7,237 matches
-
trebuit să-mi povestiți toate chestiile astea? — Am fost supărată. — Erați șucărita pe soțul dumneavoastră, așa că mi l-ați vândut, conchise Fanny, băgând reportofonul în geantă și închizând-o. — Dați-mi casetă. Sau ștergeți partea în care apar eu. Fanny scutură din cap. Îmi pare rău. De afară se auzi din nou soneria. — Trebuie să plec, zise Fanny. Eleanor dădu să-i taie calea când față o lua spre vestibul. Fanny se opri în poziție de drepți, cu geantă lipită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
trei săptămâni, mi-au ieșit niște pui drăgălași ca niște cofeturi, nu goi ca puișorii de vrabie. Ca o mamă iubitoare ce sunt, îi hrăneam și-i îngrijeam cu multă dragoste. Hrană exista din belșug, căci din seceratul grâului se scuturaseră o mulțime de boabe, iar de sete nu sufereau căci, beau dimineața roua de pe frunze. Într-o zi, când eram plecată după niște furnici, puiul cel mare, neastâmpărat, a căzut din cuib și a fost prins de un flăcău sub
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ale florilor de primăvară. Amintirea albilor ghiocei și a primelor ciripituri vesele a fost luată de trecerea timpului. Cerul e azuriu. În zare se mai vede un colț din trena nopții, dar soarele își arată fața îmbujorată. Frunzele copacilor foșnesc, scuturându-și veșmintele de boabele limpezi de rouă și de ploaie. Aseară a plouat. Pământul însetat și ars de soarele de mai și-a potolit setea. Totul e înviorat. Afară răsuna trâmbițatul unui cocoș. Soarele urcă pe bolta senină. Liniștea ogrăzii
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
trec eu, apoi doamna Iarnă cu fulgii ei pufoși și moi, apoi primăvara cu copacii verzi și cu ghioceii parfumați și abia după aceea va veni și călduroasa Vară. Brândușa Cojocaru, clasa a II-a B Toamna Încep să se scuture cele dintâi frunze galbene. Vântul le alungă pe poteci cu un foșnet uscat. Sus pe cer se văd trecând păsări mari care pleacă spre alte țări, depărtate și calde. În livezi, crengile pomilor se încovoaie de atâta rod. În vii
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ploile fac să cadă din copaci hohote de frunze, rămânând goi, atunci când grădinile par zugrăvite cu fructe coapte și gustoase, atunci se apropie toamna aducătoare de vânturi, de frunze moarte și palida lună. În codru sună bătrânele ape, natura își scutură deznădăjduită podoaba, iar păsările se duc în lumea mai caldă. Grădina rămâne liniștită și pustie și prin ramuri mai adie câte o undă răzvrătită, iar un vânt puternic începe să adie înfiorând frunzele de pe ramuri. Ploile nebănuite vin pe neașteptate
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
alte ținuturi. Dar Prințesa se va întoarce iarăși la anul și jocul va reîncepe, mai frumos și mai colorat, căci Toamnei îi trebuie mai multe note de zece în catalogul vremii. Vlad Botezatu, clasa a IV-a C Început Toamna scutură ultimii stropi de lumină în aroma gutuilor. Grădinile sunt dulci. Copacii par de miere. Oglinzile lor se întorc spre pământ. Toamna, Vântul hoinărește de la un geam la altul. Iată clasa mea! Perdelele au împrumutat ceva din nostalgia toamnei. Par mari
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
fermecată a cerurilor albastre, calde, mângâiat de razele aurii și dulci ale soarelui, pe întinse revărsări de plaiuri pasc turme de oi, iar ecoul transmite în nemărginirile depărtărilor clinchetul răsunător al tălăngilor. Pădurile ruginite de toamna bogată și sonoră își scutură frunza, iar deasupra lor, imaginea este contemplată de norii albi, ușori ce se mișcă sub adierea suflării. Pământul întreg și vietățile care-l slujesc tresar din somn, veseli și plin de viață, sub calda binecuvântare a astrului păzitor. Pretutindeni în
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mângâi. Nu mă îndur să-i rup. Poate salcâmul plânge. Ar plânge cu lacrimi de flori, și-atunci ce voi mai mângâia eu? Frunzele nu au farmec fără acestea și nici parfum... Ploi au trecut peste salcâmi. Florile s-au scuturat, iar parfumul lor lipsește cu desăvârșire. Doar foșnetul îmi aduce aminte de neuitatele seri de iunie. Din păcate și el, încetul cu încetul, devine mai strident, mai galben. La fel ca frunzele. ...O ultimă frunză se desprinde printre crengi și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
că un alt sughiț veni să spulbere Încrederea lui Brândușă În puterile tămăduitoare ale „Borsecului”. Înainte de a se Înfuria și a se recunoaște astfel Învins, apucă din nou sticla cu pricina și, ridicându-se greoi, o apropie de bec. O scutură bine, apoi așteptă Încordat ca bulele de gaz să dispară una câte una; ; repetă operațiunea În nădejdea că va obține infirmarea presimțirilor negre care Îl Încercau și, pentru că nu mai avea putere, sau socotea inutilă a treia Încercare, declară uimit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mâloși. Prima măsură care se impunea dată fiind „eminența” mutării era să-și Împacheteze lucrurile. Apoi să le Încarce Într-un vagon. Mâine va da ordin să fie tras la peron. Altfel te muți când totul e pregătit. Nevastă-sa scutura energic o pătură la geamul dormitorului. Îi trimise bezele și Își continuă marșul triumfal spre ușa pe care scria „Șeful stației”. Pe masă Îl aștepta un plic. Îl deschise fără emoții. Acum, răspunderea sa față de Gara Veche era doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
țânțari pe aici. Cartier nou... După cum auzi, nu ne lipsesc broaștele. Încolo, e bine, nu? Da, e bine. Etajul cinci, două camere decomandate, dulapuri În perete. Nu ne plângem. Era să uit balconul. Avem și balcon. Grațian fuma În picioare. Scutura scrumul Într-o cutie de tablă, fostă conservă de pește. Se Îngrășase. Barba sură, părul mai rar. Doar zâmbetul era același, Înșelător ca o savană, adăpostind cu egală generozitate gheara leului și glezna antilopei. Cu slujba cum o duci? Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
spus la „Minerul”. Am alimentat și... Ce să vezi? M-am pomenit În stradă cu inima ușoară și aripile grele. Am rămas la sol de unde Îți și telefonez. Alo, mă auzi? Alo, Zorela? Mă auzi? Gheretă suflă În receptor, Îi scutură, Îl duse din nou la ureche. Nu se Înșela: la capătul celălalt al firului cineva sforăia fără griji. Poștașul puse receptorul În furcă și Începu să-și maseze genunchii. Ați sunat la o oră nepotrivită, domnule Gheretă, Îl certă blând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
observau Își ziceau că era vorba de o femeie excentrică și că era dreptul ei la urma urmei să facă ce făcea. Tocmai când Începuse să creadă că alesese de fapt o formă inedită de sinucidere, cineva Începu să o scuture de zăpadă. Era un bărbat cu fular roșu și ochelari rotunzi de sârmă. I se păru cunoscut, Îl mai văzuse undeva: Tu ce dracu’ cauți aici? Întrebă ea fără să clipească. Vând antene parabolice, răspunse el prompt, fără să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de ascuțiți. Reușea cel mult să o acopere cu dâre subțiri de salivă, În timp ce ea Îi zâmbea absentă, ghemuită În somn ca Într-o crisalidă transparentă, În așteptarea unor mângâeri divine. La intrarea În bloc ea se opri ca să se scuture de zăpadă. Se pregătea să facă și el același lucru când observă o mână Întinsă, un zâmbet prietenos, de femeie bine educată, dar distantă și, În sfârșit, oribilul „pa”, rar folosit de ea, urmat de un „pe mâine” neutru. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ei, până mai ieri neted și tare ca o piatră de râu, rotund acum ca o lună Înflorită În care dormea o vietate ciudată asemenea ciobănașului din lună și la care se uitase și ea cândva ca toată lumea. Macii se scuturau de rouă și Îi stropeau fața. Asta era un lucru bun, dar domnul Húsvágó a zis atunci pe limba ei: Copila mea, tu ai febră, tu ești bólnavă. Trebuie să chemăm un doctor! Dar, mai Întâi, să ducem la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
umerii mi s-au arcuit în spate într-o amplă mișcare smucită, o singură gură de aer umplându-mi plămânii până la refuz. Litri întregi de oxigen uscat și praf de pe podea mi-au pătruns în piept, șuierător, și mi-au scuturat gâtlejul într-un acces violent de tuse. M-am sufocat și am scuipat printre gâfîieli, icnete și horcăieli de tuse tuse tuse. Din nas mi s-au desprins fuioare de mucilagii. Vederea mi s-a topit prelingându-mi-se într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cu viteză înainte și-am luat-o de la capăt de câteva ori, doar ca să fiu sigur, dar nu apărea nimic altceva în afară de un bec aprinzându-se și stingându-se și iar aprinzându-se și stingându-se în liniște. Apoi am scuturat conținutul cutiuței pe-un ziar desfăcut - cioburi de sticlă, un fir spiralat și partea metalică a unui bec spart. M-am gândit că probabil mă uitam la vedeta ciudatului filmuleț amator care încă rula la televizor. Le-am pus pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe mine să încuviințez. Am stat așa, cu frunțile lipite, preț de câteva secunde. — Aș fi putut... Puteam să fac ceva? Ea se trase puțin în spate și ne privirăm în ochi. Încă mai ținea mâna așezată pe umărul meu. Scutură din cap. — Nici eu nu știu. I-am apucat cealaltă mână și am ținut-o strâns în poală, între ale mele. — Clee, spune-mi ceva care să-mi demonstreze că ăsta nu-i un vis. — Cum ar fi? — Cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
târziu, scosesem ciocanul din cutia cu unelte și căutam prin dulapul din bucătărie, plin cu scrisori nedeschise de la Primul Eric Sanderson. Am găsit plicul în care se afla pătratul de carton, l-am rupt la un capăt și l-am scuturat. Cheia mi-a căzut în palmă. Intru, am zis în fața ușii, surprins de claritatea și ascuțimea vocii mele în acea tăcere. Îmi simțeam măruntaiele ca pe niște benzi elastice, fluturând în vânt. Vezica îmi era apăsată de-un lichid încins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
picior“. Am întrebat de ce și Clio a spus: „Pentru ca, atunci când voi muri și-mi vor agăța o etichetă de degetul mare, să arate comic la morgă“. Amintirile de genul ăsta sunt ca praful colorat de pe aripile fluturilor care mi se scutură de pe degete și apoi e luat de vânt. Cred că lui Clio i-a plăcut ideea unui tatuaj pentru că ar fi fost ceva al ei, ca și simțul umorului, ceva care ar mai dăinui măcar puțin timp după ce trupul ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și distras de brusca ființă din mine, încercând s-o alung înapoi în întuneric. — Și-o să includem în asta și micul dejun, prânzul și cina. — Bine. — Începând de-acum. — Bine. — Nu, serios. Începând de-acum. Am ridicat încet din sprâncene, scuturându-mă de toate gândurile acelea și revenind la lumea reală. — Scuze, ce spuneai? Haide, zise ea, sărind în picioare. Sunt moartă de foame. Tușa Ruth ne pregăti amândurora două mic-dejunuri englezești complete, cu cârnăcior și șuncă și ouă și fasole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
principiu, un artificiu legat de un mănunchi de litere de mașină de scris și de tipografie clasică. Poți folosi orice corp solid pe care sunt imprimate litere. Odată, am făcut unul din pandantive ieftine. — Crezi că l-am rănit? Scout scutură din cap. — Nici vorbă. Ai văzut cât era de mare? În orice caz, nu e menit să fie o adevărată armă. Explozia proiectează în toate direcțiile litere metalice - toate asocierile lor, trecutul lor, totul - pentru a bruia fluxul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
șurubelnița și desprinse placajul din spate al bibliotecii, pe care mi-l dădu. Acolo unde fusese placajul, era acum o gaură neagră, dreptunghiulară, de un metru pe un metru treizeci. Acolo mergem noi, spuse Scout, ridicându-se în picioare și scuturându-se. — În ne-spațiu. — Mda, așa e. Mi-am dat jos rucsacul din spate și m-am lăsat în mâini și în genunchi ca să mă uit în gaură. Am reușit să văd doar cinci sau șapte centimetri dintr-o podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
noul rucsac și scotoci prin el. — Ăsta-i coridorul electric de acces numărul patru, spuse. Bun venit în ne-spațiu. — Ce-i ăsta? am spus, arătând spre rucsac. Scout scoase din el două suluri bine strânse de material și le scutură - se desfăcură într-o vestă albastră și-o pereche de pantaloni verzi de camuflaj. — Lucrurile mele, răspunse ea. Exact unde le-am lăsat. Întinse hainele peste rucsac, apoi începu să-și deznoade cureaua de piele de la brâu. Pantalonii mei uriași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mult mai evident decât a privi pur și simplu. Uitându-mă în altă parte îmi afișam oare stânjeneala copilărească pe care ea n-o arăta deloc? Încercând fără speranță să-mi compun o mină goală și neinteresată, m-am întors. Scuturându-și pantalonii de camuflaj înainte să-i îmbrace, Scout nu păru să-i pese dacă mă uitam sau nu când se schimba. Nu păru să o intereseze nici măcar dacă privirea mea era indiferentă sau plină de dorință. Atitudinea asta demonstra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]