, era doar un neputincios care se zbătea Între viață și moarte. - Rănile? - Îngrozitoare... spuse Erina. Nimeni nu știe cum de mai e În viață... În Încăpere intră Angelo, Însoțit de un bărbat mai scund, cu bărbiță neagră, Îmbrăcat Într-un costum sobru, maro, dar cu ușoare modele Înflorate de tip venețian. - Erina... questo e il medico... spuse Angelo. Vă rugăm să ne așteptați dincolo. Erina și Alexandru ieșiră În prima cameră, așteptând, Împreună cu Jovanka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de un minut, un călăreț mongol purtând steagul alb al păcii traversă defileul dinspre Răsărit, gonind aproape culcat pe coama calului. Călărețul urcă la galop dealul pe care se aflau Apărătorii și se opri În fața lui Angelo. Era un tătar scund, purtând pe cap un calpac din blană de vulpe. Privi luptătorii din jurul lui, descălecă și se Înclină, cu mâna dreaptă la piept, În fața lui Angelo. - Dacă nu mă Înșel, mă aflu În fața comandantului suprem al Ordinului Apărătorilor, spuse tătarul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Oană. Căpitanul Îl privise și Înțelese că nu era nici umil și nici zdrențuit, ci doar trebuia să pară astfel, ca să poată trece prin infernul Țării de Jos fără a trezi bănuieli. Mesagerul Îi părea cunoscut. Avea trăsături mongole, era scund, nu avea vârstă (mongolii arătau la fel Între douăzeci și șaizeci de ani, Își spusese căpitanul), dar privirile lui trădau inteligența și deținerea de secrete. Un om care deține informații secrete are cu totul altă privire decât un om care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mâna dreaptă strângând convulsiv mânerul sabiei. Erau amândoi flămânzi și murdari. Cu o seară Înainte Alexandru o luase Înainte, spre un cătun alcătuit din câteva case risipite pe versantul abrupt al vârfului Arșița Caprei. Îi ieșise În cale un bătrân scund și slab, pe nume Gligor Ailenei, care se Învoise să le dea să mănânce să-i lase să se spele. Ar fi putut Înnopta la el, dar voievodul refuzase. Dacă se afla că acolo trăseseră doi străini, o prea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și coase. Câțiva dintre cei tineri aveau arcuri și tolbe de săgeți, iar alții, puțini, săbii la cingătoare. Alexandru Își lipi calul de al voievodului și așteptă. Oamenii, câteva sute, ajunseră la ei și Îi Înconjurară. Apoi unul din bătrâni, scund și voinic, cu părul cărunt și mustața răsucită, se Întoarse spre ceilalți și strigă: - În genunchi, fraților, că aista-i măria sa Ștefan! Întreaga adunare Îngenunchie, iar cei care aveau cușme sau căciuli pe cap și le scoaseră. - Cine sunteți, oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
galop. - Direcția... - Spre Alexandru. Unul din ei s-a desprins de grup. Calul lui e foarte rapid. Parcă mănâncă pământul. E prea departe. Nu văd decât un călăreț pe un cal foarte iute. - Mai iute decât caii tăi? - Da. - Mai scund? - Nu știu... cred că da. - Mongol. Cai mici, de stepă, antrenați să alerge pe distanțe mari. Alexandru? - Presiunea crește În jurul lui. Dacă nu se Întâmplă o minune... - Ștefan? - Achingii sunt la cinci sute de pași de el. Dar din pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Elenei și îngrijorarea Linei nu îngăduiau pofta de vorbă. Hallipa lipsea. în acest fel, succesiunea gravă și înceată a bucatelor, forma și savoarea lor, substanța și parfumul lor ieșeau în evidență în tăcerea absolută a sufrageriei mari și umbroase, cam scundă - fiind în corpul secundar al casei - cu jumătate pereții și cu mobilele de stejar lustruit. .. . Dacă nu erau lustruite - se gândea Mini - ce frumoase ar fi fost. Dar n-ar mai fi corespuns cu casa și cu locuitorii ei. . . Pe când
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
tăiase o felie așa de mare, dată fiind înălțimea impunătoare a formei, că rămăsese în urmă de ceilalți, deși luptase harnic cu lopățica fină de argint, la înghițirea cremei delicioase și răcoritoare. Apăruseră fragi mărunți de tot și, prin fereastra scundă cu obloane de stejar, căutase să ghicească, undeva, păduricea odihnitoare. Fragii de pădure păreau lui Mini cea mai frumoasă floare a pădurei. In filtrul așa de felurit prin care huma își purifică glodul, 11 atinge măsuri neînchipuite. Cum oare poate
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de azi, se formaseră bubele vorbelor. Poate, totuși, e mai bine când sr sparg în afară. Lenora era tiiină de puroiul lor. Sau poate se rezorbeau, și lipsa lor era mai bună! Mini, deodată, surise delicios, surâsul acela, lângă vasul scund 20 de porțelan plin de roze proaspete, acel surâs fu singurul motiv luminos al Jiall-ulul. Așa fel încît privirea întîmplătoare a lui Nory, întîlnind acea lumină neobicinuită, sprâncenele ei subțiri desenară o mirare circumflexă. Mini se scoborâse în ea însăși
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
îi dase ideea de a folosi terasa din spatele casei, unind-o cu una din odăile din fund. Consolidând cu stâlpi betonați acest vestibul care ar fi dat casei o a doua intrare mai impunătoare, propusese să așeze deasupra un etaj scund cu camere de locuit. Hallipa adoptase planul și se pasionase de ei. Desenurile lineare ale arhitectului măguliseră ambițiile lui de proprietar și casa, când veneai de pe moșie, despre șoseaua Ploieștiului, avea un aspect cu totul renovat și frumos. începuse de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ei la științele viitoare ale "trupului sufletesc 1' lipsea. 35 - Rina? întrebă, negăsind gestul imediat următor salutului" lipsit. - Dincolo! arătă Linia misterios spre camera de culcare. Această schimbare a obiceiurilor trecu azi aproape neobservată de Mini. Se așezase pe fotoliul scund care îi aparținea după articolul de lege: possession vaut titre și își scotea mănușile. - Ger! . . . zise distrat, și se plictisi că Lina nu se astâmpăra și ea pe un scaun. Potrivea minuțios la pervazul ușei un sul subțire capitonat, din
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
bucătărie. "Vărul flușturatec", cum îl cheamă Rim fără simpatie. îl "tapează" regulat, pierde-vară! Mini se opri puțin în loc. înnopta albastru, transparent, frumos și răspântia îi era străină dar plăcută. Un square mic, acoperit în zăpada neatinsă și în jur case scunde dar curate, cu grilaj frumos de lemn și pomi în dreptul porților. Un plop înalt la una din porți și o bancă mică. In fund, umbra mare, arămie, în albastrul-indigo al înnoptatului a unui edificiu public din cărămidă aparentă. Mini refuză
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Je pipăia delicat cu mintea: erau fișe de caracterizări mărunte, pe care le strămuta pentru nevoie cu gindu 1. Amica Nory nu putea suferi provincia mică: "Cuiburi de ploșnițe", la figurat ca și la concret, zicea. Nu simțea pitorescul orășelelor scunde, in care fiece om pitulat, reprezintînd disproporția unei aspirațiuni prea mari pentru adăposturile lui, este deci o energie la pândă. Nu se gândea că acele puteri mărunte, dar neîncăpătoare, se revărsau până aci, în Cetatea vie. - .... satele nu-i plăceau
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
mai ales că, opriți la colț de stradă, erau o adevărată stridență în discreția zilei nebuloase, care, înfășurată în broboada de ceață, nu da drumul în sus vibrațiilor să se risipească, ci grămădea toată discordanța lor subt tavanul umed și scund al aburilor de toamnă. Neînțelegînd nimic și plictisită, Mini se scuză că are timpul prins și vroi să plece, dar Nory i se agăță de braț: - Mergi la Elena? zise Nory. - Nu! Nu! se apără Mini. Nu am timp deloc
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
o pată diformă de umbră mobilă prin umbra orașului. în blocul acela nedeslușit, era cuprins vânătorul amețit de praf de pușcă și prada cu mirosul calci al cărnei răscolite de alice. Un dine hoinar își trecu pe lingă ei umbra scundă. Icniți în asudarea lor trudnică de dușmănie și apropiere, desigur răspândeau în jur acel duh anume pe care, pentru instinctul olfactiv al celorlalte animale, îl va fi având alaiul vînătoarei omenești. Pieriră. Mini se gândea acum la devenirea Haiiipilor, la
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
comod să lași divinitatea săți ofere una gata făcută, tu doar so ajustezi, dar asta-i alegerea mea, să fiu zidar, nu chiriaș! Ei, tocmai în zorii unei zile, cînd încă buimac îmi regrupam amintirile în spatele intențiilor, i-am văzut! Scunzi, crăcănați, colorați diferit și îngreunați de zeci de aparate. Într-un cuvînt, dezgustători! Își zgîiau ochii mici, bilobați înspre noi... După un timp, doi dintre și-au făcut curaj și s-au apropiat de mine. Prin semne ne-am asigurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85073_a_85860]
-
dreapta, cu spate alb BĂIATUL CEL ALB ( centrat, în partea de sus a paginii) Pagină separată Lui Jiwan Singh, drumul spre Amritsar i se pare foarte liniștit. Își suge măselele și-i atrage atenția fratelui său, la drum. Abhay, mai scund cu un cap și mai mic cu un an, înclină din cap, precaut. Străbat un drum liniștit. Într-o zi toridă. Cei doi băieți își bălăngăne picioarele, privesc cruciș, își sug măselele, din gurile lor mult prea mari, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
aprobator, iar el își dezvoltă tema, prezentând nevoia unui om nou, a unei noi societăți, a unei arte noi, oferindu-se pe sine și poezia sa ca prototip. În timp ce acesta vorbește, Jonathan are șansa să-și examineze rivalul. Selwyn este scund, brunet, cu un aer funebru. În timp ce vorbește, face gesturi leneșe, adormit, din mâinile sale slăbănoage. Compensează trăsăturile neinteresante printr-un aer de deplină încredere în sine. Radiază asta și în încăpere, încălzindu-și auditoriu ca pe brioșe. Este evident că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
bătrânii noștri timp, Când neputința ne ucide, De ce mai vrem ca iarnă, anotimp? Suntem balast sau frâna de serviciu, Consumatori ce n-au decât nevoi, O masă de manevră, sacrificiu Dar lumea ar fi rece fără noi. Străina în camera scundă ce pare coteț, Cu geamuri o palmă de late, Prin care lumina pătrunde difuz, Pereți coșcoviți să arate, își plânge Maria destinul căzut Pe mâini și o minte haină, Mințind-o că-n țara cu mulți portocali Va fi o
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Clipită, însă legea interzicea lucrul acesta. Așa că l-am observat pe călău din spatele unui paravan. — Cuvântul „a hăcui“ sau „a măcelări“ este incorect pentru a-mi descrie meseria, a început el pe un ton surprinzător de blând. Era un bărbat scund și gras, cu capul mic și brațe scurte și groase. Cuvântul corect este „a tăia“. Asta fac eu. Tai. O să țin de mâner cuțitul întors - asta înseamnă cu marginea netăioasă lângă cotul meu și cu lama în afară. Când voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
divan la taifas. Patricia îmi povesti că taică-său, care era director de școală, a părăsit-o pe maică-sa cu doi copii, fugind cu secretara. Pe-atunci ea avea doar cinci anișori. Înțelegeam greu nostalgia ei pentru acel bărbat scund și grăsuț, altminteri bine făcut, a cărui figură, dacă îi puneai păr și-i rădeai barbișonul, era leit Patricia. Mă simțeam înduioșat șil condamnai pe individ. Înfiptă în rama oglinzii, o fotografie mică o înfățișa pe Patricia pe vremea cînd
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
saci din magazia de sub fânărie și-și dădură drumul la vale, pe coasta dinspre Dunăre, după ce-i strigaseră bătrânei care stropea curtea că se duc În Baltă ca să adune lintiță pentru boboci. Opriră În dreptul măturilor și unul dintre ei, cel scund, se repezi după plasă. O legară de cadrul unei biciclete, după care o porniră din nou. Când ajunseră În Rudărie, descălecară și-și umplură buzunarele cu pietre: nimeni nu putea trece nevătămat dacă nu se lupta cu câinii rudarilor. Mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să coacă În locul lor. Feliile miroseau a tot ce putea fi mai bun pe pământ. Verii Își Îndreptaseră ochii către Lică și se trăseseră mai În spate, făcând loc. „Hai, mă, și tu Încoace! Ce stai acolo, așa...” - și cel scund nu continuase, ca să nu-l jignească, arătând din vorbe că Îi văzuse bine singurătatea. „Hai să vin”, răspunsese Lică. Avea În glas, pe lângă bucurie și ușurare, și ceva care spunea că se lăsase rugat până să primească poftirea la masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]